RECENZIE: „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, De Delicatese Literare

RECENZIE: „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, De Delicatese Literare

Cu doar câteva ore în urmă am ajuns pe pagina DelicateseLiterare în dreptul Recenziei cărții „Mariette – Muza și inspirația lui Jules Verne”, plin de apreciere pentru o asemenea recomandare de carte. Nu știam că s-a scris despre Mariette acolo, ceea ce a adus și mai multă bucurie, surprins fiind. Cu această ocazie îi mulțumesc Anei Sylvi Basica pentru Recenzie și vă invit să îi urmăriți activitatea pe Delicatese Literare aici! Le mulțumesc celor de redacțiile Editurii Siono (Link spre cărțile mele pe Siono aici!) și a echipei Delicatese Literare (Link aici!).

Vă invit să lecturați Recenzia cărții urmând linkul acesta, sau răsfoind pdf-ul de mai jos. Vă mulțumesc.

Cosmisian

Foto: DelicateseLiterare

___________________________________________________________________

Mariette. Muza și Inspirația lui Jules Verne – Cosmisian – Editura Siono – recenzie
23 iunie 2022
Mariette. Muza și Inspirația lui Jules Verne
Cosmisian
Editura Siono
Nr. de pagini: 192
An apariție: 2022


Dacă în Mouelle Roucher Iubirea ni se înfățișează a fi una matură, misterioasă și responsabilă deopotrivă, în Lucette – Viața dincolo de imunitatea zero Cosmisian ne prezintă o Iubire cu chip de copilă, care a dăruit cândva Speranța oamenilor. Ca mai târziu, în cel de-al treilea roman, Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne, autorul să ne dezvăluie o altă dimensiune a Iubirii, și anume una în care fragilitatea într-o lume scorțoasă și gri poate conferi un plus evoluției umane. (N Marianne)

Îmi rezerv dreptul de a-l numi pe autor unic prin felul său uimitor de a transforma cuvintele în imagini de un estetic vizual dus până la sublim. (Ami Ancelin)

Mariette, Muza și Inspirația lui Jules Verne este o împletire absolut minunată între realitate, creativitate, minte și suflet. (Cristinne CC)

Mariette este o lume formată din mai multe lumi, un labirint în care Timpul și Destinul se întrepătrund și apoi se risipesc, asemenea unei păpădii atinse de vânt, între trecut și clipa prezentă, făcând între ele o punte ieșită dintr-o călimară a cărei cerneală ascunde mistere și secrete. (Potecuța)


Pe Cosmisian l-am întâlnit, în vasta lume a literelor, prin intermediul lui „Lucette”, sora mai mare a lui „Mariette”. Spun mai mare pentru că a apărut prima în lumea de care vă vorbeam, însă ceea ce au în comun cele două grațioase prezențe este faptul că autorul lor le-a creat colțișoare de lume numai și numai pentru ele. Sunt născute aici, într-un ungher de Românie, însă trăitoare într-o geografie mult mai amplă, la care puțini acces. Cosmisian însă ne permite și nouă să tragem cu ochiul în spatele cortinei prozaicului și să vedem ceea ce poate altfel ne-ar fi scăpat.

Am deschis cu sentimente amestecate cartea de un roz brumat, de pe coperta căreia ne zâmbește ea, Fetița cu Codițe la fel, eroina incontestabilă a poveștii lui Cosmisian și a unei alte povești, cea a propriului destin, care ar putea fi privit de majoritatea cu o clătinare de cap, fiindcă ea este un copil cu sindrom Down născut în anii ’80, în România comunistă. Pornind de la această premisă, s-ar putea crede că vom da de o istorie tristă, dar cât de departe am fi de adevăr… căci nu toate sunt alb și negru, tristețea și bucuria sunt uneori fețe ale aceleiași monede, iar un far călăuzitor, precum cel plantat de Narator și bunul său însoțitor, Firul Narațiunii, în centrul universului Mariettei, poate aduce la lumină o cu totul și cu totul altă dimensiune.

Mariette are norocul de a avea în preajmă părinți devotați, bunici generoși cu timpul lor, cu emoțiile, dar și prieteni buni. Sau poate nu e un noroc, ci un drept câștigat de prezența ei luminoasă într-o altă zonă a existenței, una nedezvăluită profanilor. Naratorul și Firul Narațiunii sunt ei înșiși călători în timp, între lumile pe care le acoperă, înregistrând aventurile unor spirite deschise, între care se pot crea legături indestructibile în timp. Cum ajunge Mariette, Fetița cu Codițe la fel, să fie cunoscută drept muza și inspirația lui Jules Verne? Cine este micul Joji și ce se va alege de el? Dar de minunata noastră protagonistă? Sunt toate întrebări la care veți dori să primiți răspuns de la prima la ultima filă a romanului.

La începutul anilor ’80 apărea în această lume Mariette, un copil diferit, dar iubit. O prezență solară, care de-a lungul timpului s-a deschis precum o floare în fața posibilităților neștiute aflate în spații accesibile doar unor inițiați, copii cu spirit de aventură nelimitată de amenințarea banalului, precum ea și Joji, sau ale creaturilor născute din esența cernelii vărsate de îndrăgitul scriitor Jules Verne, cel care devine co-protagonist al istorisirii de față, călător la rându-i pe marea timpului, între vârsta de 12 ani, aidoma cu cea a Mariettei și momentul plecării sale într-o altă călătorie, de data aceasta numai a spiritului. între 1840 și 1905, Naratorul și Firul Narațiunii, entitățile născute din esența creativității simbolizată de cerneala de care aminteam l-au însoțit pe Jules, cunoscând-o, bineînțeles, și pe Muza lui. Ce mirare pe aceștia să o regăsească pe Muză după atâtea decenii, în însăși Fetița cu Codițe la fel, julită la un genunchi, exact la vârsta pe care o avusese tânărul Joji cel dornic de aventură… Ce de momente prețioase, unele care țin cititorul cu sufletul la gură, pentru a afla cum depășește Mariette obstacole apărute în cale, reacția părinților iubitori și a celor care o iubesc, dimensiunile remarcabile ale lumii ei interioare.

Cosmisian ne invită să îi fim alături Mariettei, dar și să căutăm în străfundurile propriei ființe comori nebănuite. Mariette ne arată o cale, calea de a fi noi înșine, într-o lume ale cărei miraje sunt ușor de urmat și ale cărei risipiri ne poartă de colo-colo, precum puful păpădiilor sau frunzele duse de vântul sorții.

Numai dumneavoastră puteți decide dacă veți naviga în largul oceanului necuprins pe corabia unde Mariette – Fetița cu Codițe la fel – este angelicul căpitan sau dacă veți coborî în primul port.

„Pe rând, cu încetinitorul parcă, fetița își în mu ia degetele în cerneală. Păreau un mănunchi de stilouri vii, vibrând de dorința de a scrie. Sau de a contura ce numai inima ei putea face. S-a așezat în genunchi în fața măsuței, sprijinindu-se cu coatele pe albul ei, al paginii, al norilor. Palma stângă se împotrivea vântului care dorea să ducă mai departe albul norilor de pe pagină. Dar ea știa. Norii pot fi ținuți în loc de degetele ei înmuiate în cerneală, care acum păreau mai mult ca o corabie ale cărei pânze erau smulse din pânza unui pictor care dorea să picteze nedefinit pe ceru! nopții.”

By Anasylvi

___________________________________________________________________

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: