Arhive pe categorii: B. POEZII

Teiului din drum

Teiului din drum

O pleoapă ce se cuibărește la piciorul nopții

Ai știut să alegi ce este mai bun

pentru arbori, pentru ei

Copacii își plâng polenul în forma mierii

Ai îmbrățișat deplinătatea

dorului de tei.

© Cosmisian

Sursa poză – google.

Floare de colț, tu minți catifelat

Floare de colț

tu minți catifelat

de colț nu ești

ci crești la înălțime

în punctul de visare

departe de mâini haine

de inimi goale

fără de culoare.

Floare de colț

crești fără de admirare

acolo e libertate

pe munte ești vioaie

de dor cuprinsă

iubirea ți-o scalzi

în adierea vântului

chiar și pe ploaie.

© Cosmisian

Foto credit: Albert Gavrilă 

Chip de pin, carte tu ești

Chip de pin, carte tu ești

 

Contur blând,

praf ridicat de mișcarea blândă

a unei pagini de carte veche

plăcut mirositoare.

Culoare de gând,

pastel în cădere liberă

scurs de pe buzele timpului

pe un portativ muzical adolescent.

Casă de gând,

picurând ploaia pură a nopții

caută sensul existenței umane –

dorul de a fi îngemănat.

 

Chip de pin,

îți crești forma din fum

conul se crede verde-infinit

ramurile de-i devin o carte iubită.

 

© Cosmisian


Sursă poză – google

Mama teiului 

Mama teiului 

Teiul scăldat în soare de vară doare

Parfumul cald îi plânge lin savoarea

Adierea fierbinte întristeaza trecătorul

Doar ploaia este mama teiului în floare

© Cosmisian

Sursă foto!

 

Aproape poezie cu dialog neclar

Aproape poezie cu dialog neclar

Notă post-producție – Simplu dialog la umbra nopții trecute

1122

Mi-am făcut o cafea

Am și apă lângă ea,

Tu să bei decofeinizată,

Ești young și altfel nu se poate.

– Young și wild

Că doar nu beau ceai

– Young ai spus? Am primit și eu un wild cart

Mă scuzi, un wild hart

Unde hart e fix un cerb

Dar, young,

Iar Young e chiar fratele lui

Al cerbului, că-l știu după coarne

Cele pe care i le-a pus în multe poze,

Sora lui cea mare,

Sau chiar pe perete,

Unde sunt poze-tablou cu două fete,

Două căprioare, iar una chiar căpriță,

Dacă mă întrebi de unde știu,

După guriță,

Pe cealaltă nu o cunosc,

Pe câmpia ei n-am fost.

– Pe mine negi că mă cunoști,

Doar pentru că sunt mică?

– Neg intenționat pentru că-i târziu,

Și n-aș vrea să-ți fiu,

Ideea nopții, dar mulțumesc că ești,

Aici cu mine,

Și tu acolo cu-amândoi,

Genunchii adunați la piept,

Ești mică, cu pieptul făcut din carte,

O citești cât de lumină ai parte,

Oftezi cu personajul întristat

Eu mă apropii și fac ce știu să fac,

În gând din versul de pe fruntea ta,

De vei pleca, eu tot aici voi sta,

Să râd cu personajul vesel,

Sursă poza – google

Somn lin și voie bună la cafea,

De nu îți faci una singură,

Îți voi da chiar dintr-a mea.

– Tata îmi spune uneori dimineața,

Să beau o gură doar,

Eu beau două de-mi simt fața,

Să nu îi uit gustul aromat,

Pe drumul scurt pe care am umblat.

Prefer cafeaua fără lapte,

Singură e mai aromată,

Este ea însăși, o cafea amară.

©Cosmisian

1122

Așchia și scânteia

Așchia și scânteia

Eu am momente în care simt acea scânteie de geniu,
Păcat că se arde prea repede.
Uneori e mai bine să fii o aşchie ce nu sare departe de trunchi,
Decât să fii o scânteie ce se arde aproape de geniu.

(Notă: Când așchia e pui de geniu, înțeleg focul interior al așchiei)

Sursa poza – Click!

©Cosmisian

În perfecțiunea iubirii

În perfecțiunea iubirii

Te voi vizita în locurile unde îți naști sufletul,

 precum răsăritul o face,

acolo unde curcubeul își etalează perfecțiunea

suspendată pe cupola visării.

Te voi atinge pe părul negru

ce își răsfiră șuvițele în plină adiere,

îți voi mângâia chipul tău alb

ca perfecțiunea unei luni pline

într-o noapte senină,

prinsă de orizont

cu nasturi turnați din praf de stele.

Sărutările tale sunt prinse între ele

ca petalele unui trandafir roșu

ce se oglindește în cristalele stropilor de rouă.

Văd.

Privesc prin ochii tăi universul

văd în el iubire și credință.

Când l-a făcut pe om,

Dumnezeu l-a gândit în doi.

Un el și o ea.

Le-a făcut un singur ochi

în care se regăsesc cei doi

în perfecțiunea iubirii.

Când mă vei pierde, iubite,

caută-mă!

în lumea ascunsă în privirea noastră.

Mă vei regăsi doar de aproape…

(Poem scris de Mouelle Roucher)

© Cosmisian, 2018

Sursa poza – google (Clepsidra infinitului)

Proză poetică 2 – Bufnița

Proză poetică 2 – Bufnița

A fost odată în depărtare,

un pom într-o grădină mare,

ce-avea în dânsul scorburi multe,

că doară bufnitele-s dese-n munte.

A fost zărită și-o fătucă,

o bufniță cum nu-s o sută,

cu ochii mici și rotunjori,

așa de dragă prinsă-n zbor.

Avea și-o soră cu ochi mari,

dar vă asigur, purta ochelari.

Pe bufniță cu ochii mici,

cu toții o strigau în cor,

Arpegia – tu înaripare ești,

a gândurilor celor mai firești,

tu zbori ușor cu aer lin,

ce pieptu-ți traversează fin.

Tu zbori din loc în loc ușor,

să prinzi mulțimi de rozători,

acele răutăți cu coadă,

ce lumea ce le vede,

fuge-n grabă.

bufniteala1

Pe sora ei mai mare o știu,

o văd cum scrie des,

pe multe Frunze de cireș,

luate-n grabă de la șes.

Îi place să își țese haine,

cu gri-metal și le pictează,

cu geometrii de ea știute,

cad doar ce face e pe vrute.

Mai jos în pom e o familie,

pe tata-l cheamă Veverilă,

pe mamă Veverița Lița,

dar pe băiat Țuștilă.

E mic și zăpăcit de fel,

aleargă-n pom, grăbit aș spune,

ignoră sfaturile de a se feri de om.

La baza pomului bătrân,

se așeză trântită pe drum,

cu oboseală-n brațe împletite,

o prea-cuminte tânără,

cu ochii mari și căpruișori,

un fel de ploaie dintre nori.

Era în drum spre Valea Joasă,

acolo unde se așteaptă,

să faci din inimă neliniștită,

o formă clară, îmblânzită.

Cu zbucium felurit plecată,

cu inima-i mai mult forțată,

când să vorbească, vorbe n-are,

când să clipească, ochii-s jar,

de parcă totul e-n zadar.

Dar sus pe creangă ruptă-n vânt,

stătea Arpegia gânditoare,

se frământă dând din picioare,

cum să o ajute pe trecătoare.

Și-a pus în gând să-și lase corpul,

să se desprindă-n pas de aripi,

să vină lângă domnișoară,

să îi șoptească vindecare…

De-ar fi să știu ce i-a șoptit,

aș scrie fără să mai stau, tu știi,

dar pentru că șoptirea a fost ascunsă-n zarea albă,

mă voi opri aici să dorm,

că sunt și eu un fir de pom.

Noapte bună!

 © Cosmisian, Timișoara

*Proza 29 aprilie 2013

Hoț cu carte de vizită – furt intelectual defectuos

Hoț cu carte de vizită – furt intelectual defectuos

Am adăugat un PS, PS2. Mi-au fost aduse la cunoștință alte preluări, mult mai intelectuale de această dată. Le găsiți mai jos cu subtitlul Ciortan Catalin, respectiv Stoleru Petru.

Între timp am luat legătura cu administratorul site-ului http://www.poezii.md. Acesta a reacționat profesionist și a șters acele poezii. A rămas andreea cu ploaia (rain).

andreearain pe poezii.md

Când stau bine să mă gândesc cât de ignorant sunt, nu mă mir că pot fi furat fără ca măcar să mă pot dovedi autorul vreunei poezii pe care o poți găsi astăzi pe internet. Și, iată-mă pe mine, căutându-mi o poezie pe google după parte din titlu, că nici pe acesta nu mi-l aminteam. Dar, cum am o prietenie solidă cu google, i-am spus direct ce îmi amintesc, și anume:

„dormi iubire eșarfă parfum” pe care am scris-o în 2012 – click aici!

Și, iată-mă surprins pentru a câta oară. O anume andreearain, care postează pe aici poezia căutată de mine. Click aici!

Am făcut eu urât în sinea mea, click aici pentru detalii! (Glumesc, sper că nu ai dat click). Am făcut printscreen, am căutat să comentez pe postare, fiind chiar plăcut impresionat de comentarii, doar cp fără cont nu pot comenta pe propria mea poezie. Am încercat să îmi fac, dar pe telefon nu mă descurc.

Ce să mai, să spun repede – hoața mea are un portofoliu de 12 poezii scrise de mine. Click aici pentru exemplificare. Urmează mica mea investigație. Unii dintre voi știu cum se activează în mine spiritul de investigație. (Cei de la Rise Project să mă caute).

PS: Ciortan Catalin pe FB care mai are și bunăvoința de a răspunde comentariilor. Voi ce i-ați răspunde unuia ca el? https://m.facebook.com/groups/1668064493406713?view=permalink&id=1735929866620175

hotcucartedevizita5

PS2: Pe Stoleru Petru, care a preluat cel puțin două poezii de la mine fără să menționeze autorul, îl găsiți aici – https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=517536405287361&id=100010930182026

hotcucartedevizita7

și

hotcucartedevizita28

Până să dau de capăt poveștii, vă las concluzia mea și câteva poze.

Concluzie:

  1. Când vrei să furi proprietatea intelectuală a cuiva, nu lăsa carte de vizită. Dacă nu schimbi nici titlul poeziilor…, ce să mai!
  2. Nu te mai semna cu pseudonim, că te laudă lumea în zadar și nu îți va cere autograf pe stradă, că ești incognito. Fii mai deștept și fură intelectual! Lasă număr de telefon, că ne ajută!
  3. Gândește-te că și întâmplător te găsim. Și, în procesul de a ne reatribui dreptul de autor, tu ieși strâmb și te facem de râs, tot întâmplător.
  4. Dreptul la proprietate intelectuală este protejat de lege. Hoțul neprins nu e poet! Este doar un om fără principii, dar te joci cu norocul. Știu deja câteva persoane care nu ar merge atât de departe și să te caute, legal, dar te trezești tu citat pentru o asemenea prostie. Te vor pomeni prietenii că ai probleme cu Poliția că ai furat poezii și niciunul dintre ei nu te poate sprijini că ai lega cuvinte cât să meriți atenție.
  5. Poze!:)
  6. Și, urmează investigația!!
  7. Ca să fie clar, eu cu toată sinceritate spun că nu mă simt un poet. Vorba cuiva, am eu o scânteie de geniu, doar că se stinge prea repede 🙂 așa că nu înțeleg de cineva se laudă cu ce eu însumi nu o fac.

Ofer Recompensă cărți publicate de autori adevărați pentru orice informație care mă va conduce la adevărata andreearain🙂 Sau, alte recompense!

Dacă îmi fură cineva și postarea asta, să fiu celebru dacă nu îi dau eu însumi o recompensă!

poeziile mele sunt

© Cosmisian, Timișoara

Nu-ți răspund iubirii fără pregătire

Nu-ți răspund iubirii fără pregătire

Vocea ta îmi întinerește pădurea,
Tu-mi șoptești, iar crengile se cred copaci,
Frunzele sunt păsări călătoare de-acum.

Când râsul tău îmi dezvelește pieptul,
Iar părul tău mă dezmiardă a parfum,
Mă privesc în oglinda nopții, visând.

La piept tu ții cuvinte din „lumivers”,
Ființe făcute din vânt ne privesc fățiș,
Sunt ca o ciornă nescrisă, un gând.

Nu-ți răspund iubirii fără pregătire,
Am în suflet o coardă ciupită prea tare,
Mă șterge de nu am formă de vers.

© Cosmisian, Timișoara