Arhive pe categorii: Dezliterarea pe fuior de timp – Orizontul dnei Mouelle Roucheur.

Mouelle Roucher. Volumul 2. Capitolul 2 – Anduze

Mouelle Roucher

Volumul 2

Capitolul 2 – Anduze

-Ți-ar fi greu să scrii fără inspirație? se întrebă tânărul scriitor departe de sunetul pianului. Ai scrie fără ca muza să își sprijine coatele pe luciul perfect al pianului tău?

Tentația imediată a scriitorului modern este aceea de a scrie cu sau fără el însuși, doar pentru că există aprecieri, sau să își apere inspirația neînțeleasă atunci când se găsește cineva să îi critice unicitatea. Dar el, ca tânăr ce și-a deslușit menirea de scriitor în mijlocul controversatei situații născute de coma lui Pierre, avea o altă abordare.

Primise invitația dnei Mouelle, o citise și o așezase pe măsuța lui de lemn, apoi plecase într-o vizită surpriză la casa părinților lui. Nu îi mai vizitase de mai bine de 2 ani, după despărțirea subită de Rorette. Iubirea lui învelită în plecarea ei i-a adus durere, dar l-a ajutat să plece departe de casă, într-un loc unde și-a tocit coatele pe măsuța din casa cuplului Madolen.

Aburul dens al locomotivei își descrie adesea dorința de a fi nor. Un tren vechi aduce vizitatori ce împart aerul vechi al vagoanelor cu locuitorii liniștiți ai satului Anduze. Gara mică găzduiește iluzia măreției. Un sat ce adăpostește conviețuirea unei populații obișnuite cu contraste. Anduzienii se mândresc cu contrastele lor, de la exotica plantație de bambuși, străjuită de alee protejate de desene făcute de soare printre frunze de bambus, continuând cu trenul cu aburi ce te poartă dus-întors Anduze – Saint Jean du Gard, culminând cu Le Musée du Scribe, locul favorit al tânărului nostru scriitor.

Sursa poza

Dar, să vizitezi Anduze și să speri să treci neobservat, ar fi un act de autoînșelare. Familia lui locuia destul de aproape de cea a părinților celei care ar fi constituit alegerea perfectă pentru tânărul nostru scriitor, până când a aflat că iubita lui iubea mai mult decât ar fi putut el accepta. Chiar mai mult, nu doar că împărțea un destin frânt de o iubire secretă a Rorettei, dar a și pierdut în fața alegerii impuse de iubitul secret, care i-a cerut să aleagă între el și scriitor. Și, Rorette a ales intensitatea unei iubiri secrete, despre care se poate spune doar atât. Aflase când destinele erau ferecate de alegerea ei. Pe al lui i l-a legat de un lampion pe care l-a înălțat în seara alegerii fără știrea lui. Și, l-a împins spre necunoscut. Știa că o va întâlni foarte repede. Anduze este un loc prea mic să te poți ascunde. Gândurile îi erau clare.

Ajuns în fața casei cu etaj  de pe Avenue du Pasteur Rollin, ce acoperea o Patiserie, este întâmpinat de micuța lui soră, Patricia. Dovada faptului că nu poți intra în Anduze fără ca vorba să circule mai repede decât trenul cu aburi. I se lipise de piept și cu greu se stăpânea să nu plângă. Era încă o adolescentă visătoare, iar el devenise modelul ei de bărbat realizat. Rar pleca cineva din sat. El o făcuse să își urmeze pasiunea de a scrie, iar Patricia se mândrea cu acest lucru.

Părinții l-au primit la fel de călduros, apoi au mâncat împreună depănând amintiri amestecate cu detalii ce au înflorit perioada scursă de la ultima lor cină împreună. Ochii Patriciei erau fixați pe geanta lui, pe care nu a lăsat-o din mână chiar și la masă. Știa că i-a adus cadouri, dar nu înțelegea de ce încă nu i le-a oferit. Aproape că simțea în degete textura ambalajelor care cad pe pat, urmate de țipetele ei de bucurie. Așteptarea i-a fost cu atât mai mult răsplătită, cu cât cadourile nu doar se aflau în acea geantă, ci începeau de la ea. Dar, nu îndrăznea să creadă că și acea geantă ar fi putut deveni a ei.

Va urma!

Mouelle Roucher. Volumul 2. Capitolul 1 – Valsul primăverii

Mouelle Roucher

Volumul 2

Capitolul 1 – Valsul primăverii – Chopin

Pianul își topea adormirea de sub pătura pufoasă a zăpezii chiar sub degetele ei. Eugenne cânta la pian, iar noi, cei prezenți, asistam uluiți la apa cristalină și rece care își forma albia în sufletele noastre. Salonul Roșu rezona perfect cu unduirea degetelor ei fine, oglindind parcursul neschimbat al operei create de Chopin sub delicatata topire a albului într-o încetinire a delirului ce i-a răpus desăvârșirea culorilor pe care le-a ascuns. Iarna a reușit să zdruncine cele șapte culori până la o amnezică pierdere a identității. Albul. Zăpada este spectrul culorilor ce și-au pierdut identitatea ca a unui suflet căzut în comă, înghețat, într-o stare de perfecțiune a albului rece. Și iată cum, interpretarea majestică a Eugennei topea suav perfecțiunea albului rătăcit în inima unei ființe înghețate în alb. Pierre o asculta, cuprins de reformulări înnodate în confuzie.

După o pauză de mai bine de un an, Mouelle găzduiește o Serată la Vila Rouge, acolo unde cercul intim de dinaintea accidentului lui Pierre își creionase adesea interesul pentru literatură, al îndrăgitei Mouelle și, nu în cele din urmă  al celor câțiva tineri poeți, prieteni ai Editurii și invitați speciali. Îi luase sub aripa sa, de unde penele lor își gravau versul în sufletele celor prezenti, dar și în setea paginilor veline pe care le luau cu ei. De câte ori au zămislit fluidul rimat al versului chiar sub plăcuta aromă rubinie a vinului ademenitor servit cu mândrie de Pierre! Iar când recitau, părea că inima unei vrăbiuțe speriate zvâcnea o notă pătrunzătoare, ce își făcea loc printre degetele protectoare ale neștiutului protector.

Sursa poza: Roland

Dar, seara aceasta este în sine o erată a cărții Fiorul. Actul trădării prin deces, așa cum îl prezentase Mouelle în multele incursiuni în relația ei cu Pierre înainte de  accident, a scos în evidență iubirea lor din perspectiva ei nespusă, dar internalizată. O vreme necunoscută pentru protagonistul cufundat in comă, dar povestită și repovestită de simpatizanții cititori ai cărții. Pentru Pierre, ca personaj ce impune o erată pe paginile Fiorului, confruntarea cu impresia lăsată iubitei lui, cu durerea colosală ce i-a încrustat-o acesteia litera dorului pe pereții inimii ei de tânără iubitoare, a fost un act dificil de interpretat în fața unei mulțimi ce i-a judecat plecarea. Avea să își înfrunte singur umbrele pentru a putea merge înainte. Ar fi vrut să poată repara totul printr-o simplă întoarcere în timp, dar viața impune celor drepți momente de corecție, poate chiar de resetare, iar aceasta nu este tocmai ușor când te trezești într-o piesă de teatru regizată fără știrea ta.

Ochii celor prezenți erau nedezlipiți de pe încântătoarea tânără ce le-a adus primăvara în suflet, iar lui Pierre, un scurt răgaz până la acel act special care relua declarația lui din seara accidentului. A fost o surpriză pentru toți să o asculte pe Eugenne interpretând atât de bine Chopin. Era cunoscută doar pentru marea contribuție la bunăstarea sufletului răvășit al gazdei, Mouelle Roucher. Era iubită ca o fiică, prețuită ca o prietenă care îți tolerează repetiția depresivă. Eugenne era un mister care purta multe necunoscute. Putea trece neobservată în ciuda faptului că era strălucitoare. Și chiar era.

Invitații încă soseau, în perechi, purtând pe chipuri un zâmbet ce trăda curiozitate. Știrea că Pierre își revenise din coma ce l-a făcut să pară geamănul aparaturii ce îl ventila mecanic, a reînsuflețit curiozitatea multor cititori, mai mult sau mai puțin apropiați de Mouelle. Cel care părea un trădător prin încăpățânarea cu care se agățase de neființă, se afla acolo, poate chiar ca motiv al acestei serate. Mouelle și-a luat în serios calitatea de gazdă și le oferea deliciul prezenței ei fiecăruia dintre invitați. Cu câtă ușurință te învăluia prezența ei suavă, aristocrată. Locul Eugennei la pian fusese luat aproape neobservat de pianistul serii, un necunoscut și el pentru mulți. Doar partiturile îl știau bine.

Chiar dacă nu toți invitații se cunoșteau între ei, le-a fost ușor să intre în atmosferă. Părea că toți au sosit, mai puțin unul singur. Tânărul scriitor nu și-a făcut apariția mult așteptată, de Mouelle, de Pierre, dar cel mai mult  de către Eugenne, care tăinuia ceva mai mult în sufletul ei misterios decât se știa. Invitația îi fusese trimisă, dar oare o va onora?

Cosmisian,

Va urma!

Mouelle Roucher – Final (nr.2) – Iubirea și-a recăpătat FIORUL

Iubirea și-a recăpătat FIORUL

 

Sursă poză

Mașina a demarat lent, lăsând în urmă parcul clipelor de tăcere. Pierre își aminti că într-un buzunar pusese o scrisoare pentru Mouelle. Toate argumentele și nevoia lui de a justifica alegerea din nefericita seară, păreau irelevante acum. Și-ar fi aşezat palma peste buzunar doar ca să se asigure că niciun cuvânt nu va ieși de pe rândurile scrise citeț. Ceva din ființa iubitei lui părea schimbat. Și totuși Mouelle se cuibărise satisfăcută în brațele lui. O dublă îmbrățișare, a lui și a sacoului. Părea că dorește să smulgă din trecerea timpului clipe pierdute.

Mă întreb în acele momente dacă tu ai ști tot ce gândesc despre tine, ai fi mulţumit să poţi măsura cu precizie ce simt pentru tine? Te-ar ajuta să nu mai ai nicio îndoiala când îți mărturisesc dragostea?

Cum stătea ea sprijinită, a expirat destul de tare. Părea un oftat profund, dar nu era. Scriitoarea „Fiorului” îl resimțea din nou. Să fii scriitor și să nu mai simți acel fior, este ca și o cascadă ce și-a pierdut nestăvilirea apei ce își rostogolește destinul peste timp. Jerome o privea în oglinda retrovizoare, sprijinită pe pieptul celui despre care nu mai vorbise aproape deloc în timpul nefericitei come. Chipul ei blajin, luminat din când încând de lumina pasageră a unor stâlpi de iluminat stradali trăda lacrimi scurse pe ascuns. Sau, poate nici nu îi mai păsa. La pieptul lui orice trăire din sufletul ei se transformă.

Drumul spre casă era irelevant. Iubirea o făcuse confuză. Jerome o conducea spre Vila Rouge, pe când Pierre îi redeschise drumul spre iubire împărtășită. Povestea lor și-a reluat locul în viața lor, fără explicații, fără clarificări.

Iubirea și-a recăpătat FIORUL.

SFÂRȘIT!

 

Protejat: Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 36 Timpul nu păstrează visele pe care iubirea le dezrădăcinează

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 35 – Vinul unui degustător te amețeste elegant

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 34 – Glasul lui i-a vindecat

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Mouelle Roucher, din cap. 35

Mouelle Roucher, din cap. 35

Și-a așezat degetele catifelate și subțiri pe palma lui,

ridicând-o lent

până când trandafirul
ajunsese aproape de chipul ei,

apoi l-a mirosit,

luându-l din măna lui.

Aveau sufletele pline de cuvinte, de regret și dor.

Multe erau de spus, de simțit și recuperat.

Timpul trecut nu se întoarce,

dar se transformă într-o scoarță dură a unui arbore viu.

Aveau întrebări, dar coma a devenit lecția care i-a făcut pe amândoi răbdători.

Puteau aștepta.

 

Mouelle Roucher, Capitolul 35, Cosmisian

Sursa poza – google

 

Protejat: Finalul seriei – Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Ființa ei cultiva o dezvoltare a unei iluzii

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 32 – Dragoste dincolo de amorțire

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 31 Nu îți mai dori să mori!

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos: