Care dintre ele este geamăna celeilalte?

Care dintre ele este geamăna celeilalte?

M-am trezit spre dimineață, valurile își măcinau gândurile intense, încercând să vorbească stâncilor rebele, pierdute de trunchiul munților din care și-au desprins muchiile ascuțite. Le auzeam lovindu-se repetat, insistent, risipind forma cu care reveneau de fiecare dată. M-am ridicat de pe pătura pe care am dormit, scuturându-mi nisipul de pe coate. Auzeam vocea unei tinere care alerga fericită într-o rochie albă, simplă. O priveam. Alerga atât de fin încât urmele lăsate de ea pe nisip erau acoperite prea repede. Părea că apa dorea să umple golurile formate de tălpile ei, îmbrățișând cu repeziciune bucăți de suflet fin.

Oare de la atingerea delicată a tălpilor fetei era nisipul auriu?

Soarele strălucea prin părul negru al fetei, încercând să își onduleze razele din pură invidie; fata avea părul spiralat. Vântul îi sprijinea alergarea, iar ea zburda vesele, cântând. Nu știa că o privesc. Preț de câteva minute timpul și-a deviat cursul pentru a forma o buclă, una mică, asemănătoare părului fetei. Lumina călătorea mult sub viteza cu care era obișnuită, încetinindu-și mișcarea în jurul fetei, sprijinind-o pe reflexia sa de pe nisipul umed. Timpul reușise să îi definească un nou sens luminii soarelui. Tânăra nu părea încurcată sau surprinsă de Timp și Soare.

Oare se cunoșteau?

Mi-am ridicat privirea spre pata tot mai insistentă de lumină. Ochii mei deveniseră neîncăpători pentru lumina ce mă inundase, iar aceasta se revărsa din ochii mei. Am căzut în genunchi pe pătură, imprimând în nisipul ce o susținea două cavități în forma genunchilor mei, a ochilor mei. Lumina caldă a soarelui mă durea, afectându-mi percepția. Mă uitam uimit și, în fața mea alergau două fete la fel, subțirele, cu părul negru și ondulat. Invidia soarelui. Dacă și el vede ce văd eu, sunt sigur că e zăpăcit definitiv, blocat în brațele unui timp amețit într-o buclă a sa, proprie. Vântul le purta amândurora rochiile albe, prinse cu grijă de formele lor fine, adolescentine, din care izvorau fâșii albe de pânză de in moale.

Oare aș putea să îmi păstrez durerea din ochi ce mă făcuse să văd dublu?

Norii de deasupra mării nu păreau a se risipi. Erau albi și rarefiați, purtați la gât, ca o eșarfă. Nu știai exact unde încep și unde se termină. O eșarfă rarefiată ce învăluia câte o fată pentru fiecare ochi. Minunea unei dimineți pe o insulă este să vezi cu fiecare ochi aceeași ființă, care este două, două ființe ce nu își mai întregesc asemănarea perfectă în retină. Mi-am dus palmele în spatele capului, parcă dorind să îmi susțin uimirea încă puțin, sau poate doar ceafa. Fetele râdeau ca un ecou al propriului lor râs. Era atât de asemănător încât m-au făcut să cred că sunt un ecou continuu al propriei lor veselii. Nisipul continua să le adăpostească forma perfectă a tălpilor, iar apa mării se grăbea să pună stăpânire pe auriul ce se năștea acolo.

img_542603

Oare este cu putință să am două inimi, una pentru fiecare ființă pe care o vedeam cu ochii?

Mi-am ridicat vocea și am oftat. Așa cum o face pădurea în plină noapte, suspinând a singurătate. Iar păsările nopții știu acest oftat, al meu, al pădurii. Vântul mi-a simțit aerul din piept și s-a oprit brusc. Franjurii albi de in ușor transparent au căzut pe trupul fetelor, păstrând intactă suplețea lor. S-au luat de mână, două firi perfecte, s-au privit în timp ce pășeau spre mine, lăsând în urma lor o singură pereche de urme, a lor. Le priveam și eu, îngemănări ludice care au oprit în loc lumina soarelui, prinsă în părul lor, norilor le-au dat pentru prima dată un sprijin în delicatețea gâtului lor, un sprijin dual, o nerisipire vremelnică. Veneau spre mine, chicotind.

Oare timpul le înfășurase brățara misterioasă a asemănării lor năucitoare?

Frunzele unui palmier căzuseră pe nisip, verzi și dure. Le-am ridicat și am încercat să mă ascund în spatele lor. Tulburarea din ochii mei încă nu dispăruse, ba mai mult, le vedeam trupurile tinere apropiindu-se de mine până la gradul în care definiția frumosului își întregea forma în pieptul meu. Când m-au salutat, am auzit o singură voce. Mă mir că dimineața nu s-a jucat și cu auzul meu. Vorbeau pe rând și emanau bucuria la modul absolut. Râdeau, curioase de o ființa despuiată de simțurile ce îi dăduseră cândva stabilitate. În fața lor, vedeam o îngemănare, auzeam o singură voce, iar natura părea să le țină isonul în confuzia ce îmi zăpăcea rațiunea. Chiar și două tot nu puteam înțelege unde le era diferența.

Oare dacă le îmbrățișez îmi pot da seama dacă sunt una, două sau una și aceeași?

Mi-aș dori să le pot păstra pe amândouă în pieptul meu. Când s-au apropiat de mine miroseau a flori de pădure, ascunse de privirile nebănuitoare ale ochilor mei ce vedeau dublu. Le-am atins chipurile, dar erau la fel. Buzelor le-am desenat forma din propriile lor cuvinte. Un ruj sofisticat și dulce le-a desenat aceeași perfecțiune, lăsându-mă în continuare confuz. Forma chipului lor era neegalată, iar tenul lor alb nu lăsa loc de interpretare. Soarele din părul fetelor le era doar lor balsam, atât de plăcut la atingere, spiralându-se pe mângâierile mele. Încep să mă obișnuiesc cu iluzia produsă de ochii mei care văd o ființă cu două trupuri perfect la fel. Pe ascuns i-am prins unei ființe la fel o aluniță pe chip în speranța că le voi prinde cu diferența.

Oare dacă își mută alunița de la una la alta eu mai știu care dintre ele este geamăna celeilalte? Dar, ca să fiu sigur, i-am pus celeilalte gropițe-n obraji

Cosmisian, Timisoara

Sursa poza

Tag-uri:, , ,

18 gânduri despre „Care dintre ele este geamăna celeilalte?

  1. ane Februarie 23, 2017 la 20:57 Reply

    Vreau si eu gropite in obraji d-nule scriitor; pictor? 🙂

    • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 21:02 Reply

      Gropitele sunt doar pentru identificarea gemenelor. Persoanele care nu se vad dublu au nevoie de alte efecte personalizate 🙂 Ia sa vedem ce ti se potriveste…

      • ane Februarie 23, 2017 la 21:07 Reply

        …ochi verzi, se poate?

        • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 21:07 Reply

          Le pot schimba ochilor culoarea, dar nu traiectoria 🙂

          • ane Februarie 23, 2017 la 21:17 Reply

            Traiectoria e buna :)) culoarea e problema…

            • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 21:19 Reply

              Eu cand privesc spre soare, nu am culoare 🙂

              • ane Februarie 23, 2017 la 21:29 Reply

                Nici eu,am ochelari de soare 🙂

                • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 21:36

                  Oare culoarea ochelarilor se schimba in functie de soare sau in functie de culoarea ochilor? Ca, de cand mi-a intrat soarele-n ochi si vad cu fiecare ochi acelasi lucru, nu mai stiu ce se intampla cand mai adaugi si o pereche de ochelari. De ce sa ii mai spunem perechii ‘ochelari de soare’ cand ii putem spune ‘ochelari de culoare’?!

                • ane Februarie 23, 2017 la 21:59

                  Culoarea ochelarilor nu se schimba,ei te protejeaza, da, si eu vad acelasi lucru cu ambii ochii,pana aici am trecut clasa? Ochelari de soare, e corect. Nota ?!

                • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 22:29

                  Nota discordanta nu e, doar nota minunata 🙂

  2. SufletNeînțeles Februarie 23, 2017 la 17:59 Reply

    Superb ai descris dedublarea cauzată de ochi prea îndrăgostiți 🙂

    • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 18:08 Reply

      Ochi prea indragostiti 🙂 Eu credeam ca e de la soare, sau chiar de la faptul ca fata e geamana ei identica 🙂

      • SufletNeînțeles Februarie 23, 2017 la 19:02 Reply

        Sau toate acestea împreună, nu putem știi 🙂

        • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 20:22 Reply

          Ar trebui sa le intreb si pe ele, pe ea, pe geamana celei care este identica cu sine insasi. Oare ele ar putea spune ceva? Eu recunosc ca mi-a intrat soarele-n ochi, dar lor? Lor le-am intrat in ochi? Mie cine imi raspunde la intrebari? Cine? 🙂

          • SufletNeînțeles Februarie 23, 2017 la 20:42 Reply

            🙂 cred cã doar tu îti poti rãspunde

            • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 21:01 Reply

              Hihi… Imi voi raspunde intr-un articol viitor 🙂

  3. Poteci de dor Februarie 23, 2017 la 09:55 Reply

    Nu ştiu ce le-au spus valurile stâncilor dar se pare că tu ai făcut o vrajă sau ceva că prea au curs cuvintele ca şi cum nu-s din lumea asta.

    • Cosmisian Februarie 23, 2017 la 12:46 Reply

      Au curs foarte usor, recunosc. M-a surprins si pe mine, acel scriitor care nu mai scrie. Ce e drept, subiectul gemenilor ma fascineaza. Cred ca este al treilea articol in ultimul an (si singurele 🙂 ). Ma bucur ca place!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: