Arhive pe categorii: Convorbiri tacute

“I’ve had a lot of worries in my life, most of which never happened.”

“I’ve lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”

Mark Twain


“I’ve had a lot of worries in my life, most of which never happened.”  

Mark Twain

Sursa poza – google

Acel moment unic

Acel moment unic

‘Mutul’ care a rupt tăcerea – Charles Chaplin

‘Mutul’ care a rupt tăcerea – Charles Chaplin
Inegalabil, inovativ, incredibil, Charles Chaplin a străbătut lumea cu tăcerea lui care a aprins inimi, a rupt tăcerea până la lacrimi, și totuși, astăzi nu mi-am propus să-i pun eu tăcerii cuvinte. Vă ofer spre audiție o compoziție a Mutului, una care sigur o atribuiți lui Nat King Cole 🙂
Notă: Mi-ar plăcea ca voi să dezvoltați subiectul!

Smile – Nat King Cole
Smile though your heart is aching
Smile even though it’s breaking
When there are clouds in the sky, you’ll get by
If you smile through your fear and sorrow
Smile and maybe tomorrow
You’ll see the sun come shining through for you
Light up your face with gladness
Hide every trace of sadness
Although a tear may be ever so near
That’s the time you must keep on trying
Smile, what’s the use of crying?
You’ll find that life is still worthwhile
If you just smile
That’s the time you must keep on trying
Smile, what’s the use of crying?
You’ll find that life is still worthwhile
If you just smile
Songwriters: CHARLES CHAPLIN
Smile lyrics © BOURNE CO.
Multumesc, Oana

Tratament de weekend anti-depresie

Tratament de weekend anti-depresie

Sâmbătă. Mi-am petrecut puțin timp la Mall și vreau să vă ilustrez cum am văzut eu această ieșire în câteva tablouri:

Tabloul 1

Când îi vezi pe unii oameni, nu mai ai dubii că cineva chiar a inventat mașina cu care poți călători în timp. Explicația? Cineva a adus ilegal oameni din trecut.


Tabloul 2

L-am urmărit pe un tânăr foarte înalt așteptându-și rândul la mâncare. Avea geaca trasă în sus pe spate, iar pantalonii strânși pe coapse și pulpe ca pe un balerin își începeau dimensiunea de deasupra șosetelor înalte pe parcă intraseră la apă. Explicația? Crescuse el, tânărul, instant cu câțiva centimetri.


Tabloul 3

– Am întâlnit numai oameni cu figuri aici.

– Clar, că doar este un oraș de artiști.

Explicația?

– Ai dreptate, Sunt mulți figuranți.


Tabloul 4

M-am plimbat pe culoarele largi ale Mall-ului câteva minute și am avut impresia că sunt pe platourile de filmare a Seriei TV – Spartanii. Explicația? Numai mușchi peste tot. Și, nu se datorează tricourilor superstrâmte. Am încercat și eu o dată și nu ține faza.


Tabloul 5

Prețurile pe care le au produsele dintr-un magazin m-au făcut să vorbesc cu manechinele pe care erau agățate. Explicatie? Partea îngrijorătoare a fost că mi-au răspuns.

Cosmisian

Sursa poză: zutv.ro

Pisica glumeață

Pisica glumeață

Am auzit că există oameni pe care dacă îi fotografiezi nu apar în fotografie. Dar, când pisica vine de bună voie și arată așa, ceva nu este în regulă cu ce mănâncă. Zic eu! Sau, cred…

 

E posibil ca această pisică să toarcă, iar vibrațiile să zăpăcească inițiativa mea artistică…

Așa e ziua mea astăzi! :)

Așa e ziua mea astăzi! 🙂

Știi tu ziua aia în care ți s-a terminat bateria de la telefon

și te sună toată lumea,

iar bateria externă e acasă?!

Mai prinzi o priză între deplasări și nu face altceva decât să te irite

că nu mai ajungi cu urechea la telefon,

că nici vorbă ca telefonul să ajungă la ureche…

Așa e ziua mea astăzi! 🙂

Un titirez suspendat pe inactivitate

Un titirez suspendat pe inactivitate

titirez

Anii trecuţi mintea îmi bâzâia de albine,

acum e ca o sală imensă dintr-un muzeu pustiu

unde mintea mi se învârte

ca un titirez suspendat pe inactivitate.

Oare scriitorul este ca o albină

ce îşi foloseşte saliva

pentru a transforma polenul inspiraţiei

în mierea cuvântului?

Cosmisian

Sursa poza: google search

Apoliticul meditativ

Apoliticul meditativ
Este aproape dimineaţa, după o noapte aparent interminabilă şi rece,
când speranţele se înceţoşează şi mintea începe să cedeze…
Dar, dimineaţa vine.
Vine pentru tine, pentru mine, pentru oricine are inimă şi ochi pentru ea…
Mai aşteaptă o secundă! Crede-mă, dimineaţa vine!
Ai încercat! Fă-o din nou!
Ai plâns, fă-o din nou!
Nu ești singurul care nu poate fi găsit! Suntem și noi, noi toți!
Schimbarea vine!
Nu eşti singur, ştim senzaţia!
E aproape dimineaţă!
În orice secundă ea apare.
Crede!

 

Nearly Morning
Luke Sital-Singh
You tried
So try again
You never know
You’ve cried
You’ll cry again
You bare your soul
No one understands you’re on your own
You’re not the only one who seems alone
We know the feeling
Just believe me
It’s nearly morning
Any second now
We know the feeling
Just believe me
It’s nearly morning
Any second now
It hurts
It really hurts
It’s in your blood
To give
Yourself away
For nothing much
When no one understands you’re breaking ground
You’re not the only one who can’t be found
We know the feeling
Just believe me
It’s nearly morning
Any second now
We know the feeling
Just believe me
It’s nearly morning
Any second now
Any second now
Any second now
Any second now
Any second now
Any second now
As sure as the night will cover your eyes
As sure as the voices telling you lies
Counting…
________________
PS: Dacă cineva crede că postarea are legătură cu evenimentele din aceste zile…

Cred că lui Dumnezeu i-a luat puțin timp să îmi liniștească zbuciumul din minte

Cred că lui Dumnezeu i-a luat puțin timp să îmi liniștească zbuciumul din minte

E seară. Repetiție. Se întâmplă cu regularitate, calm, rece și îndestulător de identic. Eu. Mă recunosc din propria senzație, prin simțuri tocite pe o masă veche, plină de instrumente de scris pe care nu le folosesc niciodată. Știu că sunt eu, dar am o stranie senzaţie că am rămas gol. O formă cognitivă cu umbre de identitate, fără putere, fără dor de mine, fără căutarea unei zile în care să mă simt deplin eu însumi.

Mă privesc senin seară de seară și mă așez în pat liniștit că îmi lipsește zgomotul din mintea mea, agitația cu care îmi zumzăia trupul pe care îl istoveam în pagini scrise înainte să îl izbesc de perna pe care o roteam pe cealaltă parte în căutarea liniștii. Acum nu mă mai deranjează lipsa de gânduri ce căutau să se desprindă de zbuciumul meu interior. Mă surprind indiferent față de pagini goale lăsate în nescriere. Până la urmă, ce este o pagină fără scris? Doar nu le voi pagina ca să se simtă utile…

De două luni mă întreb dacă nu am pățit ceva la creier. Pare că am o amnezie conștientă. Ca o paralizie pe care o simți în tocmai organul care ar trebui să funcționeze. Cel puțin să o facă până la gradul de comoditate. Sau, de identitate recunoscută. Mi-am dat seama că am probleme cu creierul când am observat că nu mai nasc idei, nu mai notez lucruri. Fără a deveni mai deștept, m-am dezis de notițe.

devorbacutine

Sursa poza

M-am ferit întotdeauna de labirintul minții mele, vara. Pereții întortocheați mă distrag de la scopul impus de ideea de labirint. Oare trebuie să mă las pierdut, poate trebuie să admit că perfecțiunea lui mă conduce spre cel mai adânc loc al său, acolo unde sunt cel mai pierdut tocmai când am realizat că am descoperit destinația finală. Mi-a plăcut labirintul de piatră, rece ca mintea mea înghețată în plină noapte. Puteam scrie pe umbrele lipite atemporal pe ziduri întrerupte, puteam plasa versuri neterminate pe aici și pe acolo știind că rima scuturată la final putea prinde împreună poezii seci în căutarea sensului lor. Am încercat să zidesc golurile înșelătoare din labirintul nopții, dar nu mi-a reușit. Doar oameni fără minte pot crede că poți ajunge la destinație dacă îți închizi singur căile de neacces.

Cred că lui Dumnezeu i-a luat puțin timp să îmi liniștească zbuciumul din minte. Agitația de dinainte era de la fâlfâitul aripilor de rațe sălbatice. Nu poți reține gândurile altora. Greșeala mea a fost să cred că zumzăitul gândurilor pe care le gândeau alții va rămâne suficient în mintea mea cât să le pot nota. Sau măcar reține…

E seară. Noapte se confundă cu muzica ritmată din căști. Pe mine m-am pierdut. Te-am găsit pe tine, încă aici. Ocupată cu propria ta singurătate, dar albă și dispusă, nescrisă dar permeabilă. Te ating cu degetele și îți simt imperfecțiunea. Tu nu ai nicio vină, o am eu, că te-am atins să o simt. Mă întreb ce aș putea scrie pe tine, cum ți-aș modela imperfecţiunea. În noaptea asta ai ochi. O pagină albă cu ochi negri, sau aproape negri. Mă privești jucăuș. Puțin derutată. Oare tu mi-ai ieșit în cale sau eu ți-am făcut loc spre acel loc din inima mea unde scriu? Foamea cu care absorbi cuvintele mă nedumerește. Te scriu fără discernământ. Mă lași să o fac. Îți este milă de un om care și-a pierdut mintea și o știe.

Cosmisian,

Timisoara

7 ani de blogging

7 ani de blogging

cosmisian-wordpress
Au trecut șapte ani de când am scrijelit prima dată pe blog, iar scoarța pe care am făcut primele mele schițe de gânduri s-a remodelat, parcă ştirbind frumosul inițial. Nici eu nu mă mai pot uita chiar atât de în urmă. Spre deosebire de unii dintre voi, bloggeri care parcă v-ați născut astfel, eu mi-am petrecut primii șapte ani căutându-mi drumul spre arta scrisului, iar în ultima perioadă parcă m-am pierdut tocmai de scoarța pe care scriam.

Dar, în prag de an nou în lumea blogging-ului, țin să vă mulțumesc pentru vizitele pe care le-ați făcut paginilor mele gandurineinfinite şi povesteapapadiei, pentru comentariile voastre încurajatoare.
Sper că am fost o companie decentă în toți acești ani în care am postat.

Vă ofer fiecăruia dintre voi, dragilor, o păpădieeeeeeeeeeeeee 🙂 După cum se știe!

papa

Și, ca de început de an nou blogăricesc, iată aici puțin dintr-o nouă serie de povestioare.

Al vostru,
Cosmisian


„Fireasca trecere a timpului pare să fie adesea ca o suită de trepte care nu te duce în sus, ci înainte. Treptele timpului par a se asemui pietrelor cubice ce dictează pașilor umani un sens, unul fizic, dar și unul spiritual. Trepte ce par a nu își schimba cu nimic forma, poate doar strălucirea impusă de gândurile, macină minți și șlefuiesc laturile imperfecte ale pașilor pierduți cu grijă. Clădirile vechi sunt lipite unele de altele și doar din loc în loc mai vezi câte-o alee strâmtă ce pare a ascunde o lume diferită de cea a vitrinelor luxoase ale magazinelor ce se reflectă în zilele însorite în luciul drumurilor pavate într-o direcție neștiută. Zilele se repetă și nu aduc trecătorilor nicio schimbare. Viața locuitorilor nu are orizont, translucidă precum sticla magazinelor, unde ochii ți se opresc în contemplarea unor lucruri inerte.

Din când în când, printre oameni apare un băiețandru cu chipul ars de soare și pistrui sub ochi, aproape de nas. Peste părul nepieptănat stătea apăsată o pălărioară cu cozoroc uzat, ce nu reușea să îi umbrească ochii albaștri, clari ca zilele de vară fără nori. Purta o jachetă reiată, deschisă la culoare ce finețea blănii de căprioară, plină de buzunare de multe dimensiuni și forme, cusute de el din motive de nimeni știute. Pantalonii nu îi depășeau genunchii, lăsând loc pentru piciorușele lui subțiri să trădeze răni vechi și noi, nevindecate. Purta bocanci. Îi purta de atât de mult timp încât șireturile îi erau uzate, deșirate. Cureaua genții îi cădea peste umărul drept, forțând o linie diagonală să traverseze pieptul lui tânăr, plin de aspirație. Aș fi vrut să îl întreb ce ducea în geantă, dar nu a stat prea mult în zona principală a orașului, dispărând pe una dintre străduțele înguste ce duceau spre o altă lume, despre care nimeni nu vorbea.”

Citat din noua serie: „Băiatul care coase buzunare

Pe curând!