Arhive pe categorii: Povestea Nimburucului si a Papaditei

De ziua copilului visator din mine – Nimburucul gradinar- Plastilina

De ziua copilului visator din mine – Nimburucul gradinar- Plastilina

Nu, nu este vorba despre un desen animat realizat din figurine nimburucesti de plastilina. A fost cadou de 1 iunie pentru un copil cu mintea-n toate metaforele. 

Realizatoarea personajului Qweentus, nimburuc gradinar indragostit de papadie, este nepoata mea de 10 ani, Cosmina.

Sper sa va dati seama ca sunt inca parte copil.

01. Nimburuc - Plastilina 02. Nimburuc - Plastilina 03. Nimburuc - Plastilina 04. Nimburuc - Plastilina 05. Nimburuc - Plastilina 06. Nimburuc - Plastilina 07. Nimburuc - Plastilina 09. Nimburuc - Plastilina

Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a șaptea – Începuturi (de capitol)

Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a șaptea – Începuturi (de capitol)

Dacă povestea Nimburucului Grădinar ar deveni o carte publicată, fiecare capitol ar beneficia de câte un desen introductiv. Dacă ar fi să rescriu povestea aceasta, mi-ar fi imposibil. Aș fi pus în aceeași situație în care sunt cei care își pierd colecția de fotografii speciale, cărora le-ai spune că pot merge în locurile unde au fost făcute fotografiile pentru a reface trecutul. Nimburucul a fost trezit pentru a trăi o poveste unică într-o grădină ce pur și simplu a devenit a lui, dar minunea vieții noi la care a fost trezit nu a fost vreun rând de flori din grădina sa, ci o balerină, păpădia ce va deveni a sa.

Poveștile nu pot fi stinse

Poveștile nu pot fi stinse

Dacă înainte de această viață între lumi, Nimburucul a avut o altă viață sau grădină, nimeni nu știe, nimeni nu a consemnat. Dar, de când s-a logodit cu o păpădie, inima sa a devenit un portal către o dimensiune plină de speranță. Să îi spui acestuia că iubirea este tristă în imposibilitatea de a sintetiza două lumi este inutil, să îi spui că nu poate iubi în așteptarea ce l-a făcut capabil încă de la început să iubească, e la fel de inutil. Un Nimburuc și-o păpădie, o viață de scriitor și una de visătoare. 

Nimburucul își așteaptă scriitorul

Nimburucul își așteaptă scriitorul

Au fost zile când o căuta în locul unde întotdeauna ea venea, dar știe că se va păstra distincția dintre trupuri realizate de doi scriitori ce nu pot conviețui în aceeași poveste pentru că rima este întotdeauna  împiedicată. Am încercat să storc esența nimburucului pentru a mă convinge că ființa lui este în mod definitiv nimburucească, dar când să îl etichetez astfel, i-am găsit un puf de păpădie în suflet. 

Nimburucul nu va mai cauta iubirea în altă grădină.

Nimburucul nu va mai căuta iubirea în altă grădină.

Buzunarele îmi sunt pline de păpădii pe care le voi așeza între pagini de jurnal, nescrise, nepătrunse decât de mister. Mi-am propus să uit complet de păpădii, astfel că le plantez între paginile unui jurnal nescris al vreunui nimburuc din viitor, încă în stare latentă de grădinărit. Într-o zi, amândoi vor renaște printr-un cititor cu inimă specială, un nimburuc și-o păpădie, o nouă poveste ce va scrie iubirea dintre lumi. 

Caché, verișorul misterios al păpădiei

Caché, verișorul misterios al păpădiei

între verișorul misterios și cactusul cameleonic trubadur

Cactusul cameleonic trubadur, când ființe cameleonice nu pot iubi între lumi, le alterează pe amândouă.

Cactusul cameleonic trubadur, când ființe cameleonice nu pot iubi între lumi, le alterează pe amândouă.

Cât despre mine, voi lăsa puful de păpădie înrădăcinat în inima mea, oricât mi-ar lua să uit complet de păpădii.

Paznicul dintre lumi.

Paznicul dintre lumi.

(Pentru a înțelege misterul desenelor, e de preferat să vă lasați purtați de poveste până ajungeți să le cuprindeți iubirea)

Cosmisian în Poveștile de la Bojdeucă – XV

Cosmisian în Poveștile de la Bojdeucă – XV

Câteodată mă bucur când nu mi se citesc toate articolele. Acesta ar fi unul dintre acele articole pe care nu l-as recomanda, nu foarte tare, dar le sunt dator acelora care și-au petrecut timp citindu-mă, sunt dator Nimburucului și Păpădiței lui, sunt dator lui Cristi care mi-a luat imaginația pe care nu puteam să o descriu nici în cuvinte și a născut un Nimburuc, o Papadiță. Când scriam capitol după capitol din Povestea Nimburucului Grădinar și a Păpădiței lui iubite glumeam spunând: Când va aparea cartea… Aș spune că acum nu glumesc, dar nici cartea nu a apărut. Dar, anul trecut în aprilie am participar la un concurs de Literatură organizat de Uniunea Scriitorilor Filiala Iași împreună cu Muzeul de Literatura Bejdeuca lui Ion Creangă. A fost o decizie de moment, la încurajarea amicului meu desenator. Aveam 12 capitole atunci, dar trebuia să mă încadrez în 15 pagini A4, astfel că am editat din text și din capitole. Am trimis-o și am plăcut. 

A trecut un an de atunci și am intrat în posesia volumului XV al Poveștilor de la Bojdeucă, un volum ce cuprinde lucrările premiate în aprilie 2013. Le mulțumesc și celor de la Muzeele Literare din Iași pentru eforturile depuse pentru publicarea acestei ediții limitate a lucrărilor premiate.

Povestile de la Bojdeuca - 2013 Vol. XV

S-a făcut cumva, prin aranjamentele Nimburucului cel dornic de a-i fi consemnată dragostea pentru Păpădiță, să fiu și eu menționat în acest volum. Recunosc ceva aici, am strecurat în varianta electronică puțintel din Antropologia iubirii, un capitol dedicat iubirii dintre lumi.

01. Povestile de la Bojdeuca - 2013 COSMISIAN

Dacă doriți să citiți varianta completă a poveștii, să îmi cereți acest lucru pe adresa de email menționată la date de contact. Până la această poveste, păpădia era doar iubirea mea dintre flori, dar ma văd nevoit să spun că după, am devenit la fel de prolific în ce privește scrisul despre ea, poate la fel de prolific ca păpădia însăși. Și, o iubesc. Este peste tot. Până și unii dintre voi ați învățat să o iubiți de când mă cunoașteți. Altora le-am vindecat doar alergia. Dar, cu povestea Nimburucului grădinar și a Păpădiței lui eu însumi m-am schimbat.

05. Povestile de la Bojdeuca - 2013 COSMISIAN

Am fost întrebat recent dacă mi-am epuizat scrierile despre ea și am trecut la melci. Ei bine DANU si NUDA 🙂 pentru că, deși scriu despre melcul zburător, în capitolele următoare voi prezenta o latură specială a Xandriei, Fulgul de Păpădie.

Vă mulțumesc pentru prezența voastră. M-a încurajat mult și m-a determinat să fiu perseverent.

Sper să vă fi plăcut povestea menționată mai sus. Eu sunt iremediabil îndrăgostit de păpădie. se știe!

Cu drag, Cosmisian

Timișoara mai 2014

 

Povestea nimburucului grădinar. Capitolul șaisprezece – din nimburuc și păpădie, o singură ființă, o nimbupăpădie.

Capitolul șaisprezece – din nimburuc și păpădie, o singură ființă, o nimbupăpădie.

Adesea am menționat faptul că Păpădița mea dispare dincolo de gard într-o lume a ei, ce mi-a rămas mister. Iubirea mea pentru grădinăreasa sufletului meu e nemăsurată, însă cuvintele mele nu mai ajung la ea decât ocazional. Plecările ei tot mai dese au lăsat loc în inima mea pentru multe gânduri. Iubire dureroasă, iubire de floare ce își schimbă forma mai des decât o pot privi, iubire ce a devenit o așteptare lungă, ce în inima de grădinar sădește tufe peste care cu greu mai pot trece.

Aș vrea să știu ce mintea ei gândește, cum sufletul ei galben împarte file smulse dintr-a noastră dragă poveste, dar cu tăcerea ei nu pot să zbor, sunt doar un grădinar și poate că aici am să îmbătrânesc și-apoi să mor.

Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, nu știu decât că într-o dimineață de demult când m-am trezit, aici și-acolo o grădină am zărit, cu gard înalt dar frânt la mijloc ca să trec, și da, aud parcă aievea chicotelile tale, când tu dansai ascunsă după gard. Era uimirea vieții mele, o păpădie îmbrăcată-n fericire, cu sufletul în crin înfășurat, cu ochii mari, și dansul tău în pas ce era ușor pe iarbă așezat.

Când ne-am plimbat noi prima dată de-a lungul gardului din crengi cu flori-parfum, eu te-am recunoscut, tu ești iubirea mea ce mi-a ieșit în drum. În limitarea mea de grădinar, nu am știut să te iubesc cum vrei, nici nu aveam habar. Tu ești o păpădie, ce vii aici ca să dispari, apoi apari cu haine albe, dar nici atunci nu ai venit să stai. Menirea ta este să faci un grădinar, umil și neînsemnat precum un nimburuc, să te iubească, dar tot ai păstrat la mijloc gard.

Ne-am logodit cu inimile prinse de iubire, credeam că nimeni nu te ia, că-mi ești aici, la nemurire, dar am rămas cu inima de gânduri prinsă, unde te-ai dus, de ce mi-e inima atât de tristă?

Răpus de întrebări îl văd pe nimburuc cum se retrage, se-ascunde în casa cu acoperișul putred, unde-adoarme.

papanimbu

A doua zi de dimineață, când soarele încă nu se lumina pe față, în strălucirea ei maiestuoasă, apare îmbrăcată-n portocaliu de crin, o tânără mireasă. Era gătită de iubire cu largi petale de crin imperial, portocaliul ei lucea, și corpul bine-i contura. Dorise ziua nunții lor, de-aceea dispăruse, căuta în lumea ei o cale de scăpare, să evadeze doar o clipă, să fie-a nimburucului iubită o veșnicie.

Era așa de dragă, cu ochii mari ce-i licăreau și inima ce tare îi bătea în pieptul ei de păpădie. Unde o fi, îi căuta ea prezența nimburucului, să vadă cum este gătită.

– Qweentus, sunt eu, sunt eu a ta frumoasă Păpădie. Am fost să îmi acopăr trupul cu crinul ce-l știai dintotdeauna, c-aș vrea cu el să îmi acopăr în ziua nunții noastre trupul.

E liniște, în lumea dintre lumi, nici păsările nu mai cântă, eforturile Păpădiței nu puteau să facă loc, să îl descopere pe cel ce i-a umplut inima și gândul.

Într-un final își aminti de casa putrezită sub care îl atinse prima dată, în noaptea dintre lumi, când nimburucul căzu de niciunde direct ăn iarba. Acolo trebuie să fie, mă pun să-l caut, că poate cineva de el a auzit, dar cine știe…

În visul său adânc de-atâta așteptare, Qweentus se visa la nunta mare

În visul său adânc de-atâta așteptare, Qweentus se visa la nunta mare. Pe ea, frumoasa lui iubită, grădinăreasa sufletului său, gătită, o vede îmbrăcată în crini, mirific, minunată, atât de felurită, pe el distins cu haine pline, fără pământ și alte pete din grădinărie. O vede cum pășește delicat, cum trupul îi emană polen făcut din aur nestemat…

El se ridică și de mâini o cuprinde, privirea către ochii ei o-ntinde și vreme neștiută o ține așa, doar ca s-o simtă. Sufletele lor ating nemărginire, iubirea lor e floare rară, ce mărginește eterna fericire.

În seara asta ei s-au luat să fie, din nimburuc și păpădie, o singură ființă, o nimbupăpădie.

Povestea lor continuă la infinit, iubirea lor ciudată, din două lumi s-a contopit, făcându-le atingerea eternitate, s-au fericit și fără grabă ființele și-au învelit.

Dar noi din Lumea celor ce umblă, închidem cartea ce povestea

le-o ascunde, să îi lăsăm pe ei, iubirea să și-o cânte.

Povestea nimburucului gradinar – partea a XV-a. „Antropologia iubirii – destine retraite sau utopia reala.”

Povestea nimburucului gradinar – partea a XV-a.

„Antropologia iubirii – destine retraite sau utopia reala.”

„Cuvintele sunt flori cu petale ce ascund realitati, frunze ce devin otrava placerii si a imposibilitatii de a te desprinde de o lume creata din iubiri dorite, traite si croite pe portativul simtirilor alese.” (Din Introducere)

Numele meu este Bogdan. De curand mi-am terminat studiile si am ales ca teza de doctorat: „Antropologia iubirii – destine retraite sau utopia reala.” Cum la baza celor prezentate pe albul initial al celor 287 de pagini trebuia sa aduc o contributie originala subiectului iubirii, mi-am fundamentat cazul pe povestea nimburucului si a iubitei lui Papadite.

De unde originau cei doi nu am stiut niciodata. Copilaria mi-a fost innobilata insa de miile episoade dintre ei, ganduri de om ascunse in umbre, personaje de poveste amestecate cu fiinte de om, asta era poveste celor doi. Cei care le stiu povestea au vazut conturata pana si logodna lor, o logodna de papadie: https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/11/03/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-xiv-a-logodna-de-papadie/

Cum iubirea lor pare nebuna, o nebunie de simtiri alese, am cutezat sa il intreb pe Qweentus despre poveste.

– Iubire utopica? m-a intrebat razand… daca eu o traiesc, utopica ii spui? Daca ai simti-o pe Papadita mea cum eu o simt, daca inima ti-ar contine farame din fiinta ei, daca fiecare gand izvorat din sinapsele creierului tau ar scurtcircuita timpul si te-ar opri in povestea noastra, atunci ai intelege…

– Dar e ireala, ii spun eu putin frustrat ca se lupta sa-mi dovedeasca opusul.

– Cunoscand-o pe Papadita mea, iubite Bogdan,

Utopia a ramas o simpla notiune, pentru voi oamenii ca s-o analizati,

sa o folositi cand dragostea dintre voi e prea mare…,

dar pentru mine, utopie nu exista.

Papadita, gradinareasa sufletului meu este in tot sufletul meu. Gradina fara ea nu isi merita numele, vantul fara puful gandurilor ei nu isi are rostul. Inflorirea ei este nebunia vietii mele.

– Dar tu esti o poveste, esti un simplu personaj, poate chiar eu te-am creat, esti si tu o iluzie, o simpla formatiune de dorinte coagulate-ntr-un personaj pozitiv…, dar ireal si fictiv, prea bun sa fii real, prea optimist, nu nu gasesti greseli, la tine ce e trist?

Qweentus se asezase pe iarba si se tinea de cele doua burtici, razand pufos de i se scutura camasuta pe el.

– Bogdan, ma intreb cine se ascunde in a cui poveste, e iarba ta ce piere sau e a mea, compusa din nobile sentimente? Cum de te regasesti aici, in a mea Gradina, ce cauti tu om intr-o poveste, ce ai cautat si inainte? Iubirea utopica ii spui tu, nimburucul radea nebun pana-l durea si ceafa.

Am petrecut mult timp cu Qweentus. Nimburucul era inebunit dupa Papadita lui.

*

Logodna nu isi pierdu deloc farmecul cu trecerea timpului. Iubirea celor doi ajunsese la o piatra de hotar. Inima nimburucului era putin tulbure. Papadita lui parea prea prinsa de partea ei de gradina, gardul parea a creste tot mai evident intre ei. Inimile lor erau inca incalzite de iubire, dar undeva se crease un fel de teama ca nu mai insemnau la fel de mult unul pentru celalalt. Nimburucul se temea ca Papadita lui il indeparta usor, sau poate doar distanta dintre ei parea un chin, un chin incununat de dor…

– M-ai intaratat cu ce spun altii despre papadii. Eu am cunoscut una speciala. am cunoscut-o in Gradina, dansa cu mini-piruete, precum o balerinal. Pe ea chiar o cunosc, o iubesc, o descriu…, nu descriu, flori ci o iubire, nu scriu versuri intr-o carte, cand tu imi esti poezie…

– Iubite gradinar, intinse mana ei subtire si gura-i acoperi, taci, iubite, taci, esti nostim, tu o stii. Cum poti sa crezi ca eu ma schimb? Dar, trebuie sa ma cunosti, acum asteapta, ma voi descrie, sa nu mai lasi simtiri nedrepte sa-ti atinga sufletul.

– O floare cum le stii tu, isi incepe ai ei „fiire” (existenta) dintr-o samanta mica, rotunjoara, pe care tu o iei si-o prinzi usor in randuri, o uzi si stai adesea cu urechea, de parca ti-ar vorbi pamantul. Dar eu sunt altfel, pe mine nu ma arunci in randuri, eu sunt salbatica, eu cresc oriunde, pe munte si chiar si langa casa, in inimi si in ganduri.

– Ma vezi adesea galbena, in floare, dar stii ca eu ma-nchid in mine, dispar doar cat sa ma imi schimb aurita aparenta intr-o forma mai fina, feminina. Rochita fina, alb decupat din nori imi pun pe mine, deci unde e schimbarea? Invata-mi felul si ma vei iubi la infinit, caci eu ma schimb doar ca sa iti apar mai clara, tu stii ca te iubesc, iubite, isi sunt logodnica, iubita si floare. Parfumul meu in suflet ti-a patruns, opreste-ti respiratia si adulmeca-mi petala, ma simti, ma simti?

Cand ma imbrac in voal e bine sa m-atingi mai delicat, ca parti din mine zbor’ si cand ma vezi, imagineaza-ti la suflare… din floare galbena devin alba, zburatoare…

Semintele-mi contin iubire si dor de sarutare, opreste-ti mintea, ridica-te, as vrea o sarutare…

Povestea nimburucului grădinar. Capitolul paisprezece – Logodna de păpădie.

Capitolul paisprezece – Logodna de păpădie.

Cu siguranță v-ați întrebat dacă Bogdan mai poate vedea ceva în Jurnal și dacă povestea nimburucului grădinar există și în afara lui.

Îmi amintesc cum s-a terminat seara în care Bogdan, trist, nu putea vedea nimic în Jurnal [Bogdan, cu lacrimi în ochi, de bucurie, de tristețe, cu o inimă mică și o formă învăluită-n ceață de regret, realizează ce a lăsat în urmă. O lume ce l-a însuflețit în ascuns. Acum, Jurnalul nu îi mai oferea acea lume. Căzut pe gânduri, încercă să răspundă unei singure întrebări: Grădina își avea existența ei aparte de el sau el generase acea lume, prin imaginația și nebunia fantastică a minții lui de copil?!]

Ei bine, Bogdan a deschis Jurnalui și iată ce a văzut:

 ***

Nimburucul: draga mea, Păpădița mea în floare, verde ca primăvara și sigură ca un munte. Aș dori să îți cer în această seară, cu puf de soare adunat în zări, privirea lunii ce odinioară ne-a luminat cărări, aș vrea să îmi accepți, acum, când îți privesc sclipirea din privire, să-mi fii logodnică, da, tu, iubire!

Păpădița: există așa ceva, logodnica să fiu eu?

Nimburucul: logodna o inventăm acum, noi doi.

Păpădița: înfloresc aici, emoția mă cuprinde și simt că o să zbor.

Nimburucul: îmi permiți să te iubesc logodnic, să fiu al tău iubit, unic dăruit, să-ți simt căldura petalelor gălbui? Povestea mea se-ntinde pe secole trecute, dar inima mea să-mi fie așa de cucerită nu am crezut că poate fi, n-am dat-o nimănui.

Păpădița: Qweentus, înfloresc aici și cred că nu-i real ce-mi ceri, când știi că sunt a ta de când la gard ne-am întâlnit.

Nimburucul: petala mea gălbui tu ești, eu vreau să sigilez ce simțim de fel, să fie iscălită-n stâncă de granit.

Păpădița: eu simt, îți spun din nou, că sufletu-mi mișcarea ți-o cuprinde, în mine ești binevenit.

Nimburucul: logodna este o sigilare, să o descriu nu pot.

Păpădița: dar e posibil să dăm în logodnicie,

tu nimburuc și eu o păpădie?

Nimburucul: spune-mi tu privindu-mă, în lumea noastră din Grădină, orice e posibil, știi și tu, chiar bine, inima ta nu vrea asigurarea că nu voi fi a altei flori?

Păpădița: suntem nebuni, eu simt călduri ce mă cuprind, dar simt, să știi că simt acum, chiar măreția unui astfel de cuvânt.

Nimburucul: și eu, la fel ca tine, suntem la fel în gând.

Păpădița: nimburucul meu cu privire dulce, întoarce-o de la mine, că inima mi-o face să vibreze, ca versurile-n rima dintr-o poezie.

Nimburucul: logodna este tainică, chiar sacră, tu nu gândești deopotrivă?

Păpădița: sunt amețită, cum de-ai gândit așa ceva?

Nimburucul: nu simți că-ți aparțin?

Păpădița: emoția e ca râul dinspre munte, curge puternic și inima mi-e plină.

Nimburucul: ți-e plină?

Păpădița: da, te simt al meu cu totul, ești totul în Grădină.

Nimburucul: tu simți ca mine?

Păpădița: că am inimioara ca a unei rândunici strânsă ăn pumn prea tare? Emoția mă face mai senină.

Din puf de păpădie inel logodnicesc în mână eu aveam

Nimburucul: te iubesc, îmi plec un genunchi, privirea mi-o ridic. Cuprinzându-ți palma eu degetele îți sărut.

Păpădița: tu inima mi-o fericești și o inunzi, să știi.

Nimburucul: și spun…

Păpădița: tu Nimburuc, ești nebunici.

Nimburucul: tu ești grădina mea, tu, chiar iubita, și aș dori ca dragostea ce o avem între lumi să fie nesfârșită, crede-mă, așa aș vrea.

Păpădița: Qweentus al meu …mai mult decât iubit îmi ești.

Păpădița: și euuuuuuuuuuuuuu, sunt fericită!

Nimburucul: și aș dori să o săpăm adânc în inima noastră printr-un simbol.

Păpădița: chiar dacă nu va ține …decât o vară, ai vrea să-i facem nod? Pentru mine-o veșnicie ar dura…

Qweentus și Păpădița – logodna din grădină.

Nimburucul: spune-mi tu, iubita mea păpădie, ce rochia din petale de crin imperial pe corp ți-ai așezat, ai dori să îmi fii logodnică? Apoi, solemn, citind mai mult, Qweentu îi recita:

*********************

Draga mea păpădie iubită, scumpă, fină, păpădică, pe care o iubesc, o doresc, cu floare și frunze, pe care o simt, căreia îi vorbesc până și în mintea mea, cea pe care o consider deținătoarea visului meu nemărturisit, vis de împlinire și de altceva, cea care a unit lumi, a străbătut timp și spațiu să mă iubească, cea care e preocupată de fericirea mea ca să vin fericit să o iubesc, tu ești cea în fața căreia mi-am aplecat genunchiul, am făurit un inel logodnicesc din păpădie, oh, tu care faci ca inima mea să ardă în piept cum nu am simțit niciodată, tu care vorbești cu mine și depășim limitarea timpului și simțim că ne știm dintotdeauna. Tu, păpădia mea cu petale de crin imperial ce îți înconjoară pieptul cu forme sărutate de polen gălbui. TU ești iubita mea dintre lumi, burtica ta mi-a devenit perna pe care îmi așez fața și sărutările, tu ești, iubita mea, cea care spui că ai inima mică, însă în inima ta ai ascuns o dragoste atât de mare, încât zilnic sunt surprins de ea!

Ai vrea să-mi fii logodnică?

 *********************

 

Păpădița: tu vrei să îți răspund? Petalele îmi tremură, emoția e prea mare, ce-mi faci tu inimii, nu mai e cu scăpare. Sunt fericită, se vede oare?

Nimburucul: doar dacă simți, e un jurământ al inimii.

Păpădița: eu te iubesc și simt că sunt a ta, deci DA, în această lume grădinică eu sunt a ta. Voi fi ce vrei să-ți fiu! Voi fi logodnica ta, cu drag, cu dor, te voi iubi!

Nimburucul: Ai spus tu DA?

Păpădița: mă onorează să mă simt a ta.

 *********************

Nimburucul: inima mea e nebună, iar ochii-mi sunt aproape-n lacrimi, de când ai spus tu Da!

Păpădița: eu îți pup ochii și îți ascult inimioara, e ca a mea.

Nimburucul: îmi e nebună inima!

Păpădița: plină de bucurie!

Qweentus își deschisese palma, scoase un inel ferecat cu polen magic și l-a pus cu mare grijă pe degetul sărutat al păpădiței lui iubite. Ochii lor se întâlniră și s-au privit și îmbrățișat mult timp.

Să îi lăsăm să se iubească în lumea lor mirifică.

Cosmisian, 3 noiembire 2012

va urma…

Povestea nimburucului grădinar. Capitolul treisprezece – Am pus scrisorica lângă gard

Capitolul treisprezece – Am pus scrisorica lângă gard

S-a întâmplat ca amândoi să plecăm în călătorie. Tu în Lumea celor ce umblă, cum uneori mai mergi să cumperi semințe fermecate, iar eu am plecat să caut ceva. Îmi scânteiază inima cu dorința de a-ți face o surpriză. Am pus scrisorica lângă gard. Locul în care ne lăsam bilețele este încă frumos, nu a fost atins de trecerea timpului. Să știi că Flora încă mă urmărește când mă furișez în intrarea mică din gard să îți las bilețel. Cu tine simt că universul ne susține buchete de flori pe sub care să alergăm ca doi copii ce se iubesc… știi că te iubesc mai presus de orice așteptare a mea? Grădina mea plină de flori mi-a adus satisfacție dintotdeauna, însă cu tine, grădinăreasa sufletului meu, Grădina mea devine Universul meu.

nimburuc, papadita

Știi tu că, amintindu-mi și retrăind conversațiile noastre de la început când ne plimbam în puful de soare prin grădină, mă temeam să simt ce doream să simt, dar că nu vei dori să simțim mai mult decât preț de câteva plimbări? Știi tu oare, iubita mea Păpădița, că nu am simțit un echilibru mai drag dintre mine și orice floare  așa cum îl simt între noi? Că, după o stație cu emoții atât de abundente încât ne era frică de noi, urmează o seară plină de seriozitate, menită să ne asigure că ne știm limitele?

Știi tu că nu am crezut că sunt capabil să SIMT? Și, când spun asta, mă refer strict la reciprocitate, oglindire, la faptul de a te avea în mine, de a-și simți ființa?

Știi tu că te așezi cu mine în pat, iar eu sunt în delir după ce vorbesc cu tine și că nu îmi doresc să mai vorbesc cu cineva să îmi șteargă de la gură semnele iubirii noastre?

Știi tu oare că mă trezesc și mă întreb cum ai dormit, dacă mai dormi. Ești bine, oare vii la gard să îți simt din nou prezența?

Știi tu, iubita mea grădinăreasă, că te simt?

Să nu uiți să îmi cumperi semințe de quossotti.

Grădinarul tău, Q.

va urma…

Povestea nimburucului grădinar. Capitolul doisprezece – O casă din lemn putred și o carte uitată într-un raft

Capitolul doisprezece – O casă din lemn putred și o carte uitată într-un raft

Seară rece și surdă. Gândurile se adună repede la vederea unei vechi cunoștințe, o carte ce îi însuflețea copilăria. Anii s-au grăbit să-l contureze într-un tânăr sobru, desprins dintr-o stâncă de granit, făra prea multe simțiri. Perseverența și dorința de a obține o educație aleasă l-au făcut să uite mult din ceea ce a iubit în copilărie. Pervazul camerei reci nu mai găzduia flori gălăgioase ce seară de seară își depănau experiențele de spion din timpul zilei. Acum, locul le era luat de machete prăfuite ce compuneau un complex de locuințe, făcute dintr-un polistiren cu suflet înghețat; nu e de mirare că praful își făcuse loc prin camerele miniaturale, dând impresia dezolantă că așa îi era și inima băiețelului de odinioară, ce putea vedea în Jurnal povestea fantastică a nimburucului grădinar.

A trecut mult timp de când  nu și-a mai deschis Jurnalul, atât de mult timp încât îi era rușine să mai vâneze apogeul bucuriei de a urmări iubirea celor doi, a lui Qweentus și a frumoasei lui Păpădițe. Nu cred că îi era ușor să trăiască la nivelul unei experiențe fantastice pe care o vedea sub privirile sale curioase atât de des în copilărie. Jurnalul devenise parte din colecția de cărți uitate pe rafturile din cameră.

Așezat pe fotoliul vechi, după care se ascundea să deschidă cu ani buni în urmă jurnalul, Bogdan cade într-o stare amețitor de aromată, desprinsă parcă din copilărie. Ceaiul de mere uscate amestecat cu gutui tăiate și uscate cu grijă de bunica, l-au făcut să auda o voce cunoscută. La început era șoptită, apoi a crescut în claritate devenind tot mai evidentă. Era vocea nebuniei de cuvinte, vocea sufletului lui de copil ce își transmuta corpul într-o lume a propriei sale creații.  Acea nebunie ce l-a făcut să iubească viața și să se creadă un Nimburuc.

S-a ridicat, a tras cu greu jurnalul din raft și s-a repezit să citească. Dorința intensă, inima clocotind de speranța că la deschidere un nou episod din viața eroilor lui se va desfășura în fața ochilor lui umezi de fericire i-a fost stârpită de anii de nepăsare. Jurnalul era așa cum îl știau toți, o carte cu foi veline, nescrise… Unde e Bogdănelul copilăriei lui, unde e lumea nevăzută de alții? Îi mai rămăsese un singur lucru de făcut, să încerce să se întoarcă la inima sa simplă din trecut. Ochii își făceau loc pentru primele lacrimi, gândurile trosneau spulberând tăria și răceala inimii eliberând tot mai mult copilul din Bogdan. Dar, Jurnalul tot mort rămânea. Durerea de a ști că undeva între paginile acum albe, mai demult vibra de vivacitate o lume croită din destine de fantezie, îi sfâșia sufletul.

Umbre ale felinarului din curtea ce înrădăcinase gutuii maiestuoși ai bunicii, străbăteau perdeaua bătrână a camerei, plonjând într-o baie de lumină gălbui asupra unui caiet subțire scris de Bogdan înainte de a pleca la liceu. Erau episoade nescrise ale nimburucului iubit. S-a oprit asupra introducerii care spunea astfel:

****

“Dragă cititor, numele meu este Bogdan P. În toamnă fac 15 ani și plec la liceu. Mă desprind cu greu de casa bunicii mele, de bucuria și zâmbetul mamei mele pentru a urma un drum anevoios al educației. M-am gândit să scriu înainte de plecare un jurnal, unul pe care oricine îl poate citi. Jurnalul Secret al Grădinii nimburucului.

Eram mai mic și mă jucam printre carțile bunicii. Îmi plăcea să construiesc clădiri din ele. Am reușit să fac și un pod odată, dar m-am speriat că se prabușește și l-am susținut, când am văzut că o carte cu un fel de omuleț ciudat cu trei urechi strălucește într-un mod atât de magnetizant încât am uitat de pod, am ascuns cartea sub hăinuță și am fugit în camera mea. Nerăbdarea m-a copleșit și am deschis-o sperând că vor fi și desene în ea. Lumini jucăușe și-au format cuvintele cu care am fost atras într-o lume de vis. Am văzut un fel de omuleț cu o privire pierdută, ce dormea sub o casă veche din lemn putred, acoperit cu mușchi verzi și veseli ce-l priveau mirați și ei.

Când s-a trezit l-am văzut surprins de lumea nouă în care se trezise, dar fără multă pierdere de vreme s-a și apucat de săpat rânduri, rânduri ca mai apoi să își îndese ambele mâini în buzunare, să privească în toate părțile, cu ochii lui mari, ca nu cumva să îi știe cineva secretul. Numele lui era Qweentus, un nimburuc dintr-o familie de grădinari, puțini la număr în lumea poveștilor.

Mi-am deplasat privirea spre gardul plin de hibiscus rosa mov deschis și am văzut după niște tufe o păpădie cum nu văzusem încă. Părea desprinsă din alt univers, părea umană, părea o păpădie umană cu un chip atât de frumos și cu o privire galeșă. Cânta! Frunzele dansau vesele în perechi un vals maiestuos, iar păsările o acompaniau pe păpădie în frumoasa lor petrecere.

Lumea fantastică a celor doi era caracterizată de nebunia cuvintelor. Nu am știut ce înseamnă complimente și declarații de iubire până să îmi fie oferită intrarea în lumea Grădinii nimburucului și a iubitei lui Păpădițe.

Am scris pe foi 11 povestiri despre lumea Grădinii. Le scriu acum titlurile ca să mă asigur că veți dori să le citiți toate.

1. Povestea nimburucului grădinar – partea întâi. Nimburucul

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/05/05/povestea-nimburucului-gradinar-partea-intai/

2. Povestea nimburucului grădinar – partea a doua. Păpădia balerină

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/05/10/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-doua/

3. Povestea nimburucului grădinar – partea a treia. Noapte de toamnă neașteptată

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/06/03/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-treia-noapte-de-toamna-neasteptata/

4. Povestea nimburucului grădinar – partea a patra. Tarta bunicii.

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/06/04/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-patra-tarta-bunicii/

5. Povestea nimburucului grădinar – partea a V-a. Ploaie de-o seară doar.

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/06/07/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-v-a-ploaie-de-o-seara-doar/

6. Povestea nimburucului grădinar – partea a 6-a. Păpădița și Cactusul Trubadur Cameleonic

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/06/08/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-vi-a-papadita-si-trubadurul-cameleonic/

7. Povestea nimburucului grădinar – partea a 7-a. Grădina Interzisă.

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/06/11/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-7-a-gradina-interzisa/

8. Povestea Nimburucului grădinar – partea a 8-a. Începutul iubirii dintre lumi

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/07/09/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-8-a-inceputul-iubirii-dintre-lumi/

9. Povestea Nimburucului grădinar – Partea a IX-a. Qweentus si grădinăreasa lui iubitoare

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/07/23/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-ix-a-qweentus-si-gradinareasa-lui-iubitoare/

10. Povestea Nimburucului grădinar – partea a X-a – Păpădița

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/08/04/povestea-nimburucului-gradinar-partea-a-x-a-papadita/

11. Povestea nimburucului grădinar – partea a XI-a. Caché, verișorul Păpădiței

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/09/09/povestea-nimburucului-gradinar-capitolul-unsprezece-cache-verisorul-papaditei/

La final, iubite cititor, îți spun un secret. Plec la liceu și iau în inima mea Grădina cu iubirea nemărginiăa a celor doi eroi ai mei. Dacă tu găsești cartea și vezi în ea ce am văzut eu, scrie și tu, scrie pentru cei mulți care nu văd ce am văzut noi în Jurnalul Nimburucului Grădinar.

Final.”

*******

*******

Bogdan, cu lacrimi în ochi, de bucurie, de tristețe, cu o inimă mică și o formă învăluită-n ceață de regret, realizează ce a lăsat în urmă. O lume ce l-a însuflețit în ascuns. Acum, Jurnalul nu îi mai oferea acea lume. Căzut pe gânduri, încercă să răspundă unei singure întrebări:

Grădina își avea existența ei aparte de el

sau el generase acea lume,

prin imaginația și nebunia fantastică a minții lui de copil?!

va urma…

Povestea nimburucului grădinar. Capitolul unsprezece – Caché, verișorul Păpădiței

Capitolul unsprezece – Caché, verișorul Păpădiței

Vara se apropiase de sfârșit când vestea vizitei lui Caché (fr. Ascuns), verișorul Păpădiței, cuprindea tot mai mult atenția acesteia cu bucurie, cu anticipație, cu o tensiune și un tremur în voce, cu teamă și cu multe gânduri mister, neîmpărtășite. Cum Caché o vizita de două ori pe an, iar povestea dintre lumi cu Qweentus nu măsura atât de mult, Păpădița își propusese să îi povestească mai multe despre verișorul ei, despre nemăsurata afecțiune dintre aceștia, cât și despre motivul ascuns pentru care Caché o vizita. Nu reușise ea prea mult să îi spună.

Vizitele repetate, deși nu dese, i-au adus Păpădiței întotdeauna o stare de rouă în formă de tufe de crizanteme, înfășurată în finețea mătăsoasă a deziluziei amestecată cu un suflet pustiit, când ceva moare și totodată ceva se naște. Eu, un nimburuc grădinar obișnuit cu anotimpurile din viața florilor, mă apropii cu respect și greutate de momentele ce le prefigurez că urmează să le trăiesc alături de draga mea grădinăreasă a sufletului meu. Simțea în vocea ei tensiunea ce imi spune că senzațiile-i sunt cunoscute.

Vreme de câteva anotimpuri, Păpădița călătorise în Lumea celor ce umblă, șederea-i fiindu-mi mister nedezlegat. Trăia în două lumi, o lume a ei și o lume a noastră. Dar, să revenim la Caché. Mare mi-a fost surpriza să-mi intersectez privirea cu o broască țestoasă ce-și purta în spate o casă cu-o lume a ei.

Trecusem pe lângă casa respectivă, însă puțin știam eu că ea ascunde-o țestoasă plină de mistere, retrasă și aproape inertă. Nemâncată, cu simțiri amorțite de necunoscutul ce-o invăluia, lăsa să se întrezărească mistere ascunse, trăiri pe care eu, un nimburuc grădinar, nu le puteam descrie. Gânduri confuze au început să își miște nașterea în pieptul meu. Apoi, Păpădița mea dragă a dispărut.

Revederea celor doi a adus o stare de gelozie în inima mea. Nu o pierdusem pe Păpădița niciodată până atunci în felul acesta. Prezența lui Caché  făcuse din prețioasa mea cunună de petale galben-aurii, Păpădița smulsă din soare de aur, un mister. Dimineață de dimineață mi-am făcut prezența la gard, căutând în zadar bilețelele-i galbene cu magia cuvintelor ei ce emanau parfum de frezii violete. Apoi, apărea brusc asigurându-mă că îi e bine, că își reface frunzulițele, că își parfumează ființa și face din ea o nouă păpădie.

Uneori, când Păpădița dispărea în plimbările ei cu Caché, prezența ei îmi era așa de clară, parfumul ei își întindea mâinile să mă țină strâns în brațe. Misterul venirii broaștei țestoase și a deselor lor conversații până târziu mi-au rămas împletite cu confuzia ce își flutura aripile pe neașteptate.

Frunzulițele proaspete și polenul fin îi încununau prezența nouă. Aceeași Păpădița, dar totuși diferită. Cu certitudine, sufletul meu de grădinar și-a făcut mai mult loc pentru Păpădița mea.

Poveștilor pentru copii, le sunt!

Poveștilor pentru copii, le sunt!

Poveștile pentru copii ascund nebunia cuvintelor. Un deliciu lingvistic ce poartă cu sine multe semnificații.

Cuvintele sunt trenulețe ce poartă simțiri. Simțirile sunt sufletul în bucățele digerabile…

Când un copil atinge o poveste scrisă cu suflet de copil și minte de adult, e transpus în lumea pe care o va urmări întreaga lui viață.

Matur fiind, mintea îi va călători întotdeauna spre începuturi…

Aspirația mea cea mai mare și-a găsit originea într-un vis când eram copil. Chiar eram!

Și-am crezut că e de neatins.

Dar, mintea mi-a devenit alertă când micisme de poveste, încălțate în cuvinte complimentaristice, au atins sufletul cu repeziciune.