Cred că lui Dumnezeu i-a luat puțin timp să îmi liniștească zbuciumul din minte

Cred că lui Dumnezeu i-a luat puțin timp să îmi liniștească zbuciumul din minte

E seară. Repetiție. Se întâmplă cu regularitate, calm, rece și îndestulător de identic. Eu. Mă recunosc din propria senzație, prin simțuri tocite pe o masă veche, plină de instrumente de scris pe care nu le folosesc niciodată. Știu că sunt eu, dar am o stranie senzaţie că am rămas gol. O formă cognitivă cu umbre de identitate, fără putere, fără dor de mine, fără căutarea unei zile în care să mă simt deplin eu însumi.

Mă privesc senin seară de seară și mă așez în pat liniștit că îmi lipsește zgomotul din mintea mea, agitația cu care îmi zumzăia trupul pe care îl istoveam în pagini scrise înainte să îl izbesc de perna pe care o roteam pe cealaltă parte în căutarea liniștii. Acum nu mă mai deranjează lipsa de gânduri ce căutau să se desprindă de zbuciumul meu interior. Mă surprind indiferent față de pagini goale lăsate în nescriere. Până la urmă, ce este o pagină fără scris? Doar nu le voi pagina ca să se simtă utile…

De două luni mă întreb dacă nu am pățit ceva la creier. Pare că am o amnezie conștientă. Ca o paralizie pe care o simți în tocmai organul care ar trebui să funcționeze. Cel puțin să o facă până la gradul de comoditate. Sau, de identitate recunoscută. Mi-am dat seama că am probleme cu creierul când am observat că nu mai nasc idei, nu mai notez lucruri. Fără a deveni mai deștept, m-am dezis de notițe.

devorbacutine

Sursa poza

M-am ferit întotdeauna de labirintul minții mele, vara. Pereții întortocheați mă distrag de la scopul impus de ideea de labirint. Oare trebuie să mă las pierdut, poate trebuie să admit că perfecțiunea lui mă conduce spre cel mai adânc loc al său, acolo unde sunt cel mai pierdut tocmai când am realizat că am descoperit destinația finală. Mi-a plăcut labirintul de piatră, rece ca mintea mea înghețată în plină noapte. Puteam scrie pe umbrele lipite atemporal pe ziduri întrerupte, puteam plasa versuri neterminate pe aici și pe acolo știind că rima scuturată la final putea prinde împreună poezii seci în căutarea sensului lor. Am încercat să zidesc golurile înșelătoare din labirintul nopții, dar nu mi-a reușit. Doar oameni fără minte pot crede că poți ajunge la destinație dacă îți închizi singur căile de neacces.

Cred că lui Dumnezeu i-a luat puțin timp să îmi liniștească zbuciumul din minte. Agitația de dinainte era de la fâlfâitul aripilor de rațe sălbatice. Nu poți reține gândurile altora. Greșeala mea a fost să cred că zumzăitul gândurilor pe care le gândeau alții va rămâne suficient în mintea mea cât să le pot nota. Sau măcar reține…

E seară. Noapte se confundă cu muzica ritmată din căști. Pe mine m-am pierdut. Te-am găsit pe tine, încă aici. Ocupată cu propria ta singurătate, dar albă și dispusă, nescrisă dar permeabilă. Te ating cu degetele și îți simt imperfecțiunea. Tu nu ai nicio vină, o am eu, că te-am atins să o simt. Mă întreb ce aș putea scrie pe tine, cum ți-aș modela imperfecţiunea. În noaptea asta ai ochi. O pagină albă cu ochi negri, sau aproape negri. Mă privești jucăuș. Puțin derutată. Oare tu mi-ai ieșit în cale sau eu ți-am făcut loc spre acel loc din inima mea unde scriu? Foamea cu care absorbi cuvintele mă nedumerește. Te scriu fără discernământ. Mă lași să o fac. Îți este milă de un om care și-a pierdut mintea și o știe.

Cosmisian,

Timisoara

20 de gânduri despre „Cred că lui Dumnezeu i-a luat puțin timp să îmi liniștească zbuciumul din minte

  1. charlie-tales Mai 7, 2017 la 20:31 Reply

    „Pe mine m-am pierdut. Te-am găsit pe tine, încă aici.”
    E o adevărată plăcere să citesc gândurile tale și să mă regăsesc în ele 🙂

    • Cosmisian Mai 7, 2017 la 20:36 Reply

      Apreciez vizita ta si timpul pe care l-ai oferit acestor ganduri. Esti binevenita aici oricand doresti. Sunt sigur ca oricine te viziteaza va fi la fel de incantat de versurile pe care le scrii tu.

  2. ane Ianuarie 28, 2017 la 13:41 Reply

    „Îți este milă de un om care și-a pierdut mintea și o știe. Tu nu ai nicio vină, o am eu, că te-am atins să o simt”. SUPERB! C

    • ane Ianuarie 28, 2017 la 13:43 Reply

      S-a dus fara sa vreau 🙂 Cel din poza esti tu,poate te intalnesc pe strada sa te salut 🙂

      • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 14:01 Reply

        Ei da, nu sunt eu asa barbat, chipes si elegant. Eu sunt un pustiu cu mintea goala, nu am spus asta in postare? hihi

        • ane Ianuarie 28, 2017 la 14:39 Reply

          🙂 Ei,Nu pot sa te cred! 🙂

    • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 14:00 Reply

      Multumesc. Si mie imi place cum suna 🙂

  3. Poteci de dor Ianuarie 28, 2017 la 11:45 Reply

    Dacă aşa scrie cineva căruia i s-a liniştit zbuciumul, mă întreb cum scrie cu toată neliniştirea-n inimă şi minte?
    Pe nerăsuflate se citeşte asta.

    • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 11:58 Reply

      nu stiu cum se citeste ce scrie cineva caruia ii lipseste zbuciumul, firesc si benefic, dar in absenta lui e ca un fel de dezlipire de normalitate, ca o transmutare dintr-o dimensiune unde erai tu intr-alta unde esti tu si esti gol si lipsit de sens…
      Eu sper sa imi revin 🙂

      • Poteci de dor Ianuarie 28, 2017 la 12:23 Reply

        Îţi vei reveni, trebuie! 😉

        • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 12:24 Reply

          Savurez si eu noua stare a lucrurilor. Mi-a spus cineva ca Dumnezeu a facut repede extractia, ca nu avea mult de luat 🙂

          • Poteci de dor Ianuarie 28, 2017 la 12:25 Reply

            A ştiut El ce să facă.

            • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 12:31 Reply

              Eu privesc cu seninatate experianta de gol…. mi-este noua, pentru cineva caruia nu ii statea mintea-n loc. Asta e, mai sunt si eu fara ganduri, fara idei. Sunt amortit, nu ma doare mintea :))

              • Poteci de dor Ianuarie 28, 2017 la 12:32 Reply

                Din text nu se vede că nu ai avea idei. 😉

                • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 12:35

                  Am scris la 2 am… la ora aia poti scrie orice fara sa te gandesti. Afara ceata, in ochii mei ceata… pagina tot in ceata era. Tematica noii teme cu ‘baiatul care coase buzunare’ vine pe fondul acestei situatii. Lumea din orasul lui este grabita sa traiasca orice, dar nu i se mai aseaza memorii in minte si in suflet. Iar el, lui, baiatul… el… va urma: 🙂

                • Poteci de dor Ianuarie 28, 2017 la 12:42

                  Aştept.

                • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 12:43

                  Urmeaza in weekendul acesta un capitol. Nu am mai publicat din motive, motive 🙂

  4. doar verde Ianuarie 28, 2017 la 08:43 Reply

    Foaie flămândă de minți proaspăt pierdute..

    • Cosmisian Ianuarie 28, 2017 la 12:15 Reply

      Ar trebui sa las mintea pierduta, proaspat pierduta 🙂

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: