Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 35 – Vinul unui degustător te amețeste elegant

Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 35 –

Vinul unui degustător te amețeste elegant

 De fapt, Mouelle avea nevoie mai mult să îl știe aproape, să vadă în el fermitate în iubire. Trăiseră în contratimp, sperând că iubirea presupusă este suficientă. După toate cele întâmplate, îi vine greu să nu scrijelească pe umerii timpului semne ale trecerii în încercarea de a fixa iubirea în două suflete călătoare. Timpul a devenit o oglindă cu două părți ce reflectă iubire în lumile pe care le unește.

Și-au dat întâlnire în parcul unde se plimbaseră Eugenne și tânărul scriitor cu luni bune înainte.

Ora 18

 Pierre venise îmbrăcat cu o helancă neagră, mulată pe interiorul unui sacou negru cu guler gri închis, din catifea. Cotierele mascau ranile produse de gândurile fixate pe coate, în nopțile tăcerii. În timp ce se apropiau unul de altul, îl studia. Întotdeauna o bucura eleganța cu care pășea, un bărbat bine, frumos cu pași plasați aproape amortizând sfâșierea distanței dintre ei. Ținea în mâna dreapta un cofrag cu două cafele mari, aburind. În mâna stângă ținea un trandafir neînflorit pe care îl lăsase în prelungirea piciorului. Galben intens. Se apropia ușor nesigur de reacția ei, dar Mouelle era deja amețită în cel mai elegant mod din prima clipă în care i-a ajuns în câmpul vizual. Vinul lui o cucerise din prima.

Se îndrăgostise de el din clipa în care îl remarcase. Se iubeau cu durerea despărțirii, dar pașii lui erau singurii de care avea nevoie relația lor. Ea stătea pe loc. Alergase prea mult pe o bandă rulantă care o ținea blocată în adormirea lui. Venise timpul să îi ofere din nou ocazia să o deguste, să se reîndrăgostească în doi.

Ajuns în dreptul ei, a privit-o calm, parcă dorind să îi reinvețe chipul, doar că Mouelle i-a simțit mișcarea ochilor pe chip și l-a aplecat spre trandafir.

sursa poza – google

– Un trandafir galben!

– Mouelle!

– Pierre!

Și-a așezat degetele catifelate și subțiri pe palma lui, ridicând-o lent până când trandafirul ajunsese aproape de chipul ei, apoi l-a mirosit, luându-l din măna lui.

– Mi-ai adus un trandafir. Și cafea. Iar tu ești atât de elegant. Cuceritorule.

– Mintea îmi este plină de scenarii care m-au încolțit de îndată ce am fixat timpul acestei plimbări.

– Nu te gândi prea mult, Pierre. Permite-mi să te cuprind de braț. Vino, să ne plimbăm.

Pantofii cu toc înalt însoțeau cuplul tăcut într-o seară deosebită. Nu și-au spus prea multe la început. Din când în când privea trandafirul și îl mirosea.

– Să ne oprim, Pierre. Aș vrea să gust din cafea. Sunt la fel, sau voi fi nevoită să le gust pe amândouă? Mouelle nu se putea stăpâni. Îl tachină. Doar că nu se aștepta să îi răspundă. Cafelele erau la fel, dar Pierre a zâmbit și i-a spus că fiecare e specială și nu putea să se decidă pe care să i-o ofere ei. S-au oprit în dreptul unei bănci din lemn ce mărginea peretele verde al unui labirint de arbori pitici.

Aveau sufletele pline de cuvinte, de regret și dor. Multe erau de spus, de simțit și recuperat. Timpul trecut nu se întoarce, dar se transformă într-o scoarță dură a unui arbore viu. Aveau întrebări, dar coma a devenit lecția care i-a făcut pe amândoi răbdători. Puteau aștepta.

Pierre a verificat banca înainte să îi întindă o mână de sprijin celei care i-a zădărnicit orice plan de evadare. Mouelle avea pielea catifelată, iar lui îi revenea sarcina dificilă de a-i lăsa degetele să alunece din palma lui în timp ce corpul atingea banca. S-a așezat și el, s-a lăsat pe spate și a cuprins-o la piept. A inspirat adânc. L-a durut senzația de pe pieptul lui. O iubise din clipa în care s-au văzut. Imaturitatea și mentalitatea sucită l-au făcut să o lase din mână. Acum, acum nu mai dorea să o piardă. Nu din nou. Nu când o regăsise încă iubindu-l. Își duse brațul pe sub al ei, trecându-l peste abdomenul ei. O simțea, lipită de el, cum căldura ei se armoniza cu pieptul lui. O iubea.

– Am atâtea să îți spun! A șoptit Pierre în părul ei cu miros atât de proaspăt, ca al unui câmp înflorit în adierea vântului.

– Sssst, Pierre. Nu vorbi despre asta cum. Să rămânem aici, îmbrățișați. Eu zic că este suficient. Tu nu crezi la fel?

Și-a lăsat capul pe spate, atingându-i umarul. Îl privea așa, zâmbindu-i.

– Tot ce îmi doresc acum și îmi doresc mult, este un sărut.

Ultima frântură de soare a îndrăznit să își așeze curiozitatea pe pleoapele ei închise, în plin act delicat al unui sărut de prea mult timp ferecat în imaginația ei. În sfârșit putea să îi joace timpului o carte pe care acesta nu o putea citi. Sărutul este cea mai spectaculoasă invenție umană, ce străpunge inimi reci, aruncând punți peste dislexia timpului când vine vorba de iubire.

Cosmisian,

Va urma!

Citeste capitolul precedent aici!

Citeste capitolul urmator aici!

6 gânduri despre „Dezliterare pe fuior de timp – Mouelle Roucher – Capitolul 35 – Vinul unui degustător te amețeste elegant

  1. Poteci de dor Iulie 26, 2017 la 21:38 Reply

    păi, să urmeze. Că merităm să citim texte frumoase că am fost cuminţi. Am păpat tot şi nu am vorbit cu străinii pe stradă.

    • Cosmisian Iulie 26, 2017 la 22:09 Reply

      Stiam eu ca nu vorbiti cu strainii ca doar am intrebat de voi si nimeni n-am fluturat din buze. Scriu, cumva Mouelle e tare pe sufletul meu. Multumesc, Potecuto.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: