Recenzie scrisă de A SOPHISTICATED WOMAN: „Mouelle Roucher by Cosmisian”

Recenzie scrisă de A SOPHISTICATED WOMAN:

„Mouelle Roucher by Cosmisian”

 

Cum este să îţi pregăteşti o cafea bună, să te dai cu parfum preventiv, ca să susţii ideea de primăvara la debutul artistic al surorii ei – toamna, şi să primeşti un link despre cartea scrisă de tine?
Eu zic ca e foarte special.
Lecturarea acestei prezentări de carte mi-a adus o emoţie deosebită în piept, una pe care o are orice tată al cărui copil este lăudat. Cu o palmă aşezată pe umărul drept al cărţii, citeam cuvintele atât de sofisticat scrise despre Mouelle Roucher.
Fotografia este ca o mie de cuvinte, dar mă bucură că această distinsă Sofisticată mi-a scris mia de cuvinte înainte:)
Mulţumesc cu încântare!

Cosmisian


“cuvintele mele sunt simplitudini nocturne, doar roua le stie rostul.”

“cum va mai este viata?inteleg eu ca aveti diversi pacienti, dar prea multa liniste duce la tacere si durere de maxilare.”

“Domnule…Cosmisian, pot sa va spun: “tu”? m-ati ametit deja!”

articolul nu este o recenzie! nu stiu sa scriu, stiu doar sa citesc!

recunosc ca am inceput lectura cu putina teama. dincolo de paginile de blog aveam sa-l cunosc pe Cosmisian, atat de deschis, dar atat de misterios. deschiderea? o vaga parfumata dantelata iluzie. Cosmisian, ramane nepatruns, nedescoperit! misterul? Cosmisian scrie chiar si atunci cand nu scrie! Cosmisian nu este usor de citit. Cosmisian te invaluie si te imbata cu acel vin rosu in care, in loc de struguri dulci, a frant cuvinte. dincolo de povestea tulburatoare a cartii, cuvintele cosmisiene poarta cu gratie un parfum fin si pretios pe care scriitorul il imprastie din abundenta.

autorul creaza patru personaje impresionante. in jurnalul sau, tanarul scriitor vorbeste despre o iubire nevindecata, insa Rorette ramane un personaj episodic.

prin complexitatea lor, cele patru personaje traiesc in jurul unei iubiri tulburatoare.

in tanarul scriitor, l-am regasit pe insusi Cosmisian. mi-as fi dorit o idila intre frumoasa Mouelle si tanarul scriitor. Mouelle Roucher traieste o drama. iubitul ei, Pierre, se afla intre doua lumi, intre viata si moarte. revenirea neasteptata din coma a lui Pierre renaste iubirea celor doi. iubirea “care nu a apus niciodata”, “iubirea care si-a recapatat Fiorul”.

ce m-a impresionat cel mai mult? faptul ca autorul nu foloseste un vocabular fundamental. autorul transforma inedit orice cuvant de conexiune in metafore… cosmisiene.

va las sa descoperiti misterul cosmisian! va las sa descoperiti misterul lacatului si al cheii. si mai ales, va las sa descoperiti actul iubirii descris si definit de autor.

cu drag!


 

a sophisticated woman

https://gandurineinfinite.wordpress.com/publicatii-cosmisian/

“cuvintele mele sunt simplitudini nocturne, doar roua le stie rostul.”

“cum va mai este viata?inteleg eu ca aveti diversi pacienti, dar prea multa liniste duce la tacere si durere de maxilare.”

“Domnule…Cosmisian, pot sa va spun: “tu”? m-ati ametit deja!”

articolul nu este o recenzie! nu stiu sa scriu, stiu doar sa citesc!

recunosc ca am inceput lectura cu putina teama. dincolo de paginile de blog aveam sa-l cunosc pe Cosmisian, atat de deschis, dar atat de misterios. deschiderea? o vaga parfumata dantelata iluzie. Cosmisian, ramane nepatruns, nedescoperit! misterul? Cosmisian scrie chiar si atunci cand nu scrie! Cosmisian nu este usor de citit. Cosmisian te invaluie si te imbata cu acel vin rosu in care, in loc de struguri dulci, a frant cuvinte. dincolo de povestea tulburatoare a cartii, cuvintele cosmisiene poarta cu gratie un parfum fin si pretios pe care scriitorul il imprastie din abundenta.

autorul…

Vezi articolul original 145 de cuvinte mai mult

Toamna în miez de noapte

Toamna în miez de noapte

Am ceață pe cerul gurii
Noaptea e rece
Lunii nu-i mai trece
Patima iubirii
Și vrea să împrumute
Alb de gheață
Câmpului din față.

Roua mi se așază pe buze
Dimineața confuză
Soarelui nu-i mai pasă
Razele-i sunt confuze
Și vrea să renunțe
L-auriul din privire
Vara-i târzie.

Am pieptul plin de frunze căzute
Ziua e un vârtej ruginiu
Pământul vrea pustiu
Nimeni n-are curaj să-l acuze
Și vrea o eșarfă pastel
Din frunze scăldate
De pe-al pomului spate.

Ochii au ceață deasă-n privire
Seara e-o fată cu mofturi
Stelele sunt fără socluri
În ei nu mai văd fericire
Și greul singurătății apasă
Stropii prind rădăcină pe casă
Toamna-i pustie.

Pieptul îmi zvâcnește a suspin
Apusul împletește amintiri și uitări
Meteoriții cred că-s sori
În goană spre pământ ei vin
Și-și sapă singuri pieirea
Amintirile se formează ușor
Toamna-i un vultur în zbor.

 

© Cosmisian 7 sept 2020

poză – yoda . ro

Recenzia – Mouelle Roucher – despre dragoste în toate formele, by Catalina Coman

Recenzia – Mouelle Roucher – despre dragoste în toate formele, by Catalina Coman

De fiecare dată când citesc o recenzie despre Mouelle Roucher mă încearcă multe emoţii. Este o carte dragă mie, pentru că ştiu în detaliu trăirile fiecărui personaj, pentru că ştiu ce ascunde volumul 2.
Apreciez mult recomandarea (şi recenzia) scrisă de Catalina Coman. Cartea aceasta este la randu-i o portie de citit.
Va invit sa o cititi!

___________________________________________________

Mouelle Roucher #1 – Dezliterarea pe fuior de timp – Cosmisian

Sursă articol

Recomand https://portiadecitit.ro/ și https://www.facebook.com/Portiadecitit/

 

Despre Irette

Despre Irette

“Doar inima i se auzea.

O inimă ca a ei să asculți!

Auzisem un asemenea ritm

doar atunci când ne-am ridicat puțin

deasupra Căii Lactee.”

Cosmisian

Tu ești vindecătoarea Ecoului

Tu ești vindecătoarea Ecoului

O cameră supradimensionată, alungită disproporțional, zugrăvită într-un alb cenușiu, găzduiește sunete acordate pe gustul muzical al Ecoului. L-am surprins agățat de tavan, acolo unde uneori vezi pânze de păianjen încordate pentru a hrăni întunericul nopții. Capcane. Ale sunetului ce răzbate din colț în colț, atât de strident, încât ecoul și-a inventat colțuri imaginare doar ca să se lovească de ele. Ceva îi lipsea Ecoului.

Într-un colț, unul fixat de podeaua scrijelită de disper a nopților fără lumină, am văzut o clepsidră spartă. Cupa de sus era spartă destul de rău. Nisipul i se scurgea cu dificultate de îi auzeai trecerea prin sugrumarea gâtului clepsidrei, de parcă s-ar târî prin pământuri uscate de soare. O clepsidră cu gâtul uscat, spartă la cele două capete ale timpului, tânjește după ceva. Am vrut să aflu cine a spart clepsidra fără a-i răpi conținutul. Am înțeles imediat. Ecoului i-ar fi plăcut să se repete din vas în vas, doar că nisipul i-a intrat repede în buzunare, făcându-l mai curând un sunet teribil, cuprins de acufene pe ambele treceri ale timpului.

Cu greu m-am adunat de pe patul cu trei picioare, mai mult răsturnat decât ruginit. Un pat cu un picior rupt ce a reușit să amplifice susurul cristalelor de nisip, nu cele strânse în gâtul clepsidrei ca un nod în gâtul emoției, nici cel produs de sedimentarea nisipului ce imita dunele mișcătoare ale deșertului pe care îl miniatura. Mă cuprinsese senzația de apogeu al muzicii din sufletul unui ecou, dar nu al muntelui, ci al deșertului. Cascada de nisip își găsește libertatea doar în răsfirarea aerului. Mi-am închis ochii pentru a menține patul în echilibru, mi-am strâns maxilarele fără a le încleșta, doar ca să mă afund în firul de nisip ce părea a șopti. Acum înțeleg de ce Ecoul căuta cu disperare să între în mintea Timpului ce se scurge. Dacă ar fi pătruns în camerele ascunse ale timpului, i-ar fi furat șoaptele, crezând că simpla lor repetiție este un ecou pe care ar fi vrut să îl asimileze. Nici acum nu a reușit.

Devenisem eu însumi dezamăgit de tristețea Ecoului care nu și-a găsit liniștea în nici un sunet pe care a încercat să îl copieze. Brusc, în răcoarea umbrelor născute de lună pe tavanul curbat al camerei, ne-a surprins scârțâitul ușii.  Atunci ai apărut tu, cu părul cuprins în palmele eternei frumuseți. Ne-ai privit și ne-ai șoptit. Eu mi-am pierdut orice cuvânt, iar Ecoul a prins culoare.

Tu ești vindecătoarea Ecoului.

Notă: acufene (ACUFÉNĂ s. f. senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern; tinitus. (< fr. acouphène) – Dex

Poză – google

© Cosmisian

 

 

 

 

Impresii despre Mouelle Roucher – de Isa Isa

Impresii despre Mouelle Roucher – de Isa Isa

     În cântul pescărușilor flămânzi de mare și în muzica valurilor ce se strivesc de roci mi-am început lectura. Am desfăcut recipientul de plastic în care mi-am pus pepene și am început să sorb însetată din sucul rece ca valul toamnei ploioase.

     Mă aflam cu lectura la capitolul V (Ceaiul de la Vila Rouge), când m-am trezit (cu mintea) în taxiul firmei Marcel Cab. Cum punctualitatea mă definește, n-aveam cum să-mi permit să întârzii de la întâlnirea cu prețioasele detalii, “fine și învăluite în mătase pură”, desprinse din realitate de către autorul COSMISIAN.

Un volum care m-a captivat de la prima filă-prefața.

     Am evadat în lumea eroinei principale, misterioasa scriitoare Mouelle Roucher, și-am intrat cu permisiunea autorului și în stările sale. M-au îmbrățișat duios detaliile amănunțite cu care misterioasa protagonistă se refugiază în disperare și deziluzie, expuse cu talent de către autor. Am admirat ceasul elvețian în amănunt al protagonistului Pierre, am pătruns cu ochii minții în mecanismul minuțios și în secundele timpului. Mi-au trebuit câteva ore să ajung la ultimul capitol!!

      Descrierea realistă m-a fascinat de la început “o scriitoare nu răspunde de recuzita pe care mintea unui cititor o aduce în scenă”!

     Citind acest prim volum am avut senzația certă că sunt în elementul meu!!
Am recitit de fiecare dată de câte două ori, “descrierea timpului”!!!
De cele mai multe ori prefer să nu recomand! Oamenii sunt diferiți precum sunt și gusturile lor! De această dată îmi permit să RECOMAND celor care-și doresc o lectură de calitate:” MOUELLE ROUCHER” – DEZLITERAREA pe fuior de timp.

     N-aveam cum să nu surprind unul din protagoniștii principali ai romanului tău, “TIMPUL”, care pare (conform confuziei), că pândește la fiecare mini-secundă afișată de ceas.. Fascinația cu care l-ai descris “printre umbre”, n-aveam cum să n-o remarc!! Deși pare că se află în “urma” acțiunii este acțiunea în sine!! M-au surprins plăcut, “stări” pe care tânărul scriitor nu le dezvoltă, apropo de indicatoarele timpului.

Rolul cititorului este să descifreze nuanțele!!!

Felicitări, COSMISIAN!

Isa, Franța”

Foto – Isa

Text preluat cu permisiunea autoarei.

Despre POEZIE

Despre POEZIE

„Poezia este perfecțiunea rigidă ce dansează cel mai suav balet.

Ea este strictețea cu care un om disciplinează cuvântul

pentru a pune în scenă cel mai fascinant dans al lebedelor lingvistice.”

© Cosmisian

Foto

Strugurii copți de dor

Strugurii copți de dor

Dragostea ta este ca un deal plin de struguri copți,
La umbra rece a serii,
Când soarele clipește printre ciorchinii
Îmbibați în arome desăvârșite de toamnă,
Și-ți ascunde chipul alb, perfect.

Mi-am întins adesea brațele să îți culeg surâsul,
Iar ochii îmi stau închiși,
Adierea vântului tânăr e nepricepută,
În loc de cuvinte de iubire aromată,
Îți șoptește cuvinte neînțelese și dese.

Buzele mi le-am pregătit să îmi fie inimă,
Pieptul adăpostește dor,
De aproape mi te potrivești perfect,
Cuibărită ca întotdeauna în doi,
Pulsând viitor delicat, așteptat.

© Cosmisian – 22 martie 2020

Sursa foro – pinterest

Semnul de carte al unui scriitor în derivă

Semnul de carte al unui scriitor în derivă

„Cu jurnalul lăsat deschis pe marginea patului, nu pentru a citi, nu pentru a scrie, priveam pictura veche. Era agățată acolo dintotdeauna, cum era și lipsa mea de inspirație, agățată de mintea mea într-un cui ruginit. Cu palma dreaptă căutam cuvintele pe pagini nescrise încă, lăsate din loc în loc prin jurnal. O alegere bună, ai spune. Paginile goale, nescrise, sunt un semn de carte pentru un scriitor în derivă. Cuvintele. Le știam de mic, din vremea în care le mângâia nesiguranța cu care citeam. Le-am iubit când singurătatea mă pedepsea cu tăcere, iar ele stăteau zgribulite, așa cum stau vrăbiile ascunse între frunzele unui arbore indiferent, într-o zi ploioasă. Așa stăteau și cuvintele mele, așteptând.”

Foto Paper-media

Text -©  Cosmisian, din Mouelle Roucher, Vol. 2

Muzele nu sunt niciodată mulțumite până nu frâng inima scriitorului

Muzele nu sunt niciodată mulțumite până nu frâng inima scriitorului

Foto – Muza adormită a lui Brâncuși

„Scrisul este o ființă născută dintr-un Mosor al experiențelor umane, strâns legate între ele prin noduri făcute pe ascuns, în tăcere. Din când în când, oameni cu suflet conturat în trăiri nebănuite, năpăditoare, se cred scriitori, oameni ai Firului narațiunii, născând forme de artă literară. Uneori, privind-o pe Fetița cu Codițe la Fel când aleargă pe dealurile pline de flori cu parfum fierbinte, zvântat doar de aripile unui fluture Papilio Machaon, îmi este dificil să nu egalez alergatul ei cu obsesia scriitorilor de a prinde Muzele. Narator prin voia destinului, am întâlnit muze prinse în mistere pe care nici ele nu le-ar putea desluși. În căutarea unui răspuns care să le mulțumească, au devenit pentru scriitori ce sunt licuricii pentru nopțile de vară în apropierea pădurilor. Muzele nu sunt niciodată mulțumite până nu frâng inima scriitorului.”
© Cosmisian

Comandă Mouelle Roucher urmând linkul MOUELLE ROUCHER

Pași făcuți pe talpa altor oameni

Pași făcuți pe talpa altor oameni

Seara dintâi

În inimă îți pui

Lumii să nu spui

Desprinse flori, pui.

 

Noaptea e dură

Vorbe din gură în gură

Bârfa mătură

Ura se contură`.

 

Miez de noapte cu dor

Prieteniile care mor

Sunt amintiri ce dor

Poze rupte pe covor.

 

Diminețile reci

Zgâriate pe pereți

Urme pe care le regreți

Plângi și te repeți.

 

Ziua începe lin

Un plic alunecă fin

O scrisoare, un destin

Pe care îl dorești deplin.

 

Pașii tăi sunt furați

De străinii cruzi conturați

În aparență par a fi frați

Păstrează-i depărtați.

 

© Cosmisian

Foto Printerest

Ideea cu identitate proprie

Ideea cu identitate proprie

Este sâmbăta aceea cu surprize. Întri în email, citești un articol al unui blog la care ești abonat. Au apărut câteva cărți pentru copii. Orice proiect care introduce copiii în lumea minunată a cărții este de lăudat. Cu cât mai devreme sunt ajutați și asistați să iubească literatura, cu atât mai sănătoși vor fi. Editurile își au rolul lor, părinții pe al lor, autorii și ilustratorii pe al lor; fiecare poziție trebuie ocupată ferm pentru a produce o schimbare solidă a situației triste a industriei de carte din țara noastră. Știați că un român cheltuie în medie 18 lei pe an pentru cărți?

Articolul de dimineață mi-a atras atenția în primul rând prin profilul editurii în cauză. Îmi trimisesem manuscrisele din seria Păpădiei via email și-am discutat față în față mai mult de o oră cu manuscrisele tipărite în mână. După aceasta a urmat o tăcere fără explicații, apoi am sunat și am aflat că editura nu dorește să publice literatură pentru copii.

Astăzi mi-am văzut ideea în proiectul lor. De la discuția noastră, cei de la editură și-au extins cumva profilul, publicând… Ghiciți ce? Chiar literatură pentru copii. Și nu orice fel. Chiar ceva care imita ideea proiectului prezentat de mine cu puțin timp în urmă. Bineînțeles că am luat legătura cu persoana de contact a editurii, care în cele din urmă m-a sunat, mi-a închis telefonul în nas. Cerusem numărul de telefon al deținătorul acestei edituri. Nu a dorit să mi-l ofere. Am trimis email și mi s-a răspuns în scurt timp cu varianta „amiabilă”, și ironică. Sau, dacă voi menționa numele editurii, mă vor da în judecată.

M-am interesat la OSIM și ORDA. Ideea mea nu a fost înscrisă niciunde, este prezentată în sine pe blog încă din 2012, în mod practic. Editorul neagă faptul că și-ar aminti de vreo discuție cu mine despre toate acele detalii pe care le-am acuzat, dar proiectul lor este fidel modelului meu. Ce pot face eu în situația dată? Nimic care să schimbe situația în favoarea mea. Am fost un ignorant. Plin de entuziasm, mi-am oferit ideile pe promisiuni despre care nu există consemnări. În condițiile legii de astăzi, nu pot acționa pentru a revendica o idee preluată. Legea este de partea celui incriminat de preluare, cum că i-ai știrbi imaginea.

Mi s-a recomandat ca ideile și conceptele să fie înscrise la OSIM sau ORDA. Cred că sunt și alte Instituții care protejează aceste idei. Dreptul de autor este o categorie diferită, puțin mai clară în lege. Nu întru totul, că dacă ar fi, nu am avea atât de mulți plagiatori nepedepsiți. Furtul intelectual este mai ușor de dovedit.

Concluzie: Când vă oferiți ideile cuiva, o faceți doar acoperiți de contracte scrise care să vă apere. Acest subiect poate fi dezvoltat, mai ales că în România nu te iartă nimeni pentru ignoranță. Bine, pe mine mă iert singur, că nu am ce face.

 

Fotografie – servhost . ro

Protejat: Un strop ce se destăinuie în plină noapte, agravează incapacitatea de a adormi

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Toamna spinului de trandafir

Toamna spinului de trandafir

Toamna aceasta soarele este inundat de ploi. Trunchiul luminii ce năștea căldură pe pământ s-a transformat în nori. Eram obișnuit cu seninul dimineții, dar mă mulțumesc să cad pe pământul unei grădini cu trandafiri uitați la umbra unui gard putred. O fac de această dată alunecând pe un fir micronic al unui păianjen solitar. Căderea mi-e lentă. Când alunecam pe razele soarelui, se întâmplă să cad și în derivă. Soarele făcea asta, când se juca în apropierea grădinii cu particule de apă. El se juca cu apă, eu plonjam în culorile curcubeului. Niciodată nu le-am putut combina, chiar dacă eu însumi ieșeam curcubeu peste tot. 

La capătul firului micronic am găsit un spin. De ce am aterizat pe un trandafir uscat, nu știu. E drept că mi-am dorit să fiu salvatorul petalelor cărnoase ale florii, dar spin? Eu și un spin, soluția pentru un act eroic. Un trandafir mort cu spini legați cu fir micronic de păianjen. Nu mi-aș fi imaginat o astfel de dimineață. 

Am inspectat pământul și grădina. Nimic suspect. Am atins un spin și am forțat până vârful lui mi-a străpuns pielea. Un trandafir mort te poate răni doar dacă alegi. Eu am vrut să îl apăs dur, pe neașteptate. Era mort, dar m-a rănit. Nu o făcuse intenționat, dar nici nu îi era indiferent. Florile uscate ii stăteau aplecate spre umbră pământului dur. Un stop de sânge a izbit tupina trandafirului la bază, acolo unde i se sprijinea de o piatră cel mai dur spin. Când spinul mi-a sorbit sângele, am înțeles. Eram salvarea unui trandafir mort. Ce nu v-am spus eu, este că, în esență, eu sunt trandafirul ascuns. Eu sunt măduva din coloana vertebrală a trandafirului, dar am avut și eu o aspirație spre Soare. Credeam că razele lui ajunse la mine sunt prea puțin, așa că am ales să mă duc la sursă. 

Astăzi am înțeles: Un trandafir este trandafir când Soarele-l ajunge-n raze!

©Cosmisian

Foto: Google

Mouelle Roucher Vol 2 – Un déjà vu al regretului?

Mouelle Roucher Vol 2 – Un déjà vu al regretului?

 

„Crezi că dacă oamenii ar fi capabili să își descrie singuri

propria iubire,

într-un mod elaborat,

ar putea să o trăiască pe viitor mai bine şi mai frumos,

sau ce fac eu acum,

scriind despre ei, protagoniștii cărților mele,

cărora le împrumut cuvinte, trăiri și destine,

este mai mult un soi de deja-vu al regretului?”

 

Din vol. 2 al cărții Mouelle Roucher – manuscris.

© Cosmisian

Foto – google

1000 de articole #Cosmisian

1000 de articole #Cosmisian

Vă anunț cu încântare că astăzi am postat articolul ZERO, articolul de Reset. Până azi, 1000 de încercări stângace de a scrie. Sper ca la articolul Zero de Reset 2000 să fiu mai încrezător.

Vă mulțumesc pentru anii în care m-ați citit și susținut. Celor care mă citesc de mai puțin timp, vă invit să răsfoiți paginile acestui blog din perspectiva Categoriilor, prezentate în partea lateral-dreapta-sus.

Lectură plăcută.

© Cosmisian

 

#MouelleRoucher în SINTAGME LITERARE, NR. 3 (44), IUNIE 2020, Atelierul Critic al dlui Daniel Luca

#MouelleRoucher
în
SINTAGME LITERARE, NR. 3 (44), IUNIE 2020,
Atelierul Critic al dlui Daniel Luca
Iată o altă surpriza deosebita. Multumesc dlui Daniel pentru Critica, și colectivului Publicației Sintagme Literare pentru găzduirea articolului despre Femeia-Vin, Mouelle Roucher

Cuvintele, conturul apei

Cuvintele, conturul apei

Sursă poză – 7-themes

Apa

O ființă într-o continuă învolburare.

Transparența ei te împiedică să îi cunoști începuturile,

nestăvilirea cu care curge,

te face să crezi că nu se va opri niciodată,

curgând înspre locurile unde orizontul își adoarme curiozitatea.

Câteva pietre s-au ostenit să își netezească duritatea

pentru a culege sunete din unduirea apei,

Îi învățaseră secretul.

Iar apa,

fericită că cineva încerca să o oprească chiar și pentru o clipă din rostogolire,

le oferi pietrelor sunetul ei liniștitor.

Apa le vorbește pietrelor din tăcerea ei,

amintire după amintire.

Apa este o ființă fără contur,

doar cuvintele mele i-au surprins forma,

Cuvintele mele au devenit conturul apei

© Cosmisian

Recenzie: Mouelle Roucher (Volumul I) „Dezliterarea pe fuior de timp”  O călătorie prin labirintul din cuvinte, de Georgiana Mihăilă

Recenzie: Mouelle Roucher (Volumul I) „Dezliterarea pe fuior de timp” 

O călătorie prin labirintul din cuvinte,

POSTED ON Author georgianamihaila

Atunci când m-am apucat să citesc volumul I din „Mouelle Roucher – Dezliterarea pe fuior de timp”, știam că voi avea de-a face cu un altfel de lectură. Pentru că avusesem de mai multe ori plăcerea delectării cu textele lui Cosmisian, bloggerul (?) cu „gânduri neinfinite”.

gandurineinfinite.wordpress.com

„Dezliterarea pe fuior de timp”. O călătorie prin labirintul din cuvinte

Romanul are 38 de capitole scurte, fiecare purtând un titlu sugestiv pe care, dacă-l diseci în bucățele mici, mici, vei ajunge la concluzia că toată cartea a fost construită cu exactitatea unui ceas elvețian.

Accentele cad pe subtilități, pe senzații, și nu pe acțiune. Citind Mouelle Roucher, nu trăiești cu sufletul la gură, dar citești cu sufletul. În liniște, cuvintele ni se așază pe rând în fața ochilor, întocmai dansului primilor fulgi de nea dintr-o iarnă timpurie. Priviți din căldura propriului șemineu.

Cosmisian creează lumi în fiecare paragraf, iar paharul cu vin, întâlnit adesea printre rândurile cărții, se potrivește perfect în călătoria prin acest labirint din cuvinte.

Nu e vin roșu (ca „la” carte), dar și acest rosé poate completa frumos atmosfera din „Mouelle Roucher”

Dar ce ne spune autorul despre „dezliterarea pe fuior de timp”?

„Universul dnei Mouelle Roucher. Un univers al dezliterării. Dezliterarea este un neologism, neîncadrat în definiții de dicționar, tocmai pentru că el nu este restricționat la o compoziție de litere încadrate în stiluri literare. Dezliterarea este un moment în timp, un moment în care o poveste ascunsă în cuvinte prinde viață, dezlipind cuvintele de lumea materială pentru a le lăsa să creeze un univers al unei vieți.”

Mouelle Roucher (Volumul I), o poveste de dragoste cu iz parizian

Dincolo de numele franțuzești (Mouelle Roucher, iubitul ei, Pierre Devoin, Eugenie, Vila Rouge etc., singurul nume românesc întâlnit a fost cel al unei cățelușe roșcovane – Ruginita), toată atmosfera are un parfum parizian și te trimite într-o epocă a eleganței, al calmului educat (nu neapărat nativ), atunci când feminitatea era veștmântul cel mai căutat prin înalta societate.

Fi(o)rul narațiunii prezintă povestea de dragoste dintre Mouelle și Pierre, iubitul său aflat în comă. Retrasă la Vila Rouge ca într-un castel, Mouelle scrie o carte în care încearcă să-și transpună sentimentele ascunse în ea încă din copilărie. Dedicația din „Fiorul” ne oferă câteva detalii în acest sens:

„Am iubit cu ură. Primul bărbat pe care l-am iubit astfel este chiar tatăl meu, un om cu două lumi despărțite de anotimpuri. L-am dorit pentru mine, să-mi fie mie tată, nu al unei alte lumi pe care n-o putea cuprinde.” Tatăl ei fusese colonel în marină.

Povestea curge apoi tot mai mult spre momentul „Pierre”, poveste de dragoste căreia dna Mouelle îi oferă un final… neinspirat. Neinspirat din realitate, adică. Tânărul scriitor, cel care ne spune povestea la persoana I, îi va creiona o erată într-unul dintre capitole.

„Erată. Tânărul scriitor scria o erată. Nu un prolog. Nu un nou capitol, ci o erată. O corectare din mers a unui capitol din viața scriitoarei, care necesita rescriere. Corectură și schimbare. Adesea m-am întrebat de ce povestitorii își ucid iubirile în povești, doar ca să le apere în viața reală. Dacă l-aș întâlni astăzi pe Shakespeare, cu siguranță l-aș întreba cine este de fapt Julieta. Să nu credeți finalul poveștii lui. Cei doi nu au sfârșit-o ca în actul final al lui Shakespeare.”

Un roman cu și ca poezie

Bineînțeles că nu puteam rămâne indiferentă la poeziile întâlnite pe parcursul cărții. Deși, în valul ăsta de poezii în proză (sau invers) din literatura contemporană, cu un mic exercițiu de imaginație, Mouelle Roucher ar putea fi citit ca poezie.

„Te voi vizita în locurile unde îți naști sufletul,
precum răsăritul o face,
acolo unde curcubeul își etalează perfecțiunea
suspendată pe cupola visării.
Te voi atinge pe părul negru
ce își răsfiră șuvițele în plină adiere,
îți voi mângâia chipul tău alb
ca perfecțiunea unei luni pline
într-o noapte senină,
prinsă de orizont
cu nasturi turnați din praf de stele.
Sărutările tale sunt prinse între ele
ca petalele unui trandafir roșu
ce se oglindește în cristalele stropilor de rouă.
Văd.
Privesc prin ochii tăi universul,
văd în el iubire și credință.
Când l-a făcut pe om,
Dumnezeu l-a gândit în doi.
Un el și o ea.
Le-a făcut un singur ochi
în care se regăsesc cei doi
în perfecțiunea iubirii.
Când mă vei pierde, iubite,
caută-mă
în lumea ascunsă în privirea noastră!
Mă vei regăsi doar de aproape…

Mouelle Roucher (Volumul I) poate fi cumpărată de aici.

Închei cu gândul la cel de-al doilea volum. Pentru că finalul îl anunță ca fiind unul în care aflăm dacă „moartea temporară” (coma) poate despărți doi îndrăgostiți sau dacă iubirea poate fi uitată…


Despre Georgiana Mihăilă

Sursă Recenzie – Georgianamihaila

Despre Georgiana – În propriile ei cuvinte.

Blogul – oPisicaNeagra – Despre Georgiana – În propriile ei cuvinte 2

FB – O Pisică Neagră

Și, proiectul Georgianei de suflet (unul din multele) Fabrica de Poezie 

 

 

Mă ard cuvintele tale

Mă ard cuvintele tale

Dacă palma îţi arde de la gândul meu,
Pot sufla să ţi se întipărească mereu?

Dacă mâna te ustură de la cuvintele mele
Pot săruta cu buzele să te astâmpere ele?

Dacă simţi căldură ca o mănuşă strânsă
Pot să îţi şoptesc lin minunea nespusă?

Dacă vin să îți suflu în palma înroșită
Pot să o fac cu inima în două împletită?

Dacă aleg să îți conturez roșul ce te doare
Pot alege să îl transform fin într-o licoare?

Dacă durerea din palmă ți-o transform în nisip
Pot să-l transform în timpul pe care să nu-l disip?

Dacă tristețea doresc să o prefac în bucurie
Pot păși împreună cu tine timp de-o veșnicie?

 

© Cosmisian

Fotografie preluată.

Dorul în hexagoanele unui fagure

Dorul în hexagoanele unui fagure

Mi-am ascuns dorul în hexagoanele unui fagure,

ca să îl învăţ să mă năpădească în cantităţi mici şi dulci.

Când ceara lui îl acoperă, am lumină;

când îi topeşte încapsularea,

îmi inundă pieptul cu iubirea ochilor tăi căprui.

Protejat: Melcul zburator si Pikralida Lunii

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Eva și Țâcă 3. O namilă de cadou

Eva și Țâcă

3. O namilă de cadou

7 mai 2020

– Eva, draga mea, m-am gândit să îți iau ceva diferit de ziua ta. Un câine. Este un Husky, de 6 luni. Ce spui, nu e fain? La mulți ani, draga mea nepoată!

M-a pupat așa de țuguiat că s-a auzit până la colțul blocului. Și-a de aici s-a luat biata de ea să îmi povestească tot ce ține de specia din care creatura făcea parte. Eu încă nu depășisem șocul că acel animal era cadoul meu, iar mătușa trecuse de la subiectul câinelui la altul, mai puțin interesant.

Atenția tuturor s-a îndreptat imediat spre namilă, când au constatat că nu se clintise deloc de unde îi șoptisem eu să șadă. Eu remarcasem asta, dar eram nesigură. Și, aveam încă dubii dacă animalul este sau nu sănătos, pentru că nu văzusem niciodată un animal care să fie înzestrat cu ochi de culoare diferită.

– Zi-i un nume, mamă!

Mi-am dat seama pe loc că mama e complice.

– Apleacă-te și lovește-l ușor pe piept, privește-l în ochii lui și spune-i pe nume. Pe numele care…

M-am uitat la ei în timp ce mă duceam spre câine. El mă urmărea cu privirea. M-am aplecat puțin, l-am privit. L-am fixat cu privirea, uitând de culoarea diferită a ochilor lui, până și-a aplecat capul într-o parte și a mârâit prietenos. Chiar îmi plăcea.

– Țâcă! Așa te cheamă, Țâcă.

Câinele părea să înțeleagă ce se întâmplă. Luasem înainte de asta un stick de carne pentru câini, pe care l-am ascuns la spate. L-am mângâiat pe bot înspre urechile ascuțite, dar micuțe. Mă privea derutant. Deși mă uitam când la un ochi, când la altul, el părea să mă înțeleagă. Avea să rămână la fel de înțelegător pentru o întreagă viață de câine, pe care am avut eu grijă să i-o fac specială, așa cum mi-o făcuse el din chiar acea primă zi de vacanță.

În aceeași zi am auzit, fără să vreau, că în familia noastră urma să se întâmple un lucru neplăcut. Ivan, tatăl lui Vladimir, se hotărâse în sfârșit să se mute în Ucraina. Oricum era mai mult acolo, dar acum această plecare părea la fel de definitivă ca intenția celor doi soți de a divorța. Vestea aceasta m-a făcut să îl privesc mai cu drag și compasiune pe Vladimir. Cred că e dificil să afli că îți divorțează părinții. Mno, nu știu…

© Cosmisian

„Mouelle Roucher” – Recenzie scrisă de Mada Lina pe GoodReads

„Mouelle Roucher” – Recenzie scrisă de Mada Lina pe GoodReads

Mada Lina – 11 mai 2020

Mouelle Roucher – Volumul 1 Dezliterarea pe fuior de timp
by Cosmisian (Goodreads Author)

 

Această părere despre romanul Mouelle Roucher este adresată acelor persoane care uită că au citit alte zeci de cărți în clipa în care deschid paginile unei cărți noi.
Încep să scriu această părere cu gandul la volumul doi, deja, pentru că, personal, cred că această carte nu este despre Mouelle. Eu aș fi numit-o „Dezliterarea..”. De ce?? Pentru că autorul nostru nu doar că îmbracă toate personajele într-un mister plăcut și incitant, el, pur și simplu, „dezliterează” cuvinte, sensuri, expresii, emoții, trăiri, vieți..
Paginile acestei cărți sunt învăluite de mii de metafore ce aduc în atenția cititorului iubirea, dezamăgirea și iarăși iubirea, într-un mod plăcut, care te integrează cu sau fără voia ta în scenariul lor.
Pe mine m-a ofticat rău acest roman ca mai apoi să mă convingă să îl ador.. M-a ofticat pentru că autorul îți oferă doar acele detalii de care ai nevoie ca să îți conturezi, practic, singur restul poveștii pe care o vrea expusă. Apar puncte care sfârșesc fraze tocmai în momentul în care aștepți cu inima în gât următorul pas al personajelor iar de acolo.. puterea asupra poveștii îți revine exclusiv ție: cititorul!
După aceasta oftică, am adorat romanul pentru că mi-a oferit șansa să îmi creez propriul roman în fiecare capitol existent deja..
Mouelle Roucher scriitoarea care întrunește prin intermediul cărții sale „Fiorul”, toate iubirile trăite, într-una singură, iubitul său Pierre, aceasta devenindu-i în schimb cea mai mare dezamăgire.. „Eu am uzat paginile, iar Pierre le-a golit de cuvinte.”
M-a fascinat dincolo de cuvinte și tânărul scriitor, care joacă un rol important în viața doamnei Mouelle, și care participă, vrând-nevrând, la întreaga povestea a doamnei misterioase, însă păstrez pentru mine restul detaliilor.
Cu siguranță această carte are propriul farmec, în special, pentru cei care cochetează cu scrisul..
Punctul în care am zis că acest roman are propria sa esență, nemaiîntâlnită pentru mine, îl reprezintă următorul fragment, care îmi pare cel mai bun rezumat al cărții:
„Scriu iubirii să plece, iar ea naște dor. Mi-a obosit inima de repetiția zilelor. Mi-ai aprins inima cu vinul tău rubiniu, apoi ai ales să te ascunzi dincolo de pleoapele nemișcate. Sunt curioasă, oare ma iubești dincolo de timp cum imi spuneai?..”
 

Sursă Recenzie Mada Lina

Eva și Țâcă – 2. Musafiri

 Eva și Țâcă

2. Musafiri 

7 mai 2020

Se aude soneria. Noi avem o sonerie îngrozitoare. Sună ca o pasăre care uită să se oprească. Singura mea concurentă. Mama nu suportă ca mâncarea să nu fie așezată pe masă atunci când vine cineva la noi. Așa i-a spus mama ei, așa îmi spune ea mie – masa trebuie întotdeauna pregătită înainte să apară musafirii.

Agitată din cale afară, mama a fugit la ușă, s-a uitat pe vizor și a deschis ușa. Întotdeauna se uită mai întâi pe vizor.

– Vai, ați venit! Exclamă mama cu mâinile întinse spre mătușa Georgiana. Haideți, haideți, intrați. Nu vă descălțați, doar haideți.

Din bucătărie puteam traversa cu privirea până la ușă. O vedeam pe mătușa Georgi, ca întotdeauna frumoasă. Vă voi povesti cândva despre ea. Acum vă spun doar că folosește cele mai frumoase parfumuri, pe care le simți intens, fără să te deranjeze. Uneori îmi lasă și mie unul, ceea ce e important. L-am auzit pe Vladimir încă înainte de a intra. Cred că se lovise de balustradă, asta dacă nu o lovise el intenționat. O avea și el nervii lui că l-a săltat mă-sa din pat.

– Șezi! Șezi mă, tu nu auzi de-a binelea? Aud vocea lui Vladimir.

Șezi? Cui i-a spus el șezi? Am sărit curioasă și am alergat spre ușă, când de nicăieri sare o namilă argintie cu ochii ciudați și vine direct spre mine. Am încremenit, fără să mai zic ceva, am ridicat brațele și am stors din gât un fel de „șezi!”. Și, s-a oprit în fața mea, șezând. El mă privea fix, eu încercam să mă uit la ochii lui, diferiți la culoare. Era frumos. Avea urechile cumva îndreptate spre mine, gri închis. Culoarea asta îi cădea fain și pe față, lăsând însă botul perfect argintiu.

– Varo, tu fată ce te-ai făcut tu mare!

L-am auzit pe Vladimir exclamând, fără să îmi îndepărtez ochii de la namila de câine cu ochii ciudați. Când mi-am ridicat ochii, mare surpriză aveam să văd. Oare era același mucos pe care îl suportam cu greu vară de vară la bunici? Era înalt, cât mama, subțirel și îmbrăcat neașteptat de fain. Avea și freză făcută cu gel.

– Măi să fie! Tu ești mai, Vladimire? Ce ai crescut. De data asta m-ai depășit și tu, recunosc. Stai să mă gândesc dacă m-ai depășit și la altceva… zi ceva să văd de ești mai deștept… ba nu, taci… Concluzia e că doar la înălțime m-ai depășit.

Ce să spun? A zâmbit și m-am trezit îmbrățișată. A trecut pur și simplu peste amețitul acela de câine și m-a luat în brațe. Iar câinele nu s-a clintit, de parcă eu chiar îi comandasem să șadă, iar el chiar asculta.

– No, dragilor, haideți la masă, că e aproape gata. Vă puteți spăla și aici și la baie. Unde ați vrea voi, zic și eu acum.

Ne-am așezat în jurul mesei, mama a pus mâncarea în centrul mesei și ne-a poftit să ne servim. Cum s-a așezat ea, s-a ridicat mătușa. Aș fi spus că nu e politicos să te ridici de la masă, dar știam că e de cadouri, cui să îi mai pese de reguli? Cum era de așteptat, am primit cărți, împachetate în hârtie de cadouri colorată. După grosime, puteam spera la un minim 5 titluri. Mătușa îmi aducea doar cărți bune, așa că mi-am propus să nu le despachetez decât la mamaia acasă, pe măsură ce le venea rândul. La ce nu mă așteptam să primesc era o sacoșă plină cu mâncare pentru namilă. Oare să fie și acesta cadou? Nu e cam mare pentru așa fată mică?

© Cosmisian

%d blogeri au apreciat: