Arhive pe categorii: B. POEZII

RE: A fost odată o păpădie cu flori frumoase

RE: A fost odată o păpădie cu flori frumoase

papadie poezie

A fost odată o păpădie cu flori frumoase, o câmpie,

Avea și-o soră geamănă, ce chiar și azi mai povestește,

Când iarna cea cu burta albă ascunse-n sine-o primăvară,

Dintre sclipiri de soare, în galben păpădicesc, în floare,

Și-a înflorit.

Una e mai mare, calculată, sora mai mică, distracție vie,

Una-i deprinsă cu gândirea, business și sofisticată este,

Cealaltă visează la iubire, valsează înflorită făr’ s-o doară,

Cuprins discret de păpădie, de frunze-n formă de polenizare

Ea mi-a zâmbit.

Ce sunt eu? Un deal cu două burți, coline prinse-n iarna cu vedere neoprită către nori, de-acolo vine albul în care visele-mi coboară, să pot ascunde-n mine primăvara, când păpădia nu mai zboară. 

Un nor cu țurțuri timpurii, purta în sine alb de dor, să știi,

Secrete albe, spuse dintre gratii de ființă-n disperare,

Dar orice-ar face, un nor e nor și de îl crezi că moare,

E doar suspans și-o mică alterare de culoare.

Un nor e nor, cu țurțuri pare chiar o floare.

Am privit norul înghețat unindu-și frigul cu dealul meu, și-l durea pârtia pe care mulți se aventurau să urce, doar ca să-și alunece plăcerile pe costul albului de nor. Dar, nu i se întâmplă norului prea des să fie rece și inert, astfel că, răbdarea îi va topi sufletul cât să se desprindă de dealurile mele, atât cât să poată continua să survoleze lumea în straturi de ființă nouă. Ascunse-n mine sunt istorii dezrădăcinate, croite-n fugă, aproape de final lăsate, dar nu mă preocup când știu că norul orice-ar face, ploaia tot pe pământ îmi bate. De ce îmi place mie norul? Vă scriu aici, cu polen de păpădie, înmuiat în apa unuiocean invizibil, ce e adânc și-ascunde nori și el: V-ați întrebat de unde își adună norii apa ce-i compun? De unde părul lor perfect e de culoare deja-vu? Fratele mai mare al norilor este oceanul invizibil, acolo fug ei adesea, să-și înece supărarea, apoi se-ntorc să-și verse noua stare pe dealul meu, cu două burți, coline albe când le privești din depărtare.

Sunt singur iarna, sunt singur și nu mai caut alinare,

Soarele mi-e sufletul-pereche, dar e în hibernare,

De te-ai întoarce aș fi la fel să te primesc cum vrei,

Sau te-aș trimite fără ezitare în altă sferă, oare?

Încearcă de-ți dorești să afli!

Dulcele amar

Dulcele amar

tei-in-iunie

Dorul ne plânge suspine, alină ușor cântecul din vene,
Trăiri măsurate de nori în mișcare. Mă doare, mă doare,
Cântecul unei păsări de noapte ce știe să zboare,
Trecutul nescris se șterge firesc fără a lăsa semne.

Mi-am deschis aripi de zbor în noapte aprinsă de foc,
Experiențe pe care le disprețuiesc, stâncile de demult,
Ființa mi-e seacă și zace-n nisipul ars al oceanului mut,
Îmi storc pieptul de dor, uitarea se instalează la loc.

(Sursa foto – google. Poezia este o incercare jucausa de a descrie un fruct dulce-amar)

Parolat: Cum vreau sa fiu acolo!

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Parolat: Versuri corectabile în rimă şi portrete

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Privirea ta este umbrită acum doar de Lună

Privirea ta este umbrită acum doar de Lună

imgprix.com

sursa foto: imgprix.com

La apus de soare, gânduri încleştate-n inimă Aleargă peste valuri speriate spre lumină, Când cerul se topeşte de lumina despărţirii Îmi fac coif din nori şi alerg pe calea iubirii, Vântul îmi suflă încrederea în frunzele verzi Rezistenţa iubirii ce ţi-o port caută dovezi Că încă îmi eşti aproape.

Număr stelele ce sunt trepte către tine, zână Și le cuprind la piept, să le țin de mână, Privirea ta este umbrită acum doar de Lună Dar te reflectă transparent, o semilună, Ai dispărut când te știam iubirea nesfârșită Căutarea mea de-atunci e neoprită Tu oare mă mai privești?

Desprinsa pădure

Desprinsa pădure

Vântul mișca prea lipsit de pasiune frunzele verzi de pădure umbrită de soare,

Adierea pădurii îți mângâia privirea prinsă de iarba ce îmi face sufletul să zboare,

Stropii-copii ce își prind căderea de trupul tău țesut din miresmele florilor din zare,

Îți șoptesc duioasele-mi gânduri ce le-aș aduce în mii de buchete la ale tale picioare.

Buzele tale sunt surori gemene născute din picurii dimineților pictate cu rouă,

Rochia ta din crini albi crescuți pe dealuri înalte te face să îmi pari mult mai nouă,

Constat că ființa mea simplă de om al pădurii îți caută prezența țesută în două,

Mă prind de fructele tale crescute perfect, dar amân deliciul final cât încă plouă.

Urmăresc cu zâmbetul prins de ființă, a florilor misterioasă cuibărită înflorire,

Îți caut încântat devenirea aleasă de vânt ce mă face să sper în multipla ta revenire,

Când din petalele galbene fac pudra ce o țin când înflorirea ți-e luată-n uimire,

Și știu cu nesaț că menirea mea de grădinar mi te-a dat păpădie, nestinsă și vie.

Tu ești floarea sălbaticei mele păduri, misterioasă împletire de păpădie.

Desprinsa padure

Desprinsa padure (Sursa foto – google)

Floare de decembrie

Iartă-mi iarnă înflorirea,

Când decembrie visez,

Că m-aștepți cu devenirea,

Păpădiei printre flori!

Am luat dintre suspine

Dorul să te am din nou,

Cine poate să-mi infirme

Devenirea unei flori?

iubiri intrepatrunse in decembrie

Când erai nedefinită,

Cu un suflet ferecat,

Ai pătruns ca o lumină

De-mi era atât de drag.

Ca durerea unei flori.

Te-am iubit din primăvară,

Dar te-ai dus în depărtări,

Făr’ să-mi ții de juruință

Că te voi avea și mâine.

Implinire din decembrie

Doar pe sora ta mai mică,

Mi-ai lipit-o-ntre sori,

Galbenul de păpădie,

‘Voi iubi până în zori.

Visare din decembrieStinghera mea dintre flori.

 

Dreptul la autor

Dreptul la autor

Caut inventator care nu vrea faimă,

Caut un scriitor cu Alzheimer,

Caut un pictor de împrumut,

Caut vila cuiva în care să mă mut,

Vreau atât de multe-n viață,

Să am plutirea-n ape ca de rață,

Caut cu insistență felurite,

Fără de licență sau acte plătite,

Fără acte multe să complice,

sau, lasă-mă să fiu acea ființă altfel, atât de diferită încât nu place!

Copyright (foto google)

Copyright (foto google)

Mă arde dorul revenirii tale din reflex

Mă arde dorul revenirii tale din reflex

Atârnă-mi sufletul pe gardul ruginit de ploi,
Departe ești de suflarea verii ce se duce,
Rășina scursă dintr-o frântă ramură de soi,
Ne face iubirea să mai stea-n răscruce,
În locul întâlnirii dintre noi.

Au crescut păpădii pe drumul renunțării,
Te priveam cu ochii înțepați de somn,
Desenul siluetei ce întrupa umbra uitării,
Murisem subit când m-ai numit un domn,
Aceasta-i ziua renunțării.

Florile s-au înrădăcinat pe burta din cărbune,
Câmpia de pe piept în nori s-a preschimbat,
Urechile ți s-au ferecat de-a noastră lume,
Palmele ți s-au uscat de când nu le-am sărutat,
Două trupuri într-o singură lume.

Gard ruginit, google

Gard ruginit, google

Iubirea ne-a fost conturată în tușul trecător,
De te-ai întoarce, aș resimți în plex
Respir cu greu, iar aerul în piept mi-e arzător,
Mă arde dorul revenirii tale din reflex,
Numele tău drag e sfârtecător.

Nu mai cultiv iluzia unei iubiri nemărginite,
Adun frânturi de om în drumul răgușit,
Cât să mai nutresc senzații nestăvilite
Rima sufletelor noastre s-a sfârșit,
Rămâne ca sufletu-mi să o accepte.

Imunizare

Imunizare

Vreme vine, vreme trece

Floarea mea făr’ de pereche

O aştept şi ani de trec

De-ar veni mai repede

Aş sări la ea la piept

C-aş atinge tot, concret

Şi i-aş smulge-o sărutare

Să ne fie de neuitare

Ea e prinsă cu trebi grele

Nu am cum să fiu în ele

Sunt intrus în lumea ei

Stai departe, stai şi bei

O licoare fermecată

Ce te face nestemată

Să te pună la inel

Să te ducă-n degeţel

Ca să nu te uite aici

O fereastră rece, zici

Unde poţi să mori de dor

Vino, floare, vino-n zori

Vino-n sufletu-mi de rouă plin

Să te simt din nou

Să te alint