Contează limba în care se nasc zâmbetele?

Mi-am făcut o cafea espresso ce și-a adăpostit tăria într-un pahar mare, plin cu lapte. Uitasem că nopților mele le place gustul amar al cafelei. Deveniseră doar nopți. Niciodată nu este prea târziu să redescoperi tăria unei cafele ce atinge nota cea mai înaltă a nopții direct de pe locul unde cheia încuie portativul zbuciumat al unei zile.

„Dar, mai dormi după?”

      Am ales o notă la întâmplare doar pentru că am ales-o eu. De mult mi-am propus să demontez nota SOL, aleasă la întâmplare, până când satisfacția de a-i vedea compoziția încă din forma ei necântată. Notele muzicale se descompun de la sine în tăcere. Cu puțin ajutor din partea mea, notele și-au etalat ultima respirație, renunțând din oficiu la dreptul lor la ecou.

„Le-ai înregistrat suflarea?”

     Am trăit și ziua în care sunetul își găzduia plecarea de pe buzele tale. Mi-am fixat privirea pe mișcarea buzelor tale ca să le pot atinge norii. Erau plini de cuvinte nerostite ce căutau pământ sec pentru a-l uda cu zâmbetul ce se oprea în colțul buzelor tale. De pe buzele tale cuvintele născute deveneau zâmbete.

„Contează limba în care se nasc zâmbetele?”

     Uitasem de cafea. Am gustat din valul negru-auriu și am dat din cap satisfăcut. Apoi, am înghițit și m-am luminat. Amarul ei își adăpostește aroma în buchete prin care dorești să îți treci degetele cum o faci cu sunetul păsărilor în debut de primăvară. Mi-am pictat cerul gurii cu noaptea senină a unei cafele. Fără a lăsa un semn între nervurile nopții nu mai cutezam să îi număr orele.

„Roșul petalelor îți seamănă ție cu cadranul unui ceas?!

Cosmisian, 24 ianuarie 2018

16 gânduri despre „Contează limba în care se nasc zâmbetele?

  1. […] „Mi-a plăcut așa de mult articolul, încât l-am personificat. 🙂 Am vrut să pun în bold r… […]

  2. meddartis ianuarie 27, 2018 la 23:00 Reply

    – Contează limba în care se nasc zâmbetele?
    – Nu știu. Contează locul în care se nasc?
    – Dacă se nasc pe buzele tale, atunci da. Da, contează.
    Zâmbi, jucăușă.
    – Atunci, am să spun și eu că da. Dacă se nasc în limba noastră, atunci contează. Plutesc între noi, ca aburul cafelei pe care o sorbi cu atâta nesaț. Doar că nu sunt amare ca ea. Sunt dulci.
    – Ah, da, mi-am înfășurat eu degetele în jurul ceștii aburinde, făcând lichidul negru să se rotească în unde concentrice. Uitasem că nopților mele le place gustul amar al cafelei.
    Mă privea cu ochi feerici.
    – Dar, mai dormi după?
    – Prefer să demontez note, am spus enigmatic.
    Se încruntă, făcând o cută mică între sprâncenele elastice.
    – Așa cum unii cântă, revărsându-și toate misterele în notele care se înșiră pe portativ, eu scriu. Iau gând după gând, notă după notă, le iau pe toate și le frâng, scoțând din ele esența. În mâna mea, notele își etalează ultima respirație. Fac magie.
    – Dar… le-ai înregistrat suflarea?
    – Asta e magia. Suflarea lor devine ecoul meu. Fiecare esență parfumează câte o pagină, iar fiecare pagină devine câte un monument veșnic al unei nopți cu gust de cafea.
    – Să bei mai des, șopti ea, ridicându-se. Cafea, zic.
    Am prins-o de mână.
    – Pleci?
    – Vrei să mai stau? își privi agitată ceasul trandafiriu.
    – Nu știu, i-am zâmbit. Contează limba în care se nasc zâmbetele?
    Izbucni într-un râs cristalin și vesel, care făcu fărâme întunericul nopții și portativul meu.
    – Ei, contează sau nu? am tras-o mai aproape.
    – Dacă se nasc în limba noastră, atunci… Dar e irelevant. Nu putem sta mereu împreună, doar ca să îi îngăduim zâmbetului să se nască.
    – De ce nu? mi-am ridicat eu o sprânceană.
    Își cercetă din nou ceasul, cu gura întredeschisă. I-am acoperit încheietura cu mâna mea, iar ea și-a lăsat degetele să se împletească cu ale mele. Două mâini, pulsând ca una. Zece degete, suprapuse ca petalele unui trandafir. Glasul îmi suna neobișnuit de fericit.
    – Roșul petalelor îți seamănă ție cu cadranul unui ceas?

    Mi-a plăcut așa de mult articolul, încât l-am personificat. 🙂 Am vrut să pun în bold replicile tale, dar adevărul e că habar nu am cum, așa că le descoperi tu.

  3. Poteci de dor ianuarie 24, 2018 la 10:48 Reply

    Astea se nasc lângă espresso? De azi, voi începe să beau şi eu.
    Te felicit!

    • Cosmisian ianuarie 24, 2018 la 13:32 Reply

      Se nasc dupa primele inghitituri, la miezul noptii. Nimic nu se compara cu o cafea buna. In afara de…
      Am zambit cu apreciere pentru felicitarea ta! Sa ne spui cand scrii cu cafea in loc de cerneala. Iti amintesti ca Andreotti a pictat cu cafea in cateva randuri?

      • Poteci de dor ianuarie 24, 2018 la 13:34 Reply

        Vă voi spune când reuşesc.
        Da, îmi amintesc ceva, vag… eu nu voi putea aşa cum făcea ea.

        • Cosmisian ianuarie 24, 2018 la 13:36 Reply

          Tu reusesti foarte bine si fara cafea, desi cred ca iti place cafeaua.
          Sa pictezi, spui? Ca Andreotti? Ma tenteaza o proba 🙂 Ai incercat sa pictezi? Eu nu am nicio inclinatie spre o asemenea arta.

          • Poteci de dor ianuarie 24, 2018 la 14:05 Reply

            Îţi mulţumesc frumos!
            Eu pictez numai case şi copaci lângă ele. De cele mai multe ori, copacii-s mai mari decât casele. Am rămas la stadiul de 5 ani din punctul ăsta de vedere 😀

            • Cosmisian ianuarie 24, 2018 la 14:53 Reply

              Eu am evitat sa mai fac asta. In copilarie am fost dus (convins de un coleg fiind) la sculptura. M-a pus mesterul sa desenez ce vreau pe piatra in sine si, curios, am schitat ceva mult prea mic la baza. M-a intrebat cum planuiesc sa scap de (aproape toata piatra) surplusul de material ca sa ajung unde mi-am propus eu. 70% din material trebuia indepartat. Aparent, eram un dezastru. Ce nu stia domnia sa, profesorul, era ca acel ciot urma sa fie cumparat de Statul Roman cu 3 miliarde lei. Am ales sa sculptez eu pe furis acasa. Am taiat cu un fierastrau o bucata de BCA si am facut un soi de sperietoare de bataturi in calcaie. Daca intrebi, nu am apucat sa o folosesc. A frant-o fratele meu ca sa se razbune pe mine… :))

              • Poteci de dor ianuarie 25, 2018 la 10:47 Reply

                Ceeee ciot era ăla??? 😯
                Deci fratele tău a frânt 3 miliarde?

                • Cosmisian ianuarie 25, 2018 la 11:01

                  Numai cineva cu perspectiva putea afirma ce ai spus tu :)) Cu alte cuvinte, cand mi s-a disyrus opera, a fost salvata lumea de mine :))

  4. Vero ianuarie 24, 2018 la 09:55 Reply

    O cafea cu lapte si fara zahar , te rog! Una mareeee .

    • Cosmisian ianuarie 24, 2018 la 13:34 Reply

      O cana cu lapte si un caiet pentru gandurile ce se nasc, va rog!
      Sigur, amandoua sunt la simpla apasare a unui buton 🙂 Apesi tu de aceasta data?

  5. Scriitorul Mediocru ianuarie 24, 2018 la 02:20 Reply

    Marfa!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: