Ultima frunză – de Corina Farago

Ultima frunză – de Corina Farago

     Andrei, un băiețel de șapte ani, se afla în parc, împreună cu bunicul său și cu un pui de cățeluș, pe nume Doky. Era o toamnă târzie, care se întrecuse pe sine, aducând cu ea o multitudine de culori, de raze calde și miros de frunze veștede.

Cu toate că era preocupat să se joace cu cățelușul, Andrei a băgat de seamă faptul că bunicul său stătea de mult timp cu o frunză îngălbenită în mână, privind-o cu încântare și învârtind-o între degete.

Cu inocența lui copilărească, s-a hotărât să-l întrebe :

– Bunicule, ce vezi la frunza aceea pe care o ții în palmă? E doar o frunză!

– Ehe, dragul meu, este cu mult mai mult decât atât! Știi tu că mititica aceasta, care este acum aproape de finalul vieții ei, se numește bucătăria plantei și îndeplinește multe funcții?

Bunicul i-a povestit nepotului său cum frunzele țin copacii și plantele în viață, fiindcă se folosesc de lumina soarelui ca să sintetizeze substanțele organice de care acestea au nevoie; le mai ajută să respire și să-și regleze cantitatea de apă prin transpirație.

– Vezi, fără ele, nu ar exista plante și nici copaci, a conchis bătrânul cu înțelepciune!

În fiecare toamnă în care nepotul își lua bunicul de mână, câinele de lesă și mergeau în parc, primul se îmbogățea cu tot felul de informații interesante de la cel de-al doilea.

Într-un an, Andrei a aflat că o frunză de palmier poate atinge 22 metri în lungime, 12 în lățime și că poate adăposti de ploaie chiar și 10 oameni, datorită mărimii la care poate ajunge.

În alt an, a aflat că frunzele salcâmului cornut se transformă în spini goi pe interior. În acel canal care se formează, se adăpostesc furnicile atrase de nectarul secretat de codițele frunzelor.

– Înțelegi acum cât de importantă este această mică și gingașă creatură, l-a întrebat bunicul pe Andrei rotind o frunză vestejită între degetele lui tremurânde.

– Da… Dar de ce se îngălbenesc frunzele, bunicule?

– Pentru că îmbătrânesc, la fel ca noi, oamenii, doar că mult mai repede! Aceasta este ciclicitatea anotimpurilor, a vieții…

Anii au trecut, iar când Andrei a împlinit douăzeci de ani, bunicul său a murit. Era toamnă. În ziua în care a fost condus pe ultimul drum, nepotul său și-a luat câinele în mașină și au plecat spre cimitir. Doky era foarte bătrân, avea treisprezece ani și era aproape orb. Pe mormântul bunicului, cei dragi i-au depus coroane, flori și lumânări. Înainte de a-l părăsi, Doky, abia târșindu-și labele subțiate s-a îndepărtat de Andrei, câutând ceva după miros. A găsit o ultimă frunză îngălbenită, a apucat-o cu botul și a depus-o lângă cruce.

Era omagiul adus bunicului pentru dragostea acestuia față de frunze.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: