Eva și Țâcă – 2. Musafiri

 Eva și Țâcă

2. Musafiri 

7 mai 2020

Se aude soneria. Noi avem o sonerie îngrozitoare. Sună ca o pasăre care uită să se oprească. Singura mea concurentă. Mama nu suportă ca mâncarea să nu fie așezată pe masă atunci când vine cineva la noi. Așa i-a spus mama ei, așa îmi spune ea mie – masa trebuie întotdeauna pregătită înainte să apară musafirii.

Agitată din cale afară, mama a fugit la ușă, s-a uitat pe vizor și a deschis ușa. Întotdeauna se uită mai întâi pe vizor.

– Vai, ați venit! Exclamă mama cu mâinile întinse spre mătușa Georgiana. Haideți, haideți, intrați. Nu vă descălțați, doar haideți.

Din bucătărie puteam traversa cu privirea până la ușă. O vedeam pe mătușa Georgi, ca întotdeauna frumoasă. Vă voi povesti cândva despre ea. Acum vă spun doar că folosește cele mai frumoase parfumuri, pe care le simți intens, fără să te deranjeze. Uneori îmi lasă și mie unul, ceea ce e important. L-am auzit pe Vladimir încă înainte de a intra. Cred că se lovise de balustradă, asta dacă nu o lovise el intenționat. O avea și el nervii lui că l-a săltat mă-sa din pat.

– Șezi! Șezi mă, tu nu auzi de-a binelea? Aud vocea lui Vladimir.

Șezi? Cui i-a spus el șezi? Am sărit curioasă și am alergat spre ușă, când de nicăieri sare o namilă argintie cu ochii ciudați și vine direct spre mine. Am încremenit, fără să mai zic ceva, am ridicat brațele și am stors din gât un fel de „șezi!”. Și, s-a oprit în fața mea, șezând. El mă privea fix, eu încercam să mă uit la ochii lui, diferiți la culoare. Era frumos. Avea urechile cumva îndreptate spre mine, gri închis. Culoarea asta îi cădea fain și pe față, lăsând însă botul perfect argintiu.

– Varo, tu fată ce te-ai făcut tu mare!

L-am auzit pe Vladimir exclamând, fără să îmi îndepărtez ochii de la namila de câine cu ochii ciudați. Când mi-am ridicat ochii, mare surpriză aveam să văd. Oare era același mucos pe care îl suportam cu greu vară de vară la bunici? Era înalt, cât mama, subțirel și îmbrăcat neașteptat de fain. Avea și freză făcută cu gel.

– Măi să fie! Tu ești mai, Vladimire? Ce ai crescut. De data asta m-ai depășit și tu, recunosc. Stai să mă gândesc dacă m-ai depășit și la altceva… zi ceva să văd de ești mai deștept… ba nu, taci… Concluzia e că doar la înălțime m-ai depășit.

Ce să spun? A zâmbit și m-am trezit îmbrățișată. A trecut pur și simplu peste amețitul acela de câine și m-a luat în brațe. Iar câinele nu s-a clintit, de parcă eu chiar îi comandasem să șadă, iar el chiar asculta.

– No, dragilor, haideți la masă, că e aproape gata. Vă puteți spăla și aici și la baie. Unde ați vrea voi, zic și eu acum.

Ne-am așezat în jurul mesei, mama a pus mâncarea în centrul mesei și ne-a poftit să ne servim. Cum s-a așezat ea, s-a ridicat mătușa. Aș fi spus că nu e politicos să te ridici de la masă, dar știam că e de cadouri, cui să îi mai pese de reguli? Cum era de așteptat, am primit cărți, împachetate în hârtie de cadouri colorată. După grosime, puteam spera la un minim 5 titluri. Mătușa îmi aducea doar cărți bune, așa că mi-am propus să nu le despachetez decât la mamaia acasă, pe măsură ce le venea rândul. La ce nu mă așteptam să primesc era o sacoșă plină cu mâncare pentru namilă. Oare să fie și acesta cadou? Nu e cam mare pentru așa fată mică?

© Cosmisian

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: