Frânturi din „Fetița cu Codițe și Firul Narațiunii”, cap. 33

„Câțiva dintre călători i-au făcut loc fetiței, încurajând-o să urce prima. Nu a pierdut o așa ocazie, urcând lent, privind în sus, puțin în jos, cu pieptul plin de emoție, așa cum cerul senin se emoționează în pragul ploii, strângând la piept nori plini de răcoare. Mintea ei genera scenariul perfect pentru călătorie, doar că pentru aceasta îi erau necesare mai multe locuri, că doar avea un echipaj. Știa că la un moment dat drumul spre Hațeg va fi inundat de o mare secretă, iar autobuzul se va transforma într-un Velier colosal, cu care va reuși să străbată marea, salvându-i pe toți.

Șoferul și-a întors privirea spre culoarul autobuzului, încă mustind cu călători dezorientați. Le-a dat un ultim  minut de pregătire, a închis ușa din față a autobuzului. Turase puțin motorul, fapt ce a bucurat copiii, vibrând la unison cu trupurile încântate ale micuților. În tăcere, o fetiță se pregătea să conducă pe ascuns autobuzul spre o călătorie pe care o vedeau doar ochii ei migdalați. Un autobuz condus spre destinație pe două drumuri în același timp, pregătit să înfrunte greutățile mării. Fetița-căpitan era la datorie.

Odată pornit, autobuzul a devenit cea mai mare descoperire pentru copiii ce călătoreau pentru prima dată spre casa bunicilor sau a neamurilor. Să stai pe un scaun și să vezi trecând cu viteză pe lângă tine păduri pline de nuanțe de verde, dispărând în coada ochiului, făcând loc satelor aliniate pe ambele părți ale drumului proaspăt asfaltat. Casele erau ornate cu mozaicuri din gresie ornamentală, lucind în mod inconfundabil în soare. Porțile înalte ascundeau lumi nebănuite, despre care nu puteai decât să gândești o fracțiune de secundă. Din loc în loc puterau fi văzute bunici îmbrăcate în straie multicolore, unele așezate pe băncuțe din lemn de brad, al cărui miros îl simțeam involuntar, altele sprijinite de cârje improvizate, unele încă verzi, putând prinde rădăcini dacă ar fi fost să rămână mai multe minute fixate în același lor. Un interes deosebil în aveau roțile, pentru că din tot ansamblul autobuzului, doar acestea le atrăgeau atenția câinilor. Ei erau singurii care lătrau la roți. Copiii imitau cât puteau, spre disperarea părinților.”

© Cosmisian
Foto: 7-themes

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: