Fluturi de cristal – spicuiri alese
*
Încă trântit la pământ, bărbatul își simți pieptul sfărâmându-și desenul în formă de rană. Zgomotul era asurzitor, dar nu era doar al desenului din pieptul lui, era și al muntelui, care își sfărâma poteca spre o lume adormită din interiorul lui. Un culoar cât să te târăști prin el se deschidea pe măsură ce el înainta spre inima muntelui, închizându-se în urma lui. Pereții muntelui pulsau circular tot mai tare pe măsura ce el înainte. Când a ajuns la capătul zidului, în fața sa s-a deschis o lume neatinsă, cu stânci și pereți din cristale alb-luminoase ce pulsau fin. Pulsau ca inima sa. Când și-a atins pieptul rănit, bărbatul a simțit aceeași pulsație pe care a simțit-o de la cristale. Inima muntelui pulsa în pieptul lui. Avea o inima de cristal luminoasă.
Sursa poza – google
Priveliștea era uluitoare, iar lumina cristalelor nu doar pulsa, dar părea a se mișca, iar acest lucru l-a atras pe bărbat să atingă cu palma cristalele vii. Fiecare cristal avea pe el câte un fluture. Nu i-a văzut pentru că erau fluturi din cristal. Trăiau în perfectă simbioză cu cristalul lui. Fluturii dormiseră de prea mult timp lipiți de cristale. Inima fluturilor era ca o grădină a pasiunii edenice, suspendată în fantastic. Câțiva fluturi s-au desprins de pe cristalele pe care bărbatul le atinsese și s-au așezat pe brațul lui. Sinceritatea era în ochii fluturilor de cristal. Când l-au atins, pieptul bărbatului s-a luminat. Era din cristal alb-luminos. Fluturii au zburat de pe mână și s-au lipit de pieptul lui. Atunci a auzit el respirația muntelui, șoaptă suavă de femeie ce alerga prin ploaia caldă de vară. O iubea. Îi iubea respirația, șoapta.
© Cosmisian
Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 