POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 5 – Legendele se nasc sub ochii noștri

POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 5 – Legendele se nasc sub ochii noștri

Agitația provocată de găsirea trupului unui bărbat la poalele munților, aproape de o cărare acoperită din nou de verdeață, era evidentă. Nu înțelegea nimeni cum a ajuns acest bărbat acolo. Nu îl cunoștea nimeni și nu se raportase dispariția vreunui om în acea zonă. Trupul îi era rănit în prea multe locuri de parcă trecuse printr-o fereastră ce l-a sfâșiat. Era intubat și nu schița nimic. Avea ochii deschiși puțin, privind în gol. L-am urmărit încă de când l-au adus, atrasă fiind de noutatea unei asemenea drame. Mă mutasem după rezidențiat în munți, într-un orășel liniștit, unde rar ambulanțele ar fi alarmat prin prezența lor. Dar azi o făcuse. Vestea se răspândise repede, iar telefonul îmi suna mai des ca oricând. Apoi, a sunat mama.

– Da, e adevărat! A fost găsit un bărbat în apropiere de „puntea nopții”. Nimeni nu știe de unde a apărut.

– Erika, tu să ai grijă, mamă, să ai grijă! Se auzi în difuzorul telefonului.

– Mamă, nu cred în povești. O să vezi că băieții de la Districtul 1 îi vor da de capăt repede. Sunt polițiști buni, să știi! Oamenii nu apar de niciunde…

– Să nu închizi că vrea să îți vorbească și sora ta. Hai, vorbește!

Anabelle își drese vocea solemn și îi spune surorii ei mai mari, cu un tremur drăgălaș în voce:

– Mai pot veni la tine? Convinge-o pe mama că acum se teme de basme. Spune-i și tu că nu există în realitate niciun „bărbat cu făclie”. Haide, că nu o să îți pară rău că vin.

– Hei, puștoaico, doar ți-am spus că te aștept la gară, de ce te-ai mai da pe lângă mine?! Știi tu bine că ești sora mea favorită…

– Și singura, rostise Anabelle peste sora ei…

– Da, și singura. Pup, puștoaică. A, să nu uit. Să nu vii aici fără cărți! Așa ne-a fost înțelegerea, nu?

– Cam așa ne-a fost, rostise fără încântare, puștoaica. Te pup și eu!

Își întoarse privirea din nou spre patul unde era intubat necunoscutul, făcând în mintea ei tot felul de scenarii, iar în câteva dintre ele își imagina momentul în care se trezea, ba nu, în care ea îl trezea pe necunoscut… Deși rănit, era un bărbat chipeș, înalt și liniștit. Avea o liniște pe chipul lui tăcut! Ceva o atrăgea la el, o tulbura, o zăpăcea chiar. Și, nu era bine. Era un pacient într-o stare destul nefericită, îmbrăcat destul de nostim, de atipic, sau de neobișnuit. Iar ei nu i se mai întâmplase din adolescență să se îndrăgostească de un necunoscut complet.

Printre locuitorii văii se vorbea adesea despre momentul acela special al primăverii când soarele părea a pune stăpânire pe vârful muntelui. Legenda despre un bărbat care se rătăcise în munți, se formase doar în împrejurimi. Se crede că muntele ascunde în interior o lume de cristale luminiscente care îți taie respirația și că bărbatul nimerise din întâmplare o intrare în munte. Unii chiar au spus că inima bărbatului devenise din cristal, alții că tot trupul lui se transformase în cristal translucid. Eu rămân la o explicație mult mai credibilă, ca și în cazul de față, al turistului găsit acolo unde începe „puntea nopții”. Oamenilor rătăciți le place să exagereze, vorbind la superlativ despre peripețiile lor. Mai bine ar citi și ei avertismentele care interzic traseele periculoase fără însoțitor.

Privind spre pacientul misterios, Erika se întreba ce povești va spune și acesta când se va trezi. Trecuseră doar 13 ore de când îl stabilizaseră, iar soarele își făcea loc printre norii cenușii. Prima rază lovi vârful muntelui. Erika privea uluită pentru prima dată acest eveniment extraordinar ce prevestea începutul unui anotimp atât de plin de viață. Cum stătea sprijinită cu un umăr de tocul ferestrei, o rază de soare i-a trecut peste umărul ei fin și a lovit direct în leoapele închise ale necunoscutului. Acesta se trezi speriat. Poate la fel de speriată fusese și ea, dar rămăsese blocată în ochii lui verzi cu irizații de căprui deschis. Amândoi oftaseră, dar motivul era evident diferit.

Va urma!

Cosmisian, Timisoara

Sursa poza

Fluturi de cristal 4

Fluturi de cristl 6

8 gânduri despre „POVESTEA FLUTURILOR DE CRISTAL – 5 – Legendele se nasc sub ochii noștri

  1. Suflet Martie 26, 2017 la 17:05 Reply

    Uneori nu vrem să credem nici ce vedem cu ochii noștri. Multe legende și povești s-au născut în ceața munților. Mi-ai adus aminte cumva de Vitoria Lipan. 🙂

    • Cosmisian Martie 26, 2017 la 17:16 Reply

      Erika are dificultati, am observat. Se va descurca ea cumva…

      • Suflet Martie 26, 2017 la 17:20 Reply

        🙂 Mi-a plăcut mult cum ai descris raza care lovește vârful muntelui. Nu mă pricep la astronomie, dar primăvara soarele apare din ce în ce mai sus pe cer nu?…

        • Cosmisian Martie 26, 2017 la 17:41 Reply

          aaaa, cred. Nu ma pricep la astronomie, dar asa cred ca se vede. cel putin la mine la fereastra asa a aparut 🙂

  2. Cosmisian Martie 26, 2017 la 16:53 Reply

    „Am citit printre picaturi…uneori nu inteleg nimic din ce scrii…aceasta este una din zile..in care nu inteleg… Tu te stii mai bine..poate altii inteleg. Nu stiu…” Comentariu primit azi dupa ce am publicat. 😦 facut cu sinceritate…

    • Cosmisian Martie 26, 2017 la 17:15 Reply

      Raspund misterioasei replici sincer, mi s-a spus adesea si recunosc ca scriu mai ciudatel. daca si eu am dificultati cu ce scriu, pot avea pretentia din partea altora? sper sa invat sa scriu mult mai bine.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: