Deja vu la două capete ale timpului

Deja vu la două capete ale timpului

     – Andrei, Andrei, stai! Ah, băiatul acesta, tare activ mai e băiatul meu. O clipă l-am pierdut din ochi și te miri ce minuni mai face.

     – Ei, na. Lasă-l, draga mea să se desfășoare. Tu cum crezi că erai, cum?

     – Păi da, dar se mai schimbă lucrurile. Nu vezi și tu ce diferită e lumea?

     Andrei alerga pe alee. Văzuse o frunză maronie. A alergat până aceasta s-a prins, într-un final, de asfaltul rugos de curând așezat prin parc.

     Purta la gât un aparat foto semi-profesional pe care îl găsise într-o cutie ascunsă de mama lui, o cutie ce tăinuia lucrurile lăsate în urmă de tatăl lui, medic militar de profesie, plecat în Afganistan.

     Din când în când, o frunză îi atrăgea atenția, iar el își intra repede în rol. Luă poziția aceea specifică fotografilor comici, care se lasă periculos pe spate sau în față, fără a se deplasa spre comoditate cu un singur pas înapoi sau înainte. Reglă manual obiectivul și, click. Fotografia perfectă. Repetă în joacă acest joc al focalizării spre frânturi ale timpului încapsulate într-un cadru.

Foto – sursa stanga jos

     Puțin știa el că era privit suspect de pe o bancă. O tânără îl văzuse în plin exercițiu artistic, camuflată în spatele toamnei ce arunca în vânt frunze ruginii pe care Andrei de cele mai multe ori căuta să le urmărească până acestea se fixau pe asfalt.

     La un moment dat, Andrei a „ajutat” un cadru natural, dirijând o frunză spre un con de brad căzut pe iarbă, chiar în fața băncii unde îi stătea așezată urmăritoarea. Așeza și reașeza cadrul perfect pentru primul lui macro.

     Fata lăsă cartea pe bancă, aproape de trupul ei ghemuit. Ultimul capitol citit de ea părea să se fi terminat mult prea devreme, lăsând prea mult loc pe pagina cărții, dar și în mintea ei. Pumnul stâng îi era strâns și ascuns în mâneca bluzei albe împletite în căldură. Își adusese mâna peste gură și privea fix. Privirea ei era ca un macro făcut unui macro. O succesiune de cadre, un deja vu pe care doar toamna îl identifica. Și eu.

     O priveam când pe ea, când pe el, până m-am hotărât să caut inspirația de acolo de unde emana. Avea sprâncenele conturate frumos, coborâte natural aproape de ochii ei căprui, surprinși de o curiozitate ce îi înfrumuseța chipul. Nu știa că o privesc. Andrei nu știa că la rândul lui era privit. Am dorit să pot păstra acea secundă în sufletul meu, astfel că am riscat să îi caut privirea, să o pot întipări în memoriile mele de toamnă. Niciodată nu am văzut ochi mai frumoși ca cei căprui în plină toamnă. Conturul sublim al perfecțiunii lor evidenția lumina ce pătrundea în sferele mici și curioase. Aș fi vrut să pot pătrunde și eu în ei, să le pot culege entuziasmul și puritatea.

     Deodată am simțit că ochii ei mă fixaseră. Am dat să mă desprind, dar mă dezarmaseră. Puterea lor de fixare era direct proporțională cu incapacitatea mea de a mă separa de căpruiul sprijinit pe mâna ei adusă aproape de chipul ei. Aproape că aș spune că incapacitatea mea devenise o forță, una de conexiune. Ne-am privit câteva clipe, dintr-acelea care te fac să oftezi a visare, a inspirație și seninătate.

     Pentru o clipă nu mai eram eu cel ce alerga în cerc în fața băncii unde acea fată mă privea. Aproape că mă vedeam ridicând aparatul spre arborii ce acopereau aleea în efortul de a urmări frunzele din momentul în care se desprindeau de crengi și dansau vesele spre pământ. Una dintre frunze a căzut mai întâi pe basca vișinie a fetei, atingându-i părul negru, apoi s-a așezat pe picioarele ei adunate. Coborâsem aparatul până în dreptul chipului ei. Rămăsesem prins în ochii ei. Am focalizat și aproape că m-am văzut în ochii ei. Mă privea. Părea că mă privește. Acel moment al entuziasmului excesiv impregnat cu uimire și inconștiență, a fost risipit de îndată ce în fața obiectivului apăruse mâna ei.

     – Hei, și eu sunt aici, aici unde ești tu cu aparatul. Hello, ne vedem și fără aparat?

     Am lăsat aparatul să coboare, dezarmat de glasul celei pe care o studiasem de amorul artei. Eram mult prea aproape de ea. Mă lăsasem sedus de căderea frunzelor încât nici nu realizasem cât de ridicol trebuie că îi părusem, pentru că nu o privisem chiar o secundă.

     – Mă amuzi! Îi spuse fata. Am văzut că te-ai pierdut în ploaia de frunze și ai aterizat pe chipul meu. M-am ținut eu nemișcată, cât să îți înșel percepțiile, dar deveniseși insistent. Cât să stau ca o poză? Măcar m-ai fotografia? Pot să văd?

     – Poftim, iată fotografia fotografiei tale. Autoportret chiar.

     – Îmi pare cunoscută tipa, spusese fată râzând.

     – I-aș fi propus să se destăinuie, să o cunosc și eu. Dar, am căutat să o privesc în ochi până când aceștia vor trăda și lucrurile pe care posesoarea lor nu le va spune.

     – Chiar să știi că ochii mei spun multe când tac. Aș dori ca poza mea să nu fie folosită în scopuri… rele, să ajungă pe cine știe pe unde.

     – E timpul să vă uitați și dvs în ochii mei. Așa vă par, unul care ar folosi o poză ca aceasta într-un scop rău?

     – Nu am de unde să știu, dar nu e mai bine să previn? Se uită din nou spre el și îl fixă cu aceeași privire pe care el o crezuse spontană. Era atâta forță în ochii ei!

     – Nu mai aveți cum, de când ați dobândit acei ochi căprui sunteți în imposibilitatea de a mă opri.

     Râdea atât de moale.

     Doar că, declicul acela misterios găzduise această conversație doar în imaginația mea. La nici doi metri era mama, care s-a apropiat de mine și mi-a dat aparatul de fotografiat de la ochi.

     – Dar, mă iertați, băiatul meu este atât de entuziasmat de noua lui jucărie încât nici nu cred că a realizat că vă deranjează.

     – Nu-i faceți necaz băiatului, doar ne priveam în ochi. A văzut el ceva în ochii mei de a rămas înmărmurit preț de câteva secunde. Recunosc că și eu i-am intrat în joc puțin, dar e atât de dulce. E ceva în privirea lui, un soi de deja vu, de parcă l-aș fi văzut din viitor, stând în fața mea.

     Mama lui Andrei nu prinsese partea aceasta din relatarea fetei de pe bancă. Fusese prea preocupată că ar fi deranjat.

     O întâlnire misterioasă, parcă desprinsă dintr-un capitol nescris în cartea pe care o citea fata. În fața întâmplării, nu îmi pot explica cum fata îl percepuse în același timp pe Andrei ca pe un băieţel ce se juca cu camera foto în parc, distras de frunze până ce ajunge să o privească în ochi și, moment în care se simte antrenată în acest joc al seducției cu un Andrei matur, cu care chiar poartă o conversație.

     Dar, oare el de ce a simțit cele două planuri? Un deja vu dinspre două capete ale timpului?

Exercițiu literar– de Cosmisian

Tag-uri:, ,

6 gânduri despre „Deja vu la două capete ale timpului

  1. Poteci de dor octombrie 22, 2018 la 12:47 Reply

    Ăsta-i exerciţiu? Se supără frunza. Şi banca. Şi parcul

    • Cosmisian octombrie 22, 2018 la 13:34 Reply

      Exercitiu este, dar mi-a iesit pe gustul meu. Frunzele se supara oricum pe mine, le e toamna pe mine, iar mie mi-e ruginiu pe ele. Le vine lor randul la exercitiu zilele acestea 🙂 Le-am promis-o!

  2. tcbianca octombrie 21, 2018 la 10:36 Reply

    Povesti in rama, deschise fiecare de cate o privire- interesanta conceptie. 🙂

    • Cosmisian octombrie 21, 2018 la 10:55 Reply

      Ar fi trebuit sa continue, dar se terminase capitolul fetei si aceasta a reluat lectura. Doar ca, ce parea scris de mine, nu era, caci era scris mai departe in carte. Fata visa… Sau, revizuia un capitol necitit inca printr-un exercitiu de imaginatie… Pare atat de nostim si simplu. Chiar e dragut, nu?

  3. Iuliana Cazan octombrie 21, 2018 la 10:24 Reply

    minunat scris

    • Cosmisian octombrie 21, 2018 la 10:49 Reply

      S-a intamplat dupa un ibuprofen si o fuga imaginara in parc… Si era o banca, si era o fata, si era un baiat, si era o frunza, si era o camera, si era o privire, si era timpul…
      La final, era si un articol… l-am gasit scris, scriindu-se…

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: