POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 11 – Copiii ar trebui lăsați să viseze!

POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 11 – Copiii ar trebui lăsați să viseze!

Dimineața a sosit mult mai devreme pentru făptura cu inimă fără răni. Se trezise mult prea devreme pentru nevoia mea de mai simți puțin căldura păturii. O urmăream și eu. Un Fascicul de Minune pătrundea printre pleoapele mele ușor arcuite, vesel și curios. Deschisese fereastra de la living spre culmea muntelui de unde soarele urma să îi caute ochii bărbatului rătăcit pe patul spitalului. Sau, poate pe ai mei. Își așezase o păturică adunată frumos sub coatele ei mici. Privea. Și desena. Surioara mea desena îmbrățișarea munților.

Am coborât cu mare atenție din pat și m-am strecurat în bucătărie. Acolo aveam ascunsă prima surpriză pentru dimineața cea mai importantă. Știam că următoarele dimineți își vor diminua impactul. Și aceasta cel mai probabil pentru că Anabelle mă va convinge să i le dau pe toate astăzi. Cumva, în avans. Iar eu nu cred că voi rezista.

– Pui mic, vino repede, repede!

Cu o tresăltare în piept, micuța s-a întors și a constatat că Erika nu era în pat. La cât de mic era apartamentul, nu era dificil de presupus că sora ei era deja în bucătărie. Ascunsese desenul sub păturică. Nu i-l putea dărui încă.

– Imediat, imediat vin! Strigă Anabelle.

– Haide, vino repede că am nevoie de ajutorul tău.

– Eri, imposibil, nu…

În loc să alerge spre cadoul așezat cu mare grijă pe o măsuța din marmură, aproape de sticluțele cu bujori ornamentali, Anabelle a alergat spre brațele deschise ale surorii ei. Se emoționase atât de tare încât lacrimile ei de fericire păreau izvoare încântătoare din munți.

Sursă poză!

– Te-ai gândit că asta îți voi pregăti pentru azi? Dar, spune sincer!

– Pot să o iau în brațe? 

Își îndreptă cu teamă palmele ei și o ridică cu teamă de pe masă. Părea ca o lume antică împrejmuită de ziduri groase și înalte, cu porți ce părea mult prea permisive. Lumea din interior putea fi observată din toate părțile. O ridicase și o așezare cu atenție la piept, apoi o mirosi. Mirosul acela, oh, te transporta în trecut, acolo unde începuturile își ascundeau poveștile în nesiguranță și necunoaștere. Își închisese ochii și îi mulțumi Erikăi pentru o asemenea surpriză. Cât de bine o știa. Cât de profundă îi era mulțumirea.

– Vino să te țin și eu în brațe, că mă faci să lupt cu fiecare milimetru al cadoului să te recâștig.

Anabelle primise un set excepțional de scrieri clasice pentru adolescenți, recopertate pentru a se potrivi cu cele primite de la tatăl lor. Dacă nu el le-a vorbit despre lumile ascunse în spatele paginilor, atunci cine?

Le-a luat pe toate și le-a dus cu mare grijă în camera ei. A îngenuncheat pe covorașul roșu din lână împletită cu fire subțiri de alb și le-a pus direct în troler. Ca să fie sigură. S-a întors în bucătărie și a îmbrățișat-o pe Erika în timp ce aceasta pregătea micul dejun.

– Nu-i așa că îți este dor de tata? Adesea aș vrea să povestesc cu el…

– Da, domnișoară, îmi lipsește mult. Dar, tu și mama ați făcut o treabă tare bună. Voi m-ați ajutat să fac din dorul de tată o încurajare de a merge înainte cu o inimă curajoasă. Tata a fost un om minunat până în ultima clipă. Să știi că te-a iubit foarte mult. Cel mai mult! Și eu! Și mama! Ești cadoul nostru nesperat. Tu nu realizezi încă ce mult ne-ai înfrumusețat nouă viața. Da, îmi lipsește tata, dar îl văd tot în tine. Și el era frumos ca tine. Cel mai frumos bărbat. El este cel mai frumos bărbat. Iar tu, domnișoară, ești cea mai frumoasă femeie din toate lumile.

– Așa cred și eu!

Puritatea acestei copile mă copleșea. Nu era tristă atunci când se gândea la tata. Am crescut-o într-o lume în care el era încă prezent. Nu o înșelam. Mama nu credea că trebuie să îi încrustezi copilei durerea pe care noi două o mângâiam pe frunți și pe brațe. Copiii ar trebui lăsați să viseze!

 

Capitolul precedent aici!

Va urma!

Cosmisian

26 de gânduri despre „POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 11 – Copiii ar trebui lăsați să viseze!

  1. Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite decembrie 6, 2017 la 01:34 Reply

    […] Capitolul precedent aici! […]

  2. meddartis decembrie 5, 2017 la 23:31 Reply

    Ei, aș! Ce mă mai iei tu peste picior. Așa îmi trebuie, dacă mă exprim ambiguu. Bine, o încasez și trec mai departe, cu Pierre al meu de braț. Lasă tu, lasă. :))

    • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 23:35 Reply

      Tu te exprimi bine, dar eu tot ma iau de tine. Ma surprinde ca tie iti place Pierre. Cand, in perioada de dinainte de accident? Intreb asa, ca sa stiu ce stii tu despre el 🙂

      • meddartis decembrie 5, 2017 la 23:48 Reply

        Nu așa. Am început de la fund, din repezeală și am citit o parte din povestea madamei Rocher cu Pierre, apoi am început ca tot omul, de la capitolul 1, ca să înțeleg, și am ajuns în salonul unde e intubat Pierre.
        Încet, încet, mă înfig în miezul poveștii.

        • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 23:51 Reply

          Mouelle Roucher este una dintre scrierile mele preferate. Am scris finalul de trei ori si nimeni nu garanteaza ca are doar 37 capitole. Nici macar eu…

          • meddartis decembrie 6, 2017 la 00:02 Reply

            Înseamnă că am ales bine. Pe asta am ales-o eu, melcul tu. Curiozitate: povestea melcului e favorita favorita, sau… ?

            • Cosmisian decembrie 6, 2017 la 00:04 Reply

              Povestea mea favorita este cea cu Nimburucul, apoi cea cu Melcul , Mouelle Roucher, urmata de Acordeonul de plus… Ar parea ca imi place tot ce am scris :))

              • meddartis decembrie 6, 2017 la 14:50 Reply

                Cred că trebui să apreciem propria noastră muncă, dar mintea mea mă trădează. Sunt mult prea autocritică, așa că nu îmi plac toate creațiile mele. Îmi pare rău că nu am văzut anunțul tău despre concursul Sadoveanu în timp util (eu abia în septembrie final mi-am făcut blogul), să mă evalueze cineva și pe partea asta, ceva mai obiectiv. Tu, pe când debutul?

                • Cosmisian decembrie 6, 2017 la 16:30

                  🙂 Debut? Nu cred ca prea curand 🙂

                • meddartis decembrie 6, 2017 la 21:23

                  😦

      • meddartis decembrie 5, 2017 la 23:48 Reply

        Nu este și versiune pdf?

        • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 23:50 Reply

          Ti-am trimis versiunea pdf pe email. 🙂

  3. meddartis decembrie 5, 2017 la 22:20 Reply

    Frumos tare, Cosmisian! Și ce bine merge copilăria și inocența din cuvintele tale cu ziua de astăzi, în care inima îmi e parcă mai ușoară și inima mai copilă.
    Să ai un moș cât mai darnic! 🙂

    • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 22:35 Reply

      Iar spui tu lucruri frumoase!
      Mi-am pregatit o cizmulita de elefant pentru ca imi doresc maine dimineata o gradina plina de capitole.
      Imediat te citesc si eu!

      • meddartis decembrie 5, 2017 la 23:00 Reply

        Tu începi, cu lucrurile frumoase! Săracul moș, de unde să scoată ditai sacul??
        Ei bine, sper ca cizmulița ta de elefant să primească tot ce cere (fără să-i păgubească pe copii!) și să ne înfruptăm zilele următoare și noi din dărnicia ta. Sunt datoare cu Povestea melcului zburător, dar cred că mă acaparează Pierre aici de față, așa că voi avea mai multe de parcurs.
        Mă bucur tare mult de oamenii care au cuvintele… la ei, știi tu. 🙂

        • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 23:05 Reply

          Pierre iti place tie 🙂 Of, of! Pareai mai atrasa de melci, dar vad ca ai alunecat pre Pierre in jos pe cursul ascendent al povestii lui.
          Cat despre cizmulita, te asigur ca gradinii ii voi da ocazia de a-si povesti trecerile de vreme, iar copiiilor le voi oferi sunetul ascuns al dorului care nu intristeaza.

          • meddartis decembrie 5, 2017 la 23:13 Reply

            Cred că după o anumită oră și după câteva pahare de vin, melcii vor părea la fel de atrăgători ca și cuceritorul Pierre. Până atunci, am să cochetez mai acerb cu cel din urmă.
            Aștept, aștept. Spor la scris!

            • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 23:29 Reply

              Sa inteleg ca tu oferi melcilor vin? Cateva pahare? Vai de carapacea lor, la ce ii supui tu. Ei atragatori, Pierre cuceritor, asta pare idila de poveste de povestit.

  4. Poteci de dor decembrie 5, 2017 la 17:26 Reply

    Scrii mult prea rar pentru cât de frumos aşterni cuvinte. Ia să te pui pe treabă!

    • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 18:12 Reply

      Multumesc, Potecuto. Poate scriu urmatoarele randuri in seara aceasta, cat inca mai este proaspata impresia cadoului.

  5. Vero decembrie 5, 2017 la 08:11 Reply

    Sensibil. Astept continuarea❤

    • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 09:11 Reply

      Buna dimineata. Sa stii ca micul dejun a fost bogat. Probabil voi detalia ce a pregatit ca sa va fac pofta. Curand voi scrie urmatorul capitol. Mi-am pierdut indemanarea si am nevoie de putin exercitiu sa imi revin. Poate ma ajuta si zapada care fulguie pe pagina mea. O fi inspiratia si eu nu stiu.

      • Vero decembrie 5, 2017 la 09:22 Reply

        Pasii marunti sunt cei mai siguri. Buna dimi, Cosmin!

        • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 09:57 Reply

          Pasii mici si micile ajustari necesare. Am citit acum ce am scris. Oh, ce de impunsaturi ortografice de noapte! 🙂

          • Vero decembrie 5, 2017 la 10:13 Reply

            eu nu am văzut!!!
            am fost prea prinsa in poveste!

            • Cosmisian decembrie 5, 2017 la 10:47 Reply

              Ma bucur ca nu ai observat. Eu am observat si voi modifica 🙂 pe ascuns.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: