Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze

Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze

O vedeam an de an în brațele unui tată care se încărca tot mai mult cu povara trecerii timpului, dar ea rămânea neschimbată, aceeași fetiță, mică, misterioasă și tăcută. Părul ei roșcat și răvășit o făcea să pară rebelă, iar ochii ei ca mușchii proaspeți, ascunși în spatele unei stânci umezite de umbre trădau dorința de a privi, dar nu de a fi privită. Brațele ei erau lungi și păreau a lăsa frunze de culoarea părului ei să cadă și să le acopere înaintarea, mascându-le plecarea. Fetița cu părul roșcat nu vorbea. O vreme s-a ținut de gâtul tatălui ei, dar acum și-a eliberă brațele pentru a pierde frunze de culoarea viselor, gama lor fiind regăsită în munți în fiecare octombrie. Toamna este o fetiță cu părul rășcat și cu brațele dezfrunzite.

M-am așezat pe o bancă din lemn nelustruit ce încă își păstra scoarța argintie, o bancă cu șezut din brațele unui arbore milenar (mesteacăn), poate pentru a-mi demonstra presupunerea că tabloul la care eram martor se va repeta la infinit. Brațele fetei se ridicau deasupra umbrelor, iar chipul ei era auriu, cu străluciri răcoroase de după ora 18. Trăda siguranță. Ne-am întâlnit privirile și mi-am dorit să o pot primi în brațele mele, să o pot cuprinde la pieptul meu. Dar, nu m-am apropiat de teama brațelor ei diferite.

O cameră aprinsă de ultima lumină a soarelui. O lampă care sfidează lipsa combustibilului și strălucește în culorile frunzelor căzute la pământ. Vântul care suflă prin crăpăturile pereților. O păpușă cu părul prins în codițe zăcea așezată pe un scăunel din lemn, pregătită oricând pentru o conversație. Frunzele pastelate și-au forțat intrarea în baraca din lemn ce își dorea putrezirea. În interior, baraca era doar o cameră ce adăpostea frunzele ce căutau azil. Apusul de soare atrage seară de seară privirile multora, dar când fetița cu părul roșcat își pierde frunzele, apusul de soare pare lipit de pământ. Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze.

frunze_toamna

Sursă poză

Am alergat după fetiță. Luasem din cameră frântura de păpușă din cârpe, sperând ca aceasta să o împiedice fetița să lase și ultimei frunze atingerea covorului de apus de an, de soare, de verde. Se pare că nu am reușit. Am prins din zbor ultima frunză și am ascuns-o. Am sperat ca fetița să nu izbutească, să o împiedic să-și ofere de bună voie locul din braţele tatălui ei. Nu mi-am dorit să o cunosc, auzisem că ea nu se mulțumește cu timpul ei de drept, ci invadează munții pentru a le îngheța semeția.

La piept am o frunză din brațul toamnei. Ți-o ofer ție, poate tu reușești să o convingi să nu plece prea curând.

Cosmisian

Timișoara

20 de gânduri despre „Toamna este apusul de soare ce a devenit frunze

  1. Maria(araoimi) Octombrie 5, 2016 la 22:55 Reply

    😊..păstrează imaginea frunzei, ramuri despletite…e un tablou spre asfințit. Și păpușa!
    Pentru că…știai că frunzele căzute mor în zăpezi? (retorică )

    • Cosmisian Octombrie 5, 2016 la 23:17 Reply

      Nu ma deranjeaza atat de tare frunzele care se pierd sub albul zapezii. Ce alta moarte poetica poate avea o frunza decat sa fie descompusa in spectrul de culori tocmai de albul care il ascunde?

      • Maria(araoimi) Octombrie 5, 2016 la 23:36 Reply

        Crezi?
        Primii fulgi de alb pur, morminte ciudate…
        Renunțare. E prea frumos tabloul, rămână toamnă, păstrează corola..

  2. HopeLess Octombrie 4, 2016 la 07:31 Reply

    O fascinanta descriere a toamnei… Bravo! ☺

    • Cosmisian Octombrie 4, 2016 la 17:35 Reply

      O privisem mai multi ani la rand, cumva cred ca avem o relatie 🙂
      Multumesc.

      • HopeLess Octombrie 4, 2016 la 20:36 Reply

        Oh… frumoasa relatie atunci! 😉

        • Cosmisian Octombrie 4, 2016 la 20:43 Reply

          Relatie de anotimp, sezoniera. E buna si asta, ca se repeta.

          • HopeLess Octombrie 5, 2016 la 08:10 Reply

            Da. Sezoniera, dar speciala! 😉 Se repeta? :)) An de an, sa inteleg?

            • Cosmisian Octombrie 5, 2016 la 20:23 Reply

              Sigur ca se repeta. Dar, nicciodata nu este la fel. Mie imi pare ca Toamna este cea mai fascinanta. Sa o descriu? Cum, mai vrei? Inca un articol? Fiuuuu…

  3. sweet & salty Octombrie 4, 2016 la 04:37 Reply

    Atât de sensibil… atât de frumos…

    • Cosmisian Octombrie 4, 2016 la 17:36 Reply

      As fi vrut sa scriu mai mult, dar m-am pierdut si am renuntat. Toamna ma privea in ochi. Stiai ca toamna are ochii caprui? Nu cred ca stiai, dar daca spui ca stiai, asta e, te cred.

      • sweet & salty Octombrie 4, 2016 la 22:03 Reply

        Cică și primăvara îi are tot căprui. 😀
        Nu, nu știam. Nu am avut niciodată curajul să o privesc în ochi. 🙂

        • Cosmisian Octombrie 4, 2016 la 23:07 Reply

          Primavara – verzi.
          Vara – albastri.
          Toamna – caprui.
          Iarna – ochii-s albi, dati peste cap, s-o luam de la inceput.

          • sweet & salty Octombrie 4, 2016 la 23:32 Reply

            Ce frumos! Îmi place cum le-ai clasificat. 🙂

            • Cosmisian Octombrie 5, 2016 la 20:22 Reply

              Multumesc. Barbatul in patru culori de ochi. Titlul urmatorului articol despre anotimpuri. Cand il voi scrie.

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: