Arhive pe categorii: Femeia-vultur, Shokula Me Aukariona

Femeia-vultur, Shokula Me Aukariona – Partea a doua

Jurnalul profesorului Albert Stimer

 ***********************************

[Prima parte: https://gandurineinfinite.wordpress.com/2012/11/23/femeia-vultur-shokula-me-aukariona-prima-parte/]

“Ziua a saptea a lunii martie, anul 64 al secolului nostru.

Am notat pe scurt rodul expeditiei noastre pe Insula Shokula [nota cosmisianica: Insula Shokula este numita astazi Bouvetøja/Bouvet, preluata de Norvegia in 1930], pe care am numit-o noi dupa o fata de trib pe care am cunoscut-o aici. Am pus aceste notite in aceasta sticla si speram ca intr-o zi cineva va gasi plutind pe apa aceasta sticla, asa cum pluteste si speranta ca nu ne vom stinge pe aceasta insula. Experienta noastra aici a fost atat de fascinanta incat sacrificiul nostru trebuie sa devina bunul vostru de pret.”

Cu sotia mea la brat ne-am imbarcat pe un Vas Comercial destul de mic, pentru a explora un Arhipeag de insule in sudul Oceanului Atlantic despre care luaseram cunostinta la o conventie de geografie din Germania. Din nefericire, vasul a fost distrus irecuperabil si am naufragiat pe o insula ce parea populata doar de pinguini [nota cosmisianica: unele surse consemneaza faptul ca in 1964, pe coasta insulei a fost descoperit un vas naufragiat. Nimeni nu stie cum a ajuns acel vas acolo, nici cui ii apartinea]. Gheata era peste tot incat in scurt timp uitasem ca pamantul nu e facut din apa inghetata de culoare alba. Ilona a invatat sa gateasca peste in nenumarate feluri. Aproape ca ne crescusera solzi pe maini.

*

*

Intr-o zi, o tanara de pe insula, imbracata intr-o haina cusuta din petice de material negru, parul despletit si prins la spate, s-a urca pe o stanca de unde s-a aruncat in gol, cazand si ranindu-se foarte rau. A fost primul om pe care il zarisem in cele cateva luni de cand naufragiasem si acesta era o tanara, ce dorea sa se sinucida. De dupa muntii de gheata am vazut mai multi oameni cu blanuri arginti apropiindu-se pentru a o recupera pe fata. Noi ramaseseram nemiscati.

Toti au crezut ca dorinta ei fusese aceea de a se sinucide, pentru ca sotul ii please intr-o calatorie vizionara si nu se mai intorsese. Cine putea crede ca dincolo de ceata deasa ar putea exista o alta lume? Tanarul barbat Abaruk Gu Aukariona , credea insa altceva. Adesea ii vorbea in soapta sotiei lui, Shokula Me Aukariona   despre dorinta lui de a dovedi asta. Plecase demult! Fata, parca parasita, simtea batjocura satenilor, mai ales cand statea cu ochii pe cer si privea singurul vultur argintiu ce  plana deasupra tribului. Shokula credea cu tarie ca vulturul este sotul ei.

Dupa mai multi ani de la plecarea sotului ei, Shokula a dorit sa zboare. Atunci a sarit de pe stanca alba, dorind sa zboare pentru a fi din nou cu sotul ei. Micul trib credea ca e posedata de spiritul vultur, astfel ca fata a fost exilata dupa o judecata la focul de de seara al tribului.

Shokula a parasit tribul, trista, ranita si cu picioarele schiopatand de la cazatura de acum cateva zile, pasind tematoare pe drumurile abrupte, urcand cu greu pe stancile dure al muntelui Akungbu Akadan. Obosita, ingandurata si neatenta, a alunecat si a cazut in gol, dar nu pentru ca dorea sa zboare.

Atunci a auzit vocea iubitului ei:

– Cuvintele tale m-au transformat in vultur, ii spusese el, tu esti alegerea mea, am nevoie de tine, sa ma simt implinit cum numai cu tine am fost vreodata, sa ma simt eu. Trebuie oare sa zbor pe luna ca sa vezi ca si acolo sunt tot eu, acelasi, de dimineata si pana seara tarziu, tu esti in mine. Te-am iubit pana iubirea m-a transformat si acum zbor.

– La mine nu s-a schimbat nimic, te simt la fel, iubitul meu vultur.

– nu exista loc unde sa zbor si sa nu te caut, sa nu ma gandesc la tine, la cat de mult prezenta ta mi-ar fi incununat plecarea, dar trebuia sa plec. Acum insa sunt aici, sunt aici ca sa te cuprind cu aripile mele din argint.

Caderea fetei s-a transformat intr-un zbor in doi. Din acea zi, Shokula a devenit si ea vultur. Femeia-vultur e reala. Uneori ii vad zburand impreuna, venind din munti si plananad deasupra tribului rasfirat pe insula. Parca ar dori sa fie acceptati din nou printre cei ce le-au fost camin calduros candva.

Poate credeti ca naufragiul ne-a facut sa imbratisam fabule, de aceea speranta noastra este ca aceasta sticla sa ajunga in posesia unei inimi nobile. Poate asa ne vom intoarce si noi acasa si va vom povesti mai detaliat.

***********************************

Nota cosmisiana: Sticla a fost recuperata de pe plaja aceleiasi insule in 1963. Din nefericire, in afara de vasul naufragiat nu s-au descoperit deloc urme de civilizatie.

Am uitat sa va spun, Albert Fuller a ajuns impreuna cu un echipaj de oameni de stiinta pentru a studia Insula. Mi-a promis ca in scurt timp imi va scrie primul raport al expeditiei.

Femeia-vultur, Shokula Me Aukariona – Prima parte.

Femeia-vultur, Shokula Me Aukariona – Prima parte

Tocmai ce-mi finalizasem studiile de antropologie si ma pregateam de seminarul organizat de profesorul nostru, Emieth Geggerstein, un geniul al antropologiei, dupa parerea mea. La plecare, mama s-a grabit sa imi smulga din gura promisiunea ca orice s-ar intampla acolo, nu voi ceda tentatiei de a pleca din tara in mai stiu eu ce mlastina dintr-un colt de lume pentru a studia oameni fara cultura, rataciti in lumea lor mica ce ii face sa creada ca sunt singurii pamanteni ce populeaza “lumea de padure”, cum o numeste mama. Teama mamei era ca il voi urma pe fratele meu mai mare in aventurile lui printre triburile pierdute din Amazon. Fratele meu, Urich,  a plecat in urma cu zece ani fara sa se mai intoarca.

Greutatea tacerii si incertitudinea ce planeaza asupra sigurantei lui e un prilej de lament in familia noastra, acum numarand doar patru suflete. Sora mea mai mica, chiar mult mai mica, Emilia, e preocupata de ceva mult mai civilizat. Lumea ei incepe de la nivelul demisol al Mall-ului din vecinatatea casei noastre si se sfarseste cel mai adesea la Food-Court-ul impanzit de zambete umane ce impart hrana pentru omul istovit de mall-uit si obosit de cumparaturi trase de manerul rasucit al plaselor economice in care sunt adormite.

Ora 18:30. Pe o usa obosita a  Amfiteatrului LEÉVI-STRAUSS Claude, pasind stingher isi face aparitia Emieth Geggerstein, urca pe podium, isi aseaza in sase gramezi o biblioteca de carti si dosare, isi ridica privirea si, privind spre mine spune parca uitand de prezenta bogata si selecta ce i-a onorat invitatia:

– Am asezat in cele sase gramezi materialul didactic si notele mele personale ce au fost parcurse impreuna cu voi in cei doi ani de studiu al antropologiei. Toate aceste materiale va sunt necesare, insa ele nu sunt mai mult decat un proiect de casa fara viziunea de a o construi.

In amfiteatru s-a asternut o tacere rece ca frunzele ce acopera padurea intr-o toamna tarzie fara vant. Aparatele de fotografiat si-au incetat activitatea si cu totii asteptam sa auzim continuarea, cu o teama firava.

– Teama mea pentru voi este aceea ca acesti ani de studiu au creat in voi gandul ca sunteti deja antropologii societatii umane, capabili sa aduceti o contributie la progresul omului si al societatii in care aceasta respira. Ma intreb cati dintre voi sunteti capabili nu doar sa cuprindeti ce v-am invatat, ci efectiv sa fiti ceea ce v-am invatat.

Lectura a continuat pentru alte cateva ore culminand cu o lista de locatii vizate pentru studiu antropologic. Sangele ne fierbea in corp si ne doream cu totii sa devenim adevarati exploratori ai OMULUI, asa ca asteptam entuziasmati in rand sa ne inscriem pentru calatoria vietii noastre.

In lista , cu o fotografie alb-negru, stearsa de altfel, era prezentata Insula Shokula, explorata la inceputul secolului XIX de antropologul si entomologul Albert Stimer impreuna cu Ilona, sotia acestuia. Insula se mai numea si Insula Femeii-Vultur. Eram ultimul in rand, insula mea era listata ultima, asa ca mi-am iscalit numele acolo: Albert Fuller. Nu m-am putut abtine si am desenat si un zambet 🙂

*

*

Mama dormea cu televizorul deschis. M-am asezat pe mocheta pufoasa langa patul mamei, am privit-o pret de cateva minute si am sarutat-o pe frunte. Am facut un dus si m-am asezat in fotoliu pentru a lectura jurnalul personal al profesorului Albert Stimer.

Va continua…