Fără planuri! Doar un moment într-o buclă de timp!

Fără planuri! Doar un moment într-o buclă de timp!

Iralda, dacă ai avea un singur moment, ce ai face cu el? Se întreba singură.

– Ei da, aș răspunde simplu: o buclă de timp! Așa aș putea intra în ea și de acolo aș putea visa la tot ce e mai frumos noapte și e la preț mare ziua. Tu?

Eu? De ce nu poți răspunde la o întrebare fără să vrei și răspunsul meu? Mulţumeşte-te cu timpul pe care ți-l acord. Cine mai vorbeşte cu tine, ciudato?

– Dacă aș putea dispărea într-o bulă de timp nu te-aș lua cu mine…

Poți face tu ce vrei, că la mine va sta bula asta a ta. Visează tu la feți frumoși în bule de săpun. O să vezi tu, viața e mai bună cu mine. Te-am părăsit eu vreodată?

– Tu crezi că există vreo posibilitate de a conserva timpul într-o bulă de timp?

Ești comică. Nu ai cum! Se știe că timpul este întotdeauna progresiv înainte. Never backwards. E clar? Te-am lămurit cu știința? Ce ai face cu un moment, unul doar?

– Buclă de timp! Insist pe asta și dacă zici că timpul merge doar înainte. Cel puțin, ar fi destul de mult înainte. Să fie! Pregătirea, mergem în călătorie!

Bine, fată! Eu vin cu tine unde vrei. Auzi, dar cam ce ar trebui să iau cu mine? Am voie să îmi iau amintirile?

– Toate? Vezi că tu le cam păstrezi.

Amintirile le iau pe toate. Aspirații pot? Că, ele sunt ca niște amintiri nedezvoltate…

– Acum filozofezi cu mine? Mai întâi, te dai verișoara lui Einstein, acum mama lui Socrate. Ce e cu tine? Vino cu ce vrei, dar se călătoreşte cu un singur bagaj. Treaba ta ce bagi la fermoar.

Dacă nu existam eu, tu crezi că ai fi rezistat? Nu vezi că mintea ta e pe alte meleaguri? Mă întreb cine ar vrea să petreacă atâta timp cu tine…

– Ia auzi la ea! Vrei să te astup? Imediat te las fără glas. Nu ai mai văzut oameni fără rațiune? Plus că tu ești și gălăgioasă. Parcă ai fi punct de control. În buclă eu fac jocul, regula. Clar?

Sper că te vei descurca să faci planuri bune în bucla ta.

– Planuri? Cine, eu? Fii serioasă. Nu avem timp pentru un moment.

Fără planuri! Altfel, sparg bula…

Sursa poza!

Cosmisian

Poate va urma!

Simulatorul bulelor de timp

Simulatorul bulelor de timp

Serile acelea când fugi de acasă pentru a privi Asfințitul de peste coama muntelui este irațional de plăcută. Cum locuiam singură de când m-am mutat în munți, nu înțeleg de ce încă simțeam senzația aceea că voi fi prinsă alergând pe străzile largi, dincolo de depozitele de de cherestea ale domnului Duncan. Dar, făceam asta cu aceeași emoție că voi fi prinsă. Și astăzi îmi propusesem să fac același lucru. 

Știi ce iubesc eu cel mai mult la aceste momente în care nimeni nu știe că am fugit de acasă? Nu știi! Tu nu poți citi gândurile de la distanța la care îți strângi cu putere lumina care încearca din răsputeri să ajungă la mine. Știai că lumina ta este mai intensă în această seară Cumva, cel puțin mie îmi pare asta, ești mai aproape de mine. Eu așa mi te imaginez. Oare ești un produs al imaginației mele? Hm, presupun că nu. Dacă ai fi fost, te-aș fi adus de mult aici, să-mi stai aproape pe această stâncă.

Știi ce îmi place la această stâncă? Este atât de contrastantă. Dacă privesc în sus, aș putea oare să fiu absorbită de vastitatea universului cât să plutesc fără efort spre tine? Nu neg că aș vrea să o văd și pe asta, dar nu cred. Și, dacă aș privi în jos, oare aș cădea doar pentru că poate asta te-ar forța s vii să mă salvezi? Nici asta nu cred, dar aș vrea să mi se întâmple. Dar, dacă ești doar o lumină din trecut ce încă gâfâie în încercarea de a ajunge la mine, nu aș vrea să fiu salvată de osteneala pe care o intuiesc că brațele tale o resimt. Și, astea două extreme chiar îmi plac.

Știi ce am făcut azi? Am spus ieri că îți voi povesti. Doar că ieri nu avusesem ce să îți spun despre astăzi. Uite cum facem. Eu voi începe să îți povestesc, dar voi scrie și în jurnal. Ei da, acum crezi că nu sunt sigură că mă auzi și de asta și scriu, ca nu cumva să vorbesc munților și să mă asculte ecoul. Știai că ecoul este o ființă care se caută pe sine până se disipă în neant? Bine, recunosc. Mă uit spre acea lumină și sper că tu ești acolo, poate chiar mă privești, dar am și eu îndoielile mele. De asta scriu. Simt nevoia să îmi pot usca impresiile despre zilele petrecute în munți între paginile jurnalului meu așa cum făceam cu florile pe care le presam întotdeauna între paginile cărților citite.

sursa poza

Se făcuse rece, iar Iralda adormise pe stâncă, undeva între cădere și plutire. Iar lumina acelei presupuse stele părea să nu o menajeze. Părul ei strălucea atunci când lumina își disipa degetele imaginare printre șuvițe deranjate doar de adierea fină a vântului. Dar, pe ea nu o deranja nici mângâierea luminii, nici susurul blând al muntelui ce sufla spre ea cu o notă puternică de miros de pin. Spre dimineață, adormită și amorțită, mergea intuitiv pe cărarea forestieră ce o ducea spre locuința ei. Diminețile ei erau întotdeauna confuze. Părea că visase, dar nu înțelegea de unde își luase sclipiciul fin de pe piele, sau mirosul proaspăt de pin care încă îi respira în păr.

Departe de toată această repetiție, el o privea cu admirație pe ecranul simulatorului. Și, nu era singurul. Proiectul Bulelor de timp fusese dezvoltat pe parcursul a douăzeci de cicluri, dar abia acum au reușit să se înțepe într-una dintre bucle și să vadă o licărire de existență. Fiecare încercare anterioară se sfârșea prea repede cu eșecul ce se încăpățâna să își arate pe chip expresia de încântare. Nava călătorea cu lejeritate prin spațiu, departe de planeta unde locuia Iralda.

Cosmisian

Nu exclud o continuare!