Mirel Pulberette – Partea a patra. Final

Mirel Pulberette – Partea a patra

Liniștea înghețată a Consiliului reunit pentru starea de urgență a fost topită de un anunț pe cât de simplu, pe atât de concludent pentru toți cei prezenți. O urmare logică în materie de securitate a preluat întreaga tensiune, plasând-o pe umerii unei tinere  firave, specialistă în micro-biologie marină. Detaliile misiunii de salvare a lui Mirel, înainte de orice, și a zăcămintelor de hidrat de metan, survolau sala pentru a-și întâlni responsabilii. Totul părea atât de clar pentru fiecare, mecanismul de executare a misiunii fiind pornit imediat ce Corpul Quatro Priority Deputy a semnat actul de intervenție specială.

– Ești un tânăr frumos, să știi, îi spune tânăra privindu-i ochii spalați de apa calmă a bazinului unde Mirel petrecuse mai puțin de o zi. Sunt aici special pentru tine, doar puțin și le vei fi înapoiat. Mă privești mirat, surprins, dar nu îți pot spune mai multe.

Palma ei și-a îndepărtat atingerea, urma degetelor ei era caldă pe sticla bazinului, încălzind degetele lui Mirel. Liniștea își făcea loc cu greu în sufletul lui confuz, stingher și speriat. Să fie această tânără salvarea lui?

Cu douăzeci de ani în urmă

În ascuns, crevelionul, un instrument de scris din Oceanolania, contura o misiune în lumea uscatului, acolo unde părea a se înfiripa strategic o alianță secretă între două lumi, mai mult preventiv, decât din imediată necesitate. Cum s-a ajuns la această alianță? Ați spune că a fost  o simplă întâmplare, produsă de curiozitatea unei echipe de cercetători cu fonduri private, condusă din umbră. Părea că cineva știa de existența Oceanolanului și a Expecteronului, până la un asemenea grad încât au pătruns fără nicio dificultate într-o sferă a existenței despre care lumea uscatului nu avea nicio idee. Dar, șederea lor avea să ducă la o decizie strategică, menită să protejeze Oceanolanul în schimbul unor intervenții subtile în lumea uscatului, la nevoie. Părinții naturali ai lui Mirel facuseră parte din Consiliul Expecteronului, cunoscând toate detaliile Deciziei.

Cine e tânăra ce-l vizitase pe Mirel în Laboratorul unde cercetătorii japonezi îl țin? Era fiica unuia dintre cei ce vizitaseră Oceanolanul, copilă fiind atunci, cu parul ruginiu, ochii mari și curioși. Mână în mână cu Mirel, fata și-a umplut zilele în Oceanolania, nebănuind că viața îi va readuce împreună în viitor, într-un moment critic pentru oceanolani.

Întorcându-ne la situația noastră, Hirotohi Yamuruka Ottawoso a primit un mesaj pe telefon. S-a oprit din orice activitate și a plecat brusc într-un loc pe care nu îl știu. A spus doar un singur lucru echipei sale, ce nu a părăsit nicio secundă Centru de Cercetare:

– Absolut tot ce e aici e confidențial, făcând referire la Mirel, dispărând în grabă. Detalii despre conținutul întrevederii secrete nu știm. Cert e ca s-a întors foarte agitat, a țipat în câteva rânduri, i-a adunat pe toți și au avut o ședință, la finalul căreia au semnat cu toții un act.

Despre Mirel nu s-a mai pomenit niciodată vreun cuvânt. O descoperire ascunsă de o semnătură.

La scurt timp, Hirotohi Yamuruka Ottawoso a anunțat primele rezultate ale experimentelor unui nou proiect de utilizare a resurselor descoperite în ocean. O rectificare majoră în notă publică făcută de Hirotoshi a fost legată de faptul că resursele de hidrat aveau sa furnizeze energie pentru mai mult de 50 de ani.

Final!

Capitolul precedent aici!

Mirel Pulberette – Partea a treia

Mirel Pulberette – Partea a treia

Era rece. Sticla bazinului unde Mirel era ținut era rece. Tânăra femeie și-a lipit o palmă de sticlă, iar Mirel i-a raspuns. Palmele lor au risipit orice diferență dintre lumile lor, care până de curând nu și-ar fi imaginat vreo întâlnire într-un asemenea context. Lumile lor se confruntă cu o situație fără precedent. O lume necunoscută este amenințată de nevoia alteia. Își vor împleti destinele în fața unei situații de criză pentru Japonia? 

Două mari descoperiri pentru știința japoneză. O resursă neexploatată de energie și o ființă ce părea mai degrabă o anomalie pentru oamenii de știință. O descoperire mai nedescoperită ca alta. Exploatate, ambele conduc la schimbări majore pentru cele două lumi, care au fost separate de Expecteron. Două civilizații ce stau în fața unei schimbări. Oare îi vor face față? Se vor intersecta? În această situație de criză, se pare că cea mai câștigată parte e tot a omului. Gheața de foc pare că i-a zăpăcit pe cercetătorii japonezi, în frunte cu Hirotohi Yamuruka Ottawoso, Directorul Executiv al Institutului. Visele își formau trup, colorând tot mai mult spectrul succesului pentru o viață dedicată științei. Dar, cazul creaturii din ocean a stârnit un interes mai mare pentru oamenii de știință, ce priveau amețiți un specimen tânăr de om oceanic. 

Pentru regina Atropille, aceste două mari descoperiri ale omului, amenințau o lume a lor, protejată de prea mult timp pentru a fi ruinată atât de usor. Tensiunea din Sala Consiliului creștea cu fiecare minut, în așteptarea deciziei finale. 

*

Soarele pătrunsese devreme prin peretele Expecteronului. Seniorul Gullerion își trezise fii înainte de a se îndepta spre Centrul de Control al Expecteronului. Mirel își pierduse ambii părinți încă de mic, fiind adoptat de Gullerion, un distins om de știință cu ținută militară, ale cărui studii în materie de energie erau neprețuite pentru Oceanolania. Avea să nu își vadă propriul fiu interesat de domeniul energetic al Oceanolanului, prea prins de rafturile încărcate ale Bibliotecii. Tuorond, un tânăr chipeș ca tatăl său Gullerion, preda Literatură în cadrul Universității Pretior de Studii Literare Avansate. Iubea să vadă pe chip de oceanolan bucuria primelor cuvinte citite dintr-o carte, ce reflectau o istorie bogată a unei civilizații ce își prezerva cu strictețe trecerea prin timp.

Visarea! Mirel adesea era surprins visând cu ochii deschiși. Deși nu a vorbit vreodată parinților săi adoptivi despre dorul după părinții săi naturali, Mirel își aducea adesea aminte de ei, de căldura părintească cu care l-au iubit. Nu fusese prea mic pentru a le purta o amintire clară. Visător din fire, adesea era surprins citind despre Lumea de dincolo de Expecteron, descrisă mai curând într-o lumină nefavorabilă, o lume ce se auto-distrugea, cuprinsă de lupte și neînțelegeri. Și totuși, nerecomandată de vreun bibliotecar, cartea Tărâmul sălciilor ce plâng, scrisă de Guilmour Selerion, a pus stăpânire în secret pe visarea lui Mirel. 

„Roșcat ți-e părul, minunat de lung,

Sunt doar o Salcie ce degetele-mi întind,

Trupul ți-e fin precum un cântec bun,

Eu glasul de-ți aud, crengile-mi destind.

Te uiți în ape și te cauți, crezând pasiv,

Eu inima-ți ascult, îmi bate-n scoarță,

Un tânăr dintr-o altă lume, chipeș și naiv,

Visezi iubirea ce sufletu-ți înalță

…”

Visez cum apa ce m-ascunde de chipul tău atât de calm, de fin, devine brusc oglinda ce te face să privești, visez că vin la tine, o lume-a mea sfidând. Dar eu visez, să te privesc în ochi, să scriu și eu o carte, o carte despre oamenii mei, o carte a atingerii în care, tu, ființă ce-ți trăiești destinul sub Soare, îmi dai fiori, mă faci să mă topesc de dorul ce ți-l port doar în simpla mea visare.

Va continua!

Capitolul urmator aici!

Capitolul precedent aici!

Mirel Pulberette – Partea a doua.

Mirel Pulberette – Partea a doua.

Datorită crizei nucleare din Japonia din primăvara lui 2011, Corporația Națională Japoneză a Petrolului, Gazelor și Metalelor a demarat un proiect incredibil de a căuta solutii alternative pentru energie la costuri reduse, fără riscurile exploatării nucleare la care a expus o întreagă lume în urma unui cutremur necruțător. Aceasta situație gravă a condus o echipa de cercetatori japonezi într-o aventură tehnologică de mare amploare. Forând în planșeul oceanic, echipa a produs o reacție neașteptată și neștiută la nivelul Consiliului Expecteronului în Oceanolania.

Sala Consiliului Magistral al Oceanolaniei era ticsită până la refuz de reprezentanții regiunilor majore, într-atât de mult încât bătaia inimilor lor părea marșul unei armate numeroase ce mărșăluia într-o cadență demențială. Brusc, din centrul Auditoriumului, într-o rochie de un alb luminișcent, croit din pânză de corali albi, și-a facut apariția Regina Atropille, cunoscută în tot Oceanul pentru progresul realizat în consolidarea scutului Expecteron. De o importanță vitală, acesta și-a jucat rolul de protector al unei lumi ce risca să-și piardă unicitatea și misterul dintr-o încercare a oamenilor de a găsi soluții alternative pentru producerea de energie a unei singure țări.

– „Regină Atropille, spusele oamenilor referitoare la gheața de foc sunt de mare importanță pentru Consiliul Expecteronului. Am folosit energia gheții de foc de sute de generații, fără a ne face vreodată provizii. Departe de noi a fost teama că oamenii voi ajunge să ne exploateze această energie scumpă nouă, ce ne-a menținut activ Expeteronul și odată cu el, lumea”, a declarat Seniorul Musseri.

La nicio suflare de oceanolan, agitat, Seniorul Gullerion, tatăl vitreg al lui Mirel, Prim-Specialist în Tehnologia de utilizare a gheții de foc, a cerut permisiunea de a-și prezenta în fața Reginei, a Seniorilor și a celorlalți responsabili, implicațiile pe termen scurt ale exploatării resurselor lor de către oameni, spunând:

– „Mă plec cu recunoștință pentru protecția pe care tu, Regină a lumii noastre cu începuturi greu de ajuns, ai oferit-o în toate aceste generații de când Oceaolaniei și-a ascuns existența de om. Rapoartele Consiliului Expecteronului sunt clare, oamenii au ajuns să exploreze tot mai mult oceanul, luând mostre din gheața de foc. 11 ani, atât au spus că le-ar ajunge energia produsă de gheață. Cum pot să epuizeze o asemenea sursă de energie într-un timp atât de scurt și să o epuizeze fără a-i cunoaște valoarea, ne este încă dificil să înțelegem, dar fapt este că o vor face”

Sala Consiliului Magistral a devenit șcena unui zumzet nemai auzit până atunci. Seniorii au adus argumente solide pentru care exploatarea de către oameni ar duce la probleme serioase pentru generațiile noi de oceanolani, punând în mare pericol scutul ce i-a ascuns incontestabil de oameni.

– „Consiliul Seniorilor a ajuns la o mare dilemă. Dacă îi ajutăm pe oameni să folosească corect gheața de foc, riscăm să transformăm sursa noastră de energie într-o formă de comerț pe care oamenii nu ar folosi-o decât pentru propria lor distrugere, găsindu-i aplicații militare nefaste, distrugând cu siguranță Oceanul. Dar, la fel de nefastă este și risipirea într-un deceniu a unei resurse de energie ce ar putea susține întreaga Oceanolanie pentru cel putin 3500 de ani.”

– „Liniște!” a rostit calm Regina Atropille. „Convoc doar Seniorii pentru o Sedință Extraordinară a Consiliului Expecteronului!” Inimile tuturor au fost tulburate de această intervenție a omului în resursa principală de energie a Oceanolaniei.

Departe de tot acest tulbure punct de cotitură în istoria unei lumi despre care nu se știa nimic, Mirel o privea pe tânăra curioasă. Ochii lor și-au întâlnit căutarea și preț de câteva minute, cei doi au rămas în calmul ce-l transmitea simpla admirație reciprocă.

Va continua!

Capitolul urmator aici!

Capitolul precedent aici!

Mirel Pulberette – Prima parte

Mirel Pulberette – Prima parte

Consistența apei este destul de remarcabilă astăzi. Mi-am așezat dosarele cu noile proiecte pe platforma de studiu a dlui Marceau Beleroux, șeful meu pentru acest proiect. Scuze, iar sunt zăpăcit și nu m-am prezentat. Sunt Mirel Pulberette, proaspăt absolvent al Universității de Studii Inovative ale Regiunii Pretior. Văd în ochii voștri cât de încurcați sunteți. Nici nu mă așteptam la altceva, cu-atât mai mult cu cât am fost avertizat să nu îndrăznesc să mă apropii de voi și să comunic cu voi. Am sperat însă în asemănarea dintre speciile noastre, iar de am dreptate, posibil să vă împărtășim mai multe despre lumea pe care nu o cunoașteți aproape deloc.

Ochii le erau fixați pe mine, probabil căutând asemănarile dintre noi, diferențele fiindu-le izbitor de clare. Noi, ocenolanii, co-existăm de mii de generații cu oamenii, doar că am ales să ne păstrăm lumea ascunsă de voi. Locuim de milioane de ani în oceane, într-o dimensiune a lor pe care voi nu ați perceput-o vreodată nici până în prezent. Suprafața oceanului este stratul cel mai indepărtat al lumii noastre, pe care îl mai explorăm uneori. Lumea noastră își începe suișul de la cea mai joasă și necunoscută parte a lumii voastre. Ne-am ascuns lumea printr-un dispozitiv construit de strămoșii nostru, numit Expecteron, astfel că tot ce vedeți voi în oceane este orice, dar nu lumea noastră. La cât de ușor pătrundeți în lumi noi și le distrugeți, nu am regretat niciodată că nu v-am întâlnit în realitate. Expecteronul a produs atât de remarcabil o reflectare infimă a Oceanolanului. V-am împiedicat adesea în eforturile voastre de a ne explora periferia lumii noastre marine.

Ușor amețit de la poziția răsturnată în care oamenii își trăiau destinul, Mirel se simte însetat, iar teama că a greșit trecând de protocoalele de protecție ale Expecteronului îi pune stăpânire tot mai intens pe fiecare milimetru de inimă. Ființele descrise în Legendele Uscatului îi prezenta pe oameni atât de diferit de acele ființe încorsetate în alb. Nu le-a înțeles deloc costumația, ce părea mai degrabă potrivită pentru scufundări în ocean. Oare și uscatul lor este ud de se ascund în spatele costumelor lor albe cu globuri transparente în partea superioară?

Greu de crezut, însă Mirel se afla în posesia Institute of Oceanography din Japonia. Pescuit de către japonezi, am spune, din planșeul oceanic odată cu gheața de foc (hidratul de metan), pe care oceanolanii îl foloseau de generații ca sursă de energie pentru Expecteron, Mirel avea să se confrunte cu cele mai extraordinare aventuri ale vieții sale printre oameni. Așezat într-un bazin de dimensiuni reduse, conectat la aparate care îi măsurau funcțiile vitale, adesea dincolo de capacitatea de măsurare a acestora, trupul îi era ținut înspre suprafața apei, contrar legilor fizice din Oceanolania. Amețeala îi dădea dureri de cap și o stare de ușoară confuzie. De ce l-au legat în acea poziție în care stăteau și ei?

După agitația din prima zi, treptat dar în scurt timp, toți acei oameni costumați au dispărut, luminile s-au stins, lăsând acea încăpere imensă înecată într-o lumină gălbui/e. Liniștea ucigătoare era echilibrată de briza oceanică. Vibrații greu perceptibile erau preluate de pereții groși de sticlă ai bazinului. Cineva se apropia în miez de noapte. Mirel își deschise ochii pentru a rămâne blocat în direcția de unde, cu pași prea fini pentru un om, se apropia o tânără subțire cu părul roșcat , trupul învelit în haine colorate strânse pe corpul ei de fecioară. S-a apropiat fără prea multă grijă, lipindu-și chipul de bazin. Mă privea entuziasmată.

Va continua!

Capitolul urmator aici!