9. Lucette – Cât de frumos îți este pustiul

Lucette – Cât de frumos îți este pustiul

     Toamna își făcuse prezența în Timișoara cum știe ea cel mai bine, nu doar prin indecizia frunzelor de a mai umbri iubirile, dar și prin numărul crescând de studenți care au ajuns înainte de începerea noului an universitar. Complexul Studenţesc a înviat subit sub agitația studenților din primul an. Dezorientarea lor se vedea atât de diferit de deasupra. Iar de aproape, dacă ai putea capta tropotul inimilor în aritmia entuziasmului, ai putea adăuga o nouă melodie în colecția acelor ființe cronofage ce se hrănesc cu striațiile circulare ale vinilului.

     Ira o vizita deseori pe Elena. Era vineri seară. Ira nu avea nicio tragere de inimă pentru ieșit în oraș, dar nu știa cum să tragă de timp. O frământa relația ei cu Marcel. Ținea mult la el, se plăceau amândoi de prin liceu. Se știau din clasele primare, fuseseră vecini și mergeau împreună la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia. Păreau foarte fericiți împreună, dar în intimitatea lor se comportau ca doi prieteni de suflet, fără ca măcar vreodată să vorbească despre ceva împreună pentru viitorul lor. Iar asta le servea perfect pentru a evita relații inutile, doar de dragul distracției. Însă, pe Ira acest lucru devenise tot mai greu de suportat.

     Într-un târziu, când Elena își reumplea gentuța cu obiecte utile și inutile, cum îi era obiceiul, Ira se așeză pe covorașul moale din dormitor, își încrucișă picioarele și se prinsese cu palmele de vârful tălpilor. Ce semnal mai clar că nu era cazul ca Elena să mai insiste cu ieșitul în Rozelor. Își goli din nou gentuța, așezând pe rând toate obiectele pe măsuța de la intrarea în dormitor, apoi îl sună pe Darius să îi spună că nu se simte bine și o rugase pe Ira să rămână cu ea. A trebuit să îi inducă fratelui ei ideea că e vorba de ceva între fete, cumva punându-l în dificultate. Era suficient de clar că nu mai întrebi altceva. I-a spus doar să ia un calmant dacă o doare burta. L-a asigurat că va face asta. Ce simplu a fost! A profitat de asta ca să nu trezească alte curiozități. Aveau o seară întreagă la dispoziție. Doar ele, fetele.

     – Ești nebună! Cum să te scoți așa? Ce a spus Darius?

     – Dar, Ira. Nu l-am mințit. Doar că, nu acesta este motivul principal. Chiar vreau să știu ce e cu tine. Nu te-am văzut așa de plouată niciodată de când te știu. Haide, înșiră tot aici pe masă, cum am făcut și eu cu geanta mea. Eu am crescut cu un băiat și nu m-a lăsat să plec de acasă cu o geantă plină de obiecte de care să nu știu. Fă și tu asta. No, acum tac. M-a luat gura asta pe highspeed! Deci, ce te frământă?

     – E vorba de Marcel!

     Ca răpusă de o pușcă de vânătoare, Elena s-a simțit demascată, ochită și rănită direct în cel mai tăinuit secret al vieții ei noi, de Timișoara. Și, a păstrat atât de atentă secretul… se trântise și ea pe covor, dar în genunchi, așezată cu fundul pe călcâie. Era mai mult o poziție de apărare, deși nu știa ce putea să spună. A dat să explice, sau să disipeze importanța faptului că îl iubea atât de chinuitor pe Chipeș, dar Ira a oprit-o.

     – Stai, că nu vreau sfatul tău, prostuțo. Vreau doar să mă consult cu tine. Ai înghețată?

Înghețată!

     – Înghețată? Așa de rău e de trebuie să apelăm la înghețată? Am, de ciocolată. Și, mai am una de ciocolată cu fulgi de ciocolată. Hai cu mine în bucătărie să îți pui tu cât vrei, că oricum am mai mult decât poți tu mânca.

     S-au ridicat și au mers în bucătărie. Elena și-a dat seama că sinceritatea ei încă era lipită de graba cu care se simțea datoare să explice. De data asta a fost salvată de înghețată. O umbră de regret și vină o apăsa. De ce se grăbea să se explice fără a avea răbdare? Nu o pățise de atâtea ori cu graba de a explica, timp în care ceilalți nu avea nicio idee la ce se gândește ea? Câte mai avea de învățat!

     – Tu, Elena, dar ai gusturi alese la cupele astea. Îmi place și lingurița asta cu mânerul exagerat. Zici că e pană de păun. Deja mi-e poftă de înghețată. Par la fel astea două, dar dacă sunt în cutii diferite, să le verificăm. Facem o recenzie la înghețată!

     – Și eu le combin, deși ciocolata tot ciocolată e!

     Sprijinită de pervaz, luminată de auriul apusului de soare, între lacrimi și zâmbete, parcă fără oprire, Ira îi povesti întreaga viață din perspectiva prietenului ei, Marcel. Ținea mult la el, dar între ei nu a fost niciodată o relație propriu-zisă. De fapt, ca să o convingă pe biata fată cât de lipsită de viitor ar putea deveni prietenia lor de ar fi convertită într-o relație, a folosit doar câteva cuvinte.

     – Nu mă văd trăind alături de el. Nu mă simt atrasă de el ca de un iubit. Și, ca să vezi surpriză, mama vrea să fac Masterul în Danemarca. Și, dacă merg acolo, dacă studiez acolo, lucrez acolo, cine știe…

     – Dar Chipe…, adică Marcel e un băiat grozav, nu înțeleg.

     – Chipe.. ce? Hai, spune. Nu îmi spune că pe gurița ta era să prindă formă cuvântul chipeș! O, stai că aici avem ceva. Haide, spune! Asigură-mă că îl las pe mâini bune.

     Doar că Ira nu știa ce se petrece în micuța inimă a adolescentei. O tachina doar ca să se simtă ea mai bine că era pe punctul de a clarifica o relație care nu era relație. Elena avea pentru ce îi mulțumi lui Dumnezeu. Tocmai și-a dat seama că a fost păzită de a dezvălui secreta ei iubire, ceea ce probabil ar fi schimbat complet cursul serii. Iată dovada că e bine să nu te lași învinsă de impulsul de a te dezvinovăți.

     – Mai în glumă, mai în serios, lasă că am eu grijă de el. Îl pun pe frate-miu să îl țină sub observație.

     – Stai, că nu i-am spus nimic încă. Nu știu cum să fac asta. Mă tot frământ. Voi găsi eu cel mai bun prilej…

     Seara fetelor s-a încheiat cum era de așteptat. Elena a rămas peste noapte. Au adormit pe melodia Lucette, deși Elena mult mai târziu în noapte. Era atât de fericită.

     Ultima strofă din cântecul ei favorit primise o nouă valență după vestea primită în această seară a fetelor.

„Cât de frumos îți este pustiul

Îi îmbrăţişez culoarea solară,

Cât de umbrită-mi este așteptarea

M-acopăr cu lumina lunii…”

Cosmisian

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: