On Catchy – Clepsidra marină ce măsoară iubirea în scoici fără perle

Cosmisian

30 June 2021 – Acest articol a fost scris pentru Publicația Online Catchy

Clepsidra marină ce măsoară iubirea în scoici fără perle

În vremea aceea locuiam singur, într-o cabană improvizată, aproape de mare, una care respira împreună cu mine briza marină. Avea pereții făcuți din scânduri verticale, uscate de timp și soare. Rosturile formate pe alocuri serveau în mod exclusiv unui scop, unul pe care l-aș fi înlăturat din poveste. În unele nopți târzii, pe când Luna își ținea palma lipită de tâmplă de plictiseală, prin crăpăturile și rosturile pereților pătrundea un dor cu miros marin, tăios ca cel mai cumplit dor pe care îl simți când visul se confundă cu o realitate pe care nu o mai poți atinge cu adevărat. Am reparat de multe ori pereții, chiar dacă nu am reușit să acopăr rosturile. Dorul le-a sfărâmat nereușita, lăsând în urmă grămăjoare de nisip scurs ca dovadă a insuccesului meu.

Când mă trezea dorul, mă îmbrăcam în in alb gălbui, îmi luam caietul în care desenam și plecam desculț pe fâșia de nisip ce avea aceeași culoare și compoziție ca a acelui nisip ce mă pironea în nereușită. Aș fi spus că întreaga fâșie de nisip ce lega marea de uscat provenea din rosturile pe care le umpleam de prea mult timp, fără succes. Plecam destul de devreme, încât aveam timp să parcurg o distanță mare de timp până la prima rază a soarelui, aruncată ca o ancoră. Soarele își ancora răsăritul în nisip. De ce o fi repetat asta zi de zi… nu știu. Urme de ancore smulse din nisip puteau fi văzute seară de seară, urme pe care doar valurile insistente le mai ascundeau treptat, dând impresia că pe acolo au alunecat în mare bărci cu structuri nefirești. Eram singurul martor al acestei repetiții.

Inul alb gălbui mă camufla în lumea nisipului pe care îl călcam cu tălpile goale. Era umed și întotdeauna nivelat de valurile blânde ce se jucau cu mine înainte să se facă zi. Lumea mea nu avea sunet. Calmul perfect se definea prin lipsa oricărui zgomot. Eu pășeam doar pe nisipul umezit de mare. Dar de ce o făceam fără excepție, dimineață de dimineață? Făceam atât de puține lucruri, iar acum, pentru prima dată, mă întreb de ce le fac și pe acestea. De ce îmi amintesc doar că plec din cabană, întotdeauna pe acel petic de nisip, fără să mă întorc, dar întotdeauna mă trezesc din somn în patul jos, montat în apropierea unui perete pe care niciodată nu îl pot vedea?

Laura Bagrii

Într-o dimineață, aflat la o distanță considerabilă de cabană, am călcat pe nisip și am simțit o tăietură ascuțită în călcâi. Am țipat scurt, dar atât de pătrunzător, încât durerea sunetului m-a secerat. Am căzut în genunchi, cu palmele duse spre urechile a căror existență nu o observasem până în acel moment, când durerea din tălpi se topise în fața durerilor despre care nu mă credeam capabil. Sunetul îmi sfărâma craniul, amețindu-mă de durere, una care apăsa cu putere în maxilar, forțându-mă să deschid gura cum nu credeam că o poate face. La început țipam fără să mă aud, apoi mi-am auzit glasul, și-am țipat doar ca să mă aud.

Valurile mării mă tachinau chiar și în aceste momente. Tâmplele mă ardeau ascuțit, nefiresc. Durerea se spirala dinspre urechi spre interiorul craniului meu, apoi am simțit-o în gât. Am înghițit scurt, și-am auzit. Durerea se transformase într-un sunet pe care l-am înghițit. Când am deschis ochii, îi aveam umeziți cu lacrimi. Nu știam că pot avea lacrimi, dar se pare că acestea jucau rol de lupă, făcându-mă să văd mult mai bine. Fiind încă înfipt cu genunchii în nisip, l-am privit și părea diferit de tot ce am crezut că este. Mi-am făcut palma căuș și am introdus-o cu grijă pe sub mănunchiul de granule ce păreau atât de diferite. Aș fi crezut că lacrimile din ochi le făcea să pară mari, dar luate în palmă au dovedit a fi mari și în comparație cu palma mea. Poate nu erau nisipul pe care călcasem dintotdeauna. O asemenea apariție să mă fi rănit la călcâi, să fi adus în scenă durere și sunet? Mi-am întors privirea spre valuri și le-am auzit pentru prima dată. Râdeau de mine. Râdeau și mă tachinau până ce mă învăluiau cu recele lor. Lacrimile erau lupe ce măresc așteptarea.

Când mi-am întors privirea spre locul unde genunchii mi se scufundau în nisipul ud, am văzut pentru prima dată o multitudine de formațiuni asemănătoare cu ce crezusem eu că este nisip mărit sub lupă. Erau așezate în formă de om, de femeie, ca și cum o astfel de ființă chiar ar exista, naufragiată pe nisipul meu. M-am târât spre locul respectiv, auzind valurile ce loveau formațiunea aceea. Se retrăgeau cu zgomot, aproape sfârâind. Avea cu-adevărat forma unei femei, de parcă s-ar fi topit chiar acolo, pe plaja mea. Mi-am petrecut palma peste formă și-am constatat că se întindea până în mare, de parcă ar fi tras-o cineva în apă, de parcă ea s-ar fi târât în lumea ei misterioasă.

Ce vă spun acum este ca un vis împletit cu realitate, ca momentul în care lucele nopții se îngână cu primele raze ale soarelui, ale acelei ființe ce își ancorează menirea în nisipul meu. Trecuseră câteva zile petrecute departe de cabană. Înainte de a mă răni la călcâi, viața mea era simplă. Mă trezeam în fiecare dimineață la fel, niciodată întrebându-mă cum am ajuns acolo.

Luna era încă vizibilă, prinsă într-un joc al luminilor cu primele raze de soare. Valurile mării loveau ușor în scoicile lipsite de viață, încă în formă de femeie. Apa se retrăgea de fiecare dată, dansând printre scoici. Am ațipit câteva clipe, până mi-am auzit numele. Mă striga pe nume, unul pe care nici eu nu mă mai auzisem strigat. Am ezitat să îi răspund, apoi mi-am deschis ochii și am văzut înaintea mea o femeie.

O parte a trupului ei era așezat pe scoici, o parte era încă ascuns de apă, de mare. Părea ca o ancoră înfiptă în nisipul meu, nu doar a Lunii, nu doar a Soarelui, ci a ceva ce simțeam adânc în mine. Mă privea zâmbind, și o făcea sublim și devastator. Mi-am așezat palma pe piept pentru a-mi simți pentru prima dată bătăi în cutia toracică. Oare să am și eu în piept o ființă ca aceea, închisă, dornică de a ieși?

Clepsidra marină ce măsoară iubirea în scoici fără perle se juca înaintea mea. Pieptul îi era lipit de ele, trupul la fel. Coatele îi erau fixate în prelungirea corpului, cu antebrațele ridicate. Din palmele ei curgeau cochilii, atât de lent și de uniform, încât am început să le simt pulsația, una ce se asemăna cu cea pe care o simțeam în piept. Timpul. Clepsidra din fața ochilor mei părea a măsura timpul. Chipul i se mișca lent când spre palmele ei, când spre mine, imitând pulsațiile unei meduze translucide. Ochii ei blânzi trădau tristețe. Lumea din care venea era plină de iubiri ce se pierdeau prea repede, mult prea ușor.

Scoici fără perle, iubiri pasagere fără conținut, dar care topeau trupurile gelatinoase ale bietelor scoici. Din când în când, obosită de a le mai măsura trecerea, clepsidra pătrundea în lumea mea pentru a le arunca pe nisip. Aduna din ce în ce mai multe cochilii lipsite de viață. Prețul plătit de ele era mult prea mare. Fiecare scoică ascundea povești despre care nu se mai vorbea, dar ea le simțea. Atinse, ele trădau dorul după suflete ce-ar fi putut fi perle.

Când ultima cochilie i-a căzut din palme, și-a întors privirea spre mine. Mi-a zâmbit. Timpul și-a încetinit suflarea. Scoicile, rar în perechi, se ridicau deasupra nisipului pentru a-și spune povestea. Mii de idile ce nu au devenit perle tânjeau după o a doua șansă. Când și ultima cochilie și-a spus dorul, timpul și-a revenit. Ființa mării dispăruse. O durere ascuțită mi-a secerat creierul, lăsându-mă inconștient pe nisipul umed pentru câteva clipe.

Lucrurile deveniseră instant clare. Te-ai întrebat de unde provine nisipul din clepsidre? Ei bine, eu îl ofer. Sunt meșterul de nisip, cel care simte dorul din scoici. Nu multe îl poartă, dar pe acelea le zdrobesc și le fac nisip. Un nisip ce măsoară iubiri, unul care se scurge din palmele femeii clepsidră.

Tag-uri:, , , , ,

8 gânduri despre „On Catchy – Clepsidra marină ce măsoară iubirea în scoici fără perle

  1. gandurideoclipa iulie 4, 2021 la 14:55 Reply

    Metaforele tale sunt povesti in poveste.

    Apreciat de 1 persoană

    • Cosmisian iulie 4, 2021 la 18:22 Reply

      Eu scriu ce vad, scriu ce simt…
      Cand vantur gandurile in linistea literei, iata rezultat. 🙂 Oamenii spun ca e metafora, eu spun ca este incercarea mea de a-mi descalci lumea :).

      Apreciat de 1 persoană

      • gandurideoclipa iulie 4, 2021 la 18:36 Reply

        Si uite asa apare o noua definitie a metaforei 🙂

        Apreciază

        • Cosmisian iulie 4, 2021 la 18:54 Reply

          Mie imi place ca i se spune Metafora. In ce ma priveste, niciodata nu imi propun sa folosesc metafore ca sa infrumusetez textul, sa potentez semnificatia celor spuse… Eu scriu 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • gandurideoclipa iulie 4, 2021 la 19:09 Reply

            Stiu. Cu sau fara ”vanturare de ganduri”, o faci frumos. Cuvintele sunt prietenele tale si asta se vede in ceea ce scrii

            Apreciază

  2. Delia M. iulie 3, 2021 la 12:30 Reply

    Călcâiul întâiului zgomot și tocmai despre durere, dor și iubire. Mi-am adus aminte de Kobo Abe și ,,Femeia nisipurilor”. Într-un cosmos paralel tu o fabrici pe cea a scoicilor. Și perlele unde s-au dus dacă rana scoicilor nu a produs decât murmur de poveste?

    Apreciat de 1 persoană

    • Cosmisian iulie 4, 2021 la 18:15 Reply

      Ma fascineaza ideea de clepsidra, de nisiparnita. De aceasta data am dorit sa prezint personajul masculin din spatele nisipului. Daca in trecut am spus ca nisipul provine din muntii zdrobiti de pe Marte, de aceasta data, nisipul este produsul iubirilor fara valoare, sfaramate. Cumva, daca mi se permite, sfaramate fiind, primesc sansa de a fi martore ale trecerii timpului peste noi iubiri, netraite inca. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: