Tu ești vindecătoarea Ecoului

Tu ești vindecătoarea Ecoului

O cameră supradimensionată, alungită disproporțional, zugrăvită într-un alb cenușiu, găzduiește sunete acordate pe gustul muzical al Ecoului. L-am surprins agățat de tavan, acolo unde uneori vezi pânze de păianjen încordate pentru a hrăni întunericul nopții. Capcane. Ale sunetului ce răzbate din colț în colț, atât de strident, încât ecoul și-a inventat colțuri imaginare doar ca să se lovească de ele. Ceva îi lipsea Ecoului.

Într-un colț, unul fixat de podeaua scrijelită de disper a nopților fără lumină, am văzut o clepsidră spartă. Cupa de sus era spartă destul de rău. Nisipul i se scurgea cu dificultate de îi auzeai trecerea prin sugrumarea gâtului clepsidrei, de parcă s-ar târî prin pământuri uscate de soare. O clepsidră cu gâtul uscat, spartă la cele două capete ale timpului, tânjește după ceva. Am vrut să aflu cine a spart clepsidra fără a-i răpi conținutul. Am înțeles imediat. Ecoului i-ar fi plăcut să se repete din vas în vas, doar că nisipul i-a intrat repede în buzunare, făcându-l mai curând un sunet teribil, cuprins de acufene pe ambele treceri ale timpului.

Cu greu m-am adunat de pe patul cu trei picioare, mai mult răsturnat decât ruginit. Un pat cu un picior rupt ce a reușit să amplifice susurul cristalelor de nisip, nu cele strânse în gâtul clepsidrei ca un nod în gâtul emoției, nici cel produs de sedimentarea nisipului ce imita dunele mișcătoare ale deșertului pe care îl miniatura. Mă cuprinsese senzația de apogeu al muzicii din sufletul unui ecou, dar nu al muntelui, ci al deșertului. Cascada de nisip își găsește libertatea doar în răsfirarea aerului. Mi-am închis ochii pentru a menține patul în echilibru, mi-am strâns maxilarele fără a le încleșta, doar ca să mă afund în firul de nisip ce părea a șopti. Acum înțeleg de ce Ecoul căuta cu disperare să între în mintea Timpului ce se scurge. Dacă ar fi pătruns în camerele ascunse ale timpului, i-ar fi furat șoaptele, crezând că simpla lor repetiție este un ecou pe care ar fi vrut să îl asimileze. Nici acum nu a reușit.

Devenisem eu însumi dezamăgit de tristețea Ecoului care nu și-a găsit liniștea în nici un sunet pe care a încercat să îl copieze. Brusc, în răcoarea umbrelor născute de lună pe tavanul curbat al camerei, ne-a surprins scârțâitul ușii.  Atunci ai apărut tu, cu părul cuprins în palmele eternei frumuseți. Ne-ai privit și ne-ai șoptit. Eu mi-am pierdut orice cuvânt, iar Ecoul a prins culoare.

Tu ești vindecătoarea Ecoului.

Notă: acufene (ACUFÉNĂ s. f. senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern; tinitus. (< fr. acouphène) – Dex

Poză – google

© Cosmisian

 

 

 

 

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: