Arhive pe categorii: Povestea melcului zburator.

Povestea Melcului Zburător – Desene

Povestea Melcului Zburător – Desene

001. Povestea Melcului Zburator - Andra 002. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 1 003. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 2.1 003. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 2 004. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 2.1 004. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 2 005. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 3.1 005. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 3 006. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 4.1 006. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 4 007. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 5.1 007. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 5 008. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 5.1 008. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 5 009. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 6.1 009. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 6 010. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 7.1 010. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 7 011. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 7 Arborele Clopotar.1 011. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 7 Arborele Clopotar 012. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 7 Vantul.1 012. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 7 Vantul 013. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 8 Despartirea.1 013. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 8 Despartirea 014. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 10.1 014. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 10 015. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 10 Fiul Mesterului de Calcar - Vantul.1 015. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 10 Fiul Mesterului de Calcar - Vantul 015. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 10.1 015. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 10 016. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 11 Furnicile Vioara cu parul verde de iarba.1 016. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 11 Furnicile Vioara cu parul verde de iarba 017. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 11 Aripi de Melc Zburator.1 017. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 11 Aripi de Melc Zburator 018. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 12 Zborul spre luna.1 018. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 12 Zborul spre luna 019. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 14 Furnicile mananca tronul de rasina.1 019. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 14 Furnicile mananca tronul de rasina 020. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 14 Cochilici, melcul matematician.1 020. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 14 Cochilici, melcul matematician 021. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 14 Bufnita cu ciuf.1 021. Povestea Melcului Zburator - Capitolul 14 Bufnita cu ciuf

Dealul Cochiliilor de Melc și Puful lunar de Păpădie

Dealul Cochiliilor de Melc și Puful lunar de Păpădie

Xandria De Colorat

Xandria De Colorat

Am trecut în viteză pe lângă dealul unde îți ascundeai cochiliile, diversele măști existențiale pentru un melc solitar, misterios și longeviv. Când vine vorba de melci, mi se umple imaginația de tot felul de scenarii, unul mai greu de conturat decât altul. Și, când trebuie să transpun ce imaginația creează, trebuie să apelez cu încredere la Mister Tuș Contur, acel conturator de vise pe care l-am descris cândva ca fiind cel care știe cum arată lumea personajelor din mintea mea.

Andra Concept De Colorat

Andra Concept De Colorat

Te-a alarmat sunetul imaginației mele în preajma dealului tău, crede-mă că știu. Te-au trădat pașii! Cine a mai auzit de pași de melc? Iată cum, trăsături unice ale unui melc zburător cu mâini și picioare fac din tine un năzbâtios melc, ce nu își poate ascunde urmele…

Andra Mulfi De Colorat

Andra Mulfi De Colorat

Din când în când primesc cărți ilustrate cu tine și Xandra, uneori colorate, alte ori doar contur plin de tuș cu formă de poveste. Și, le adun. Astă seară am un braț de ele. Oare dorești să le vezi? Ţi-ar aminti de Xandra? Sigur că da, cine ar putea uita o Păpădie? Am petrecut timp cu scriitorul, crezi că el a uitat-o?

3 – Casa melcilor

3 – Casa melcilor

Am adormit într-o noapte sprijinit de dealul Cochiliilor, acolo unde ai plantat puful de păpădie pe care ți l-a dat Xandra, un puf lunar de păpădie. Cine a mai pomenit până la tine puf lunar de păpădie? L-am mirosit, în neînflorirea-i și mi-am pus o dorință. Dacă ți-o spun, Mulfi, promiți că nu o spui decât personajelor demne de încredere? Și-aș șopti, dar melcii au urechi? Hi hi, ce nostim ți se flutură ochii când râzi, chiar ești amuzant. Oare cum arată un melc amuzat? Până la tine nu am văzut niciun melc bucuros. Oare melcii râd? Spui că da pentru că tu o faci?! Acum chiar ești nostim. Ce să însemne că un melc are urechile laterale și că nu există nicio diferență dacă stă cu fața sau cu spatele la tine, pentru că oricum aude? Tu chiar ești un melc cu suflet bun. Și nostim. Știu că am mai spus-o, dar nu e bai, că doar nu ai încetat să fii nostim.

4 – Secretul nu mai poate fi ascuns

4 – Secretul nu mai poate fi ascuns

Dorința mea este să simt adierea cuvintelor pline de polen de păpădie, să îmi simt inima arzând fără să mă tem că aș muri dintr-o asemenea cauză. Dorința mea este să fiu iubit cum cred că am fost, când timpul era doar o sfoară de care păpădia se ținea când venea la mine printre umbre dese de noapte. Stau și mă gândesc câte existențe am epuizat pentru a aștepta devenirea în care să nu mai fiu doar un capitol. Îmi doresc un tratament pentru amnezie păpădicească. Păpădia doar se iubește, nu se rupe pentru a face ceai din ea. Cine a mai auzit de ceai de păpădie? Ar însemna să bei ceai de Lună, fapt care ar duce negreșit la lunatită, iar mintea ți-ar lua-o prin cratere de lumină în căutarea eliberării.

5 – Profeția despre Xandria și aripile de melc

5 – Profeția despre Xandria și aripile de melc

Am lipit un timbru vocal de păpădie pe fiecare ilustrată, dar nu le-am așezat încă în cutia ta din coasta Dealului Cochiliilor de Melc Zburător. Am așteptat adierea unui văd răcoros de noapte, când mintea mea se desprinde treptat, lent de orice formă de constrângere prozaică. Cine a mai văzut un gând orfan fără de gânditor vorbind cu melci? Acum înțelegi de ce nu m-ai văzut? Pentru că sunt un gând, unul mic, dar recunoaște că te-a surprins câte știu despre tine. Ai vrea să nu mai existe ploaie? Ploaia este tot un gând. Când treci prin munți și nu dai importanță izvoarelor, plouă. Apa are o cale de a te face să o privești, iar aripile tale sidefii de melc vor deveni din nou un simbol al libertății de a iubi! Ai uitat cum ți-au crescut aripile? Xandria are încredere în iubirea ta! Iubește! Zboară! Dealul Cochiliilor tale ar trebui să strălucească în seara aceasta de la înflorirea păpădiilor lunare pe care le-ai cultivat.

11 – Aripi de melc și călătoria spre Lună

11 – Aripi de melc și călătoria spre Lună

Povestea melcului zburător – Capitolul 15 – Scene de final

Povestea melcului zburător – Capitolul 15 – Scene de final

În tot acest timp, Xandria se bucura de căldura noului ei tată și de îmbrățișarea strânsă a Lunii. Sunt destul de surprins că un puf de păpădie și-a dorit atât de mult să ajungă pe Lună, dar puful i s-a transformat într-un argint aprins, luminos, suficient cât să nu o întrebi măcar dacă ar dori să revină pe pământ.

Am asistat cu plăcere la timpul pe care Mulfi l-a petrecut cu Xandria și nu i-am deranjat, chiar nu am ascultat ce vorbeau. Nu tot. Poate puțin. Când vorbeau despre Andra, despre regretul Xandriei de a nu o fi cunoscut, am auzit. Dar, nu am spus nimic. Sunt sigur că Andrei i-ar fi plăcut mult să petreacă timp cu o asemenea aventurieră, o purtătoare a speranței și o puternică dovadă că iubirea nu poate fi oprită nici atunci când cei care o simt sunt corpuri cerești, suspendate în dorințe chiar sub ochii curioșilor de seară. Rămâne stabilit prin însăși povestea mea acest fapt. Păpădia este o puternică dovadă a iubirii dintre Soare și Lună. Iar stelele, da, ele stau să formeze galaxii în jurul declarație că Universul există întru totul ca urmare a iubirii.

Am privit apoi spre Andra. Sunt doar câteva săptămâni de când Amalia a revenit în viața lor, cu o cu totul altă energie, revitalizând atmosfera casei lui Sorin. Seara, înainte de a o lăsa pe Ama să stingă lumina camerei ei roz, îi povestea despre Mulfi. Nu vorbea despre un melc zburător, un melc nedefinit, decupat din poveștile tatălui ei, ci de Mulfi, acel melc ce i-a auzit inima și a urcat în palma ei chiar în grădina domnului Constantinescu, un act al puterii de încredere în om, ce l-a propulsat într-o serie de deveniri și aventuri de neimaginat pentru un melc. Dacă nu ai fi știut că este o copilă naivă, visătoare, mai că ai fi privit și tu spre cer, noaptea, să vezi un melc cu aripi ce zboară, revenind la iubitoarea lui prietenă. Dar, Amalia nu credea în melci zburători cât credea în iubirea puternică ce își forma un loc adânc în inima Andrei.

Apoi, când nu se uita nimeni și Meșterul de Calcar a reușit să își refacă tronul din rășină, am auzit involuntar un gând pe care îl tot plimba de la minte la inimă și înapoi. Era mândru. Pentru prima dată putea vedea dovada maturității fiului său, Rua. Da, în această rostogolire a gândului, bătrânul înțelept al Țării unde Minunile Țin a pronunțat numele fiului său, Vântul – Rua. Ce putea fi mai însemnat pentru un tată centenar să-și vadă fiul atât de îndrăgostit de ale devenirii misterioase călătorii?!

Ziua în care vei purta pe brațul tău devenirea unei păpădii va rămâne adânc în ființa ta. Vei suspina etern cu recunoștință când îți vei aminti de prințesa devenirii, dorință în formă de argint luminos, puf de păpădie miraculos. Vei învăța să iubești păpădia și ale ei deveniri, chiar și atunci când îi vei privi devenirea de departe.

Obosit de pe drumul întoarcerii sale spre pământ, Mulfi realiză faptul că iubirea lui pentru Xandria îi va fi amintită de auriul soarelui, de strălucirea argintată a lunii, de vântul ce adie, purtând în toate mâinile sale buchete de păpădii, nu atât de repede cât să nu le poată prinde copile dornice de o iubire la fel de miraculoasă ca orice minune ce ține. Cât le-a povestit despre toate cele întâmplate, nu vă mai scriu. I le va spune chiar el Andrei. Și eu nu voi mai fi acolo să consemnez.

Sorin se legăna pe balansoarul din grădină, Ama era tăcută, sprijinindu-se cu o palmă de pieptul său, iar Andra era așezată cu capul pe piciorul Amaliei. Un fâlfâit de aripi! Andra și-a deschis ochii, era Mulfi! Mulfi a revenit, zburând într-o plutire ce devasta orice emoție în fața noii familii. Cu toții l-au văzut! Erau uluiți. Uluirea le-a fost luată captivă de minune. Mulfi a vorbit. Un melc zburător a vorbit.

Mesajul lui Mulfi era simplu. Priviți spre Luna ce vă luminează iubirea. Mulfi stătea la pieptul Andrei și privea împreună cu ei spre minunea ce ține – păpădia. Cerul serii era aprins de Soare, iar Luna se mândrea cu fiica ei, Xandria.

Cerul s-a umplut de puf de păpădie, de la multele surori ale Xandriei ce luminau inima de mamă a Lunii. Întregul pământ se umplu cu fulgii după care alergau toți oamenii, ființele din Țara Minunilor care țin, melcii cu cochilie ciobită.

Meșterul de calcar a prins și el un fulg de păpădie!

Final!

Cosmisian, iulie 2014


PS: Eu: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Andra: Cum să existe așa ceva?

Eu: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Andra: Păi din povești, da…

Eu: Dacă există casă zburătoare, cum melcul are și el una în spate, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!


 

 

Povestea melcului zburător – 14 – Întâlnire pe ascuns

Povestea melcului zburător – 14 – Întâlnire pe ascuns

Un vânt domol își căuta drum spre alte întâmplări nepovestite încă în Țara Minunilor ce Țin. Te-ai gândi că acolo povestirile sunt cunoscute de toți, dar nu este cazul cu povestea melcului zburător?! Până la Mulfi, nu s-a mai auzit de melc cu mâini și picioare. Cine a mai auzit de melc al cărui destin să treacă dincolo de nori? Deși mare iubitor de ploaie, tot ce a reușit plăpândul melc a fost să alunece lent pe gândurile ploii, dar să zboare dincolo de nori, niciodată. Și, când te gândești că Mulfi a purtat-o pe buna sa prietenă dincolo de nori, acolo unde noaptea și ziua sunt suspendate în așteptarea cuvintelor care să înaripeze chiar și un melc cu aspirații demne de cea mai deosebită poveste.

Sunetul frunzelor perechi s-a auzit chiar de la apropierea vântului de granița ce separă cele două lumi.

– Ce s-a întâmplat cu Mulfi și Xandria? Fremătând perechi, uite așa, două câte două, frunzele portar l-au întrebat pe Prințul Vânt, fiul Meșterului de Calcar.

– E adevărat că Mulfi a zburat până la Lună, chiar și în somn? A întrebat din spatele unui tufiș un arici cu părul în ochi, trântit pe spate.

– Prințule, credeam că tu o vei opri pe Xandria din călătoria ei către lună. O prea priveai tu cu toată atenția. Grațioasă cum este ea și nouă ne-a cucerit inimile, au spus gemenii ciupercă, un fel de ciupercă cu două pălărioare.


 

Eu: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Andra: Cum să existe așa ceva?

Eu: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Andra: Păi din povești, da…

Eu: Dacă există casă zburătoare, cum melcul are și el una în spate, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!

 


Asaltat din toate părțile, tânărul Prinț a luat-o la fugă cât îl ținea sufletul către casa tatălui său pentru a-i povesti despre cele întâmplate pe Lună. Din nefericire, bătrânul său tată se lupta din nou cu furnicile ce i-au mâncat jumătate din tronul de rășină. Iremediabilă situație cu furnicile astea.

– Voi ați văzut, da, ați văzut cum Soarele s-a pierdut în îmbrățișarea Lunii? Mititeii noștri prieteni au reușit să îi împlinească Lunii cea mai intensă dorință a sa, iubirea ce și-a așezat un alt început în brațele timpului.

Ființele Țării unde minunile țin s-au adunat flămânde de dorința de a afla cât mai multe lucruri despre Mulfi și Xandria. Cochilici, un melc bătrân cunoscut pentru viteza cu care făcea calcule matematice, știind viteza de deplasare a melcilor din lumea oamenilor a făcut calcule și era tare nedumerit el de adevărul aselenizării celor doi. Dar, cunoscut fiind pentru scepticismul său, pe loc s-a ales cu puțină scărmănare din partea veverițelor. S-a ascuns atât de repede în căsuța lui cu ferestre încât el însuși s-a mirat ce poate face un melc atunci când e vorba de supraviețuire. I-a luat mult timp să reapară din cochilie, dar privea prin cele două ferestre ale ei. Viteza cu care s-a retras i-a dat toate calculele peste cap.

O bufniță cu ciuf a reușit să reducă agitația și să-i adune pe toți aproape de tronul de rășină, care a mai și căzut pe-o parte, că așa neuniform l-au mâncat furnicile. Meșterul de Calcar era prea distrat ca să mai dorească un tron, mai ales că era prea lipicios ca să te mai așezi în el. Dar, toți tăceau energic și entuziasmați, curioși din cale afară.

Vreme de trei umbre și o adiere, două de vânt, Prințul le-a povestit tot ce a aflat despre prietenia dintre Mulfi și Xandria, care au avut atât de mult timp la dispoziție în drumul lor spre Lună.

Pe când povestea el despre toate acestea, un fâlfâit obosit de aripi i-a surprins pe toți, când au privit spre norii care au conturat trupul unui melc zburător. Dar, cum de povestit avem timp cât lumea întreagă, spun să ne oprim pentru această seară aici.


 

Cosmisian, Iulie 2014 – Timisoara

Continua cu capitolul 15.

Povestea melcului zburător – 13- Fetita Lunii

Povestea melcului zburător – 13- Fetita Lunii

 

Un melc zburător și-o fată iubitoare, o poveste ce depășește a întregii familii așteptare. Dimineața s-a grăbit să gâdile chipurile smotocite de somn și visare, pentru că astăzi lumilor misterioase urma să li se ofere un cadou nebănuit direct de la Soare.

M-am trezit și am pregătit cafea. Andra dormea strânsă la pieptul Amaliei și involuntar mi s-au umezit ochii. Am plecat repede în bucătărie să pregătesc micul dejun și mult așteptata cafea. Multă și tare. Gândurile îmi circulau prin minte mai repede decât trenurile într-o dimineață aglomerată, iar faptul că Amalia dormise împreună cu noi, că Andra o invitase să doarmă împreună cu ea…

– Deșteptarea fetelor, am pregătit un mic dejun fabulos, mai ca în povești!

– Ei da, mai ca în povești nu se poate, nu are cum. Ce, ai pregătit ciupercuțe albe ca un bulgăraș de zăpadă cu ulei de măsline și mentă lângă? A spus Andra, privind spre masa bogată în speranța că tăticuțul ei nu a pregătit o asemenea delicatese albă.

– Ama! Și tu crezi că nu e satisfăcător micul meu dejun? Că, deschid ferestrele și chem toate păsările din lume să mănânce în locul vostru.

– Tăticule, am visat că Amalia vrea să fie mama mea. Chiar ar fi frumos să mă ducă ea azi în oraș. Dacă vrei, poți să vii și tu, dar e ziua fetelor. Azi vreau să merg la Kids On Shore, vrei să vii și tu? Mai ales că eu nu am bani.

Era atât de nostimă, dar m-a cam pus într-o lumină dificilă cu Amalia. Până la urmă am plecat împreuna spre Kids On Shore, unde am petrecut multe ore. Andra, neobosită ca întotdeauna, a alergat de la joc la joc, fericită, se pare, că eram toți trei împreună. Am privit-o pe Ama în ochi. Erau calzi, mari, atât de familiari, dar parcă niciodată nu au trădat atât de multă vulnerabilitate în fața privirii mele pătrunzătoare ca astăzi.

– Ama, tu crezi că noi doi am putea… știi tu? Am îndrăznit să întreb, sfios, nesigur pe reacția ei.

În timp ce noi ne bucuram de timpul petrecut împreună, de afară au venit câțiva tineri pentru a ne anunța entuziasmați faptul că eram pe punctul de a asista la o eclipsă totală de soare. Cerul se întunecase la miezul zilei, temperatura scăzuse destul de tare, fapt remarcat de toți. Soarele părea să cedeze tot mai mult teren lunii. Eclipsă totală. Era prima eclipsă a Andrei, iar eu am fost atât de nepregătit. În apropierea noastră s-au zgribulit mai mulți turiști, iar un bătrânel a observat faptul că eram nepregătiți și a venit să ne ofere trei perechi de ochelari speciali pentru eclipsă. Nu au fost scumpi.

Departe, pe partea Lunii pe care noi nu o puteam vedea, scena nu era deloc la fel. Xandria a privit în ochii Lunii, care era dincolo de ea însăși de strălucire. Cine ar fi crezut că puful de păpădie se va simți atât de acasă în îmbrățișarea Lunii? Se priveau îndelung, parcă așteptând ca una dintre ele să spună ceva. Însă Mulfi, privindu-și aripile neobosite de plutire către Lună, sare brusc de pe scaunul său luminos și exclamă:

– Xandria, ești argintie ca lumina, încântătoare ca iubirea ce ți-o port. Te văd atât de fericită aici încât să-ți ascund secretul aripilor mele de melc zburător ar fi nedrept.


Eu: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Andra: Cum să existe așa ceva?

Eu: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Andra: Păi din povești, da…

Eu: Dacă există casă zburătoare, cum melcul are și el una în spate, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!


Știa. Bănuia. Spera să fie adevărat că melcul ei zburător o iubește. Apoi, când să spună ce credea, deodată Luna tresare, că nu departe de privirea noastră, apare lent dar sigur, mândrul Soare. Aprins de-atâta așteptare, cu brațele deschise strigă fără să trădeze vreo umbră de răbdare:

– Lună! Lună! Te văd din nou de-aproape, te simt, îți simt iubirea cum pulsează, mă strânge sufletul de dragul tău. Dar, ce sunt creaturile astea micuțe pe care le tratezi atât de bine? Un melc cu aripi și-o păpădie? Îmi spui că zvonul ce ne-apropie este trasat aici de-un melc și-o păpădie? Dar, cum se poate întâmpla ca două ființe mititele, ei bine, un pic mai mari, ființe pământene observ, să ne devină comoara ce ne permite inima să ne-o oferim, azi, acum? Aș vrea!

E clar c-ați înțeles că dragostea Aprinsului cu brațele-i de foc în fața tuturor urma să fie exprimată printr-un inel marcat de păpădie și praful de pe-o stea.

– Iubite Soare cald cu inima în clocot, aș vrea, de câte ori dorești să-ți spun, aș vrea să-ți fiu soția, perechea ta! Aș vrea!

S-au prins cu razele de umeri, Soarele pe chip o atingea, apoi se-ntoarse către Xandria, pentru a o-mbrățișa.

– Fetiță dragă, produsă de speranță, eu mi-am dorit o nuntă de mii de ani, dar să m-apropii de iubita mea, nu, nu-nțelegeam de ce nu se putea. Am încercat în orice fel, găsește-mi unul să-ți confirm că nici acela nu m-a ajutat s-ajung la nunta mea. Dar, când am auzit că pe pământ există o prințesă între flori, o păpădie prețioasă chiar, nu ai idee cât de mult m-am străduit s-o trag spre Lună, să ne-mplinească mult prea prețioasa dorință, da!

Puteai citi pe chipul Xandriei că laudele soarelui, pe drept o încălzeau. Pe loc au adunat întreaga galaxie și-au celebrat o nuntă uluitoare, dintre un Soare si o Lună, e minunat, e chiar exact așa.

După ce petrecerea s-a prins și vremea Soarelui să-și pregăteacă speechul veni, să-i ceară mâna luni, să-i fie iubitoare ca o stea, Luna l-a privit și-a spus destul de oficial că Xandria este fiica ei, și-ar vrea să stea.

Bucuria Soarelul a fost atât de mare încât a răzbătut spre lume, formând o strălucire de diamant, pe eclipsarea sa. O luă pe Lună și-i spune că ar vrea ca păpădia să fie fiică chiar și lui, că dacă Luna se mărită,  e drept ca orice fiu sau fiică, de drept să fie și ai lui ar vrea.

Depsre nunta lor vă voi scrie cu o altă ocazie. Dar, trebuie să vă spun că păpădia a devenit lumina argintie pe care-o vezi pe lună și-ți dă impresia că este-o stea.


Cosmisian, iulie 2014

Continuă cu ultimele două părți!


 

În curând: Fata Lunii, Cap. 13 din Povestea melcului zburător.

În curând: Fata Lunii, Cap. 13 din Povestea melcului zburător.

„Xandria a privit în ochii Lunii, care era dincolo de ea însăși de strălucire. Cine ar fi crezut că puful de păpădie se va simți atât de acasă în îmbrățișarea Lunii? Se priveau îndelung, parcă așteptând ca una dintre ele să spună ceva. Mulfi, privindu-și aripile neobosite de plutire către Lună, sare brusc de pe scaunul său luminos și exclamă:
– Xandria, ești argintie ca lumina, încântătoare ca iubirea ce ți-o port. Te văd atât de fericită aici încât să-ți ascund se

 

Povestea melcului zburător – 12 – Casa Lumilor Întrepătrunse și Luna

Povestea melcului zburător – 12 – Casa Lumilor Întrepătrunse și Luna

 Nu mulți autori de povești se pierd în nuanțe narative printre personajele lor, devenind aerul pe care îl respiri inconștient în rândurile ce le citești. Dar mie mi-a revenit sarcina de a scrie un capitol undeva între Casa Lumilor Întrepătrunse și Lună, făptură cerească pe care o vedeam sprijinindu-şi nelumina pe genunchii luminați ai serii pe care o aștepta de atât de mult timp. Literele nu se mai puteau așterne pe paginile neatinse ale cărții mele nescrise. Le priveam suspendate în spațiul fără gravitație, parcă dorind să compună o cu totul altă prezentare a galaxiei pe care o conturau încă nedefinit. Am privit cuvinte neformate plutind în spațiul ce părea lent, încet. Te-ai gândit că spațiul poate fi lent? Cuvinte formate cădeau pe chipul Melcului zburător și al prea încântatei sale prietene, Xandria.

Destin. Cuvânt adesea scris în grabă. Știați că destinul se scrie cu galben? Galben de păpădie, stamină în formă de brâu pe care am răsucit-o în formă de litere și-am scris. Soare. Destinul înfloririi în formă de păpădie. Pe chipul Xandriei se putea vedea împăpădierea tenului ei, de un galben aprins și dulce.

Mulfi râdea necontrolat când un cuvânt s-a așezat chiar sub picioarele lui, pe care nu le prea folosise el. Privea chipul Xandriei, un chip alungit în formă de sămânță, un chip ce-ascundea nedefinitele-i deveniri, după deveniri gingașe, înfășurate în petalele crinului imperial, verde ca trupurile ierbii proaspete de dimineață, încă sub roua ce îi zâmbea răcoros. S-au privit fericiți prinzându-se unul de altul doar de vârfurile degetelor, zburând spiralat spre Luna încă așezată pe genunchi în formă de semilună.

Luminile Pământului deveneau tot mai clare, în formă de continente, iar norii erau atât de rarefiați că aproape nu se mai vedeau.

– Xandria, zburăm, privește! Îți vine să crezi că două ființe atât de disprețuite ca noi zboară spre îndeplinirea unui măreț destin? Un melc tânăr cu cochilia ciobită, încet ca uitarea, lent ca iubirea, de mână cu un puf de păpădie, purtat de vânt necontrolat, înspre o nouă devenire. Dar acum, privește! Suntem atât de neînsemnați pentru cei mai mulți încât pământului nu i-a scăzut greutatea decât cu două gânduri.

– Mulfi, melc cu privirea pătrunzătoare, tu inima mi-ai cunoscut mai bine decât pot eu cu prinde în prima mea devenire. Prietenia ta mie chiar îmi place. Știai că Luna mi-e ca o mamă pe care doream să o am, într-atât de mult încât din dragostea ta pentru mine, aripi ți-au crescut. Cine a spus că iubirea nu are aripi, nu te-a cunoscut, dragul meu melc. Te voi purta definit în fiecare devenire pe care cu bucurie o voi îmbrăca de-acum înainte. Un melc zburător, le voi spune tuturor, m-a adus acasă!

Luna s-a ridicat și dintr-o rotire aproape completă s-a luminat, parcă dorind să pregătească locul pentru micii noștri aventurieri. Am râs. Cine și-ar fi închipuit că Luna face curat împrăștiind praf peste tot? Ei da, chiar asta făcea luna, apoi a pregătit din umbre un covor distins spre inima sa, ce își încălzea bătăile când iubitul ei o acoperea cu lumina lui galbenă. Scaune cristalizate au fost aduce pentru ceremonia mult-așteptată a Lunii cu Soarele ei nebănuit de cald. Răcoarea le devenea haina serii ce le apropia trupurile adormite spre Lună. Liniștea Universului a pus stăpânire peste entuziasmul celor doi călători, iar Luna îi atrăgea spre ea cu raze de lumină.


Andra: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Amalia: Cum să existe așa ceva?

Andra: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Amalia: Păi din povești, da…

Andra: Dacă există casă zburătoare, cum mi-a spus mie tati că melcul, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!


– Andra, strigă Amalia surprinsă că nu mai era în pat. Unde ești, prințesa melcilor?

– Aici, aici sunt. Nu mă vezi? Mi-am închipuit eu c nu ai cum să mă vezi. Mi-am imaginat eu tare de tot că nu mă poate vedea nimeni, ba chiar că pot vedea până spre Lună.

– Și vezi? Vino în pat. Cu siguranță că melcul tău special mai are până la lună.

Cu toții au adormit. Doar Luna îi veghea în timp ce fugea de colo, colo să se pregătească pentru marea întâlnire.


Cosmisian, iulie 2014, Timisoara


Continua cu Fetita Lunii, Cap. 13

 

Povestea melcului zburător – 11 – Aripi de melc și călătoria spre Lună

Povestea melcului zburător – 11 – Aripi de melc și călătoria spre Lună

Că nu se putea abține, Curioasă tare din fire Luna, se știe dintotdeauna, astfel că nici de această dată privirea plină de entuziasm și așteptare a Lunii veghea asupra celor două lumi ce și-au unit minuni nemaiîntâlnite împreună pentru nobila îndeplinire a unei dorințe de mult purtate în inimă de Lună. Inima Lunii bătea puternic, privind inimile dispuse să ofere prețiosul pentru dragostea sa.

Andra, de partea ei, devenise dintr-o dată curioasă de Lună. O priveam cu drag, o fată cu o inimă ca a ei putea vedea un melc zburător în loc de orice s-ar fi regăsit pe cer în acea noapte. Inima copiilor este minunea ce crează minuni. Adesea poveștilor pentru copii le este dat să formeze în inimi fragede speranțe și destine compuse din cuvinte ce înalță suflete dincolo de rutina pe care cei mai mulți o vor îmbrățișa curând în viața lor. Andra însă, credea în melci care pot zbura spre Lună, în fetița-fulg de păpădie, care se oferea Lunii pentru a-i îndeplini acesteia dorința ascunsă a inimii ei. Andra, Mulfi, Xandria, Vântul și, poate chiar furnicile cu părul verde erau acei copii ai minunilor ce țin, cu o inimă ce crede, cu o inimă ce oferă fără a simți sacrificiul. Doar cei care nu iubesc și nu cred în destinul lor suferă cu regret că au oferit. O, cât de multă bucurie a adus Vântul inimii tatălui său, aducându-i pe mai tinerii noștri aventurieri în Țara minunilor ce țin.

Înspre apusul soarelui când Luna se grăbea să își revadă prietenii, Meșterul de Calcar s-a ridicat de pe ce îi mai rămăsese din tronul de rășină și spuse solemn, dar plin de emoție:

– A sosit timpul ca melcului să îi fie puse aripi pentru a-și lua Fetița-fulg de păpădie înspre călătoria lor.

Cu toții s-au adunat în jurul lor pentru a privi spre spatele melcului. Mulfi, curios și el se întreba cum îi vor fi prinse aripile de spate. O privi pe Xandria pentru a se asigura că amândoi sunt pregătiți să-și unească fapta cu minunea ce i-a făcut să fie atât de speciali.

– Tinere aventurier, îi spuse Meșterul de Calcar, nu mă privi pe mine, căci aripi nu-ți voi da eu. La mine ai ajuns nu să îți dau eu aripi, tu le aveai în inima ce crede că minunea poate ține.

Nedespărțit de Xandria, melcul nostru privi spre Meșter puțin temător că aprecierea acestuia e exagerată, apoi privi spre mulțimea personajelor din Lumea Minunilor de Țin. Cu toții îi fixaseră în priviri așteptând momentul apariției miraculoase a aripilor. Mulfi tremura din toată gelatina corpului său de moluscă. Xandria părea mult mai curajoasă, doar că Vântul aici era un Prinț, iar puterea lui purtătoare de dorință nu avea cum să îi ridice spre Lună.

Luna

S-au prins de mâini și, pe rând au oferit audienței adevărata față a credinței.

– Xandria, tu ești dorința îndeplinită, în ochii tăi mari se vede, iar eu te voi conduce către Lună, să fac minunea împlinirii și pentru tine vie, că știu cât ți-ai dorit s-ajungi la a ei lumină. Cuprinde-mă de mâna dreaptă și sus, sus către dorul ce i-l poarta Luna lui, pe care l-ai purtat și tu când părul îți era la fel ca galbenul ca al soarelui.

După ce a prins-o ferm de mână, și-a săltat trupul fără de aripi ca drept din locurile ciobite ale căsuței sale să apară aripi frumoase și puternice ce îi vor duce până la Lună. Cu toții priveau fascinați, iar printre personaje puteai surprinde copii ai țării minunilor ce țin săltându-și trupurile, poate poate le-o crește și lor aripi. Ușor ușor trupurile celor doi se îndepărtau de pământ devenind tot mai clare în lumina lunii ce le îndruma zborul. Și, dacă privirea le-a fost îndreptată spre Lună și a ei strălucire argintată, în plutirea lor și-au fixat privirea spre pământ. Cât era de frumos, forma lui era tot mai evidențiată de pensula cu care picta noapte de noapte Luna. Se vedeau case ale căror ferestre luminate poate găzduiau familii ce încă mai citeau povești copiilor lor. Ape ce reflectau chipul Lunii trădau emoția cu care se aranja pentru a ne cuprinde venirea.

Aerul răcoros de noapte ne însoțea într-o liniște tot mai profundă până când nici pământul nu ne mai putea trage spre el, dar nici Luna nu ne avea încă. Pluteam între minunea casei ce a fost și a celei spre care ne îndreptam. Xandria era fericită. Ochii ei mari au scăpat două lacrimi pline, cristaline și prețioase. Le-am cuprins în palmă și apoi mi-am atins inima cu ele. Curând acele lacrimi vor deveni liniștea dintre bătăile inimii mele.

Eram tot mai aproape de Lună, când brusc i-am simțit dorința de a ne avea cât mai repede alături de ea.

Andra ațipise în brațele Amaliei.


Eu: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Andra: Cum să existe așa ceva?

Eu: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Andra: Păi din povești, da…

Eu: Dacă există casă zburătoare, cum melcul are și el una în spate, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!


Cosmisian, Timisoara, iunie 2014


 

Continuă cu Capitolul – 12 – Fetița Lunii

 

 

Povestea melcului zburător – 10 – Țara minunilor ce țin

Povestea melcului zburător – 10 – Țara minunilor ce țin

Firul poveștii melcului zburător și-a ridicat privirea de pe casa familiei fericite, lovindu-se din întâmplare de vântul neatent și el, care se pregătea să creeze un vârtej special în magia lui, prin care să îi ajute pe Mulfi și Xandria să zboare spre o lume despre care abia auziseră. Aventurile celor doi păreau să depășească nu doar așteptările lor și ale celorlalte personaje, ci chiar și pe ale mele, naratorul curios al poveștii mele. Vântul a sucit adesea firul poveștilor cu croiala lui nemaiîntâlnită, lăsând curiozității locul ce i se cuvenea.

Mâinile celor doi se prinseseră într-o nesigură strânsoare, iar Vântul a suflat în puful păpădiei ridicându-i pe cei doi într-o spiralare magică prin care au pătruns într-o altă lume, o lume a minunilor ce țin, o lume a Meșterului de Calcar, despre care nu a mai vorbit nimeni până acum.        

Și, dacă pasajul către o lume nebănuit de frumoasă a fost îndestulător de încântător, mirarea ce te însoțea de îndată ce treceai de granița nevăzută dintre lumi devenea însăși forța cu care puteai pluti împreună cu Vântul. Nu de puține ori m-a privit atât de direct încât din nou aveam senzația că personajul meu mă provoacă să recunosc faptul că lumile par a se întrepătrunde la fel ca visul de realitate.

Priveam cu atenție detaliile experienței micuților noștri prieteni de la distanță, pentru a nu le trezi bănuieli că îi observam. Mulfi era susținut de Xandria car pur și simplu zbura. Fără efort, trupușorul acesteia putea sfida atracția pământului dovedind că minunea ei care ține este aceea de a pluti deasupra imposibilității. Speranța și încrederea că visului tău îi este sortită și îndeplinirea erau ca două aripi prinse de spatele ei subțire. Pe de altă parte, Mulfi dădea din brațe și picioare, de parcă a mai văzut cineva până acum melc care să zboare.

La un moment dat ne apar în față mulțimi de ființe care mai de care mai minunate, ba unele flori ghidușele cu capete pline de grație, ba crini îmbrăcați în frac, de parcă ar fi fost parte dintr-o orchestră de jazz, nu mai spun de buburuze de tot felul de pete, dar nici chiar una nu semăna cu cealaltă. Animăluțele erau atât de diferite de cele pe care le-ai vedea în lumea bătătorită de obișnuința de a sfida frumosul, încât pe unele nici nu le mai pot descrie. De nu aș fi povestitorul însuși, tare m-ar fi încântat să iau și eu unul cu mine.

Vestea că ne-am apropiat de platoul oficial al Marii Întâlniri a fost dată de două rânduri de furnici cu plete verzi, dispuse și pe-o parte, dar și de cealaltă a coridorului ce se termina cu un tron impunător de răşină aurie, transparentă ca o miere cristalină. Acolo, așezat picior peste picior, stătea nerăbdător Meșterul de Calcar. Era tare încântat că îl va întâlni pe tânărul său fiu care îndeplinise pentru prima dată o minune care să țină. Era mândru de fiul său. Ca tată al unei asemenea ființe instabile, îți e încercată și ție imaginația de a-l vedea pe neexperimentatul tău fiu prinzând contur magic ce în sfârșit te făcea să îi vezi menirea.

Draga de ea, Xandria plutea trasă într-o parte de greutatea lui Mulfi. Cine a mai văzut un puf de păpădie-fetiță plutind cu un melc care mai şi dădea frenetic din brațe, de parcă zborul îi era deja aliat. Dar, Mulfi se distra. Tu nu ai fi făcut-o?

Ajunși chiar în fața Meșterului de Calcar, cei doi și-au arătat entuziasmul de a-l fi întâlnit, prezentându-i o floare de tei abia înflorită, parfumată tare de tot. Teiul nu crește în Țara Minunilor ce Țin. Nu până atunci. Omagiilor le-au fost aduse pereche prin veselia ce i-a cuprins pe toți cei prezenți la ceremonie când Meșterul, acel bătrân sobru pe care îl știam cu toții, s-a apucat pe dansat de mare-i încântare.

În prima zi, Xandria le-a vorbit tuturor despre menirea pe care o are puful de păpădie în fața dorințelor ce vor a se împlini. Prea multele exemple pe care le-a oferit din experiența surorilor ei mai mari sunt prea nebunatice, iar eu nu risc să vi le înșir aici de teamă că vă veți opri pe loc, doar doar veți prinde și voi un fulg pentru a vi se îndeplini vreo dorință ascunsă. Chiar, ce dorință aveți?


Eu: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Andra: Cum să existe așa ceva?

Eu: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Andra: Păi din povești, da…

Eu: Dacă există casă zburătoare, cum melcul are și el una în spate, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!


Apoi, Mulfi le-a povestit despre noaptea în care se cuibărea pe tulpina unei păpădii gigantice când pe neașteptate o rază de lună a tulburat somnul ce se prindea de tulpinița păpădiei. Și, ca să înțelegeți cât de puternică îi era strălucirea, Mulfi a avut impresia că tot corpușorul gelatinos s-a transformat într-o luminiță. Ha ha, la început puteai crede că e un melc licurici, sau poate un melc fosforescent… dar, desprins din minunea florii de păpădie, plana lent spre pământul umbrit al nopții, un fulg de păpădie care se transforma lent într-o fetiță, un fulg-fetiță, subțire, gingașă, frumoasă… În următoarea zi, fără a avea timp să mediteze la cele abia petrecute, dincolo de brațele înalte ale florilor din grădină puteai auzi chicotelile unei fete, ale uneia dintre cele ale oamenilor…

Oftă! Cu brațele-i moi, Mulfi le povestise despre Andra și dragostea ei pentru melci. Undeva în inima ei pură de copilă, Andra chiar credea că unui melc precum era el îi era menită o minune. Nu de puține ori îi spusese despre povestea melcului zburător, încât se tot verifica dimineața dacă nu cumva avea aripi.

I-am privit pe toți. Ascultau înmărmuriți de parcă ascultau un concert de viori și priveghetori. Deși erau cu toții minunați, să vezi minuni ce se formau în fața ochilor lor era mai mult decât uluitor, mai ales când acestea erau minunile ce țin din inimile a două personaje din lumea de dincolo de a lor.

Meșterul de Calcar i-a oprit pe tinerii noștri aventurieri și a dat semnalul unui ospăț cu totul și cu totul deosebit. Dar, despre el și alte lucruri dinaintea călătoriei spre Lună, în curând.

Stați! Ceva nu e bine. Meșterul aleargă după furnicile vioară cu părul verde. I-au mâncat din nou tronul de rășină.  🙂


Cosmisian, Timisoara, iunie 2014


Continua cu capitolul 10 (ce va contine nu mai spun, ca vad ca nu reusesc sa ma tin de un Cuprins. Acum inteleg de ce unele carti il au la final… e mai putin limitator)

Povestea melcului zburător – 9 – Cuibăriri

Povestea melcului zburător – 9 – Cuibăriri

 Nu mult mi-a luat să constat că dorința Andrei pentru poveștile de seară s-a redus simțitor de la seară la seară. Mi-am spus că s-a săturat să audă aceeași poveste din nou și din nou. O poveste este fantastică doar cât timp o crezi. De îndată ce credința se risipește, personajele poveștilor se topesc precum zăpada o face pentru a înota împreună cu sora ei, râul. Nu știam despre Mulfi cel deosebit. Singurul atribut pe care i-l puteam acorda melcului Mulfi era doar acela că a oprit exodul melcilor spre Casa Melcilor pe care o îngrijea Andra.

Pe de altă parte, nu e chiar sănătos să îmi văd fetița preocupată de melci. Ajunsese o împătimită a melcilor. Mi-aș fi dorit să…

Telefonul fix din sufragerie sună.

– Bună seara! Sorin aici!

– Salut! Surpriză! Sorin e acolo. Nu mă așteptam să răspunzi astfel. Îmi pregătisem și eu o replică, dar mi-ai ruinat introducerea cu sofisticăciunile tale. Sunt Amalia. Hai că intru la voi la un ceai.

Tonul vocii Amaliei era agitat. Amalia era o ființă ruptă de lumea noastră. Îmi închisese telefonul înainte să mai spun un cuvânt și era deja la ușă.

– Amalia! Uh! Ce aer proaspăt ai adus.

– Și înghețată, omule. Ce faci, hai că vreau să mă arunc pe un fotoliu, că sunt frântă.

– Dă-mi haina să o pun în cuier. Intră și ia loc. Merg să aduc boluri și lingurițe.

– Unde-i pitica să îi dau o pupică? N-am mai văzut-o de ceva vreme. Abia aștept să mă joc în părul ei de prințesă visătoare.

– Doarme! De câteva seri se retrage în camera ei și e puțin cam liniștită pentru sângele ce-i curge prin vene, dar parcă aveam nevoie și eu de puțină relaxare. Ce te aduce pe la noi?

– Se vine doar cu motiv la tine? Am vrut și eu să te văd, să te aud, să… apoi s-a blocat privindu-mă cu lingurița suspendată aproape de buze. M-am așezat pe canapeaua ce atingea brațul gros al fotoliului unde și-a cuibărit trupul, cât să o privesc în ochi.

– Sorine, tu te-ai gândit să, știi tu, să mai ieși cu cineva? Poate vei găsi o fată pentru tine, o prietenă pentru Andra. La un moment dat va trebui să faci asta, pentru Andra dacă nu pentru tine. Viața trebuie să meargă înainte. Sunt sigur că și Cristina s-ar bucura că nu te-ai resemnat.

– M-am gândit, să nu crezi că nu. Dar, cine s-ar uita la un bărbat cu o fetiță căreia mama i s-a dus? Cine m-ar vrea oare cu adevărat, până la punctul în care să își dorească o familie nebună ca a mea? Nu aș tolera o relație din care Andra să piardă. A pierdut un părinte. Este destul pentru un copil, pentru orice copil…

– De ce ești atât de dramatic? Oamenii sunt ființe iubitoare, sociale și dornice de a întemeia familii… Dar, lasă asta, cheam-o pe prințesă.

Amalia fusese o bună prietenă din liceu. A fost mai mult plecată din țară la studii prin Austria. Cânta la oboi în Orchestra Filarmonică din Viena, iar acum venise în țară cu un contract de 2 ani. Deși nu o văzusem de mult, rămăsese la fel. Îmi plăcea. Dar, nimic mai mult.

– Andra tati, ieși din cochilie, melc melc mic ce ești. Haide că a venit Amalia la o înghețată. Am bătut la ușa Andrei pentru că știam că se preface că doarme. Am bătut până s-a ridicat din pat, cu brațele întinse în față, făcând pe somnambula. A intrat cu brațele în mine bătând pasul pe loc până când m-am dat din fața ei și i-am permis să treacă pe lângă mine. Cu pași calculați, Andra s-a apropiat de fotoliul în care era așezată Amalia până a ajuns în dreptul lui, apoi s-a cuibărit în brațele Amaliei, făcându-se că doarme. Amalia a acoperit-o cu o îmbrățișare foarte caldă, apoi a sărutat-o pe frunte, aranjându-i părul. Îmi era drag să le privesc cuibărindu-se amândouă în brațele fotoliului.

– Tu copil frumos, am auzit că îți plac melcii. Când eram mici, după ploaie ne adunam la scara lui tanti Georgiana și mergeam prin tot cartierul să îi salvăm pe cei rătăciți. Am auzit că tu ai o casă pentru ei. Ridicând din sprâncene cât să smulgă de pe chipul blând al Andrei un zâmbet cât de mic. Haide să mâncăm înghețată și mă duci tu bine, bine să îi văd. Ce spui, copil tare frumos?

Andra părea că prinde culoare. Melcul… o moluscă atât de comună a devenit lumea fiicei mele. Să nu uităm că povestea despre melcul care zboară spre lună este pur și simplu o fascinație pentru ea. S-a ridicat, sprijinindu-se de pieptul Amaliei și a exclamat:

– Eu vreau bolul roz că e cel mai mare! Și vreau din aia și din aia și din aia… arătând spre cutiile de înghețată.

Am povestit mult, iar Andra s-a ales cu cel puțin trei stiluri de împletituri pe care le admira în oglindă preț de câteva secunde apoi cerea o altă împletire. Erau fericite împreună. Andra i-a povestit despre melcul ei cu mâini și picioare. Părea că povestea ei era destul de diferită de cea pe care obișnuiam eu să i-o povestesc seară de seară. În timp ce eu pregăteam cina, fetele au petrecut destul timp în spiritul lumii fantastice a unui melc ce zbura și a unui fulg-fetiță de păpădie ce plecaseră spre Țara Meșterului de Calcar, unde urma să aibă loc un eveniment uluitor chiar și pentru lumea poveștilor și anume, lui Mulfi urma să i se pună aripi cu care să zboare spre Lună.


Eu: Ai văzut? Un melc cu aripioare!

Andra: Cum să existe așa ceva?

Eu: Dar, de casă zburătoare ai auzit?

Andra: Păi din povești, da…

Eu: Dacă există casă zburătoare, cum melcul are și el una în spate, de ce să nu aibă o casă zburătoare și el?!


– Cina este așezată pe masă, prințeselor! Gătisem Piept de pui în sos de ardei roșu cu usturoi, o salată de roșii cu castraveți și mărar și, piure de cartofi cu frunze de rucola așezate vertical, ca să imit o pădure fermecată. Cred că le-a plăcut. Cel puțin au mâncat pe săturate.

– Sorin, ai auzit că vineri va fi o eclipsă totală de soare. Se pare că Luna are planuri mari.

– Ce e o eplisă? Întrebă curioasă Andra. I-am explicat cum ne-am priceput noi cu un măr pe care l-am așezat în fața unui bec. Sunt sigur că Andrei îi va plăcea.

– Ama, rămâi la noi în noaptea asta? Dormim amândouă în camera Verde! Haide spune că rămâi.

Situația era de așa manieră că Amalia se simțea tare încurcată, deși nu cred că m-a depășit pe mine. Insistențele Andrei au câștigat. Fetele au dormit în camera verde, cum numeam noi camera de oaspeți, iar eu am rămas pe fotoliu până târziu în noapte, gândindu-mă.


Cosmisian, Mai 2014

Continuă cu capitolul – 10 – Aripi de melc și călătoria spre Lună