Neoproză „smart emotional”
Completare – Dreptul la calitatea de autor!
Dreptul la autor
Caut inventator care nu vrea faimă,
Caut un scriitor cu Alzheimer,
Caut un pictor de împrumut,
Caut vila cuiva în care să mă mut,
Vreau atât de multe-n viață,
Să am plutirea-n ape ca de rață,
Caut cu insistență felurite,
Fără de licență sau acte plătite,
Fără acte multe să complice,
sau, lasă-mă să fiu acea ființă altfel, atât de diferită încât nu place!
Copyright (foto google)
Scriu pe nisip
Bun prieten, scrisul ăsta.
Am scris foarte necizelat.
La început.
Credeam că scriu bine poezie.
Am încercat gânduri şi o formă îngheţată de proză.
Cu timpul, am renunţat la poezie şi scriu rar aşa ceva.
Nu simt că mă potrivesc cu versul alb.
Iar cel colorat nu se potriveşte cu mine.
Şi, nu pot întreţine o relaţie cu Nepotrivirea.
După mult timp şi cerneală risipită,
Am ajuns la satisfacţia că mi se potrivesc Povestioarele.
Eu le spun „Poveşti pentru copii”, dar nu sunt.
Nici eu nu ştiu încă în ce categorie să le încadrez.
Recent, dar nu ieri, o distinsă membră a unei prestigioase uniuni
mi-a spus că a citit „Nimburucul Grădinar”.
Și că este păcat că nu o public.
„Ar fi o lectură bună pentru copiii de clasa a VII-a”, a spus.
Prima categorie de cititori – elevii de clasa a VII-a!
Apoi, a făcut referire la modul în care citea Bogdan.
Sper că a citit mai departe de acel incident,
pentru că întâmplarea era în primul capitol.
Cui scriu, nu ştiu. Dar, scriu.
Şi, pot scrie fără un răspuns concret.
Pentru că nu voi avea un stil unitar ca să pot fi evaluat azi de cineva.
Nu garantez nimănui că pot fi la fel de cosminianic precum sunt azi.
Dar, scriu!
Spre tine, doamnă Toamnă
Toamnă cu frunze adunate la piept, aduni sub prag de anotimp cunună,
Covor de vreascuri, te țintuiesc pe gânduri să te vadă distinsă Lună,
Aștept de mult, aștept să te visez pășind la braț cu trupul dezgolit, nebună,
Și, ce-mi oferit tu la schimb, o cale spre veștejire pe scurtătură?
Din tine parcă aș netezi grăbit prezentul, frunză cu frunză,
Buzele-mi sunt de-ajuns, din ele gust sirop de viaţă smulsă,
Poate obrajii, din ei să fac idealul din care îmi cresc o aripă,
Pieptul mă mulţumeşte, din aerul lui pereche să îi facă,
Umărul de-l ating, sprijin pe el un călător spre o destinaţie ştiută,
Tremurul din sufletul mă face să visez într-o noapte cât într-o sută,
Îmi spui că ai chipul sidefat ca a unui trandafir petală,
Iar lacrima e doar un picur ce-așteaptă dimineaţa ca să fie rouă,
De ce simt în mângâiere un râs ascuns de-un anotimp sau două,
Când te-ating, simţi că pieptul ţi se strânge-a-mbrățisare bolnăvioară?
Poate e doar de la muzică, sau poate e visarea din mine ce suflă
Spre tine, doamnă Toamnă
Cosmisian, Timisoara
Îți voi mărturisi
Îți voi mărturisi. Poți avea îndoieli, dar ce voi spune acum, te privește și pe tine, cel puțin în egală măsură în care mă priveşte pe mine. Poate chiar mai mult. Ți-am vorbit prea mult atât de alambicat, iar tu nu ai înțeles nimic. Nici ce spuneam, dar nici de ce am ales să vorbesc astfel. Eu m-am dat mare că sunt tare deștept, așa că mie mi-a părut un compliment să îți spun că sunt un titirez care se învârte pe podea. Dar, unui titirez nu îi pot crește aripi când se învârte pe loc, iar asta îl face complet neinteresant. Așa că, am pus mâna pe mintea mea și am oprit-o. Mi-o făcuse Dumnezeu mai demult, când mă lăsase gol, fără minte-n cap. Acum o fac eu. Mi-am spus mie că e mai bine să admit că nu știu nimic. De atunci umblu fără minte-n cap. Doar că…
Îți voi mărturisi. Tu poți crede că este doar un moft de-al meu, dar mie îmi este egal. Mi-am propus să uit complet de ce am crezut că știu, până am reușit. Trăiești ca să te împlinești, să lași în urmă ce alții nu vor aprecia. Poate vei avea norocul să te restaureze cineva după ce te-a pus viața la coșul de gunoi. Dar, vei fi apreciat doar pentru culoarea care ți-a fost articulată mai pe urma. Încep să simt. Nu mă mai doare să recunosc că nu ai de ce să mă remarci. Sunt o umbră ce se disipă în prima adiere de vânt. Până și un curcubeu se ține mai tare de cer decât o fac eu de lumina ce m-a făcut umbră. De atunci, mi-am diversificat fâșiile de umbră. Doar că…
Îți voi mărturisi. Am ascultat două melodii până când nu mi-am mai dat seama că se repetă. Suntem două melodii care se repetă pentru alții. De ce am crede că lor le pasă?! Apoi, ei merg pe repetiția altora. Ne intersectăm cu dezinteresul altora, dar nu facem din asta o notă discordantă. Poate, pentru o vreme, una care să sune bine. Ne place să sune bine, chiar dacă niciun sunet nu ține prea mult. Sunetele sunt ca fulgii de zăpadă care se dau mari când îi cern norii, dar niciodată nu îi ține norii la piept. De atunci, am lăsat notele să-mi cadă din piept până devin ele însele o repetiție de care nu își dau alții seama. Doar ca…
Îți voi mărturisi. Doar că, nu ți-am spus tot.
Spre adopție
Nu am apreciat puterea pe care o are cuvântul scris decât târziu în viață.
Am văzut cum oamenii se încovoaie după rotunjimea cuvintelor de parcă ar fi lujeri tineri de viță de vie. Le-am dat voie să își fixeze mişcarea unduitoare pe corpul bolduit al accentului pus de mine pe viață.
Am scris adesea pentru a umaniza trăirile mele interioare, pentru a le da înspre adopție acelor ființe în căutare de explicații pentru ceva ce se lipise de ei prea tare.
Am stat până târziu în noapte pentru a pune aripi iluziei, că poate o determin să mă lase cu aerul în piept.
Am pierdut șirul interpretării și am luat-o din nou și din nou de la capăt în speranța că vreo explicație ar fi suficientă pentru a mă face să îți neg existența.
Am şters lacrimile norilor chiar și când aceștia strângeau din ochi și mă fulgerau. Le-am șoptit curcubeu când aceștia abia își terminaseră de tunat ripostele. Până la urmă au rămas cam storși și puțin șifonați. Cum îndrepți oare un nor șifonat?
Cosmisian
“I’ve lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”
Mark Twain
“I’ve had a lot of worries in my life, most of which never happened.”
Mark Twain
Sursa poza – google
Acel moment unic
Tratament de weekend anti-depresie
Sâmbătă. Mi-am petrecut puțin timp la Mall și vreau să vă ilustrez cum am văzut eu această ieșire în câteva tablouri:
Tabloul 1
Când îi vezi pe unii oameni, nu mai ai dubii că cineva chiar a inventat mașina cu care poți călători în timp. Explicația? Cineva a adus ilegal oameni din trecut.
Tabloul 2
L-am urmărit pe un tânăr foarte înalt așteptându-și rândul la mâncare. Avea geaca trasă în sus pe spate, iar pantalonii strânși pe coapse și pulpe ca pe un balerin își începeau dimensiunea de deasupra șosetelor înalte pe parcă intraseră la apă. Explicația? Crescuse el, tânărul, instant cu câțiva centimetri.
Tabloul 3
– Am întâlnit numai oameni cu figuri aici.
– Clar, că doar este un oraș de artiști.
Explicația?
– Ai dreptate, Sunt mulți figuranți.
Tabloul 4
M-am plimbat pe culoarele largi ale Mall-ului câteva minute și am avut impresia că sunt pe platourile de filmare a Seriei TV – Spartanii. Explicația? Numai mușchi peste tot. Și, nu se datorează tricourilor superstrâmte. Am încercat și eu o dată și nu ține faza.
Tabloul 5
Prețurile pe care le au produsele dintr-un magazin m-au făcut să vorbesc cu manechinele pe care erau agățate. Explicatie? Partea îngrijorătoare a fost că mi-au răspuns.
Cosmisian
Sursa poză: zutv.ro
Pisica glumeață
Am auzit că există oameni pe care dacă îi fotografiezi nu apar în fotografie. Dar, când pisica vine de bună voie și arată așa, ceva nu este în regulă cu ce mănâncă. Zic eu! Sau, cred…
E posibil ca această pisică să toarcă, iar vibrațiile să zăpăcească inițiativa mea artistică…
