Arhive pe categorii: Fiicei mele, Perseida

Primii ei pași au fost ca o șoaptă care nu rănește pământul – On Catchy.ro

Fiicei mele, Perseida (Partea a treia) – Link Catchy.ro

Cosmisian

14 December 2021

Primii ei pași au fost ca o șoaptă care nu rănește pământul

Timpul și-a făcut rondul de noapte, rotind anotimpurile cu precizie. Lui i-a fost ușor să își încetinească trecerea la venirea zăpezii. Nouă ne-a fost mai dificilă așternerea primului covor alb în orașul de munte, sperând ca Perseida să ne uluiască cu primii ei pași făcuți pe pastelul frunzelor de toamnă. Nu s-a dezis de anotimpul ce i-a învăluit venirea în lumea noastră, făcându-ne să-i așteptăm exercițiile pline de entuziasm ale echilibrului. Au fost multe momentele în care s-a ghemuit sub zâmbetele noastre, adunându-și sub ea picioarele menite să zburde. Pe ea nu o deranja.

Munții ne-au inspirat cu gingășia cu care țin valea de mână. O țineau să nu cadă, o susțineau să-i arate menirea de a se fi înălțat peste apăsarea ce o făcea să pară o simplă vale. Se înclina spre seară peste scena descrisă, și-am văzut pentru prima dată cum văii i-a fost destăinuit destinul înălțării. Mi-am întors privirea spre Perseida, iar zâmbetul ei inocent mi-a confirmat că avea același destin al înălțării, născut în liniștea unei familii ce o iubea. Nu se grăbea să-și desprindă mânuțele de ale noastre pentru ceva ce va face fără efort pentru restul vieții ei. Adora să ne simtă degetele ce o susțineau în clipele nesiguranței. Noi speram să ne dea drumul, pentru a ne oferi energia primilor pași, ea ne strângea cu puterea dragostei înnăscute, pentru a-și aduna în suflet senzația susținerii la două capete ale iubirii părintești.

Soarele strălucea diferit după prima confruntare cu albul nemărginit al zăpezii de la munte. Îi vedea potențialul de a lumina, ajutându-l din când în când cu câte o atingere. Între soare și zăpadă există dintotdeauna o transmitere a luminii în spectrul culorilor născute din promisiune dumnezeiască. Vara, când norii scăldau pământul cu ploi binefăcătoare, soarele le mângâia căderea cu un joc de lumină protectoare, arcuindu-și curcubeul peste văile satisfăcute. Iarna a reușit să zdruncine cele șapte culori până la o amnezică pierdere a identității. Albul. Zăpada este spectrul culorilor ce și-au pierdut identitatea ca a unui suflet căzut în adormire, înghețat parcă, fixat într-o stare de perfecțiune a albului rece. Ne creșteam fiica într-o apreciere crescândă a naturii ce ne susține viața.

Ați văzut vreodată urmele unor păsări în zăpada neatinsă din jurul unei case la munte? Sunt atât de mici și pronunțate, încât nu le poți pune pe seama greutății lor de neluat în seamă. Păsările de munte nasc urme pentru Perseida, topindu-le forma cu sufletul lor mic. Într-o astfel de dimineață ele ne chemau afară, cu ciripitul lor agitat. Fiica noastră s-a tras din mâinile noastre, căzând în zăpadă, mai mult înfiptă în genunchii ei mascați de combinezonul alb ce o camufla în perfecțiune. Degețelele ei au atins urmele lăsate de păsărele, învățându-le misterul.

O auzeam vorbind pe limba ei, a păsărilor, a iernii, confirmându-ne că am născut o fiică în cel mai bun anotimp al vieții.

Primii ei pași nu i-a făcut desprinzându-se de palmele noastre ce o susțineau. Noi doar o priveam jucându-se în zăpadă. S-a ridicat singură, așa cum o fiică a zăpezii o face, lent și suav. A stat puțin nemișcată, continuând să le vorbească păsărilor, de neoprit din trilul lor matinal. Privind spre ele, a făcut primul ei pas. Era atât de fascinantă scena, încât albul zăpezii părea mai curând o pătură de curcubeu pe care Perseida pășea. Sau plutea. Sub atingerea ei, albul perfect al tăcerii se descompunea în franjuri de curcubeu. Primii ei pași au fost ca o șoaptă care nu rănește pământul.

Povestire publicată în volumul Litere pe fulgi de nea – Break the ice – SIONO Editura

© Cosmisian

„Prima floare din viața ei a fost un ghiocel” – On Catchy.ro

Fiicei mele, Perseida (Partea a doua) – Link Catchy.ro

Cosmisian

7 December 2021

Prima floare din viața ei a fost un ghiocel

Ciripitul păsărilor este rar în iernile din munți. Pe noi ne vizitau câteva, mici, curioase și întotdeauna flămânde. Le priveam adesea de la fereastră, de acolo de unde ele nu mă consideră un pericol, de aici, de unde fiica mea, ținută cu mare grijă în brațe, își formează culoare secrete în inima ei pentru viețuitoarele de la munte. Uneori, mai ales dimineața, păsările ciripesc într-o notă absolut fascinantă, poate pentru a ne informa că sunt din nou treze, acasă, acolo unde pot trăi fericite ca o familie numeroasă de înaripate mici ce sunt.

Le plăcea în apropierea casei, zgribulite pe sub streașină. Le făcuse tata-socru căsuțe din lemn, pe care le agățase prin pomii din curtea din spatele casei. Nu le-a cucerit bunăvoința lui, însă nimeni nu se putea supăra pe ele, cu atât mai puțin în diminețile însorite în care veselia lor era debordantă. Ciripitul lor era fără ecou. Păsările de munte nu fac rău albului ce tăinuiește izvoarele și râurile de mâine. Singurul ecou se năștea din gurița Perseidei, care gângurea pe aceeași tonalitate cu a notelor desăvârșite, născute din piept minuscul de pasăre. Ecoul fetiței mele nu făcea rău nimănui.

Într-o astfel de dimineață am ieșit cu toții în grădina din spatele casei, acolo unde îi plăcea soarelui să se ascundă iarna. Îi promisesem soției mele că într-una din diminețile însorite de iarnă îi voi face o surpriză, una pe care o pregătisem din primăvara anului trecut, atunci când nu știam că vom avea o fiică pe care să o ținem în brațe.

Zăpada nu se putea abține și sfârâia sub picioarele noastre. Aproape de tufele de aluni făcusem o ridicătură de pământ în care am plantat o mulțime de bulbi de ghiocei, făpturi desprinse din puritatea absolută a munților. Știam că soarele le va topi pătura de zăpadă, oferindu-și contribuția în materie de surprize. Ghioceii, inocenți până în adâncul ființei lor, vor fi tentați să verifice dacă le-a venit vremea înfloririi. Iată, dimineața înfloririi le-a făcut loc în sânul familiei noastre, devenind astfel prima grădină suspendată de ghiocei.

Perseida, aflată în brațele mamei ei, acum de trei luni și opt zile, privea veselă spre peticul înălțat de pământ. Cele câteva floricele de ghiocei se chinuiau să se sprijine de gulerele albe din petice de zăpadă. Ne-am aplecat spre singurul firicel înflorit, l-am rupt cu apreciere pentru sacrificiul pe care îl făcuse pentru noi, așezându-l cu grijă în palma micuței mele comori. A privit spre albul petalelor de ghiocel ce îi imita culoarea pielii, a gângurit veselă, apoi a dus floarea spre guriță. O atinsese cu nesiguranță cu buzele, umezind-o.

Prima floare din viața ei a fost un ghiocel ce și-a oferit parfumul din mijlocul unei grădini suspendate de ghiocei. Îl plantasem pentru soția mea, și-am ajuns ca împreună să îl oferim fiicei noastre în cea mai frumoasă dimineață a înfloririi. Petalele acestuia, atinse de gurița Perseidei, au devenit buzele pure ale unui anotimp născut din albul desăvârșit al iernii. L-am păstrat în secret, uscat între foile unei cărți cu poezii pentru copii, ca simbol al celui de-al doilea culoar format în inima fetiței mele. Păsări, ghiocei…

Povestire publicată în volumul Litere pe fulgi de nea – Break the ice – SIONO Editura

© Cosmisian

„Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă” – On Catchy.ro

Fiicei mele, Perseida (Prima parte) – Link Catchy.ro

Cosmisian

3 December 2021

Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă

Mirosul miraculos al zăpezii în nările și pieptul unei copile încă în brațele mamei ei nu poate rămâne pentru mult timp în memoria unui copil, dar naște în el amintiri pe care nu le poate explica. Primul fulg de zăpadă ce îi cade aproape de colțul gurii o face să se strâmbe sau să se înfrumusețeze printr-o formă incipientă de bucurie. Fulgul o place și i se topește pe chip, curios de mirosul de lapte al tenului pur de copil.

Ochii mamei ei s-au fixat pe urma translucidă, alunecândă, pe care o luase fulgul de zăpadă. Credea că iubita ei copilă a lăcrimat. A privit-o cu o iubire născută în eternitate, a mângâiat-o cu o gingășie pe care doar o mamă o poate converti în atingere. Apoi a sărutat-o pe locul unde fulgul de zăpadă și-a împlinit menirea, aceea de a deveni prima lacrimă din viața unei copile de curând născută, una ce a condus la o sărutare plină de iubire maternă. Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă, urmată de o iubire ce a pecetluit o formă de iubire pe care doar o mamă o poate oferi.

Gândindu-mă la topirea fulgului pe chipul Perseidei, am încercat să mă pun în locul lui. O lume plină de copii ce au ieșit să salute prima zăpadă din acest an și o pleiadă de fulgi, lipsiți de unicitate, deși o întruchipează fiecare dintre ei. Asta până ce unul a decis să o atingă pe fiica mea, strecurându-se printre fulgii mai mari, lipindu-se din toate formele geometrice uluitoare ce i-au ținut sufletul integru până să devină lacrima de căpătâi a unei noi ființe umane. Poate a fost și el un copil, un băiețel în lumea norilor ce l-a născut, o lacrimă ce s-a evaporat de pe chipul unei mamei din altă parte a lumii, una a cărei dureri a rămas nealinată. Așa cred, acest fulg a dorit să îi simtă iubitei mele alinarea, să o facă una cu chipul pur al copilei noastre, încât să nu mai fie supus evaporării. Pentru fulgii de zăpadă evaporarea este o mare durere. Toți își doresc să pătrundă în lumea pură a unui copil de curând născut.

Iernii nu i-au trebuit multe zile să transforme culmile munților într-o nouă definiție a orizontului. Priveam cerul alb, născător de fragmente de aspirație și visare, unindu-se pe vârfurile munților cu lumea efemeră a omului, dând speranță. Puritatea unei inimi de copil este cea mai bună busolă pentru a transforma orizontul în destin, iar iubirea noastră de părinți, plini de recunoștință pentru minunea ce ne-a umplut casa, nu se putea să nu fie o structură solidă de cristale, menită să găzduiască pentru o vreme chip plăpând de ființă umană.

Multele seri în care ne-am deschise sufletele pentru a-I indica lui Dumnezeu unde se ascunde un cuplu tânăr ce-și dorește cu toată ființa un copil au primit răspuns. De cincisprezece zile este în toată viața noastră. Simțeam minunea în fiecare clipă, iar privirile noastre și îmbrățișările noastre o cuibăreau cu delicatețe. Pentru mine, ca bărbat, delicatețea era o virtute imposibilă. Salvarea mi-a venit prin Perseida sau prin atmosfera pe care a născut-o fără efort, neintenționat. O priveam și mă purtam în preajma ei cu o tandrețe de o factură nouă, una cu ramificații spre cele două fete din viața mea. Tandrețea era absorbită de amândouă, îmbrățișate fiind.

– va urma –

Povestire publicată în volumul Litere pe fulgi de nea – Break the ice – SIONO Editura

%d blogeri au apreciat: