Arhive pe categorii: B. POEZII

În perfecțiunea iubirii

În perfecțiunea iubirii

Te voi vizita în locurile unde îți naști sufletul,

 precum răsăritul o face,

acolo unde curcubeul își etalează perfecțiunea

suspendată pe cupola visării.

Te voi atinge pe părul negru

ce își răsfiră șuvițele în plină adiere,

îți voi mângâia chipul tău alb

ca perfecțiunea unei luni pline

într-o noapte senină,

prinsă de orizont

cu nasturi turnați din praf de stele.

Sărutările tale sunt prinse între ele

ca petalele unui trandafir roșu

ce se oglindește în cristalele stropilor de rouă.

Văd.

Privesc prin ochii tăi universul

văd în el iubire și credință.

Când l-a făcut pe om,

Dumnezeu l-a gândit în doi.

Un el și o ea.

Le-a făcut un singur ochi

în care se regăsesc cei doi

în perfecțiunea iubirii.

Când mă vei pierde, iubite,

caută-mă!

în lumea ascunsă în privirea noastră.

Mă vei regăsi doar de aproape…

(Poem scris de Mouelle Roucher)

© Cosmisian, 2018

Sursa poza – google (Clepsidra infinitului)

Proză poetică 2 – Bufnița

Proză poetică 2 – Bufnița

A fost odată în depărtare,

un pom într-o grădină mare,

ce-avea în dânsul scorburi multe,

că doară bufnitele-s dese-n munte.

A fost zărită și-o fătucă,

o bufniță cum nu-s o sută,

cu ochii mici și rotunjori,

așa de dragă prinsă-n zbor.

Avea și-o soră cu ochi mari,

dar vă asigur, purta ochelari.

Pe bufniță cu ochii mici,

cu toții o strigau în cor,

Arpegia – tu înaripare ești,

a gândurilor celor mai firești,

tu zbori ușor cu aer lin,

ce pieptu-ți traversează fin.

Tu zbori din loc în loc ușor,

să prinzi mulțimi de rozători,

acele răutăți cu coadă,

ce lumea ce le vede,

fuge-n grabă.

bufniteala1

Pe sora ei mai mare o știu,

o văd cum scrie des,

pe multe Frunze de cireș,

luate-n grabă de la șes.

Îi place să își țese haine,

cu gri-metal și le pictează,

cu geometrii de ea știute,

cad doar ce face e pe vrute.

Mai jos în pom e o familie,

pe tata-l cheamă Veverilă,

pe mamă Veverița Lița,

dar pe băiat Țuștilă.

E mic și zăpăcit de fel,

aleargă-n pom, grăbit aș spune,

ignoră sfaturile de a se feri de om.

La baza pomului bătrân,

se așeză trântită pe drum,

cu oboseală-n brațe împletite,

o prea-cuminte tânără,

cu ochii mari și căpruișori,

un fel de ploaie dintre nori.

Era în drum spre Valea Joasă,

acolo unde se așteaptă,

să faci din inimă neliniștită,

o formă clară, îmblânzită.

Cu zbucium felurit plecată,

cu inima-i mai mult forțată,

când să vorbească, vorbe n-are,

când să clipească, ochii-s jar,

de parcă totul e-n zadar.

Dar sus pe creangă ruptă-n vânt,

stătea Arpegia gânditoare,

se frământă dând din picioare,

cum să o ajute pe trecătoare.

Și-a pus în gând să-și lase corpul,

să se desprindă-n pas de aripi,

să vină lângă domnișoară,

să îi șoptească vindecare…

De-ar fi să știu ce i-a șoptit,

aș scrie fără să mai stau, tu știi,

dar pentru că șoptirea a fost ascunsă-n zarea albă,

mă voi opri aici să dorm,

că sunt și eu un fir de pom.

Noapte bună!

 © Cosmisian, Timișoara

*Proza 29 aprilie 2013

Hoț cu carte de vizită – furt intelectual defectuos

Hoț cu carte de vizită – furt intelectual defectuos

Am adăugat un PS, PS2. Mi-au fost aduse la cunoștință alte preluări, mult mai intelectuale de această dată. Le găsiți mai jos cu subtitlul Ciortan Catalin, respectiv Stoleru Petru.

Între timp am luat legătura cu administratorul site-ului http://www.poezii.md. Acesta a reacționat profesionist și a șters acele poezii. A rămas andreea cu ploaia (rain).

andreearain pe poezii.md

Când stau bine să mă gândesc cât de ignorant sunt, nu mă mir că pot fi furat fără ca măcar să mă pot dovedi autorul vreunei poezii pe care o poți găsi astăzi pe internet. Și, iată-mă pe mine, căutându-mi o poezie pe google după parte din titlu, că nici pe acesta nu mi-l aminteam. Dar, cum am o prietenie solidă cu google, i-am spus direct ce îmi amintesc, și anume:

„dormi iubire eșarfă parfum” pe care am scris-o în 2012 – click aici!

Și, iată-mă surprins pentru a câta oară. O anume andreearain, care postează pe aici poezia căutată de mine. Click aici!

Am făcut eu urât în sinea mea, click aici pentru detalii! (Glumesc, sper că nu ai dat click). Am făcut printscreen, am căutat să comentez pe postare, fiind chiar plăcut impresionat de comentarii, doar cp fără cont nu pot comenta pe propria mea poezie. Am încercat să îmi fac, dar pe telefon nu mă descurc.

Ce să mai, să spun repede – hoața mea are un portofoliu de 12 poezii scrise de mine. Click aici pentru exemplificare. Urmează mica mea investigație. Unii dintre voi știu cum se activează în mine spiritul de investigație. (Cei de la Rise Project să mă caute).

PS: Ciortan Catalin pe FB care mai are și bunăvoința de a răspunde comentariilor. Voi ce i-ați răspunde unuia ca el? https://m.facebook.com/groups/1668064493406713?view=permalink&id=1735929866620175

hotcucartedevizita5

PS2: Pe Stoleru Petru, care a preluat cel puțin două poezii de la mine fără să menționeze autorul, îl găsiți aici – https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=517536405287361&id=100010930182026

hotcucartedevizita7

și

hotcucartedevizita28

Până să dau de capăt poveștii, vă las concluzia mea și câteva poze.

Concluzie:

  1. Când vrei să furi proprietatea intelectuală a cuiva, nu lăsa carte de vizită. Dacă nu schimbi nici titlul poeziilor…, ce să mai!
  2. Nu te mai semna cu pseudonim, că te laudă lumea în zadar și nu îți va cere autograf pe stradă, că ești incognito. Fii mai deștept și fură intelectual! Lasă număr de telefon, că ne ajută!
  3. Gândește-te că și întâmplător te găsim. Și, în procesul de a ne reatribui dreptul de autor, tu ieși strâmb și te facem de râs, tot întâmplător.
  4. Dreptul la proprietate intelectuală este protejat de lege. Hoțul neprins nu e poet! Este doar un om fără principii, dar te joci cu norocul. Știu deja câteva persoane care nu ar merge atât de departe și să te caute, legal, dar te trezești tu citat pentru o asemenea prostie. Te vor pomeni prietenii că ai probleme cu Poliția că ai furat poezii și niciunul dintre ei nu te poate sprijini că ai lega cuvinte cât să meriți atenție.
  5. Poze!:)
  6. Și, urmează investigația!!
  7. Ca să fie clar, eu cu toată sinceritate spun că nu mă simt un poet. Vorba cuiva, am eu o scânteie de geniu, doar că se stinge prea repede 🙂 așa că nu înțeleg de cineva se laudă cu ce eu însumi nu o fac.

Ofer Recompensă cărți publicate de autori adevărați pentru orice informație care mă va conduce la adevărata andreearain🙂 Sau, alte recompense!

Dacă îmi fură cineva și postarea asta, să fiu celebru dacă nu îi dau eu însumi o recompensă!

poeziile mele sunt

© Cosmisian, Timișoara

Nu-ți răspund iubirii fără pregătire

Nu-ți răspund iubirii fără pregătire

Vocea ta îmi întinerește pădurea,
Tu-mi șoptești, iar crengile se cred copaci,
Frunzele sunt păsări călătoare de-acum.

Când râsul tău îmi dezvelește pieptul,
Iar părul tău mă dezmiardă a parfum,
Mă privesc în oglinda nopții, visând.

La piept tu ții cuvinte din „lumivers”,
Ființe făcute din vânt ne privesc fățiș,
Sunt ca o ciornă nescrisă, un gând.

Nu-ți răspund iubirii fără pregătire,
Am în suflet o coardă ciupită prea tare,
Mă șterge de nu am formă de vers.

© Cosmisian, Timișoara

Diafragma timpului

Diafragma timpului

Timpul respiră mister
Îl aud ticăind obosit
Destinul nu îi e clar
Se grăbește etern.
Omul? Fire pierdută
Căută să lase Astăzi
Nu prețuiește clipa
Aleargă spre viitor

Timpul are petale
Îl văd numărându-le
Se crede trandafir
Și îi este frică.
Omul? Fire visătoare
Îi prinde o petală
Și crede în iubire
Căutând-o în pripă.

Timpul are anotimpuri
Îl văd îmbrăcându-se cu stil
Le schimbă haotic
Pare atât de nehotărât.
Omul? Se plânge că e soare
Dor îi e când plouă
Mușcă dintr-o gutuie
Se dezgheață pas cu pas.

Timpul este o napolitană
Crema de nucă e de la bunica
Straturile sunt pagini vii
Pe care scrie ce visez.
Eu? Îmi place timpul
Îl port la gât ca o eșarfă
Pășim spre viitor curioși
Prețuind gustul de curcubeu.

Timpul – o joacă nesigură
Pe care scrie despre noi
Peste gândurile lui moi
Crema se întinde ușor
Omul? Un jucător flămând
Mănâncă timpul și în gând
Și astfel viața îi trece
Fără să lase ceva în urmă.

Notă: M-am jucat cu roata timpului

Și m-am prins degetele între spițele lui…

Am scris scrâșnind din dinți,

Oricine ar fi scris mai bine ca al meu scrum…

© Cosmisian, Timișoara

 

Pieptul nostru comun

Pieptul nostru comun

La pieptul meu te strâng,
Anotimp blând,
La pieptul meu,
La pieptul tău,
La pieptul nostru comun.

Eu stâng un suflet semeț,
Anotimp de îngheț,
Suflet de hârtie,
Suflet de dor,
Condeiul nostru din gând.

Mă las sedus de scris,
Anotimp auriu,
Foii albe i-am promis,
Foii nude, la apus
Să ne-aprindem în vânt.

Din suflet ce nu mărturisește,
Anotimp al tăcerii,
Foii i-am gătit o casă,
Cu fereastră și-o masă,
Să ne scriem iubirea.

Medic de pagini nescrise mă fac,
Anotimp al visării.
Le resuscitez cu cerneală,
Rătăcită de condei,
Iubirea noastră comună.

©  Cosmisian, 2 decembrie 2018

Iubirea și greierii din dormitor

Iubirea și greierii din dormitor

 

Iubire…
Este cuvântul pe care l-am înscris
Îmbrățișarea cu care seară de seară
În paragrafe monosilabice îți spun,
Noapte bună!

Iubire…
Tu mă îmbrățișezi în glumă
Ce va urma, nu se scrie pentru că nu e vers,
Nu are rimă, nu este nici poezie
Noapte bună!

 

Iubire…
Îmbrățișarea mea este un vers liber
Se înfiripează fără ritm sau metru,
Doar pulsația lui este vie
Noapte bună!

Iubire…
Pieptul tău susține cartea pe care o scriu
Este dorul de care am râs,
Îmbrățișarea de sub clar de Lună
Noapte bună!

 


Greierii…
Au nevoie doar de un ghiveci
Ființe care se ascund în umbră
Cântă din verdele umed ce e viu
Iubire nebună.

Greierii…
Au nevoie de umezeală
Ființe care cântă și visează
Simt dorurile neîmplinite
Iubire nebună.

Greierii…
Au trupuri ce pulsează la atingere
Ființe care fac din respirație
Cea mai senzuală fântână de împlinire
Iubire nebună.

 

© Cosmisian, 1 decembrie 2018

Asta sunt şi pe faţă şi pe dos – O iubire de prisos

Asta sunt şi pe faţă şi pe dos – O iubire de prisos

Nu sunt și nu exist,

Sunt un vers fără sens

Şi o propoziţie în zadar,

Sunt o plăsmuire amorfă

Şi un gând diform,

Sunt o carte nescrisă

Şi un dor neavut,

Sunt un nemuritor pentru că încă nu am existat

– Şi pentru că, în nedor, continui să o (ne) faci –

 

Lost Love

De parcă i-ar păsa cuiva,

Sunt ca insecta nedescoperită,

Mâncată de o pasăre,

Şi ca un tezaur

Pe care nu îl va găsi nimeni,

Sunt ca o ciupercă

Ce-a crescut într-o scorbură umbrită,

Sunt ca o ferigă

Ascunsă de toţi şi de soare ferită,

Sunt orice ai vrea să nu ţi se întâmple,

Sunt calmul de după durerea de tâmple

Țiuitul care aștepți să se scuture,

Sunt o prăpastie în zile cu ceaţă

Spre care alergi legată la ochi,

– Te desconsideri prin joc –

Sunt o fereastră legată cu ață

– Şi eşti poet în toate astea –

Sunt ca un păun fără pene

Sunt ca durerea alene,

Sunt ce te fereşti să îmi spui că sunt

Sunt ce crezi despre mine în gând,

– Ești ca un gând obositor, opresiv și zgomotos

Poate chiar năzbâtios şi anevoios –

Asta sunt şi pe faţă şi pe dos

O iubire de prisos

Cosmisian

Sursa poza – google

De-atâta toamnă

De-atâta toamnă

De-atâta toamnă natura se stinge,

Iar stelele de pe cerul nopții ne îngână,

Frunzele se clatină, verdele se frânge,

Cerul stingher se face o câmpie spână,

Te caut ca odinioară pe unde-ți naști zorii,

Eșarfele pline de răcoare au pe ele rouă,

Mai știi cum din pieptul tău îmi curgeau norii?

Iubirea ne era destin, ca o cămașă nouă.

 

De-atâta toamnă ochii mi-am închis,

Iar umbrele de dimineață stau pe loc,

Copacii tremură ne-acoperiți în vis,

Soarele pe cer răsare diferit, e ca un foc,

Mâna mi-o întind pe iarba moale să te simt,

Cămașa albă mi-e înmuiată în must,

„Știi bine, dragul meu că nu te mint,

Iubirea-i ca un anotimp pe care eu îl gust”.

 

De-atâta toamnă mi-a rămas doar dorul,

Iar răsăritul este mai mult în gând,

Creanga și-ascunde de pe acum mugurul,

Luna îți strânge brațele la pieptul ei blând,

Te văd de departe cum în frunze te joci,

Bluza mi-o dau jos, sperând că vei să o porți

Tu știi că pieptul meu e cald, fără să te sufoci,

Iubirea are anotimpul ei propriu, e ca în cărți.

 

Cosmisian

Sursa poza Pinterest

Absurdul

Absurdul

Nu, eu nu voiesc să scriu despre tine,

absurdul nu este o stea.

Eu scriu despre un cub de gheață fin,

ascuns în pieptul unui soare

și mă întreb cât va mai rezista…

 

Nu, eu nu voiesc să faci din apă

doar un strop la indigo,

prefer să fie sfoara cu care să te leg de pieptul meu,

poate astfel îmi vei mai sta.

 

Nu, eu nu voiesc să crezi absurdul

c-ar lua o formă,

el este doar un abur rece,

un nor pe care sufletu-mi cândva

se odihnea.

Cosmisian