Omul propriilor mele ghilimele

Omul propriilor mele ghilimele

„A fost odată” un copil căruia nu i s-a citit niciodată o poveste pentru copii, dar care a auzit din când în când: „Ai încheiat citatul?!” pe vremea când bietul de el nu credea că citează propria repetiție în oglindă. Oare se știa de atunci că ar putea deveni cândva scriitor?

„A fost odată” un copil care păstra în inima lui cu lanțuri teama că alți actori vor muri pentru a da viață filmelor de război, împins în pernele înalte din camera mijlocie. Sau, în camera din copilărie, unde împărțea delirul său cu râsul bunicii. Avea pieptul plin de durerea ce i-a măcinat coastele, agonizând în fața insuccesului de a reduce numărul celor care plăteau scump pentru meseria de actor. Oare ce se întâmpla cu caii ce mureau la filmări?

„A fost odată” un copil care a crezut că tot ce este dincolo de capacitatea lui de reproducere, este trucaj. Părea mai ușor să fii o copie decât un original, un trucaj reușit, decât un rol bine însușit. Dar, au trecut și acele zile, în special după ziua în care mama lui l-a dus la un croitor ca să i se confirme că are și el la rându-i, stofă de actor. De atunci o tot dă în trucaje.

Cea mai nefericită este copilăria celor care se blochează „ca-n povești”, doar că o fac prea târziu. Imaginația le pornește mai greu, sensul lucrurilor este întotdeauna subiectiv, iar visarea este în spatele ochilor chiar și atunci când te fac să crezi că s-au maturizat. Dar, pentru ei, „a fost ca niciodată”.

O privea și îi plăceau sprâncenele dese, negre, ca ochii ei. O visa printre instrucțiunile primite, menite să îi ofere în plină vacanță de vară puțin rost. Tatăl fetei l-a pus să facă și el un rost, la faianță. Aproape i-a reușit, până a realizat că fata e „din rude mari împărătești”, iar legea statutului social era mai cimentată pentru cei de rang înalt.

Iar ea, „O prea frumoasă fată”

Am înteles că Eminescu a scris mai mult de 98 de stofe la Luceafărul său. Nu sunt Eminescu, nici Creanga nu mi-o tai de sub picioare să mă avânt cu explicații, că mă risc. Și, de zburat nu zbor, ca alt român aviator. Sunt un simplu citat, sunt omul propriilor mele ghilimele, visător până la stele, acolo unde Luceafărul visa la pâmânt.

Dilema cu visatul noaptea când el o lumina, o țin pentru mine că poate într-o zi o voi afla. Astăzi am redus la satiră prima mea iscălitură, o fac aici la interviu, cu strofa primă, ce cotitură!

Cosmisian

Poza aparține cuiva, dar nu știu cui. Eu doar aștept un Luceafăr plutitor spre zi, să își vadă de coborâre, că poate dă și el un sens rostului meu, să mă fac și eu meșter până-ntr-un târziu. Devreme nu mi-a ieșit.

6 gânduri despre „Omul propriilor mele ghilimele

  1. Poteci de dor Iulie 27, 2017 la 20:34 Reply

    Ai creat o versiune personalizată a Luceafărului 😉

    • Cosmisian Iulie 27, 2017 la 20:43 Reply

      Am cautat sa inteleg si eu prima strofa. M-am temut sa merg mai departe, se intelege de ce. Cum ar fi fost sa scriu cum am scris, pe marginea a inca 2, 3 strofe?!
      De fapt, imi facusem in minte planuri sa scriu despre Irette sau Mouelle, dar am sfarsit-o cu Eminescu. Cum de, nu stiu 🙂

      • Poteci de dor Iulie 27, 2017 la 20:44 Reply

        Nu mai contează cum de. Ţi-a ieşit de minune! 😉

        • Cosmisian Iulie 27, 2017 la 20:45 Reply

          Multumesc. Recunosc ca si mie mi-a placut. Dar, m-am oprit la timp. Am mai scris ceva despre Luceafar, dar mai siropos. Las siropismele pentru la toamna 🙂

  2. racoltapetru6 Iulie 27, 2017 la 11:26 Reply

    Eu cred că te-a luminat bine Luceafărul, iar Creanga te susține cu putere, din moment ce textele cu „A fost odată…” nu sunt nicidecum niște citate, ci prologul unor povestiri pline de imaginație. Așa cum îți stă în caracter.

    • Cosmisian Iulie 27, 2017 la 11:49 Reply

      Asta mi-ar mai lipsi, sa ma aventurez intr-o noua poveste. Pana acum sunt dator cu un final urmatoarelor serii:
      Sisif, Mouelle Roucher, Etiere, Papadiei, Acordeonului de plus, Fluturilor de cristal… cred ca mai sunt cateva. Nici eu nu mai stiu ce sa fac. Nu sunt un om de cuvant, scriu Final si apoi apar iar cu material, scriu Va urma! si textul nescris cu anii va sta…
      Multumesc pentru aprecieri! Intotdeauna sunteti o incurajare!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: