Arhive pe categorii: Papadie

Mi-am propus să uit complet de păpădii și le-am crescut din rouă noua devenire (Partea a XIII-a)

Mi-am propus să uit complet de păpădii și le-am crescut din rouă noua devenire

(Partea a XIII-a)

     Muzica solemnă impunea un calm egalat doar de vocea ei, o voce făcută din cea din urmă notă a operei, nota supremă. Ai observat că avea picioarele fixate în podeaua lucioasă a podiumului puțin înălțat? Își mișca doar trunchiul și brațele. Și, ne mișca nouă inima. Uneori aveam impresia că vioara își găsise o formă muzicală atipică de a se materializa – femeia păpădie. În aplauzele sălii umbrite de o muzică aurie, orchestra îi refăcuse portativul spre un nou preludiu al unei deveniri neîncetate. Îmi regăsisem și eu iluzia pierdută, credite orchestrei ce nu se opri din forma lirică a bisului teatral. Și, o ascultam…

Era de așteptat să ne întâlnim privirile. Eu așteptam acest lucru de mult. O știam bine din cea din urmă devenire, chiar dacă o păpădie nu își amintește forma ei ce i-a precedat înflorirea. Eu însă, o știam din multele-i plecări și reveniri. Eu am fost unul dintre păgubiții ei. Cine și-a pus în gând să o stăpânească, nu îi știe încă puterea sălbăticiei ei. Au alergat după ea, au prins-o de braț când era doar o sămânță, crezând că este mai ușor de stăpânit. Păpădia nu se pune sub nicio formă în sân. Până să ți se îndeplinească visele, te trezești că ai adăpostit iluzia în forma ei perpetuă – sămânța. Oprește-i înrădăcinarea dacă mai poți! Ți s-a înfipt în piept. Din visele tale îi cresc păpădiei aripile iluziei cu care te amăgește.

Sursa poza – google – Dandelion, by MartEden

     Cânta într-o limbă pe care o cunoscusem în copilărie. Atunci eram pregătit pentru ea. Eram prea mic să îmi amintesc cât de departe ne-am încrucișat parfumul, iar teama mea este să nu fiu și eu o păpădie. Vocea ei este răvășitoare, iar umerilor mei nu le mai rezistă claviculele de durerea pe care o resimt. I-am purtat în minte senzația vocii, fără să mai pot să-i stăvilesc necunoașterea. Inima este capabilă de iubire încă de când îi pulsează prima picătura de viața prin tainicele ei odăi. Să o aud astăzi pare ireal. Mă simt ca un boboc de trandafir alb, pe care muzica îl înflorește fiecare unduire a corpului ei și îmi creionez parfumul după cum mă învață buzele ei. Șoaptele ei mă înfloresc a primăvară.

O lumină roșiatică a luminat spre locul unde auzeam șoapte în altă limbă a copilăriei pe care nu mi-o amintesc. Un violoncel părea că știe bine ce note îi trebuie suavei pentru a-i adăposti la piept îmbrățișarea. Fără să vreau, m-am aplecat spre acea îmbrățișare și-am cuprins-o la pieptul meu, adăpostindu-i capul pe umărul meu cald. I-am simțit obrazul rece, ca o dimineață cu rouă din abundență. Chipul ei era ca un cer alb de dimineață, atunci când roua își adăpostește ființa pe dealurile umerilor mei. Știai ca stropii de rouă picurați de pe genele lungi ale păpădiei îți pot intensifica dorul după stele? Un strop de rouă este ca o lupă universală ce atrage cerul înstelat spre inima ta ce își bate ritmul a dor. Roua este una dintre cele mai blânde forme de condescendența a divinului spre uman. Ziua îți formează pieptul din mijlocul unui strop de rouă. Ochii femeii-păpădie erau două sfere de rouă ascunse de soare.

Concertul se terminase de mult timp. Nici nu observasem. Eram doar noi doi. Îmi înflorise din strângerile repetate și ritmice ale iubirii mele pentru ea. O păpădie ce a înflorit în sălbăticie. A mea. Și, îmi propusesem să uit complet de ea, de păpădie.

Cosmisian

Capitolul precedent aici!

  Mi-am propus să uit complet de păpădii și astăzi am adormit sărutat de mama lor (Partea a XII-a)

  Mi-am propus să uit complet de păpădii și astăzi am adormit sărutat de mama lor (Partea a XII-a)

     Mi-am propus să uit complet de păpădii, dar gustul lor m-a făcut să îmi amintesc de copilărie. Aleea nu își etalase încă măreția, iar pietrele de râu culese fără voia lor au străjuit alerta pe care sufletul meu o resimțea de fiecare dată când apărea ea. Nu am înțeles niciodată jocul crud al dezbrăcării păpădiei de petale doar pentru a-ți satisface curiozitatea pur egală cu neștiința. „Mă iubește sau nu mă iubește”. Și, de aș întreba și eu shakespearian, aș fi înțeles poezia în rimă smulsă, dar nu voi întreba. Păpădiile care-și pierd culoarea prematur îți vor invada nopțile pline de zbuciumul dorului. Nu le rupe teatral frumusețea.

Ani de zile am ascuns un secret. Și, dacă îl voi destăinui, sorții nu pot fi decât împărțiți. Ție, ție și ție… Nu știu încă dacă sunt dispus să te las în lumea petalelor smulse. Am ales gustul păpădiei în sublima-i amărăciune. „Mă iubește, ori nu mă iubește”, petalele cădeau frânte într-o umbră galbenă, asemănătoare cu razele soarelui ce își frâng apartenența pentru a ne satisface. M-a durut să îi știu dezlipirea, m-a întristat graba cu care petalele îi erau jucate ca într-un joc de pro-contra, astfel că am ales pentru mine să o rup cu totul și să o mănânc. Destul! Lăsați-mi păpădia să-și crească propria-i devenire, nu o mai tratați ca pe un juriu al nesiguranței voastre. Nu o vedeți plângând?

Păpădiile se răzbună. Nu te-ai gândit la asta, iar acum vei crede că ți-am spus secretul meu. Te-am indus voit în eroare. Am ales să fac asta pentru a mă convinge că îți pierzi curajul de a le smuge. Păpădiile își învață fiicele să zboare chiar și cu pieptul înjunghiat. „Mă iubește sau nu”, se întreabă cei cu inima lipsită de curaj, în timp ce îmi sfâșie iubita, iar eu să nu mă alătur ei? Am buzunarele pline cu fiicele ele. Le iubesc cu aceeași nemărginire, fără a avea cea mai mică impresie că ele ar fi mai multe. Le-am simțit tremurul din inima lor plăpândă. Iubita mea și-a abandonat destinele în mâna celui care și-a propus să uite complet de păpădii.

Genunchiul pământului și-a tocit speranța într-o lume în care păpădia să își vadă singură de ale ei. Mergeam liniștit pe o câmpie netedă, legat la ochi. Am sperat că nu le voi mai vedea. Parfumul buzelor mele le-a trădat prezența mea, chiar dacă îmi țineam ochii strâns închiși sub eșarfa verde. Aveam buzele amare. Am sperat că le-am salvat de la rolul teatral pe care nu și-l însușiseră, de asta le-am mâncat. De jur împrejur, fiicele ei m-au împresurat. Mi-am simțit pieptul născând puterea cu care să uit complet de ele și am ales să le șoptesc. Am făcut ce trebuia făcut. Mi-am întins palmele și le-am cuprins în ele, apoi le-am frecat cu putere. I-am simțit catifelarea, o puteam atinge. Iubita mea și-a propus să mă ajute să o uit. M-a sărutat în fugă și mi-a cerut să o prind.

Am alergat legat la ochi până mi-a căzut obosită în brațe. Ne-am așezat în iarbă și am ales să în iubesc șoapta, iar pieptul îmi vibra a recunoaștere și deja vu. Mă uitam prea mult în jur ca să o uit, iar acum pieptul ei stă lipit de al meu și nu pot spune că nu îmi place. Gura ei era dulce amăruie, dar cine nu și-a jurat iubirile pe tulpinițe de păpădie, nu știe ce dulce e amarul calmant al buzelor ei. I-am atins chipul alb, fin precum fiicele ei sunt. Și-a întors chipul și mi-a sărutat palmele, șoptindu-mi cuvintele acelea ce îmi ardeau de ani de zile în piept. Aveam prea multe să îi spun, iar acum șoaptele ei spuneau totul. Doar ea mi-a ars inima într-un preinfarct continuu al iubirii. Doar un iubitor ca mine știe transa pe care o aduce cu sine mâncatul de păpădie. Iubirea ei se întipărește în rațiunea de a iubi, jucându-se cu orele nocturne de dor. Mi-aș fi tras eșarfa de pe ochi, dar strălucirea ei era ca o cascadă de nori care îți răcoresc ființa. Sărutul ei te face capabil să cuprinzi soarele la piept fără a-l topi.

Mi-am propus să uit complet de păpădii și astăzi am adormit sărutat de mama lor.

Cosmisian

Pentru capitolul precedent, click aici!

În loc de explicații pentru absență, o trio-păpădie

În loc de explicații pentru absență, o trio-păpădie

Sursa poză – printerest

Vă propun un experiment cu păpădie!

Vă propun un experiment cu păpădie!

Cine nu s-a întrebat vreodată dacă păpădia galbenă este una și aceeași cu cea albă, pe care o suflăm în vânt, fie trăiește pe o planetă unde nu cresc păpădii, deși eu știu una unde cresc – Undeva în îndepărtata Galaxie Ubgunduri Delftis, pe planeta Ptelifloris, fie nu s-a coborât niciodată la nivelul copilăriei, în care păpădia a animat prieteni și curtoazii, inventivitatea de a crea trompete din tulpinițe, brățări, coliere sau cununi din păpădii. Adesea, puful de păpădie, care este de fapt sămânța, a făcut din mulți dintre noi visători cu ochii deschiși.

De aceea, vă propun un experiment simplu, pe care îl putem face fiecare dintre noi cu resurse minime și cu răbdare.

Culegeți 7 păpădii galbene pe care să le puneți într-un pahar cu apă. Schimbați sau adăugați apă la nevoie. Nu le aruncați atunci când pare că s-au uscat. Din sânul aparentei ofiliri își crează păpădia multitudinea de deveniri, pe care le puteți sufla în voie sau le puteți ascunde în sân, pentru o dorință, două.

Experimentul este pentru propria voastră satisfacție. Aș spune că, după ce veți vedea sub ochii voștri aceste deveniri multiple ale păpădiei, îmi veți înțelege mai bine scrierile.

Dacă doriți să îmi scrieți (cu poze) impresiile voastre, rog email pe cosmisian@yahoo.com cu subiect: Mi-am propus să uit complet de păpădii.

Am lăsat câteva fotografii cu traseul pe care trebuie să îl ia păpădiile voastre. Dacă se abat de la traseu, ați descoperit o nouă specie. Să îmi păstrați și mie câteva semințe. 🙂

O seară bună!

 

 

 

La final, puteți oferi cuiva un buchețel de păpădii zburătoare.

Și, cu ocazia aceasta, vă fac cunoștintă cu fiica mea. I-am făcut poză în copilărie. Acum arată la fel pentru că îmi seamănă. Noi nu îmbătrânim, cel puțin așa pare în poze.

Gând de păpădie

Gând de păpădie

Mă roade sufletul să recunosc,

să spun,

mai bine nu o fac, of, mai bine da,

când tu erai medicamentul pentru suflete sărace, negre chiar,

eu te-am despufat,

în somn erai, iar eu am smuls ceva din tine,

recunosc, am făcut ceva lipsit de modestie,

pentru că acea despufare e în mine,

îmi curge-n suflet,

pulsează în ritmul dorului, al așteptării după tine.

 

Aș spune că regret că te-am lăsat să pleci,

mai bine te mâncam întreagă,

aveai destul loc în inima mea,

cât de un deal și o câmpie.

Aveai atâta loc…

„Nu pot să-ți spun ce-ascunde a inimii bătaie,

dar tu răspunsu-mi știi, îl ai în tine.

Cine are nevoie de o dragoste dintr-o poveste?

Noi? Noi doi avem nevoie, să nu mă lași uitării.

Noi suntem trăiri ale inimilor iubitoare, iar ele ne fac ce suntem,

două ființe altfel, cu sufletul atât de parfumat și mare.

Te iubesc, chiar dacă iubirea unei păpădii e mai ciudată.

Te iubesc chiar de adesea doare. Cine separă ciudatul de neciudat?

Sunt devenirea, o păpădie în plină transformare.”

Cosmisian, Timisoara 28 martie

Fotografiile sunt doar o reflexie a unei realitati pe care o doresc. 🙂

Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata încă o iubește tare

Găsiți-mi mama, vă rog,

căutați-o-n grabă,

căci tata încă o iubește tare

*

Spuneți voi, iubitul meu e grădinarul iubitor de floare,

sau rău de adevăr ar fi,

un anotimp ce face dintr-o păpădie,

o floare moartă-n devenire?

Să îi vorbesc direct nu pot. Tobele dure cu miros de înfricoșare antrenează viori cu note scurte să mă țină departe de el, când eu cu el eram cu-adevărat o floare…

Băiatul născut din flori de păpădie

Sursa foto: google

– Lume, lume, ia semințe magice, semințe ce aduc mister pe lume, ce fac din lumi ascunse-n suflet, de cunoscuții voștri nebănuită, sămânță de iubire din esență plăsmuită. Eu vând culori când lumea este ternă, fără de culoare, sunt fiul lui, cum bănuiți, al grădinarului ce iubește încă o Floare. Vă spun povestea ei pe loc, dar nu vă țineți mâna pe la spate, veniți aici, grupate.

– Se zice lumii că tatăl meu iubea o floare, o venera de mică, o îngrijea cu drag când o vedea cu aurul pe păr, cu ochii mari și inima ce-ntotdeauna invita îngemănare. Din iubirea lor născută fără zgomot, ei nebunia vieții au trăit, senzații unice, pe care nicicând înainte nu le-au mai trăit. Deși-l iubea pe tata, ascuns de el ținea secretul, că numele-i de floare e mai mult o nebunie, o formă de iubire pe care-o cultivase doar pentru că în el găsise alinare. Și l-a mințit cam tare! Iar, tata, supărat pe floare, a lovit-o, și chiar de nu mă credeți, el a lovit-o mult prea tare.

– Iubite instrumente, adunate langă mine, vă rog să ascultați istoria devenirii unei flori de aur, cu părul prins în bucle de polenizare, o Păpădiță subțirea, cu voce sobră, dar iubită de tata mai era. Pe floare tata a iubit-o mult și când a lovit-o, dar ei s-au depărtat de-ngemănare, și doar în gânduri se mai caută, dar morții le e sortită orice-ncercare de a se regăsi, vai ce mult pe el îl doare. Pe mama mea cu părul buclelor de aur o cunosc puțin, lovită de trădarea proprie și izgonită din iubire, avea pe cap mahramă argintie, din suflet izvorâtă…

Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata moare, grădina lui se stinge, iar sufletul său pereche se topește, aproape că dispare! Găsiți-o și-o convingeți de dorul grădinarului, că el o caută, o dorește, o vrea în rochia-i albă împodobită, o vrea să-i fie comoara sufletului lui. Nopțile lui sunt adesea goale fără cer sau lună, inima se trezește dimineața tristă, dar nu vrea să ne spună. Găsiți-o imediat, căci tatăl meu o vrea în brațele-i cuprinsă, de ați ști încă cu cât drag încă!

Forfota tobelor s-a liniștit, norii cenușii cu alb s-au înfocat înspre pădure, căci soarele-a venit!

Dialogul dintre Soare și băiat

– Băiete! Băiete! Numele-mi e Soare și văd de sus planete. Te-am auzit vorbind în somn, că-ți cauți în lume mama, o Păpădie izgonită de un grădinar pripit ce-ar vrea să o aibă acasă, să-mi spui de am greșit. Aș vrea să intervin, să-ți dau un semn, o formă de-ajutor în drumul tău stingher înspre a ei găsire. Pe mama ta o știi de aur, o formă de polen, cu gust de vară. Așa o acceptase tatăl tău când nu-i știa secretul, o lume alta, secretul ei cel mare. A izgonit-o când surprinsă cu mahrama argintie creda că îl mințire. S-a enervat atât de tare că i-a pus în spate să poarte despărțirea, povară mult prea mare pentru floare! Eu i-am văzut, dar am tăcut, nu mi-am permis să intervin, căci floarea chiar purta secretul ei ascuns de grădinar, știind cât de adânc pe el în doare.

– Și cum, tu Soare, ai văzut când a lovit-o și-ai stat acolo sus, în depărtare? Să nu îmi spui că nu știai că mă născusem între lumi, că sunt o altă floare, ce și-a croit destinul la umbra unui gradinar și-o floare?! Eu vreau să o găsesc, acum te rog, un semn, distincție, orice sub tine, Soare, să o aduc acum pe mama, că tatăl meu se stinge, el fără păpădița lui se duce, poate chiar și moare!

– Băiete dragă, linistește-ți sufletul, așteaptă că-ți voi spune cum să știi de ea, cum o găsești în lumea asta mare, pe mama ta frumoasă, desprinsă dintr-o stea. Eu la plecare ei pe-ascuns am mângâiat-o, dar am speriat-o și s-a tras, iar părul argintiu în puf pe loc i s-a desprins, și eu de teamă i-am propus ceva, dar știi tu dragă, că mama ți-e o stea?!

– Soare! Soare! Descrie-mi semnul ei, s-o știu de-n drumul meu o văd, să nu trec pe lângă ea.

– Băiete, ce pripit mai ești. Acum ascultă tu și voi să ascultați, le spune instrumentelor, și voi să ascultați la mine, da! Când am văzut-o pe mama băiatului-stea, o Păpădiță izgonită cu părul ciufuluit, eu i-am propus un troc, să-mi dea povestea ei, și eu la schimb, din părul ei voi face puful de îl știți, spre tatăl tău să zboare, să îi păstreze amintirea despărțirii, grea. Să nu o uite-n veci, să o iubească orice-ar fi numai pe ea.

– Să știi că o iubește mult, dar crezi că ea mai crede? Înclin să cred că da!

Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata încă o iubește tare

Din seria: Mi-am propus sa uit complet de papadie, by Cosmisian

7 ani de blogging

7 ani de blogging

cosmisian-wordpress
Au trecut șapte ani de când am scrijelit prima dată pe blog, iar scoarța pe care am făcut primele mele schițe de gânduri s-a remodelat, parcă ştirbind frumosul inițial. Nici eu nu mă mai pot uita chiar atât de în urmă. Spre deosebire de unii dintre voi, bloggeri care parcă v-ați născut astfel, eu mi-am petrecut primii șapte ani căutându-mi drumul spre arta scrisului, iar în ultima perioadă parcă m-am pierdut tocmai de scoarța pe care scriam.

Dar, în prag de an nou în lumea blogging-ului, țin să vă mulțumesc pentru vizitele pe care le-ați făcut paginilor mele gandurineinfinite şi povesteapapadiei, pentru comentariile voastre încurajatoare.
Sper că am fost o companie decentă în toți acești ani în care am postat.

Vă ofer fiecăruia dintre voi, dragilor, o păpădieeeeeeeeeeeeee 🙂 După cum se știe!

papa

Și, ca de început de an nou blogăricesc, iată aici puțin dintr-o nouă serie de povestioare.

Al vostru,
Cosmisian


„Fireasca trecere a timpului pare să fie adesea ca o suită de trepte care nu te duce în sus, ci înainte. Treptele timpului par a se asemui pietrelor cubice ce dictează pașilor umani un sens, unul fizic, dar și unul spiritual. Trepte ce par a nu își schimba cu nimic forma, poate doar strălucirea impusă de gândurile, macină minți și șlefuiesc laturile imperfecte ale pașilor pierduți cu grijă. Clădirile vechi sunt lipite unele de altele și doar din loc în loc mai vezi câte-o alee strâmtă ce pare a ascunde o lume diferită de cea a vitrinelor luxoase ale magazinelor ce se reflectă în zilele însorite în luciul drumurilor pavate într-o direcție neștiută. Zilele se repetă și nu aduc trecătorilor nicio schimbare. Viața locuitorilor nu are orizont, translucidă precum sticla magazinelor, unde ochii ți se opresc în contemplarea unor lucruri inerte.

Din când în când, printre oameni apare un băiețandru cu chipul ars de soare și pistrui sub ochi, aproape de nas. Peste părul nepieptănat stătea apăsată o pălărioară cu cozoroc uzat, ce nu reușea să îi umbrească ochii albaștri, clari ca zilele de vară fără nori. Purta o jachetă reiată, deschisă la culoare ce finețea blănii de căprioară, plină de buzunare de multe dimensiuni și forme, cusute de el din motive de nimeni știute. Pantalonii nu îi depășeau genunchii, lăsând loc pentru piciorușele lui subțiri să trădeze răni vechi și noi, nevindecate. Purta bocanci. Îi purta de atât de mult timp încât șireturile îi erau uzate, deșirate. Cureaua genții îi cădea peste umărul drept, forțând o linie diagonală să traverseze pieptul lui tânăr, plin de aspirație. Aș fi vrut să îl întreb ce ducea în geantă, dar nu a stat prea mult în zona principală a orașului, dispărând pe una dintre străduțele înguste ce duceau spre o altă lume, despre care nimeni nu vorbea.”

Citat din noua serie: „Băiatul care coase buzunare

Pe curând!

Şi-am mai sărit peste un an, peste o devenire – 2017

Şi-am mai sărit peste un an, peste o devenire

Şi-am mai sărit peste un an, peste o devenire,
Floarea mea rămâne şi acum o păpădie,
I-aş atinge puful în fiecare seară cu iubire,
Ştiu, iubita mea floare, ţi se pare o reverie…

papadia_cosmisian

Am făcut retrospectiva simțirilor mele de seară,
Tu ai fost pe prima pagină a dorului din vară,
Florile tale întotdeauna vor înflori în a mea țară,
Revin adesea la uitare ca să te pot iubi iară.

Sursa poza

Mi-am propus să uit complet de păpădii – partea a unsprezecea – …dar, ele nu mă lasă

Mi-am propus să uit complet de păpădii – partea a unsprezecea – …dar, ele nu mă lasă

Mi-am propus să uit complet de păpădii, dar nu mă lasă ele. Este un fapt că jocul lor mi-a ajuns astăzi până la sevă. Cum să uiţi o păpădie care este atât de insistentă în a-ți râde în față? Oare florile de „Nu mă uita” sunt sfătuitoarele păpădiei? M-am plâns zilele acestea. Am reacționat tulburat la insistența lor și mi-am spus că e prea mult, prea multe păpădii sunt peste tot. Până și eu, iubitor de păpădie, cu drepturi depline de autor pe galbenul ei o spun: de ce insiști să îmi apari peste tot?

Am deplâns galbenul pe care l-am inventat. Sunt un biet bătrân ce iubește păpădia. Aveam ochii cenușii și am vrut să pictez câmpiile în culoarea ochilor mei. Ați întâlnit un pictor care să picteze cenușiul în galben de păpădie? I-ați atins palma în care frecase semințele albe ale păpădiei ca să le spulbere în vânt, să le uite? Aveam puf de păpădie în palmă. Dar, nu l-am lăsat în voia vântului ca să îi șteargă amintirea. Am ales eu destinul pufului de păpădie. Să îi pictez amintirea și uitarea.

Pictorul papadiei

Floare după floare am pictat, dar nu pentru că așa îmi propusesem. Am atins petalele stinse ale florilor din câmpul uitării și le-am văzut cum refuzau să își schimbe destinul. Galbenul lor ascuns a reușit să îmbibe cenușiul meu, atât de asemănător lacrimilor ce nu seacă sufletele când dorul caută bucuria de pe chipul unei fete ce visează. Câmpului meu i se alterase povestea. Îmi propusesem să uit complet de păpădii și le-am sfărâmat viitorul în palma mea. Și, unde m-a dus aceasta? De unde apăruse fata pe câmpul meu cenușiu?

o fetita de papadie

Mă simt ca un artist căruia i s-au furat drepturile de autor. Asist la propriu-mi vernisaj fără a mi se permite să spun povestea din spatele picturilor mele. Eu am pictat, iar ei au țintuit tablouri în cuie, suspendate în ochii celor ce trec nepăsători. Eu am pictat uitarea păpădiilor pe pânză de infinit, ei au înrămat o aducere aminte care nu îmi aparține. Lumea uitării mele nu are ramă. Picturile mele sunt lumea în care culoarea mea e vie. Este ca un râu de culoare ce îmi curge prin vene pentru a-mi răscoli somnul și a-i tulbura menirea.

M-am așezat în fața unui tablou, o femeie misterioasă îmbrăcată în catifelare mov. O îngemănare nefirească a unei singure ființe în două deveniri, contrare și gemene. (Click pentru referință) Erai sora geamănă a iluziei. Iar ea, Iluzia, privea spre mine mai mult decât o faci tu acum. O păpădie ce vine, o păpădie ce pleacă. Doar o singură păpădie. Aceeași. Am ales să nu mai cred în deveniri pentru a te ține blocată chiar în momentul plecării-revenirii, în acea închidere în tine care te face să te transformi.

Sora geamana a Iluziei

Pentru ei ești o pictură cu două fețe, o pictură singulară pe două pânze, privită din ambele părți. Pentru mine însă, ești o îngemănare pe care am blocat-o în momentul devenirii ca să am parte în același timp de două etape privite separat. La acest punct simt că mi-am ales perfect momentul în care să uit complet de păpădii.

Iluzia

Am așteptat închiderea vernisajului și mi-am furat propria poveste. Nu este pentru ochi ce admiră rame sculptate. Picturile mele sunt ideea mea secretă de a uita complet de păpădii.

Cosmisian, Va urma!

Sursa poze: Google

Eu nu accept să „îmi sufle cineva păpădia!”

Eu nu accept să „îmi sufle cineva păpădia!”

please-do-not-touch

(sursa foto – google)

Pare un titlu asupra căruia vrei să îți apleci privirea. Nu este ciudat să formulez astfel titlul? Este. Asta până să te așezi în fața calculatorului, să scrii un nou articol din seria: „Mi-am propus să uit complet de păpădii!” și, ajuns la un paragraf despre Visul Iuliei, scrii în search-ul browser-ului și constați că articolul tău publicat aici (Visul Iuliei – prima parte) și (Visul Iuliei – partea a doua), apoi publicat de Catchy, să fie publicat fără permisiunea mea pe o revistă online din Republica Moldova (Gazeta), numită Gazeta de Sud. Acest lucru mi-a știrbit fluența cu care scriam articolul din această seară. Am făcut pauză și am adresat aceste cuvinte Gazetei sub formă de comentariu și email.

„Buna ziua. Numele meu este Cosmisian, autorul de drept al articolului pe care dvs l-ati publicat aici fara permisiunea si/sau notificarea mea, in November 26, 2015. Este un drept pe care nu il accept incalcat pentru ca, oricat de publica ar fi scriitura mea, doar eu am creierul si inima care au nascut astfel de cuvinte și nu am considerat ca dreptul de autor este o joaca, mai ales cand sunt lezat de o Publicatie.

Rog sa corectati acest lucru. Puteti publica link catre autor sau să retrageți imediat articolul. 

https://gandurineinfinite.wordpress.com/2014/03/26/misterul-filiorisei-partea-a-treia-visul-iuliei/ https://gandurineinfinite.wordpress.com/2014/03/26/misterul-filiorisei-final-visul-iuliei/ sau catre http://www.catchy.ro/visul-iuliei/83010 (Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol).

Apelez la profesionalismul cu care ar trebui sa conduceti o publicatie online, respectandu-ne drepturile de autor. Cred ca se cuvin si scuze. Daca nu veti face acest lucru imediat sau nu veti retrage articolul de pe pagina dvs, voi lua masurile legale si voi urma toti pasii necesari clarificarii acestei situatii. Cosmisian”

Am speranța că deținătorii Gazetei de Sud vor înțelege că rândurile pe care le scriu eu au urme de creier și inimă de Cosmisian. Și, dacă pe el îl bucură să fie citit și republicat, îl bucură doar cât dreptul la intelectul lui nu este lezat. Și, nu cred că acest lucru s-a întâmplat sub incidența unui vis, cu atât mai puțin al Iuliei mele. 

Eu nu accept să „îmi sufle cineva păpădia!”

PS: Se pare ca adresa de email de pe site-ul acestora nu functioneaza, iar comentariu pare ca se lipeste de articol, dar nu o face. Nici macar nu pot comenta pe propriul meu articol, hihi. Am trimis pe alta adresa, iar dimineata ii voi suna.