O scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală – Pe Fabrica de Poezie

O scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală


 

Notă: Acest articol a fost scris pentru Proiectul Fabrica de Poezie – Click pe LINK

Toate aprecierile mele Georgianei Mihăilă și colectivului Fabrica de Poezie. 


 

O scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală

Stăteam sprijinită cu bărbia de o pernă înaltă. Era fixată la înălțimea de la care puteam vedea umbra mișcărilor pe care Luna o forma pe un perete. Sunetul peniței m-a fascinat încă de când l-am întâlnit. Scria atât de moale, de fluid. M-a hrănit cu sunetul acesta cât pentru o viață a iubirii, dar de citit, nu mi-a citit niciodată. Aș fi vrut, dar nu am avut curaj să îl opresc din scris, iar el nu și-a întors niciodată privirea spre mine când scria. Poate nu știa că sunt acolo. Sau, pentru că nu îmi este greu de crezut, știa că i-am învățat blândele note născute de scris.

M-am folosit de umbra pe care o adusese Luna în camera nopților noastre. M-am hrănit mult cu sunetul scriiturii lui. Dar dacă i-am interpretat greșit notele pline de poveste? Vedeți? Acesta este motivul pentru care mă voi folosi de jocul suav al umbrelor, pentru a mă asigura că ele spun aceeași poveste ca a fluidității pe care cerneala o încrustează pe hârtie, pe suflet de om. Pe perete, cuvintele deveneau flăcări vii, ce gravau noi sensuri cuvintelor pe care nu le-am văzut niciodată, încălzindu-mi inima.

Sură Foto

Oare el știe că m-a scris cu simfonia cuvintelor pe care le creă penița, alunecând spre infinit? Știa că perdelele ce acopereau ochii nopții erau trase de la fereastră ca să înlesnească Lunii să imite desfășurarea cernelii pe înghețul hârtiei, topindu-i sensurile în umbrele incandescente ce gravau pentru o clipă semantica iubirii, când pe perete, când pe pieptul meu alb? Știa oare că îl privesc și că mi-am umplut pieptul ce vaporii cernelii care căuta mai multă semantică decât el însuși știa că poate scrie? Și că pereții albi ai inimii mele erau pictați cu umbre vii, tânjind după degetele lui?

Au fost nopți de vară în care credeam că dorul ce îmi adoarme sufletul în tristețe își are propria lui voie. Privesc în gol. Înghit repetat, dar nu am salivă să-mi ușureze suspinul. Oftez, o fac cu ochii închiși pentru a nu permite oftatului să mă vadă și să se reîntoarcă în scorburile sufletului meu. Iubirile nemărturisite dor mai puțin decât cele care se nasc între ființe din lumi diferite.

Oare știe că îi sunt iubită? Nimic nu doare mai sublim decât flacăra unei lumânări. Ea arde. Se arde și nu miroase a fum. Ea arde și miroase a lavandă cu căldura pe care doar ceara ce și-a schimbat starea de agregare o are. Iubirea mea pentru el este ca a lavandei ce și-a pierdut forma și culoarea, transformându-se în ceară. Oare știe că eu sunt parfumul pe care îl adoră? Focul ce-mi topește dorul mă duce aproape de pieptul lui. El mi-a inundat ființa cu abur de cerneală, eu i-am ceruit pieptul cu iubirea mea, neprețuită lavandă.

De aproape, amândoi ne căutăm iubirea și ne întrebăm cum o percepe celălalt. De departe, în irisul Lunii suntem oglindiți ca o scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală.

Iubite, ne suntem o scrisoare a unei iubiri pe care o căutăm în albul perfect al unei nopți de iarnă.

© Cosmisian – 15 ianuarie 2021


Dormi iubire, cu petale făcute eșarfă parfum

Lumanare-cununie-60-cm-cu-flori-aurii-1

 

Dormi iubire, cu petale făcute eșarfă parfum,

Dormi acoperită-n lumina de lumânări vanilii,

Esență de suflet emani când arzi, în loc de fum,

Dormi iubito, dormi acum.

 

Te privesc cu lucirea din ochi ce e luminie,

Părul castaniu e lăsat să plutească în somn,

Căpruiul ascuns ce ascunde o nobilă „fiire” [ființă]

Dormi, eu te veghez acum.

 

Ai spus adesea că  visezi ce nu-ți amintești,

Scene de vis sunt regie în mână nebună,

Eu stau și privesc tresăltări când zâmbești,

Dormi iubito, te visez eu acum.

 

Promisiuni că în zori mă vei trezi cu sărut,

Se fac nori denși, plini de speranță și-aștept,

Ființa vrea să ne fim una în formă de fruct,

Trezește-mă iubito, acum.

 

Mai ai multe să-mi spui, adesea-mi grăiești,

Nebunia umblării printre stele te face să uiți,

Mărgele de vorbe șirag le pui pe note cerești,

Vorbește-mi iubito, acum.

 

Tu ești albastră în suflet ca cerul prins de idilă,

Inima ne e prinsă în valsul pulsației dintre noi,

Ne leagă iubirea nebună ce-i scrisă pe-o filă,

Iubește-mă iubito, acum.

 

Dormi iubire, cu petale făcute eșarfă parfum.

© Cosmisian, iulie 30, 2012

 

 

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: