Arhive pe categorii: Eva și Țâcă

Eva și Țâcă 3. O namilă de cadou

Eva și Țâcă

3. O namilă de cadou

7 mai 2020

– Eva, draga mea, m-am gândit să îți iau ceva diferit de ziua ta. Un câine. Este un Husky, de 6 luni. Ce spui, nu e fain? La mulți ani, draga mea nepoată!

M-a pupat așa de țuguiat că s-a auzit până la colțul blocului. Și-a de aici s-a luat biata de ea să îmi povestească tot ce ține de specia din care creatura făcea parte. Eu încă nu depășisem șocul că acel animal era cadoul meu, iar mătușa trecuse de la subiectul câinelui la altul, mai puțin interesant.

Atenția tuturor s-a îndreptat imediat spre namilă, când au constatat că nu se clintise deloc de unde îi șoptisem eu să șadă. Eu remarcasem asta, dar eram nesigură. Și, aveam încă dubii dacă animalul este sau nu sănătos, pentru că nu văzusem niciodată un animal care să fie înzestrat cu ochi de culoare diferită.

– Zi-i un nume, mamă!

Mi-am dat seama pe loc că mama e complice.

– Apleacă-te și lovește-l ușor pe piept, privește-l în ochii lui și spune-i pe nume. Pe numele care…

M-am uitat la ei în timp ce mă duceam spre câine. El mă urmărea cu privirea. M-am aplecat puțin, l-am privit. L-am fixat cu privirea, uitând de culoarea diferită a ochilor lui, până și-a aplecat capul într-o parte și a mârâit prietenos. Chiar îmi plăcea.

– Țâcă! Așa te cheamă, Țâcă.

Câinele părea să înțeleagă ce se întâmplă. Luasem înainte de asta un stick de carne pentru câini, pe care l-am ascuns la spate. L-am mângâiat pe bot înspre urechile ascuțite, dar micuțe. Mă privea derutant. Deși mă uitam când la un ochi, când la altul, el părea să mă înțeleagă. Avea să rămână la fel de înțelegător pentru o întreagă viață de câine, pe care am avut eu grijă să i-o fac specială, așa cum mi-o făcuse el din chiar acea primă zi de vacanță.

În aceeași zi am auzit, fără să vreau, că în familia noastră urma să se întâmple un lucru neplăcut. Ivan, tatăl lui Vladimir, se hotărâse în sfârșit să se mute în Ucraina. Oricum era mai mult acolo, dar acum această plecare părea la fel de definitivă ca intenția celor doi soți de a divorța. Vestea aceasta m-a făcut să îl privesc mai cu drag și compasiune pe Vladimir. Cred că e dificil să afli că îți divorțează părinții. Mno, nu știu…

© Cosmisian

Eva și Țâcă – 2. Musafiri

 Eva și Țâcă

2. Musafiri 

7 mai 2020

Se aude soneria. Noi avem o sonerie îngrozitoare. Sună ca o pasăre care uită să se oprească. Singura mea concurentă. Mama nu suportă ca mâncarea să nu fie așezată pe masă atunci când vine cineva la noi. Așa i-a spus mama ei, așa îmi spune ea mie – masa trebuie întotdeauna pregătită înainte să apară musafirii.

Agitată din cale afară, mama a fugit la ușă, s-a uitat pe vizor și a deschis ușa. Întotdeauna se uită mai întâi pe vizor.

– Vai, ați venit! Exclamă mama cu mâinile întinse spre mătușa Georgiana. Haideți, haideți, intrați. Nu vă descălțați, doar haideți.

Din bucătărie puteam traversa cu privirea până la ușă. O vedeam pe mătușa Georgi, ca întotdeauna frumoasă. Vă voi povesti cândva despre ea. Acum vă spun doar că folosește cele mai frumoase parfumuri, pe care le simți intens, fără să te deranjeze. Uneori îmi lasă și mie unul, ceea ce e important. L-am auzit pe Vladimir încă înainte de a intra. Cred că se lovise de balustradă, asta dacă nu o lovise el intenționat. O avea și el nervii lui că l-a săltat mă-sa din pat.

– Șezi! Șezi mă, tu nu auzi de-a binelea? Aud vocea lui Vladimir.

Șezi? Cui i-a spus el șezi? Am sărit curioasă și am alergat spre ușă, când de nicăieri sare o namilă argintie cu ochii ciudați și vine direct spre mine. Am încremenit, fără să mai zic ceva, am ridicat brațele și am stors din gât un fel de „șezi!”. Și, s-a oprit în fața mea, șezând. El mă privea fix, eu încercam să mă uit la ochii lui, diferiți la culoare. Era frumos. Avea urechile cumva îndreptate spre mine, gri închis. Culoarea asta îi cădea fain și pe față, lăsând însă botul perfect argintiu.

– Varo, tu fată ce te-ai făcut tu mare!

L-am auzit pe Vladimir exclamând, fără să îmi îndepărtez ochii de la namila de câine cu ochii ciudați. Când mi-am ridicat ochii, mare surpriză aveam să văd. Oare era același mucos pe care îl suportam cu greu vară de vară la bunici? Era înalt, cât mama, subțirel și îmbrăcat neașteptat de fain. Avea și freză făcută cu gel.

– Măi să fie! Tu ești mai, Vladimire? Ce ai crescut. De data asta m-ai depășit și tu, recunosc. Stai să mă gândesc dacă m-ai depășit și la altceva… zi ceva să văd de ești mai deștept… ba nu, taci… Concluzia e că doar la înălțime m-ai depășit.

Ce să spun? A zâmbit și m-am trezit îmbrățișată. A trecut pur și simplu peste amețitul acela de câine și m-a luat în brațe. Iar câinele nu s-a clintit, de parcă eu chiar îi comandasem să șadă, iar el chiar asculta.

– No, dragilor, haideți la masă, că e aproape gata. Vă puteți spăla și aici și la baie. Unde ați vrea voi, zic și eu acum.

Ne-am așezat în jurul mesei, mama a pus mâncarea în centrul mesei și ne-a poftit să ne servim. Cum s-a așezat ea, s-a ridicat mătușa. Aș fi spus că nu e politicos să te ridici de la masă, dar știam că e de cadouri, cui să îi mai pese de reguli? Cum era de așteptat, am primit cărți, împachetate în hârtie de cadouri colorată. După grosime, puteam spera la un minim 5 titluri. Mătușa îmi aducea doar cărți bune, așa că mi-am propus să nu le despachetez decât la mamaia acasă, pe măsură ce le venea rândul. La ce nu mă așteptam să primesc era o sacoșă plină cu mâncare pentru namilă. Oare să fie și acesta cadou? Nu e cam mare pentru așa fată mică?

© Cosmisian

Eva și Țâcă 1. Prima zi de vacanță

Eva și Țâcă

1. Prima zi de vacanță

7 mai 2020

Prima zi de vacanță este cea mai îngrozitoare. Eu aș cere orișicui să nu ne mai dea prima zi de vacanță. De ce? Poate pentru că dis-de-dimineață, când mă bucur că pot dormi mai mult, ca din senin, o aud pe mama strigând:

– Eva, mamă, haide măi mamă, dar trezește-te! Mi-ai promis că ne trezim de dimineață? Haide, deschide-ți ochișorii tăi dragi să îi pupe mama!

Ce să vă spun? Mama chiar m-a crezut că eu o să mă trezesc de dimineață. De ce adulții cred că o promisiune ca aceasta se poate ține? E prima zi de vacanță, dublată de faptul că e și sâmbătă. Dublu vacanță, dublu dezamăgire. Asta e, mă trezesc. Din ochi doar, că pe aceștia îi vrea mama prima dată.

– Așa, mamă. Vezi? Ia să te pup. Acum, du-te la baie. Frumos, cum știi tu, te spală pe ochișori, apoi vii să facem 3 minute de mișcare în fața ferestrei.

Ce să vă spun? Mama insistă în fiecare dimineață pe ochi. Apoi pe ochi și apă. Apoi pe o variantă comică de înot în fața ferestrei deschise, fără apă și fără spectatori. Așa că dă din brațe până simți că îți intră în gură apă imaginară.

– Mă ajuți la pregătirea micului dejun? La 10 vine mătușa Georgiana cu verișorul tău, Vladimir. Am uitat să îți spun că anul acesta veți merge împreună la mamaie Patricia, la casă. Mai e de spus că există și un însoțitor surpriză. Despre el vei afla singură.

Ce să spun? Surprizele se țin scai de părul meu cârlionțat. Am găsit și explicație pentru o așa podoabă încâlcită ca a mea. Că vine mătușa la noi e lucru fain. Ea aduce cadouri de fiecare dată. Știe să le cumpere de la Librăria noastră de cartier, ca să nu le care de la ea de acasă. De dulciuri nu mai zic, că e singura persoană vie din acest univers care chiar mă iubește și îmi cumpără în neștire. Mă cam enervează mucosul de văru-meu, dar trag speranță că însoțitorul surpriză e chiar Ștefan, fratele lui mai mare și verișorul meu mai mare. Cu el am vrut să mă căsătoresc când eram mai mică, dar toți mi-au spus că nu te poți căsători cu verișorul tău.

– Deci, ce vrei să fac?

I-am zis eu mamei cu greutate, acestea fiind și primele mele cuvinte de azi. De acum să vedeți. Pe cât poate trage o mamă de tine să spui ceva când nu vrei, pe atât de mult te va ruga să mai taci și tu din gură, să audă și ea altceva.

– Bate și tu oalele cu puțină vegeta. Facem o omletă cu șuncă și cașcaval. Să nu bați prea tare că iar dai pe masă. Bine mamă?

Ce să spun? Cam are dreptate. Am bătut odată ouăle în castron că au sărit peste tot ca să se ferească de măiestria mea. De data asta am reușit să țin totul în castron. Așteptam de-acum semnalul de la mama, ca să fac eu omleta.

© Cosmisian

Sursă foto chicbijoux (Numele fetiței l-am schimbat)

 

%d blogeri au apreciat: