Arhive pe categorii: Lucette – Viața dincolo de imunitate zero

Chipeșul din camera de cămin – On Catchy

Chipeșul din camera de cămin – On Catchy

24 February 2020

Chipeșul din camera de cămin

Mulțumiri Echipei Catchy pentru găzduire!


*
Ai crede că Marcel este o întâmplare, că eu m-am îndrăgostit de altcineva, iar cu el am ajuns din greșeală. Sau, poate soarta și-o fi propus să îmi croiască un destin în formă de caricatură. Doar că, nu a fost așa. Fratele meu era student la Poli, în Timișoara. Eram încă la liceu când l-am vizitat prima dată.

În căminul lui mai era câteva fete rămase peste vacanță, puse pe filme seriale. Cred că doar asta făceau. Se auzea spaniola din fața căminului, mai ales că erau mai toate ferestrele deschise. Mie mi s-a părut întotdeauna comică dependența asta de telenovele. Dar, fetele de la mine din cartier vorbeau spaniola destul de bine.

Am rămas preț de câteva secunde să admir numărul de cămine pentru studenți, adunate ca într-un cartier al inteligenței. Puteau face concurență cu clădirile din cartierul din care proveneam eu. Din acea clipă, am dorit să studiez la Timișoara.

Am urcat acele scări lungi ce se opreau în fața fiecărui nivel, le-am urcat și am căutat camera fratelui meu. Când am găsit-o, am bătut ușor în ea și mi s-a spus să intru.

Știam că Darius este în camera lui. Locuia într-unul din căminele acelea mai frumoase, cu doar două persoane în cameră. Fiecare etaj mai avea și un apartament, pentru privilegiați. Acolo stătea fratele meu, privilegiat pe banii tatălui meu. Puteam paria că aveau dezordine în cameră, că se fuma până la cel mai înalt grad de asfixiere, dar nu, nici pe departe. Colegul lui, MM, un tip înalt, destul de bine făcut și chipeș, citea. Citea? Ce băiat citește în camera lui de cămin în vacanță?

– Salut! M-a salutat Chipeșul, zâmbind. Nu era destul că m-a răvășit puțin, din prima, dar a trebuit să se ridice de pe pat și să se așeze decent pe marginea acestuia, lăsând cartea frumos închisă pe pat.

– Salut, ce faci? Eu sunt…

– Elena, știu. Mi-a spus fratele tău că vii în vacanță aici. Pari puțin surprinsă că îți știu numele.

– Elena. Da, Elena mă cheamă. Și, Flavia. Nimeni nu îmi spune Flavia, că mă feresc să se afle. Deci, Elena.

– Interesant, Flavia. Uite, eu îți voi spune Flavia. E bine? Flavia, Flavia, Flavia… Glumesc! Eu sunt Marcel.

– Marcel spui? Oare despre tine mi-a tot spus fratele meu toate minunile alea? Iiiiiiii…

– Ce minuni?

– Trebuia să compensez și eu la faza asta. Ce să fac, nu prea las băieții faini să facă mișto de mine fără să le dau replica.

În timp ce lui i se părea distractiv, mie nu îmi era deloc ușor să fiu lăsată singură în cameră cu el. Unde o sta Darius, ce e cu el de mă lasă cu un străin, cu un necunoscut? Doar că îmi cam plăcea băiatul.

– Și, ce citești? Ce autor îți place?

Cred că mă luase cu valuri de căldură, de parcă sufletul îmi era o plajă pe care valurile se spărgeau, tremurând. Era normal să îmi placă de el, chiar dacă nu sunt adepta teoriei cu prima impresie, pe asta am îmbrățișat-o strâns. Deja îmi plăcea. Nu am mai vorbit despre carte. De fapt, nu îmi amintesc dacă am vorbit despre ceva anume, dar am rămas foarte veselă după timpul petrecut cu el. Veselă și foarte conștientă de ticul meu ce mă trăda de fiecare dată când un băiat mă atrăgea. Sigur el nu îl observase.

Venise între timp și Darius. Era îmbrăcat de oraș. A spus el că locuiește aproape de Centru, așa că mă așteptam ca plimbările să ne fie scurte. Îmi promisese că mergem la un fast-food nou deschis. Așa că, s-au hotărât să se organizeze. Chipeșul a ieșit pe hol și a strigat „Plecăm de la Magazinul din colț în 10 minute!” Niciunul nu ținea telefonul în mână. Oamenii ăștia nu știu că există yahoo messenger? Ce e cu ei, oare?! Băieții mei s-au mobilizat foarte repede. Eram deja jos, la colț. Ei erau calmi, așteptând cuminți, iar eu eram tare curioasă să văd cine le va onora sălbatica invitație. Nu tu telefon, nu tu confirmare…

Fetele ce păreau dependente de seriale și-au făcut apariția în grup, una mai drăguță ca alta. Le-am numărat și le-am făcut o analiză a ținutei. Una ieșea în evidență. O văzusem. Agitată mai era! Cine a furat-o pe tipa asta care arăta ca de pus pe coperta unei reviste? Era ireal de frumoasă. Pare tipul de fată cu care toți sunt prieteni, iar după distracție, se simt goliți de energie.Îmi plăcea. Ținea telefonul în mâna, apoi gesticula puțin haotic cu cealaltă mână. Nu părea nervoasă. Părea mai degrabă chinuită de anticipație. Nu mai văzusem pe nimeni atât de agitat pentru ieșiri la fast-food.

La scurt timp după aceasta, apăruse și Chipeșul. Tipa luată de pe coperta revistei a alergat ca hipnotizată spre el. Pe el îl aștepta. Parcă din neant m-a trăsnit ceva direct în creștetul capului. Eram geloasă. Pe loc nu o mai plăceam, chiar mă și întrebasem de mi-a plăcut cu adevărat la început. Doar neatenția te face pradă plăcutului de oameni care îți iau locul la iubit. Iar eu, m-am trezit brusc îndrăgostită de colegul de cameră al fratelui meu, Chipeșul care nu avea nume în mintea mea. Dar, cum să mă îndrăgostesc așa? Întrebările și gelozia incipientă s-au transformat pe loc într-o energie complexă ce mă făcea să cred că văd dincolo de aparențe. În scurt timp, am identificat câteva motive pentru care tipa își dorea să fie cu Chipeșul, din care niciunul nu părea suficient de bun ca el să accepte să îi sară așa, în brațe. Eu, în locul lui aș fi…

– No, gata? Plecăm? Că se termină mâncarea, a spus Darius. Așa că, ne-am îndreptat spre Centru în grup.

Darius este un frate de vis, dar și un bărbat atent. Își petrecuse mâna peste umărul meu și mă dirija cât să mă poată observa. Întotdeauna ne-am înțeles bine. Eu, destul de independentă; el, mai echilibrat. Doar o singură soră avea. Nici pe alese nu putea avea una mai bună ca mine.
Am trecut peste Bega. Auzisem doar de păcatele pe care le poți face, de care nici Bega nu te poate spăla. Dar, oricât de comică ar părea concluzia mea, după cinci minute de observație, am înțeles și de ce. Bega era atât de murdară încât se vedea mizeria în ea. Cine să mai iasă curat din ea? Recunosc că am văzut și restaurantul acela de pe malul Begăi, dar nu mă vizualizam acolo decât cu Marcel, singuri. Mi-ar fi fost suficient. L-am văzut pe ospătarul acela subțirel, servindu-i pe cei de la masa cu flori galbene. Ce bine ar fi fost să ne fi servit pe noi doi!
Am ajuns și la Fast-food, unde am mâncat pe săturate.

Cu burta plină, ne-am plimbat prin Centru până au început să ne niște țânțarii de picioare, apoi ne-am îndreptat spre casă. Nu îmi amintesc prea multe. Eram doar cu capul în nori, acolo unde îl ascunsesem pe Chipeș de ceilalți. Să fie doar al meu. De adormit nu mai spun, că nu am adormit decât după ce am rearanjat universul ca el să fie doar al meu. Pe tipă nu am alungat-o de tot, doar că era o angajată de la Fast-food, atât de ocupată cu clienții, încât toți păreau la fel. Căzuse pradă activităților impuse de imaginația mea ca să nu mă trezesc că îmi strică scenariile.

Apoi, am adormit.

(Capitolul 3 din manuscrisul Lucette – Viața dincolo de imunitate zero)

Articol publicat pe Catchy – Link aici:

Lucette – Semn de carte

Lucette – Semn de carte

Manuscrisul „Lucette – Viața dincolo de imunitate zero” Postfață

Manuscrisul „Lucette – Viața dincolo de imunitate zero”

Postfață

Notă: „Manuscrisul Lucette – Viața dincolo de imunitate zero” a trecut de prima editare. Cea de care sunt eu capabil. Am trimis-o unei bune prietene. Am toată încrederea în profesionalismul ei, de care a dat dovadă în numeroasele colaborări. Împreună vom realiza și coperta. Ea îi face coperta, eu zic Da, da, perfect! Înțelegeți voi cum stă treaba.

Până îi vom da drumul în lume, Lucette și-a scris povestea în sufletul meu tare frumos. I-am ales și Postfața. Sper să vă placă finalul propus de mine.

Vă doresc lectură plăcută!



Postfață – Lucette

Cadru de desfășurare

Planeta Pământ, continentul Europa, România, un oraș din Vestul țării. Case înalte, proaspăt decorând străzile încă neasfaltate ce mărginesc orașul. Dintre ele, una stă să salute, parcă mândră de forma îndrăzneață și de culoarea provocătoare. Salută mândră și totuși temătoare. Gardul metalic, greoi, vopsit în negru cu ținte argintate, împrejmuiește curtea verde, cu o pătură de iarbă perfect crescută. Puțin mai în spate, se etală în detalii arhitecturale impresionanta casă. Era mândră și îndrăzneață, pentru că o proteja gardul.

Gardul impunea respect. Eu nu mă tem de garduri, eu le sfidez. Pentru mine gardul este locul în care mi-am îngenunchiat în forță teama și surprinderea, atunci când am sărit speriat peste el. O sfârșisem la Urgență; și azi, după mulți ani, încă îi port semnele. Dar, nu îmi e teamă de gard.

Spectatori

Pentru a avea un cadru uman adecvat, am ales pentru spectatori doar 3 caractere. Unul este un caracter maternal, o mamă. Sophie. Treizeci și cinci de ani. Înaltă, părul în valuri îi curgea pe umeri și spate, de un castaniu abundent. Fața albă ca laptele îi trăda caracterul fin. Ochii îi luceau, dar sunt de acea culoare pe care nicicum nu o surprinzi. Mă tot chinui să o revăd în imaginația mea. În fine, data viitoare sper să o pot privi curajos în ochi.

Doamna Floarea, o doamnă ghiocelică, plăpândă, dar pe care nu o poți înfrânge în materie de argumente, e menajera casei. De la menajerie domestică până la grădinărit, îngrijirea celor 3 căţeluşi ce alergau în preajma gardului, la balta artistic pregătită pentru pești, toate acestea îi erau doar micile responsabilități.

Întrucât doamna Sophie era mai tot timpul plecată, Ma Floarea, cum îi era desemnat apelativul, îngrijea de cel de-al treilea personaj. Cu un trup mic, zvelt, umerii subțiri și brațe lungi, domnișoară în sensul clasic al cuvântului, adesea mârâită și pretențioasă, își făcu apariția din fața pianului, domnișoara Lucette. Are doar 12 ani. Doar că, stând în preajma ei și văzându-i energia și intensitatea cu care făcea cea mai neînsemnată năzdrăvănie, nu ți-ai dori nici în ruptul capului să aibă mai mult de 12 ani.

Povestea

Idee, cuvânt, scriere și naștere. Iată patru mistere ce au încolți minte de copil. În dimineața aceasta, când eu treceam pe acolo măsurând cu privirea înaltul gardului, am zărit în spatele trandafirilor o fătucă slabă, înaltă și cu părul prins în două codițe. M-am apropiat de gard, am mârâit și eu puțin la căței după care s-au potolit.

Mi-a venit o idee. Am sunat la poartă, care s-a deschis în câteva secunde. Am pătruns pe drumul pavat cu piatră ruginie spre intrarea în maiestuoasa vilă. Pereții erau seci. Baza casei era din granit, iar marmura strălucea de culoare fineții cu care era șlefuită.

După trandafiri o zăresc pe Lucette. O salut și îi spun că sunt Profesorul Germei Almon, de la Institutul de Astronomie din Amsterdam. Lucette s-a întors și mi-a spus:

– Domnule profesor, legitimația dvs., vă rog. Mă așteptam să apăreți. Credeam că sunteți mai chipeș, cel puțin așa am menționat în cerere. Dar, fie, ce aveți în geanta asta mare și urâtă?

– Dră Lucette, aici am apăratele mele speciale cu care ne vom îndrepta privirile spre Planeta Xirvtiux B4. O vom privi și sper că astăzi vom putea zări câțiva locuitori.

– Preabine, dle profesor. Permiteți-mi să îmi aduc Jurnalul.

Intriga

Trecuseră mai bine de patru ore de la călătoria imaginară sper planeta mai sus menționată. Ajunși pe planetă, am fost întâmpinați de patru ființe deloc hidoase, dar nostime și colorate. Prima, o tânără cu glasul ca de crin, ne-a spus că se numește Ideea. Era pufoasă și rotundă, din mintea ei simțeai miros de geniu. Tot ce spunea Ideea părea și pentru o poveste prea imaginar de uluitor. În spatele ei, cu părul blond și fața rotunjoară, stătea un tânăr chipeș, cu-o carte la subțioară. Lucette, atrasă parcă, prinse curaj și întreabă: Dar tu, tinere, cu haine altfel, cum nu am mai văzut, un nume mai ușor de spui, ai? El râse, râse mult și-apoi îi spuse: Da, mă numesc Cuvânt.

La masa mare din grădină lor erau atâtea feluri și culori, că le-am mânca pe toate. Fructe cum nu găsești la noi, așa erau acolo toate. Tăcută, cu părul ruginiu și prins în două râuri ce curgeau pe piept, stătea lipită de-un perete o fată, cu fată albă, făr’ zâmbet, absorbită toată. Scria. Ce, nu aflasem, dar știu că pe Lucette a intrigat-o. Cum nu putea să scape, Lucette a întrebat-o:

– Tu cine ești, de ce ești absorbită, ruginie fată?

– Aș spune că sunt doar o carte, o fata-carte, și scriu în mine tot ce aud, le consemnez pe toate. A, era să uit, eu mă numesc pe drept Scrierea, mamă mea a fost Povestea.

Eu, profesor cu imaginație lată am fost mirat cum se prezintă această fată. Lucette nu se sfia să spună în delir ce minunată este călătoria noastră, nici cât de mult o mai plăcea pe biata fată.

Apoi am fost duși să vedem un drum special, cu pietre din litere format. Am mers prin păduri cu pomi în formă de caiete, la fel de scriși precum și drumul cu a lui pietre. La un moment dat, Lucette mă prinde strâns de braț și spune, iată acolo, tu vezi perdeaua ce desparte lume? Eu, sincer n-o vedeam, imaginația ei mă depășea. Lucette mă trase prin pădure și-mi spuse: iată, tu vezi ce pătură desparte lumi? Eu tot nu o zăream, dar i-am răspuns surprins, da, da, ce pătură de mister, o simți, o simți?

Dincolo de lumi se naște o altă formă de iubire, între Lucette și mine, profesor de astronomie. Am stat să studiem planeta, am luat cu noi din fructe și culori, puțină pătură din lumea vizitată.

Am luat-o pe Lucette de mână și am călătorit atât de mult și de mult, încât la întoarcere, Ma Floarea avusese timp să ne pregătească ceai de trandafiri cu plăcintuțe cu fructe de tot felul.

– Profesore, profesore, te rog, mai vino mâine, aș vrea să mergem împreună cu imaginația în alte lumi, mai mari, să stăm mai mult, și să plecăm de-acolo niciodată.

Final

Am ales pentru final doar o notă. Va urma!

Am uitat să vă spun, eu sunt Arlin, și mă bucur să vă povestesc din micile incursiuni în universul fiicei mele Lucette. Ne jucăm așa în fiecare weekend. Dacă ar fi să vă povestesc toate călătoriile noastre imaginare, ați fi cu-adevărat inspirați. Dar, cum am spus, e târziu. Trebuie să o culcăm pe Lucette.

© Cosmisian


Sursă fotografie

Din `Lucette` – despre scriituri necitite

Din `Lucette` – despre scriituri necitite

„Ştiai că,

mi-a şoptit aproape de ureche,

există o ţară unde papirusurile tale

sunt evaluate după gradul de încapsulare al esenţei cuiva?

Aş spune, dragul meu Forewolf,

unii ar putea aprecia ce scrii…

Papirusurile tale sunt rulate mai tot timpul,

dar nu ar trebui să le laşi atinse şi de alţii?”

Sursa poza – google

© Cosmisian

Lucette – Un manuscris, un cuprins și un strigăt

Lucette 

Un manuscris, un cuprins și un strigăt

Iată-mă pentru a nu știu câta oară înșelându-mă singur. Am terminat Lucette de mai multe ori. I-am făcut și cuprins. L-am trimis unei edituri spre lecturare. Când le-am scris despre Lucette, am făcut-o cu ochii în fereastra emailului, apoi am tipărit ce am scris. Bine, după ce am trimis. Iată aici o metodă bună să recitești un email înainte să îl expediezi: îl expediezi, apoi îl tipărești ca să constați că ai scris trei pagini A4, ca la facultate. Times New Roman de 12, formatare strictă. Menționez din nou: L-am expediat.

Am scris puțin doar. Despre mine, despre Lucette, despre pasiunea mea pentru scris. Editura a cerut un CV literar. Literalmente, nu știu ce le-am trimis. Fapt este că m-am entuziasmat. Este oare posibil ca eu să îmi descriu activitatea fără a vorbi despre păpădie? Dar, despre melcul zburător ce spuneți, ați văzut vreunul? Haideți, curaj! Știu că s-a întors din călătoria spre Lună. Vai, insistați să vă spun ce e cu Xandria, fetița puf de păpădie? Ei bine, aceasta este o altă chestiune. Sau, cum ar spune un autor care mai are atât de multe povești de spus, acesta e un alt manuscris.

Viața unei cărți deține o emoție unică până în momentul publicării

Editurii i-am făcut o ușoară introducere despre Lucette, din perspectiva firului narativ, așa cum l-ar prezenta un cititor care citește doar cuprinsul. Pe Sisif cine îl va salva? Răspuns în carte vei avea. Ei da, acum am simțit o arsură în piept, a la deja-vu. Știi ce e ăla, nu? Cum să fie SF? Adicălea, spui tu, deja-vu la două capete ale timpului este sf? Sau, deja-vu îngemănat, e chestiune de genetică? Mă dau bătut cu tine. Renunț să te mai impresionez. Este la tot pasul acest deja-vu, încât am ajuns să am deja-vu în oglindă. Câte și mai câte poți găsi în Lucette.

Le-am scris celor de la editura in cauză și despre faptul că sunt un scriitor instabil. Să știe. De vor alege să publice, se riscă. Eu pot scrie finalul, apoi introducerea, că despre ce e între aceste două capete ale discului de vinil, doar acul pick-upului știe.

La mine,

cuprinsul e necuprins,

mai ales când autorul

este cuprins de pasiunea de a pune degetul

la întâmplare, fix exact la milimetru l-a atins.

Apoi, cum mi se întâmplă de câteva zile,

un alt capitol apare.

Să le numesc aici?

14. Zodia sisifului

Filă de jurnal – Zăpada, baletul apei in plutire

Filă de jurnal – Agonia

15. Lucette, cubul rubik ce descompune perfecțiunea în culori accesibile omului

Partea a 2-a

16. Diagnostic sau credință?

Filă de jurnal – Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze 

Lucette. O carte pe care o scriu cu o emoție deosebită. Drama acestei cărți trebuie privită prin ochii unui destin scăpat de sub aparenta libertate a omului care există fără a trăi.

Autointerviu într-o singură întrebare

Î: Care sunt așteptările tale cu privire la carte?

R: Lucette nu este o carte de online. Consider că este dreptul meu să nu îmi dau voie să public o carte tipărită pe care cititorul să nu o poată atinge. Voi cere editurii care va înțelege termenii colaborării că, deși ei vor tipării pe hârtia lor, textul meu este magic. Are impregnat în el o esență de proză smart-emotional. Nu așa am făcut cu Mouelle Roucher?

Genul meu de scriitură nu se poate întinde pe prea multe pagini, însă am certitudinea că scriitura mea este menită rafturilor reale de carte, acolo unde cititorul o poate cumpăra. Am refuzat ani de zile să public. Cine nu știe cum se face pe cont propriu, să îmi scrie. Iese chiar ieftin. Puteam să fac acest lucru mult mai ușor decât ar crede mulți dintre cei care mă citiți. Dar, eu încă cred că în lumea vorbitoare de limba română există potențialul ca, printr-un efort comun, să ducem ideea de carte spre un nivel nou. Ezit să intru în detalii. Sau, evit.

Voi lucra cu o editură care are potențialul de a pune cartea în librării

După cum se observă, această introducere exagerat de lungă reprezintă un strigăt. Voi elabora cândva. Cum spuneam, iată cuprinsul cărții până în acest moment:

Lucette – Viața dincolo de imunitate zero

(înclin și spre: Lucette – fata născută în zodia sisifului)

Cuprins
Prima parte … 2
1. Visele frumoase se împlinesc ziua … 2
Filă de jurnal – A fost cândva prea puțin în viața ta … 8
2. Iubiri stinse în grabă cu preț prea mare oferit iluziei că poți uita … 11
3. Chipeșul din camera de cămin …17
4. Umbre și chipuri diforme  …24
5. Visul nr. 1: Singură! … 29
6. Visul nr. 2: Un Pick-up … 33
7. O fată cu pick-up … 36
Filă de jurnal – Fata cu pick-up și umbrelă … 41
Filă de jurnal – Lucette – Fata-cireș … 41
8. Cât de frumos îți este pustiul … 46
9. Chipul uman este repetiția infinită a unicități … 52
Filă de jurnal – Deja vu în ochiul unui visător. Care dintre ele este geamăna celeilalte? … 58
10. Lucette – „Iluzia unicității” … 64
Filă de jurnal – Trenul iluziilor mov – Miss Velvet și iluzia unicității … 65
Miss Velvet și papirusurile nescrise … 66
Miss Velvet – Respiraţia poetului inimii mele … 69
Primul papirus – Lumiaris, femeia cu lumină de catifea … 74
Papirusul, o formă abstract-definită a esenței încondeiate în trecut …78
Tu eşti sora geamănă a Iluziei … 81
Iluziei tale … 84
11. Pick-upul din casa misterioasă … 89
12. Elogiu toamnei … 95
13. Punți către destine ce nu se mai separă … 97
14. Zodia sisifului … 100
Filă de jurnal – Zăpada, baletul apei in plutire … 102
Filă de jurnal – Agonia … 104
15. Lucette, cubul rubik ce descompune perfecțiunea în culori accesibile omului … 106
Partea a 2-a … 110
16. Diagnostic sau credință … 110
Filă de jurnal – Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze … 113
17. Vă deranjăm cu fericirea … 116
18. Veștile bune creează noi destine … 123
19. „Pe acest Sisif cine îl va salva?” … 127
Filă de jurnal – „SISIF – Dexion si Σίσυφος – secretul pnematophilarmonului … 128
Sisif – Făuritorul Nereușirii Perfecte și Eterne! … 130
Muncă de sisif … 135
Odihna scurtă dinaintea căderii … 139
Trecutul și memoriile pe care niciunul nu le-a avut … 142
20. Deja vu în oglindă … 146
Filă de Jurnal – „Deja vu la două capete ale timpului … 150
21. Plușurile nu stau la cală … 157
Filă de jurnal – Visul este o fâșie a drumului parcurs de lumină spre pământ … 161
22. „Momentele care nu se întâmpla, durează cel mai mult!” (Oana Dămsescu) … 168
Filă de jurnal – Orizontul își topește forma într-un curcubeu pe nisip … 171
În loc de încheiere – introducere

Sursa poza bestdecor – google

© Cosmisian

Lucette, cubul rubik ce descompune perfecțiunea în culori accesibile omului (Cap. 15)

Lucette – Viața dincolo de imunitate zero

Manuscris

Capitolul 15 – Lucette, cubul rubik ce descompune perfecțiunea în culori accesibile omului

      Mi-am ales de la distanță un fotoliu din camera de zi. Era noapte acum, dar noi îi spunem din generație în generație „cameră de zi”. Am pornit combina de sub televizor, am ales dintre casetele vechi, una cu muzică instrumentală cântată de o trupă de indieni din America. 

      Eram în camera de zi, în plină noapte, cu ochii încețoșați de oboseală și de neliniște, dar muzica în surdină a făcut ca lumina pierdută a lumânării să mijească spre noua lume ce se forma la o distanță de „cât s-atingi cu mâna, dacă te forțezi un pic”, cum ar spune tata.

      Îmi lua puțin să mă dezleg de lumea controversată a sufletului meu. Și, cât o mirare de repede, mă trezeam cu stiloul peste albul perfect al Jurnalului meu. Îi spuneam Jurnal de Timișoara pentru că îl începusem cu ocazia primei mele vizite în camera de cămin a fratelui meu. Am ales să scriu foarte grupat, cu litere mici. Literele mici sunt ca trăirile mele. Pot trece neobservabile, dar păstrate, mă fac să fiu ce sunt dincolo de teama și acceptarea faptului că eram grav bolnavă.

      Prima vizită la medic din această nouă perspectivă m-a ruinat complet. Întrasem în cabinet cu teama aceea confuză, care încă mai spera că nu e posibil ca eu să fiu atât de bolnavă, ca după 20 de minute să ies prinsă în menghina sisifului pe care nu îl salvasem nici eu. Dar, poate am fost singura ființă care și-a dorit să îl salveze. Pe el, dar și pe mine.

      O priveam pe Lucette în căruciorul cu care o ducem când ieșeam în oraș, si mergeam puțin mai departe de casă decât de obicei.  Am privit-o îndelung pe micuța iubirii noastre stând pe coridorul puțin luminat al spitalului, clipind parcă în sincron cu pulsațiile unui tub neon ce se revărsa ca lumină pe ultima lui clipă de funcționare. Lucette era ca un refren pentru noi, acea compoziție muzicală ce te obligă să uiți de tot, pentru că, la mijloc era cea mai extraordinară ființă pe care ni s-a dat să o iubim în mica noastră familie.

      Versurile din care Lucette își formase ființa erau rima perfectă. Repetiția ei aducea întotdeauna bucurie și speranță. Cu ea în preajmă nu mai puteai rămâne demolat în fața unui diagnostic atât de nefavorabil. Cât îl mai rugase Marcel pe medic să se uite din nou peste analizele de sânge, dar unele lucruri nu se schimbă nici daca ai vrea să le reinterpretezi.

      Durerea sufocantă cu care am ieșit din cabinet nu era nouă. De această dată nu știu ce a strâns-o în jurul gâtului meu fără milă, dar confirma acea senzație ardentă pe care o aveam din când în când. M-am aplecat spre Lucette, care mi-a atins chipul cu mânuța ei pură, mi-a șters o lacrimă ce abia se formase. Nici să o mângâi eu nu am mai apucat. Refrenul vieții noastre aducea din nou curaj și un sens în lupta pentru eliberare de blestemul autoimunului sisific. Am atins-o cu obrazul mângâiat pe mâna ei și doar am zâmbit, șoptindu-i numele.

      Micuța noastră nu știa cât de repede ți se poate da peste cap întreaga viață. Destinele formate de oamenii fără diagnostic sunt cel mai adesea forma ignorantă cu care este cel mai bine să trăiești. Din când în când îi mai răspundeam întrebărilor ei. Drumul spre casă nu mai era de 20 de minute. Acum era un drum al tăcerii obligate să răspundă unui copil.

      Lucette era un cub rubik. Ai crede că destinul unui cub rubik este acela de a se uniformiza cromatic pe fiecare fațetă. Destinul unui cub rubik este acela de a te obliga să își amesteci viața cu fiecare combinație pe care o faci ca să ajungi la finalul unui cub uniformizat, ca apoi să te oblige din nou ca într-o secundă să amesteci perfecțiunea în culorile ce o compun. Sau, o descompun pentru a fi accesibilă omului. L-am privit pe Marcel și i-am spus cu lacrimi în ochi:

      – E cel mai bun lucru care ni s-a dat. Să o iubești dincolo de boala mea, te rog iubite!

Sursă poză – google

     Pentru Elena, aceasta fusese o altă noapte în care adormea pe fotoliu, cu Jurnalul deschis pe genunchi. Nu scria nimic. Doar adormea cu el, căutând soluții imaginare pentru viitorul Lucettei fără de mamă. Era trecut de 2 am. S-a trezit amorțită de un picior, dar a pășit spre un somn cald alături de Marcel. L-a cuprins strâns în brațe.

     © Cosmisian

Manuscrisul „Lucette – viața dincolo de imunitate zero” este terminat,

chiar dacă în ultimele două zile i-am mai adăugat trei capitole. 🙂

Zodia Sisifului (preluat din manuscrisul Lucette) – On Catchy

Zodia Sisifului (preluat din manuscrisul Lucette) – On Catchy

Notă: Acest articol a fost publicat pe www.Catchy.ro și face parte din Manuscrisul Lucette – Viața dincolo de imunitate zero. Multumesc echipei Catchy pentru găzduire.

13 September 2019

Făpturile cele mai dragi omului sunt desprinse dintr-un mănunchi de dorințe neîmplinite și speranțe pe care acesta le depozitează în ideea de om, din chiar momentul în care concepția aduce prima simțire maternală năucitoare. Și-a dorit atât de mult să aducă pe lume un copil. Vedea în acest act al creației repetate un miracol de la Dumnezeu. Miracolul omului în repetiție creatoare.

Avea toate motivele din lume să își dorească un copil. Avea și nume pentru el – Lucette. Avea toată iubirea de care poate dispune un om pentru propriul copil. Alături de ea, a stat cu brațe calde chipeșul ei soț, pe care l-a iubit din vremea liceului. De câte ori și-au spus îmbrățișați: “Poate astăzi vom face o fetiță!”. Iar visele lor păreau a prinde tot mai mult contur, din ziua în care semnele sarcinii au început să apară. Vestea nu a rămas între pereții casei lor. Darius și soția le aduceau cadouri care mai de care mai frumoase. Unele chiar erau necesare.

Și totuși, pe Elena o chinuia din când în când o teamă despre care nu a îndrăznit să vorbească. Se obișnuiseră cu crizele fără diagnostic, urmate de câteva zile prin spital. Colegele ei de la serviciu o înlocuiau întotdeauna în acele zile. Erau tare drăguțe. Apoi, o primeau cu o îngrijorare mascată. Erau 6 în micuțul lor colectiv de psihologie. Cabinetul lor era o lume întotdeauna înmiresmată de cafea. Elenei nu i-au vorbit niciodată despre teama ce le umplea sufletul ori de câte ori o așteptau să se întoarcă de la Urgență sau din mini-concediile medicale pe care le lua. Dar, și-au înfruntat tendința de a vorbi despre aceasta în prezența ei.

Sarcina decurgea normal. Primele vizite la medicul cu care dorea Elena să nască au fost foarte încurajatoare. Marcel se comporta mai grijuliu ca oricând înainte. O iubea atât de mult. Când citeau împreună seara, el îi mângâia burtica tot mai frumos conturată, acel portal al minunii din viața lor. Câte nu îi mai șoptea el ființei care se forma în pântec uman! Câte îi mai șoptea el soției lui. Se iubeau atât de mult.

Citiţi şi Băiatul dintre dune

Iarna. Anotimpul tăcerii. Elena adormea întotdeauna după Marcel. Se făcuse noapte mai repede, iar lumina din fața ferestrei părea să învețe primii fulgi de nea cum e cu iubirea de om. Elena privea liniștită pe fereastră, apoi îi veniră în minte câteva versuri. Privea pictura senină pe care fulgii de zăpadă o trasau pe culorile nopții și zâmbea. Lumina pe care o lăsa felinarul părea ca cea pe care un soare mic și stingher o ținea aproape de casa unde o minune se pregătea pentru viața pe pământ. Nu e de mirare că felinarul se credea un soare mai mic, al zăpezii. Apoi, Elena a deschis jurnalul și a scris:

 

Zăpada, baletul apei în plutire

 

Ninge-n soare cu prințese zburătoare,

Sunt mii de ele, fiecare-i lucitoare,

Am vrut să prind cu grijă una-n zbor,

Mi-a spus: Dragă, nu pentru tin’ cobor!

Sunt doar o balerină, ce-mi place să dansez…

 

Când balerine pe pământ dansează

Un dans divin, de-un alb lucios,

Atunci îmi dau mai bine seama

Cât de gingașe sunt pe jos…

Sunt doar un trecător, le las și pentru tine…

 

Versurile următoarei strofe fuseseră ofilite de o imagine de care nu mai scăpase de când citise cartea „The Boy in the Striped Pyjamas”, scrisă de John Boyne (Băiatul cu pijamalele în dungi). Agonia pusese stăpânire pe sufletul ei, măcinând-o până ce doar oboseala a reușit să o adoarmă. Nimeni nu a știut cât a urmărit-o această teamă a pierderii copilului, mai ales după ce semnele prevestitoare de boală au devenit certitudine. Elena scrisese în jurnalul ei pe scurt despre această agonie. Și-a împletit cei șase ani ce au urmat în viața familiei lor cu firele bucuriei și ale agoniei, al fricii că născuse un copil în zodia Sisifului.

Zăpada avea să fie culoarea cu care Lucette își va colora trupul până în delirul și agonia cu care boala o poate desprinde de firava bucurie de a fi copil.

(Capitolul 14 din manuscrisul Lucette – Viața dincolo de imunitate zero)

Pe Cosmisian îl găsiţi întreg aici.

Spicuiri din Lucette, Cap 14. Zăpadă și agonie

Spicuiri din Lucette – Viața dincolo de imunitate zero

Cap 14. Zăpadă și agonie

     …

Elena privea liniștită pe fereastră, apoi îi veniră în minte câteva versuri. Privea pictura senină pe care fulgii de zăpadă o trasau pe culorile nopții și zâmbea. Lumina pe care o lăsa felinarul părea ca cea pe care un soare mic și stingher o ținea aproape de casa unde o minune se pregătea pentru viața pe pământ. Nu e de mirare că felinarul se credea un soare mai mic, al zăpezii. Apoi, a deschis jurnalul și a scris:

 

Zăpada, baletul apei in plutire

 

 Ninge-n soare cu prințese zburătoare,

Sunt mii de ele, fiecare-i lucitoare,

Am vrut sa prind cu grijă una-n zbor,

Mi-a spus: Dragă, nu pentru tin’ cobor!

Sunt doar o balerină, ce-mi place să dansez…

 Când balerine pe pământ dansează

Un dans divin, de-un alb lucios,

Atunci imi dau mai bine seama

Cât de gingașe sunt pe jos…

Sunt doar un trecător, le las și pentru tine…

 

Gif – google

(Versurile sunt scrise de mine în 23 ianuarie 2010)

© Cosmisian

 

Protejat: Lucette – Viața dincolo de imunitate zero – 19. Deja vu în oglindă

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: Lucette – Viața dincolo de imunitate zero – 17. Veștile bune creează noi destine

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: Lucette – Viața dincolo de imunitate zero – 16 continuare

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Lucette – Cand ma atingi

Protejat: 16. Lucette – Vă deranjăm cu fericirea?

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: Spicuiri din Lucette – Cap. 14 – Pickupul din casa misterioasă

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 10. Lucette – Chipul uman este repetiția infinită a unicității

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 9. Lucette – Cât de frumos îți este pustiul

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 8. Lucette – O fată cu pickup și umbrelă

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 7. Lucette – Visul nr. 2 – Un Pickup

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 6. Lucette – Visul nr. 1 – Singură!

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 5. Lucette – Umbre și chipuri diforme

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 4. Lucette – Chipeșul

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat:  3. Lucette – Iubiri stinse în grabă cu preț prea mare oferit iluziei că poți uita

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 2. Lucette – A fost cândva prea puţin în viața ta

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Protejat: 1. Lucette – Visele frumoase se împlinesc ziua

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

%d blogeri au apreciat: