Mirel Pulberette – Partea a treia
Era rece. Sticla bazinului unde Mirel era ținut era rece. Tânăra femeie și-a lipit o palmă de sticlă, iar Mirel i-a raspuns. Palmele lor au risipit orice diferență dintre lumile lor, care până de curând nu și-ar fi imaginat vreo întâlnire într-un asemenea context. Lumile lor se confruntă cu o situație fără precedent. O lume necunoscută este amenințată de nevoia alteia. Își vor împleti destinele în fața unei situații de criză pentru Japonia?
Două mari descoperiri pentru știința japoneză. O resursă neexploatată de energie și o ființă ce părea mai degrabă o anomalie pentru oamenii de știință. O descoperire mai nedescoperită ca alta. Exploatate, ambele conduc la schimbări majore pentru cele două lumi, care au fost separate de Expecteron. Două civilizații ce stau în fața unei schimbări. Oare îi vor face față? Se vor intersecta? În această situație de criză, se pare că cea mai câștigată parte e tot a omului. Gheața de foc pare că i-a zăpăcit pe cercetătorii japonezi, în frunte cu Hirotohi Yamuruka Ottawoso, Directorul Executiv al Institutului. Visele își formau trup, colorând tot mai mult spectrul succesului pentru o viață dedicată științei. Dar, cazul creaturii din ocean a stârnit un interes mai mare pentru oamenii de știință, ce priveau amețiți un specimen tânăr de om oceanic.
Pentru regina Atropille, aceste două mari descoperiri ale omului, amenințau o lume a lor, protejată de prea mult timp pentru a fi ruinată atât de usor. Tensiunea din Sala Consiliului creștea cu fiecare minut, în așteptarea deciziei finale.
*

Soarele pătrunsese devreme prin peretele Expecteronului. Seniorul Gullerion își trezise fii înainte de a se îndepta spre Centrul de Control al Expecteronului. Mirel își pierduse ambii părinți încă de mic, fiind adoptat de Gullerion, un distins om de știință cu ținută militară, ale cărui studii în materie de energie erau neprețuite pentru Oceanolania. Avea să nu își vadă propriul fiu interesat de domeniul energetic al Oceanolanului, prea prins de rafturile încărcate ale Bibliotecii. Tuorond, un tânăr chipeș ca tatăl său Gullerion, preda Literatură în cadrul Universității Pretior de Studii Literare Avansate. Iubea să vadă pe chip de oceanolan bucuria primelor cuvinte citite dintr-o carte, ce reflectau o istorie bogată a unei civilizații ce își prezerva cu strictețe trecerea prin timp.
Visarea! Mirel adesea era surprins visând cu ochii deschiși. Deși nu a vorbit vreodată parinților săi adoptivi despre dorul după părinții săi naturali, Mirel își aducea adesea aminte de ei, de căldura părintească cu care l-au iubit. Nu fusese prea mic pentru a le purta o amintire clară. Visător din fire, adesea era surprins citind despre Lumea de dincolo de Expecteron, descrisă mai curând într-o lumină nefavorabilă, o lume ce se auto-distrugea, cuprinsă de lupte și neînțelegeri. Și totuși, nerecomandată de vreun bibliotecar, cartea Tărâmul sălciilor ce plâng, scrisă de Guilmour Selerion, a pus stăpânire în secret pe visarea lui Mirel.
„Roșcat ți-e părul, minunat de lung,
Sunt doar o Salcie ce degetele-mi întind,
Trupul ți-e fin precum un cântec bun,
Eu glasul de-ți aud, crengile-mi destind.
Te uiți în ape și te cauți, crezând pasiv,
Eu inima-ți ascult, îmi bate-n scoarță,
Un tânăr dintr-o altă lume, chipeș și naiv,
Visezi iubirea ce sufletu-ți înalță
…”
Visez cum apa ce m-ascunde de chipul tău
atât de calm, de fin,
devine brusc oglinda ce te face să privești,
visez că vin la tine,
o lume-a mea sfidând.
Dar eu visez, să te privesc în ochi,
să scriu și eu o carte,
o carte despre oamenii mei,
o carte a atingerii în care, tu,
ființă ce-ți trăiești destinul sub Soare,
îmi dai fiori, mă faci să mă topesc
de dorul ce ți-l port doar în simpla mea visare.
Va continua!
Capitolul urmator aici!
Capitolul precedent aici!
Apreciază:
Apreciere Încarc...