Fire de soare, fire de lună, fire de planete

Fire de soare, fire de lună, fire de planete

     Fire de soare, fire de lună, fire de planete nu prea îndepărtate, pline de lumină, sfidând umbrirea pământului de la Apus spre Răsărit. Le-am atins discret, sperând să nu trădez atingerii dorința de a te simți. Aveai părul doar puțin ondulat, de la norii ce s-au îngrămădit în jurul tău a joacă, așa cum o fac și copiii când te văd.

     Cu greu îmi venea să cred că te-ai întors spre mine. Ochii tăi păreau a se suprapune cu o non culoare inexplicabilă, plină de strălucire și adâncime. Nu te mai privisem în ochi până în acea clipă. Aș fi știut. Mă pierdusem în jocul uşor tremurând al zâmbetului tău ce se contura dinspre ochi spre buzele tale zmeurii, dar tu nu păreai surprinsă. Mă controlai cu o simplă privire, nedespărțită. Mă simțeam năucit, cu degetele încă înfășurate pe buclele tale ce legănau strălucirea parfumată a soarelui ca printre înfloririle unui cireș japonez.

      M-am trezit puțin când degetele tale m-au atins, dar nu pe mâna ce nu se mai putea desprinde de fire de soare, fire de lună, fire de planete luminate. De ce ai ales să îmi atingi chipul, nu știu, doar că mi-am pierdut curând întrebarea dintre munții minții mele când ți-am adulmecat mirosul de bujori roz ce și-au confundat parfumul impregnant în figurine vii de rouă răcoroasă. Mă atrag mirosurile suave. Grădini înmiresmate sub duș de dimineață răcoroasă, asta picura de pe vârfurile degetelor tale, asta îmi răcorește mie buzele. Doar atunci mi-am mișcat degetele spre umărul tău și iar te-am privit în ochi.

      Stăteam față în față și nu spuneam nimic. Tu mă priveai, iar eu îți așezam rozul perfect al anotimpului ce a erupt efervescent pe obrajii tăi, perfecțiunea în forma repetată pe fiecare parte a chipului tău cald. Nu mi-am dat seama că perfecțiunii nu îi poți aduce îmbunătățiri, dar nu îți aranjam îmbujorările pentru a le aduce vreo schimbare. O făceam pentru mine din simpla dorința de a o avea întipărită pe degete.

      Dintr-o dată mi-am amintit cum gustam eu nectarul cerat al florii păstrate din copilărie în sufletul meu. Acolo, în secret, păstram nectar pentru inimă. Astăzi l-am gustat de pe chipul tău, oglindit pe degetele mele. Încă nu ți-l sărutasem. Ochii tăi mă fierbeau. Sufletul meu se pierde când lumina ta este ca a firelor de soare, ca a firelor de lună, ca a unei planete ce nu mai strălucește de departe, pentru că ești tu!

Cosmisian

Sursa poze – google.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: