Arhive pe categorii: 04. POEZII
Nereușiri
Nereușiri
Mi-am luat din sertar un creion uzat
Cu vârful tocit, folosit mult prea rar,
Am încercat să scriu, l-am cam abuzat
Cu o sumbră realizare, scriu în zadar.
Din raftul luminat am luat o carte
Paragrafele păreau sulițe din fier,
Fără folos mi-a fost răsfoirea, departe
Mi-am împins personajele la disper.
Seara am luat o daltă cu vârful sluțit
Sperând să sculptez gânduri în piatră,
Gura bietei creații țipa din piept ascuțit
ă-i ating inima, altfel în două se crapă.
Nefericit că pădurea la frunze renunță
Mi-am lipit pe piept un arbore verde,
Iernii i-am făcut o eșarfă, și-anunță
C-ar trebui să renunț la dorințe absurde.
Creionul i l-am dat unei fete cu părul roșcat
Cu el a scris o carte cu desene conturate
Din piatra sculptată și-a făcut un mare patrat
Și-un om de zăpadă să-i asculte o poveste.
© Cosmisian
Iluzie de toamnă
Iluzie de toamnă
Mi-ai spus să te-aștept până în noapte
Târziu ți-ai amintit că am trupul slăbit
Iubirea ne tace.
Am pus lemne în focul iubirii de-o viață
Devreme să îmi simți iubirea din sânge
Iubirea-i o ceață.
Vântul își caută bleg trupuri să îmbrace
Acum în brațele tale sunt un necunoscut
Iubirea se desface.
În ochii tăi stinși nu-mi mai văd oglindirea
Acum am inima desprinsă de al nostru zbor
Iubirea ne tace.
© Cosmisian
Foto Ioana Popa
Toamna în miez de noapte
Toamna în miez de noapte
Am ceață pe cerul gurii
Noaptea e rece
Lunii nu-i mai trece
Patima iubirii
Și vrea să împrumute
Alb de gheață
Câmpului din față.
Roua mi se așază pe buze
Dimineața confuză
Soarelui nu-i mai pasă
Razele-i sunt confuze
Și vrea să renunțe
L-auriul din privire
Vara-i târzie.
Am pieptul plin de frunze căzute
Ziua e un vârtej ruginiu
Pământul vrea pustiu
Nimeni n-are curaj să-l acuze
Și vrea o eșarfă pastel
Din frunze scăldate
De pe-al pomului spate.
Ochii au ceață deasă-n privire
Seara e-o fată cu mofturi
Stelele sunt fără socluri
În ei nu mai văd fericire
Și greul singurătății apasă
Stropii prind rădăcină pe casă
Toamna-i pustie.
Pieptul îmi zvâcnește a suspin
Apusul împletește amintiri și uitări
Meteoriții cred că-s sori
În goană spre pământ ei vin
Și-și sapă singuri pieirea
Amintirile se formează ușor
Toamna-i un vultur în zbor.
© Cosmisian 7 sept 2020
poză – yoda . ro
Despre POEZIE
Despre POEZIE
„Poezia este perfecțiunea rigidă ce dansează cel mai suav balet.
Ea este strictețea cu care un om disciplinează cuvântul
pentru a pune în scenă cel mai fascinant dans al lebedelor lingvistice.”
© Cosmisian
Strugurii copți de dor
Strugurii copți de dor
Dragostea ta este ca un deal plin de struguri copți,
La umbra rece a serii,
Când soarele clipește printre ciorchinii
Îmbibați în arome desăvârșite de toamnă,
Și-ți ascunde chipul alb, perfect.
Mi-am întins adesea brațele să îți culeg surâsul,
Iar ochii îmi stau închiși,
Adierea vântului tânăr e nepricepută,
În loc de cuvinte de iubire aromată,
Îți șoptește cuvinte neînțelese și dese.
Buzele mi le-am pregătit să îmi fie inimă,
Pieptul adăpostește dor,
De aproape mi te potrivești perfect,
Cuibărită ca întotdeauna în doi,
Pulsând viitor delicat, așteptat.
© Cosmisian – 22 martie 2020
Sursa foro – pinterest
Pași făcuți pe talpa altor oameni
Pași făcuți pe talpa altor oameni
Seara dintâi
În inimă îți pui
Lumii să nu spui
Desprinse flori, pui.
Noaptea e dură
Vorbe din gură în gură
Bârfa mătură
Ura se contură`.
Miez de noapte cu dor
Prieteniile care mor
Sunt amintiri ce dor
Poze rupte pe covor.
Diminețile reci
Zgâriate pe pereți
Urme pe care le regreți
Plângi și te repeți.
Ziua începe lin
Un plic alunecă fin
O scrisoare, un destin
Pe care îl dorești deplin.
Pașii tăi sunt furați
De străinii cruzi conturați
În aparență par a fi frați
Păstrează-i depărtați.
© Cosmisian
Mă ard cuvintele tale
Mă ard cuvintele tale
Dacă palma îţi arde de la gândul meu,
Pot sufla să ţi se întipărească mereu?
Dacă mâna te ustură de la cuvintele mele
Pot săruta cu buzele să te astâmpere ele?
Dacă simţi căldură ca o mănuşă strânsă
Pot să îţi şoptesc lin minunea nespusă?
Dacă vin să îți suflu în palma înroșită
Pot să o fac cu inima în două împletită?
Dacă aleg să îți conturez roșul ce te doare
Pot alege să îl transform fin într-o licoare?
Dacă durerea din palmă ți-o transform în nisip
Pot să-l transform în timpul pe care să nu-l disip?
Dacă tristețea doresc să o prefac în bucurie
Pot păși împreună cu tine timp de-o veșnicie?
© Cosmisian
Dorul în hexagoanele unui fagure
Dorul în hexagoanele unui fagure
Mi-am ascuns dorul în hexagoanele unui fagure,
ca să îl învăţ să mă năpădească în cantităţi mici şi dulci.
Când ceara lui îl acoperă, am lumină;
când îi topeşte încapsularea,
îmi inundă pieptul cu iubirea ochilor tăi căprui.
Geița, prințesa macului
Geița, prințesa macului
Zâmbete de mac, puţin rotunde
Ce-au sculptat un om din umbre,
Au scăpat de sub paza zeilor
Zâmbind cu ochii plini Geiței lor!
Am mâncat flori mov de salcâm
Am rostit cuvinte pe note parfum
Cu tine îmi împletesc rece trecut
Şi sorb prezentul din seninul mut
Îți creez versuri de seară bună,
Coborâte în liniște de pe lună,
Misterul învăluit să îți coboare
Peste fiinţele mici și trecătoare.
Mânate de dorinţe în piept aprinse,
Fine, zburătoare, plăcerea-i mare
Umbra se îmbracă în muritor
Geițo tu ești o ființă legată de dor.
© Cosmisian
Poezie scrisă în 18 mai 2011, ușor modificată…
Ţi-ai împletit părul în spic sub clar de lună
Aş vrea să m-aşez lângă zâmbetul tău
Aş vrea să m-aşez lângă zâmbetul tău
Mai bine regretul despărţirii,
Când trenul dimineţii pleacă din nou,
Decât tristeţea absenţei tale
Până când te voi vedea mereu.
Mi-ai acoperit inima cu plăcere
Ca un izvor curge glăsciorul tău,
Inima ţi-e plină de miere
Aş vrea să m-aşez lângă zâmbetul tău.
Te-aştept să vii acasă,
Căci tu eşti a mea frumoasă.
Şcolile sunt pentru copii,
La mine când o să vii?
Aş vrea să m-aşez lângă zâmbetul tău
Foto – google
© Cosmisian
Am găsit întâmplător aceste rânduri într-un document cu trei poezii,
din care două sunt deja postate pe blog, datând din 10 iunie 2010. Ora 10:53
Sunt atât de surprins de ele, încât nu le recunosc.
Bine că am detaliile originii lui în proprietățile documentului.
Am mai găsit câteva, dar sunt atât de bune încât nu pot crede că le-aș fi scris eu.
Pe acelea le las neatinse…
Albă ca păpădia și siropul din flori de păpădie
Albă ca păpădia și siropul din flori de păpădie
Când ți se duce vestea că păpădia este seva care îți curge prin venele de scriitor, te poți trezi cu un sticlo-borcan cu sirop de flori de păpădie. Nu ai ce face, eşti tentat să guști. O fi sau nu ca păpădia pe care ai gustată de atât de mulți ani? Nici Shakespeare nu știe răspunsul, așa că m-am adresat lui în versuri. Pe această cale, toate aprecierile mele. Promit că în trei zile beau până la fundul sticlo-borcanului.
Albă ca Păpădia
A fost odată într-o povestire, o prea frumoasă prințesă fugărită,
Era atât de albă la privire, încât credeam că e fericită,
Într-o seară-n plină vară, am urmat-o prin câmpie, dimineaţa,
Să-mi înving astfel curiozitatea secretului ce i-a dat fetei viaţa.
Avea în mână o minune albă, pe care o ținea cu drag,
S-o sufle cu puterea dorului, un gând stingher și brav,
Sau mai bine nu, căci florii din ochi o lacrimă i se desprinse,
Purtată e acum de vânt, iar pe prințesă noastră o numise,
Albă ca Păpădia, apoi o transformase în ființa de poveste,
Admir-o acum, iubirea-n suflet și ție ți-o va țese.
© Cosmisian, 22 aprilie 2017
Cosmisian – în vizită la Fabrica de Poezie
Cosmisian – în vizită la Fabrica de Poezie
A trecut un an de la debutul Întâlnirilor lunare cu și despre iubitorii artei lirice, organizate de Georgiana Mihăilă (OPisicaneagra). Când Fabrica a împlinit 1 an, a apărut și Nr. Aniversar. Fără a mi se cuvine, m-au inclus și pe mine. Selecția poeziilor a fost făcută de Fabrică.
Fabrica de Poezie – Ediție Aniversară, 15 ianuarie 2020
Link spre poezii:
- De ce scriu în metafore – Link
- Respiri, păpădie zâmbitoare – Link
- Chip de frânturi de ființă – Link
- Pieptul nostru comun – Link
- Șurubul ruginit și poezia – Link
Mulțumesc organizatorilor!
Coperta Ediției Aniversare:
Cosmisian
„O floare trezită prematur” în Contraste în oglindă
Tema lunii ianuarie: Contraste în oglindă / Când primăvara vine înaintea iernii #contrasteînoglindă
O floare trezită prematur – de Cosmisian
*
Iartă-mi iarnă înflorirea,
Când decembrie visez,
Că m-aștepți cu devenirea,
Păpădiei printre flori!
Am luat dintre suspine
Dorul să te am din nou,
Cine poate să-mi infirme
Devenirea unei flori?
Când erai nedefinită,
Cu un suflet ferecat,
Ai pătruns ca o lumină
De-mi era atât de drag.
Ca durerea unei flori.
Te-am iubit din primăvară,
Dar te-ai dus în depărtări,
Făr’ să-mi ții de juruință
Că te voi avea și mâine.
Doar pe sora ta mai mică,
Mi-ai lipit-o-ntre sori,
Galbenul de păpădie,
‘Voi iubi până în zori.
Stinghera mea dintre flori.
© Cosmisian
22 decembrie, 2014
Când ultima frunză cântă…
Ultima Frunza?
Se confirma ca nu, cand pervazul pare ca este un pian fara clape
Potecuto, poezia ta este mai mult decat asteptata, este croita in liniste, e o soapta. Tu stii ca am spus asta adesea, poeziile tale le citesc repetat, in soapta! Soapta, soapta, soapta…Cand pervazul e-un pian fara clape
Toamna le-a topit,iar acum sunt doar ape
Din ele o parte le face cuvinte, sau soapte
Din restul formeaza fulgi pentru-o noapte.
Temele pe care le propun, sunt lunare. Dar, oricine poate scrie pe o tema din trecut. As vrea sa mai primesc notificari despre teme trecute, pe care le actualizam. Ei bine, luna incepe de astazi…
O ultimă frunză, ca un ultim cuvânt,
Rătăcită pe drumul dintre cer şi pământ,
S-a oprit pentru-o clipă într-un colţ de pian,
Să îşi cânte plecarea chiar în actul final
Să nu mai suspine, să nu ne mai doară
Nici dorul, nici frigul, să nu ni se pară
Că toamna-i doar moarte şi-i vânt şi sunt ploi,
Că e doar amorţire împărţită la doi
Vezi articolul original 194 de cuvinte mai mult
Mușcata Norilor – de Petruța Petre
Mușcata Norilor – de Petruța Petre
Dragii mei, am primit recent provocarea să scriu un text având ca muză mușcata. Imediat această floare mi-a adus-o în fața ochilor pe mama. Acesta este textul meu!❤️🤗❤️
Mușcata mamei mele din fereastră
E floarea ce mi-a fermecat copilăria
Ea înflorea mereu în casa noastră
Și ne-aduce în suflet bucuria.
Era mușcata mamei floare simplă
Dar sufletul meu de copil o vedea
Ca pe o floare rară, specială
Pe care mama cu drag o privea.
Mușcata mamei îmi era icoană
Căci aducea credința printre noi
În ritualul ei de fiecare seară
Când o uda și îi vorbea apoi.
Mușcata mamei în suflet eu o port
Și-o caut mereu în fiecare floare
Ea mi-e acum icoană și suport
Ea e mușcata mamei protectoare.
© Petruța Petre
Mușcata Norilor – De Elena Bonta
Mușcata Norilor – De Elena Bonta
Muşcata şi norul
(pentru Cosmisian Gânduri)
Intr-o zi, pe cer, un nor,
Timpul a oprit din zbor.
Clip-a prins-o intr-o muşcată
Ce s-a înroşit pe dată.
Soarele cand s-o sărute,
Norul i-a ieşit în faţă, iute!
Floarea apă a vrut să bea,
Norul ploaia-i aducea!
Eu mă duc cu gându-acum
Amintiri dragi să adun.
Văd muşcata în ferestră,
Roşie zâmbind din glastră.
Si un nor pufos pe cer,
Ce-o iubeste efemer!
© Elena Bonta
31.10.2o19
Ultima frunză – de Illusion’s Street
Ultima frunză – de Illusion’s Street
Ma gandeam sa te provoc si pe tine, dar mi-a stat frunza-n prag 🙂
Bine ca ai facut-o din dorinta toamnei tale 🙂
#UltimaFrunza
Ultima frunză – versuri de Roxana Preduți
Ultima frunză – versuri de Roxy Oxy Rox
Ultima frunză lăsată să cadă..
Copacu-i gol în toamna cea caldă,
Din pădurea, acum pustie, parcă albă.
Fără de frunze şi fără de iarbă.
Ultima frunză singură şi ruptă,
Ultima lună din toamna tăcută,
Vine, dar curând va fi pe ducă.
La fel şi gânduri şi inima frântă.
Fără de vorbe şi fără să o zăreşti,
Uşor e şi lin prin aer să pluteşti.
Şi eu sunt singură, dar tu frunză gălbenită,
Ai fost verde şi eşti cea mai iubită!
© Roxana Preduti
Ultima frunză – Versuri de Maiurjia Narcisa
Ultima frunză – Versuri de Maiurjia Narcisa
Pe pervazul cel uitat
Al măicuţei mele dragi
Stă o frunză îmbătrânită
Şi de vreme chinuită
Ea îi ascultă mamei dorul
Că nimeni nu i călca pridvorul!
Un dor ce nu poate fi astâmpărat
Şi mamei îi cade o lacrimă pe obraz!
O frunză uitată de vreme
Tu poţi alunga doruri grele
Du cu tine-n depărtare
Dorul mamei fără stare
Şi cum stai aşa neînsufleţită
Dă-i ei speranţa mult dorită…
Ultima frunză – Versuri de Hellen L. Ely
Ultima frunză – Versuri de Hellen L. Ely
Îmi plânge toamna-n glasuri sparte
În foșnet îți îmbrac pământul
Cocorii au zburat departe,
Iar o șoptită frunză…
Ultima frunză arămie
Dorește timpul a-l întoarce.
Un anotimp fără măsură.
Vântul o-mbracă și o dansează,
Fericită ea se așterne
Cu ochii licărind a verde,
Pe brațul rece de metal.
Pervaz purtător de anotimpuri…
Ultima frunză
Se învelește rece…
Ultima frunză – poezie de Elena Bonta
Ultima Frunza – Poezie de Elena Bonta
O ultimă frunză mi-a cazut in palmă
Tremurândă dar rebelă.
Ce-şi trăise parcă viaţa
Într-o lume paralelă.
Nu ştia ce-nseamnă toamna,
Nici ca timpu-i limitat.
Ea credea că-n lumea asta
Va trăi neincetat!
Am privit-o cu blândeţe
Şi văzând-o mai aparte,
Am ferit-o de necazuri
Aşezând-o într-o carte!
Elena Bonta
27.10.2019
pentru Cosmisian Ganduri
Toamna își plânge roua – Duet în ton de anotimpuri
Toamna își plânge roua
Duet în ton de anotimpuri
Toamna își plânge roua
Lacrimi prelinse pe spătare
Băncile-s ruginite.
Frunzele își torc căderea
Crengi pustiite în soare
Cărările-s pierdute.
Pământul își trage sufletul
Dealuri cu buze crăpate
Speranțele-s sluțite.
Norii își refac pleoapele
Ploile cu mintea picuri
Serile-s asfințite.
Petalele își caută gemenii
Covor cu frunze călite
Înfloririle-s uitate.
Roua își plânge toamna
Pe chipul tău sunt versuri
Șoptite-s fără rimă.
*
„Copacii renasc în eternitate
Murind si înviind în arămiu”
Anotimpurile-s menite.
(Iuliana Cazan – Glasul Literaturii)
© Cosmisian & Glasul Literaturii
Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 