Arhive pe categorii: Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești.

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 4 – Călătorie spre mine însămi

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești.

Capitolul 4 – Călătorie spre mine însămi

dandelion_seeds_drops_dew_27137_1920x1080

După o scurtă pauză, șoferul autocarului a anunțat următoarea oprire, Drammen. Mi-am dorit să vizitez orășelul acesta încă din facultate, pe când Ilda îmi tot vorbea despre aerul proaspăt cu miros de pădure ce te înviorează și te face să uiți de aglomerația din Oslo, dar și de grija mamei ei care te putea face să uiți de orice nefericită experiență și să progresezi cu un nou aer de învingător. Aveam nevoie de amândouă.

Puțin din chipul meu se reflectă din fereastra autocarului. Printre ramurile ce trădează lumina soarelui abia deșteptat, mă priveam pe mine. Prinsă între două lumi, ascultam în căști un concert de-al lui Andre Rieu. Dacă îți dorești să te pierzi în căutarea de sine, ascultă un concert de-al lui. Inima mea forma o punte ancorată de pereții lumilor în care mă căutam. Aș fi vrut să nu iubesc niciodată fără să iau în considerare riscul de a neiubi. Îmi propun adesea să uit de tot și să mă concentrez spre dezvoltarea de sine, dar fac ce fac și mă trezesc încă odată în lumea în care pot iubi înălțător.

Geamul era rece, doar lumina era caldă. Mi-am dezlipit fruntea de pe geam și m-am atins cu palma. Eram rece. Părea un tablou al vieții mele, o frunte rece și o inimă caldă. Dar, ce iubeam eu? Nu cred că iubeam pe cineva. Tobele ritmat se asociau cu nebunia din mine, parcă îmi doream o viață cu acte clar definite și cu pauză între ele. Îmi doream momentele acelea când bisurile audienței mă obligau să revin pentru a-l căuta în mulțime. Oare m-a uitat? Să fi însemnat doar atât pentru el încât să mă uite? Mă tulbură faptul că încă mă îndrept spre iluzia faptului că aș fi putut să îi aparțin. Niciodată nu am înțeles de ce m-am simțit atât de atrasă de prezența lui când nu știam ce îmi doresc. Cum să îți placă de cineva doar pentru că te făcea să te simți tu însăți? M-am uitat la ceas. Apoi am privit pe geam și m-am întrebat cât e ceasul, pentru că nu mă uitasem cu gândul la timp.

Mi-am scos Jurnalul din geantă și am început să recitesc ce îmi scriam când sufletul meu părea că îl caută. Am zâmbit. Cum îmi doream să vină dimineața ca să îi vorbesc. Ziua ne vorbeam des, da, hm, seara nu se mai termina iar oboseala parcă nici nu exista. Ce s-a întâmplat oare cu noi? Am răsfoit pagină după pagină în speranța că alinul îmi va veni din înțelegere. Alinul oare vine din înțelegerea a ce a fost sau din prezența lui? Da, uite aici un pasaj ce-mi place. Mi-am păstrat replici de-ale lui, dar nu fac altceva decât să îmi fac rău.

Pierdută în gânduri, primesc un mesaj pe telefon de la Bogdan. Nu mă uitase deși trecuse mult timp de când ne vorbiserăm. Foarte drăguț din partea lui că nu obosește să îmi însenineze zilele. Bogdan cu nimburucul lui. Un gânditor ca el să scrie povești pentru copii… Dacă nu m-aș fi regăsit în personajul lui feminin, aș fi considerat ca pierdere de timp să citești despre păpădii.

Șoferul ne roagă să ne pregătim pentru sosirea în Drammen. Clădirile aduceau cu ele relaxarea promisă. Mi-am scris câteva gânduri în jurnal și m-am pregătit entuziastă de coborâre.

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 3 – Păpădița ta iubitoare

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 3 – Păpădița ta iubitoare

De mult timp nu ne-am mai văzut. Căsuța ta acoperită cu mușchi umezi din pădure este de mult uitată. De multe treceri de suflet nu am mai simţit mirajul cuvintelor nebune. Ce se întâmplă? Nimic? Ne-a obosit miracolul?

Ştii, a cere unui grădinar să fie al unei singure flori, e ca şi cum ai cere zilei să nu apună. Tu eşti ce eşti şi nimic şi nimeni nu va schimba acest lucru. Eu nu îmi doresc să schimb nimic la tine şi nu doresc să fii al meu, doresc să fii ce îţi doreşti şi ce te face să vibrezi.
Tu te schimbi încet, încet. Te transformi în grădinarul cel de toate zilele, om decent, diplomat, tot timpul cu zâmbetul pe buze, tot timpul săritor. Dar, eu nu doresc să te am în lumea ta, unde ai spera ca pe un umăr pe care mi-l oferi să îmi plâng tristeţea.
Eu îmi doresc nimburucul grădinic, acel grădinar al sufletului meu. Ştii de când nu ai spus că sunt păpădiţa ta? Ai uitat că sunt şi tănița, o floare ascunsă după buruieni în spatele grădinii tale.
Te pierzi în conversaţii seci ale lumii tale, devii grădinarul plictisit şi rutinat. Mie nu-mi place şi încerc să îţi ţin tonul, dar încet încet, dispar în nefiinţă.

Îmi doresc

Îmi doresc să am aici cu tine, în grădina noastră, o fiinţă asemeni mie, un suflet drag, un iubitor al cuvintelor, un făuritor de idei nebuneşti şi cuvinte nerostite.
Îmi doresc un prieten, amic, iubit, un om deosebit, nu profesorul ce începe zi de zi să scrie o singură frază copiată la indigo, ce o spune studenţilor lui. E adevărat că în Lumea celor ce Umblă, tu ești… profesor de filosofie? Profesor sau grădinar…

Reciprocitatea? Ce cuvânt măreţ! Ce vis îndrăzneţ! Ştii de când nu am spus o frază lungă, plină de micisme ce înfioară? Ştii de ce? Pentru că practic nu mai simt, nu datorită ţie, ci datorită mie, pentru că nu mai simt reciprocitatea nebună, ci numai sentimentul de grădinar-floare, ce mă omoară uşor, uşor… şi uite, petalele-mi de vânt sunt luate toate. Vrei tu oare asta?

Îmi doresc să pot să îţi spun ce nu pot spune nimănui, gânduri tainice şi ascunse ce se lupta să iasă la lumină, dar nu am cui le rosti. M-ai lăsat cu inima închisă. Tu știi cum este să rămâi cu inima închisă, fără dreptul de a vorbi? Îmi doresc să levitez cu sufletul şi trupul alături de tine în nefiinţă.

Îmi doresc să…, dar ce nu îmi doresc?

Şi, nimburucule, nimburucul meu drag, gândul ce te înfioară când îţi înfloreşte grădina nu mă deranjează. Ce eşti tu pentru mine, păpădiţa ta iubitoare şi sălbatică, îmi e mai mult decât drag şi nici o lume întreaga nu mi-l poate lua, dar îl vreau înapoi, pentru că simt că dispare şi mă doare.

Ştii că eu uneori dispar. De fapt, atunci când o fac, visez şi redevin. Fiinţele din Lumea celor ce Umblă, oameni cum le spui tu, sunt făcute, după cum ştii, la fel. Ce le separă între ele, sunt sentimentele şi visele.
Vreau să visez frumos cu tine! Îţi aminteşti când îmi povesteai despre grădina ta? Îmi lipsesc cuvintele tale…

Îmi doresc, să ştii, îmi doresc să ştii că sunt aici pentru tine şi cu tine, că eşti esenţa vieţii mele acum. Dar, te rog, nu mă planta în grădina ta ca pe o expoziţie de petale galben de soare, doar ca alţii să mă plivească dintre flori cultivate crezând că le dăunez… și să mă pierzi fără să știi…

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. In curand… doua noi episoade din povestea papadiei nimburucesti

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. In curand… doua noi episoade din povestea papadiei nimburucesti

Etiere

Nu ti-am spus, insa Etiére s-a nascut, a crescut. Asa arata ea… Piciorusele sunt putin mai … seamana putin pe tatal ei, Nimburucul…, dar, la frumusete, normal, seamana pe mama sa, Papadita. Cat tine de „devenire”, daca mama ei dispare des ca sa reapara la fel, dar altfel, Etiére este o papadie completa, pentru ca toate devenirile ii sunt tinuta, imbracaminte vie… Ea este devenirea finala a mamei ei impreuna cu stabilitatea si calmul Nimburucului… Ea, Etiére, este ei, PapaNimburucul.
I-am facut o poza cand stia… sa stii, i-am cerut permisiunea.
Cel putin in povesti, acest lucru e posibil. E bine ca exista povesti… e bine, da… hm, mie imi place ca exista.
Asa ca, in curand voi povesti despre nasterea si cresterea lui Etiére
Din pagini groase de carte veche, ti-a scris,
Hellen.

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 2 Desprinderea de real

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 2 Desprinderea de real 

Vestea că mama mea este însărcinată după mai mult timp, a adus bucurie în sânulfamiliei, iar nașterea mea alături de un suflet geamăn ce nu a rezistat acestei lumi, a adus cu sine sentimente ce-și împleteau existența în destine ascunse, ce și-au separat ființa încă de la prima atingere a acestei lumi. Sunt un suflet geamăn fără frate. Sunt într-o continuă căutare să mă regăsesc în minele din el. Mi-am trăit viața căutând, știind că el, geamănul meu nu e pierdut, că e undeva în lume așteptându-mă, iubindu-mă, reflectându-mă. Ce e de spus despre mine? Oricât de mult aș trăi, oricât de mult aș cunoaște, sufletul meu dorește să cunoască mai mult, să fiu, să știu, să ating. Restul? E viață! E mister!

Nu mă cunosc și nu mă înțeleg îndeajuns în reacțiile mele față de viață. Cum aș putea avea pretenția de a fi cunoscută de alții? Viața e ca escaladarea unui vârf de munte cu mâinile goale, fără vreun echipament specializat. E important să alegi cu cine urci și momentul în care faci acest lucru, restul ține de cât de mult îți place să escaladezi și când alegi să cobori. Am trăit multe experiente până acum, am fost trădată de cele mai apropiate două persoane din viața mea de la acel moment, oameni pe care i-am iubit mai presus de imaginabil. Dar, m-au trădat. La rândul meu am trădat. Am lăsat oameni să-mi plece din viață fără a le oferi un cuvânt de despărțire. Studiilor le-am oferit totul. Am obținut rezultate foarte bune prin muncă mea constantă, fapt care mi-a permis să escaladez către cele mai buna posturi dintr-o mare corporație din Norvegia. Am ales cariera în locul iubirii, deși iubirii îi ofeream încă un loc în inima mea.

Bogdan

Cu doi ani în urmă am însoțit o delegație oficială din Norvegia în diverse locuri din Europa Centrală și de Est. Atunci l-am cunoscut pe Bogdan. Participasem la câteva seminarii de-ale lui, despre care vă voi povesti în viitor, însă m-a atras simplitatea cu care cuvintele își găseau cel mai bun rol semantic în fiecare propoziție ce ne era oferită. Înalt, cu părul obosit de viață, calm și resemnat, Bogdan îți inspira o greutate de om plină de mister și atracție. Ați întâlnit și voi oameni care să nu spună nimic despre ei înșiși, dar care să vă determine să îi cunoașteți?!

Întâmplarea făcuse ca Bogdan să îl cunoască pe unul dintre delegații norvegieni, fapt care a condus la o serie de prânzuri și cine împreună, cu caracter inevitabil mai personal. După masca de om rece și calculat am descoperit un om-lume, viu, entuziasmat, detașat de lumea în care trăia.

Nimburucul grădinar și păpădia vorbitoare

Nu mare mi-a fost surprinderea când i-am vizitat casa din apropierea Bucureștiului, să descopăr că unui perete mare dinspre partea ascunsă a casei îi revenea exclusiv rolul de a etala picturi cu personaje dintr-o poveste bine conturată, de care nu auzisem niciodată. L-am întrebat despre acel perete însă cu o subtilitate magnifică a schimbat subiectul în așa manieră încât știai că îl ocolește, însă te simțeai stânjenit să mai faci orice referire la el. Am presupus că undeva în experiența lui, Bogdan suferise o pierdere, iar acel perete îi amintea de acea lume necuvântătoare. Pe un soclu înalt din sticlă fumurie erau așezate câteva obiecte ce reprezentau scene din aceeași poveste. Alături, își săpaseră locul în transparența soclului, o carte și o cutie în formă de carte, cu o parte îmbrăcată în piele, gravată cu o scenă reprezentativă din povestea de pe perete. L-am privit! Aveam nevoie de acel contact vizual din care să extrag permisiunea de a atinge obiectele prețioase, iar privirea lui întârzia să mi-o ofere.

Curiozitatea în mine este ca un vulcan ce mocnește, așteptând cea mai mică ocazie pentru a se năpusti asupra curburilor verticale într-o erupție de interes nebănuit de oricine ar fi pășit prea aproape.

La plecare, Bogdan mi-a înmânat un dosar pe care nu am îndrăznit să îl deschid, doar l-am strâns la piept. Bănuiam că este o punte pe care o crea între mine și peretele a cărei lumi nu avea nicio poartă de acces.
Camera hotelului devenise un portal către o lume ce-mi descria viața. Nimburucul grădinar, iubitor, de la un capăt al cărții până la celălalt, perseverent, totdeauna prezent, dispus să aștepte cruda apariție a plantelor din grădina lui ce își trăiau normalul în sezoane de înflorire. Iubea dureros cu o așteptare plăcută. Cu fiecare descriere a Păpădiței mă simțeam tot mai prinsă de o lume a fanteziei în care personajul feminin este ilustrat de una dintre cele mai banale flori din câte putea găsi un autor de povești pentru copii. Actriță divină a frumosului, întotdeauna îmbrăcată în culoare, purta parfumuri amețitoare, iar vocea ei suavă se imprima subtil în memoria inimii tale de bărbat. O păpădie vorbitoare! O floare ce își etala frumoasa-i ființă înflorită, ce dispărea subit între etapele înfloririi. Încă de la începutul poveștii părea că acea ființă cu trei urechi, oarecum drăguță, îi înțelege felul păpădiei, parcă știind ceva despre acele deveniri și redescoperiri. Doar un grădinar poate aștepta cu speranța redevenirii o păpădie sălbatică ce-alege singură schimbarea, strângând la piept și teama că aceasta ar putea să își etaleze frumosul în altă grădină.

Adesea m-am întrebat, lecturând cu interes povestea, cine ar fi ales o asemenea iubire între lumi, aceea a unui grădinar ce s-a trezit în fața unei grădini pe care o adoptă, îndrăgind o păpădița sălbatică ascunsă după tufele de Nu mă uita, a căror multiple plecări și reveniri ar ameți orice iubitor de flori. Cât de mult mă regăseam în acest personaj feminin. Eu străluceam și radiam între prieteni, ca la cea mai mică urmă de tranziție să dispar într-o lume a mea, adesea creată din tavane deosebit de înalte. Nu am înțeles niciodată de ce fug de o lume și ating o alta. Păpădița îmi încadra foarte bine experiența mea de femeie.

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești. Capitolul 1 – Hellen – o tânără ce se redescoperă. Restul, este viață!

Etiére – Povestea primei păpădii nimburucești.

Capitolul 1 – Hellen – o tânără ce se redescoperă. Restul, este viață!

Uitare și ignoranța s-au năpustit nemiloase peste povestea Nimburucului Grădinar și a Păpădiței lui. Viața este un râu al ei, își croiește singură albia dansând prin timp. De la întâmplările consemnate de Bogdan au trecut mai multe generații de ignorare, însă povestea celor doi și a lumilor lor nu s-a oprit. Într-o oarecare măsură, Bogdan primise răspuns, lumea grădinarului Nimburuc își avea propria ei realitate. Viața este o repetiție diferită și surdă.

Etiére. Ființă unică, născută între lumi.

Am luat parte la nașterea ei. Obișnuitul din Lumea celor ce Umblă a devenit miracol. Etiére s-a născut pentru a sfida uitarea celor mari, pentru a aduce speranță nebănuită că păpădia se întoarce. Este o balerină. Este o păpădie nimburucească, născută dintr-o dragoste neînțeleasă.

Numele meu este Hellen și sunt din Norvegia. Am vizitat Bucureștiul în urmă cu doi ani, unde l-am întâlnit pe Bogdan, un ilustru profesor de filozofie. Aș spune că Bogdan nu a fost anotimpul din viața mea pe care îl așteptam, însă a devenit cu siguranță cel de care aveam nevoie.

Povestea Nimburucului Grădinar și a Păpădiței lui a fost furată de Ordinul Broaștelor Țestoase. Auzisem despre ordin de la Bogdan. Un fel de critici ai lumilor, unde iubirile sunt adesea înțelese în termeni prea realiști. Au atins lumea celor doi și au spus că e fantastică. Ca mai toți criticii, și aceștia au egalat experiența lui Qweentus cu cea a lui Bogdan. Au crezut că cei doi sunt același personaj. Bogdan a încercat să dezmintă o astfel de asociere, însă confruntarea nu s-a finalizat.

În cele din urmă, pot spune că traducerea Jurnalului este destul de reușită. Am citit povestea dintre lumi pe nerăsuflate, în limba engleză.

Sunt Hellen și vă învit să vă alăturați lumii lui Etiére, prima păpădie nimburucească. Vor urma multe episoade mirifice, în care florile voi deveni instrumente muzicale din sticlă ce ne vor acompania devenirea.

Hellen – o tânără ce se redescoperă. Restul, este viață!