Pâc-ul este oftatul unei frunze ce se smulge din teaca timpului pentru a deveni toamnă

Pâc-ul este oftatul unei frunze ce se smulge din teaca timpului pentru a deveni toamnă

     Îți fixezi privirea pe lumina stingheră a luminătorului din parc, ce imită postura suavă a unei femei ce poartă pe cap o pălărioară neagră, satinată. În apropiere vezi o bancă. Pare să fie un bărbat singur în derivă, iar Purtătoarea luminii pare o femeie prin față căreia frunzele se desprind cu un sunet simplu, asemănător sărutului vinului, atunci când singurul interes este acela de a nu scăpa din ochi zâmbetul iubirii. Până aici totul pare liniștit.

Chitara uitată în parc a înnoptat pe umărul băncii, mai mult dezacordată, decât zgribulită. Am privit chitara curios. Avea gâtul întins spre razele de lumină ce au îmbrățișat umbrele unor frunze încă nedesprinse. La gât purta șase chei ce se roteau după cum le cânta Luna atunci când este cu sufletul plin, dispuse câte trei pe două rânduri de o parte și de alta la ceea ce ai crede că este capul chitarei. Spun aceasta pentru că știu. O chitară nu își cântă muzica după cum o taie capul, sau i se rotesc cheile în păr. Pieptul ciupit ușor naște o muzică pe care nu o mai asemăn sărutului vinului. În miez de noapte, notele se nasc atât de distins încât doar desprinderea frunzelor mai poate să le fie ecou. Liniștea s-a transformat într-o chitară ce naște căderea frunzelor.

Sursă foto – Pinterest

Îți ridici privirea spre creanga unui fag obișnuit cu toamna. Avea frunze peste tot, mai ales în apropierea băncii, pe ea, pe chitară. Îți închizi ochii și asculți cu pieptul între respirații. E liniștea aceea ce precedă un pâc. Ce e acela un pâc? Deschide ochii! O frunză și-a desprins trupul de creangă cu un oftat. Pâc-ul este oftatul unei frunze ce se smulge din teaca timpului pentru a deveni toamnă. Cade lent, dar nu a răzgândire, cade lovindu-se de corpul chitarei. Pâc. Un alt pâc, un alt oftat. Frunza se lovi ușor de chitară fără a-i tulbura liniștea, alunecând între corzi. A alunecat prin aer atât de fin spre corzile chitarei de parcă ar fi o pană. Toamna este o chitară cu corzi ciupite de nervurile unei frunze ce se crede ecoul unui sărut fin la îngemănarea dintre tăcerea nopții și începutul unui anotimp cu mofturi.

© Cosmisian

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: