În emoția ascultării

În emoția ascultării

Ziua stătea să vină peste pomii scuturați prematur de frig și graba cu care albul iernii căuta să pună mâna pe gândurile trecătorilor. Am scuturat somnul și căldura și mi-am luat pe mine o bluză largă. Am deschis o fereastră și mi-am așezat coatele pe pervazul din lemn scorojit de anotimpuri, apoi am inspirat adânc aer rece nederanjat de piepturi umane. M-a răcorit pe dinăuntru și am expirat încântat până am simțit cum frigul căuta să pătrundă în cameră, alunecând pe perete până spre podea. Am închis repede fereastra, zgribulindu-mă la căldura propriei mele încleștări de brațe. Am deschis din nou fereastra doar ca să prind vârful unei crengi pline de frig.

Aerul este ritmul pe care îl știe un nai sacadat ce pare a cânta muzica barocă, scăldat în sânul unor note muzicale noi, smulse din pereții interiori ai dorinței de libertate. De îndată ce l-ai inspirat, aerul se lipește de sufletul tău și te face să îi simți libertatea. Aerul nu are formă. E prins între respirații. Niciodată nu este mulţumit să fie și să rămână. Am văzut inima aerului. Îi bătea nefiresc de tare la gândul că un nai îi v-a separa drumul spre o muzică unitară, desprinsă din rădăcina unui om visător ce avea pe buze o formă incipientă de viitor. Apoi, s-a risipit în emoția ascultării.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: