Scriu pe nisip
Bun prieten, scrisul ăsta.
Am scris foarte necizelat.
La început.
Credeam că scriu bine poezie.
Am încercat gânduri şi o formă îngheţată de proză.
Cu timpul, am renunţat la poezie şi scriu rar aşa ceva.
Nu simt că mă potrivesc cu versul alb.
Iar cel colorat nu se potriveşte cu mine.
Şi, nu pot întreţine o relaţie cu Nepotrivirea.
După mult timp şi cerneală risipită,
Am ajuns la satisfacţia că mi se potrivesc Povestioarele.
Eu le spun „Poveşti pentru copii”, dar nu sunt.
Nici eu nu ştiu încă în ce categorie să le încadrez.
Recent, dar nu ieri, o distinsă membră a unei prestigioase uniuni
mi-a spus că a citit „Nimburucul Grădinar”.
Și că este păcat că nu o public.
„Ar fi o lectură bună pentru copiii de clasa a VII-a”, a spus.
Prima categorie de cititori – elevii de clasa a VII-a!
Apoi, a făcut referire la modul în care citea Bogdan.
Sper că a citit mai departe de acel incident,
pentru că întâmplarea era în primul capitol.
Cui scriu, nu ştiu. Dar, scriu.
Şi, pot scrie fără un răspuns concret.
Pentru că nu voi avea un stil unitar ca să pot fi evaluat azi de cineva.
Nu garantez nimănui că pot fi la fel de cosminianic precum sunt azi.
Dar, scriu!
