Și florile se ofilesc, cedând decăderii efemera lor perfecțiune

Și florile se ofilesc, cedând decăderii efemera lor perfecțiune

Și florile se ofilesc, cedând decăderii efemera lor perfecțiune. Lăsate în voia propriei sorți, florile par a reînflori, uscate fiind. Culorile li se estompează, parfumul devine ca mirosul unei cărți vechi pe care nu a mai deschis-o cineva de multă vreme, iar petalele lungi devin rigide și casante ca ale aripilor de Mantis, după ce aceasta și-a sacrificat viața pentru a fi servită în cel mai deosebit punct al procreării. Și florile se ofilesc, devenind în prea scurt timp o imagine de care vrei să te desprinzi. Să știe ele că primăvara este o înflorire în oglindă a toamnei, care pare că înflorește atunci când umple pământul cu ruginiul desfrunzirii?

Afară ninge, i-am spui cuiva. Petalele unui cireș s-au lăsat purtate spre palmele unor fete. Că au vrut să lovească trunchiul cireșului, este un subiect pe care nu îl voi aborda. Le-a salvat de o vină inutilă vântul după ce a făcut un pact cu inflorescența rozalie a primăverii. Le-a spus el cât de frumoase vor fi fructele ce vor crește din rana desprinderii petalelor, așa că au cedat și s-au lăsat purtate spre palmele fetelor, care nu au vrut să facă nimic deosebit cu ele. Un băiat care mergea în direcție opusă le-a făcut fotografie. Ele au râs, aruncând petalele pe asfaltul rugos al nepăsării. Pentru a nu le îndurera inima, vântul a suflat petalele spre un pâlc de iarbă. Nu-i așa că ierbii îi șade bine împodobită în roz?

În fiecare an am spus că primăvara s-a instalat cu adevărat atunci când vrăbiile cântă vesele, ascunse în desișul tufelor ce promit culoare și parfum. Am ajuns să le apreciez veselia atât de mult, poate prea mult, că iarna le așezam hrană în apropierea crengilor pe care au înflorit smocuri de zăpadă. Încă din copilărie am știut cum să deosebesc femela vrabie de bărbătuș. Pasiunea cu care se iubeau, delirul cu care se certau de la orice, le-a făcut să nu mai respecte o înțelegere perpetuă. Cântau fără să țină cont că m-am pregătit de multe ori pentru primăvară, înșelat de lipsa lor de responsabilitate. De ce m-am răzgândit să le asociez cu primăvara, e simplu acum de înțeles. Încă mă mai opresc să le asimilez ciripitul.

Știați că albinuțele au limbă? De trei ani m-am atașat de o familie sălbatică de albine, una cu care mă înțeleg de minune. Diminețile de primăvară, după ce și-au desigilat odăițele ceruite, albinuțele ies la exerciții de gimnastică obligatorie. Părinților nu le-a fost niciodată dificil să își lase puiuții în grija mea. Eu le întind un deget, puiuții mă știu, vin la căldura căușului meu primitor. Uneori fac exerciții sportive, altori își fac toaleta și bâzâie sublim, de antrenament. Încă obișnuite să doarmă după puțina exersare a piciorușelor, se adună în grupuri de patru și dorm în palma mea. Albinelor nu le displace să petreacă timp cu mine. Când li se fac ochii mari, zboară din floare în floare, a polenizare. Știam că vântul le-a promis florilor că le încununează sacrificiul cu fructe, dar până azi nu am știu că a trecut de mine și a cerut albinelor polenizarea. A trecut de mine fără a-mi cere sfatul, deși știa că aș fi acceptat bucuros. Am depășit momentul când le-am văzut pe albinuțe simţindu-se împlinite. V-am spus ca sosirea albinuțelor este cel mai de încredere semn că primăvara chiar e aici?

© Cosmisian, Timișoara

3 gânduri despre „Și florile se ofilesc, cedând decăderii efemera lor perfecțiune

  1. Marina Costa martie 31, 2022 la 12:08 Reply

    Mie mi-ar fi frica sa nu ma intepe!

    Apreciat de 1 persoană

    • Cosmisian martie 31, 2022 la 12:46 Reply

      Avem o relatie transmisa din albina in albina, nu facem asa ceva. Acul e pentru altceva, nu pentru causul confortabil unde le adorm 🙂

      Apreciat de 2 persoane

      • Marina Costa martie 31, 2022 la 22:02 Reply

        M-a înțepat una în clasa întâi, și încă două în decursul istoriei. Fără să le fi sâcâit eu. Așa că ai toată admirația mea. M-am răzbunat pe un personaj secundar dintr-o carte de-a mea, care trebuia să moară la timp, i-am dat șoc anafilactic dintr-o înțepătură de albină 😛 Nu știa că era alergic…

        Apreciază

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: