Povestea acordeonului de pluș – Secretul poieniței din munți

Povestea acordeonului de pluș – Secretul poieniței din munți

Susurul apei ce alerga spre vale m-a impresionat. M-am întrebat adesea dacă apa în totalitatea ei cântă oridecâte ori coboară din munte, sau muntele își deschide inima și cântă apei un cântec al căutării, un cântec al devenirii. Ploaia și zbuciumul tunetelor ei brăzda pădurea sub al căror frunze cânta muntele. Am căutat să mă adăpostesc de umbra nopții și am alergat spre poienița înverzită de la iarba de jos până la frunzele cupolă ale arborilor bătrâni ce ascundeau o lume prea puțin atinsă. Sunetul strident al unor ființe incandescente ca focul alb mă atrăsese până după prima tufă de unde priveam. Erau multe ființe adunate în jurul unei fetițe ce părea să le cunoască îndestulător. M-am apropiat și m-a cuprins teama că rațiunea încetase să existe în apropierea unui asemenea tablou. Fetița le vorbea ființelor cu trupuri ca focul alb, ce pluteau în jurul ei și gângureau entuziasmate, privindu-se mirate și vesele între ele, dar în același timp privind-o pe povestitoare.

Nu știu ce m-a impresionat cel mai mult în acest spectacol al luminii aproape transparente ce compunea trupurile acelor ființe, ca al meduzelor ce iluminau oceanul cu lumina lor transparentă în plină noapte, sau chipul fetiței ce le-a atras atenția. Fetița nu vorbea o limbă pe care o puteam înțelege. S-a ridicat de pe iarbă și în sunetele stridente ale ființelor a șoptit lin ‘Pheletheo neratmah irith naa!’ Am încremenit. Șoaptele ei prindeau culoare deasupra trupului ei micuț și își înfășurau rotirea în forma unei ființe ciudate, cu picioare și brațe subțiri și lungi, cu pieptul ca burduful unui acordeon viu, pufos și drăgălaș. Încă plutea când brațele fetiței l-au cuprins și l-au adus aproape de pieptul ei micuț.

thuja-orientalis2

Sursa poza

Pe rând, ființele au gângurit asurzitor și încântător lucruri aproape de urechile acordeonului de pluș abia născut. Apoi, se retrăgeau în cercul luminos din care proveneau. Fetița aceasta locuia aproape de poieniță, în casa unui croitor misterios care o adoptase de curând. Cei doi erau diferiți de toți. Sufletele lor ascundeau o lume ce nu impunea forța cuvintelor pentru a etala puterea iubirii ce se înfiripase între ei, de parcă el îi era tată dintotdeauna, iar ea o fiică orfană de mamă ce își găsise întreaga bucurie a vieții la pieptul lui cald. Fetița croitorului purta în inima ei un secret. Limba pe care o vorbea nu o înțelegeam. Sunetele pe care le șoptea din mijlocul kiriannelor ce luminau din întregul lor trup acompaniau naștere de ființă magică, care inspira la naștere memoriile celor ce se pierduseră de sine și timp, timp comprimat în forma lui pură, formă de memorii ce reîntregesc om.

Adesea m-am întrebat ce caută un acordeon de pluș în viața personajelor reîntregite de Irette. Ce o făcuse pe ea să le caute reîntregirea pe linia invizibilă a timpului născut din scrisul ei, din șoapta ei? Șoapta ei era atât de misterioasă și puternică încât putea naște din mirosul persistent al cernelii, un acordeon de pluș. Oare trecutul ei măsurat în alt fel de noțiune a timpului să o fi sensibilizat, iar ea să nu se poată abține în a expira din pieptul ei micuț timp, acel timp conținut în burduful imaginar al unui piept de acordeon? O durea oare acea frântură de timp smulsă din inima ei și transpusă în pieptul unui acordeon?

Nu departe de casa croitorului mut, un copil ce mirosea a rășină proaspăt scursă din scoarța unui brad primise un acordeon din pluș. Povestea lui nu o voi spune niciodată. Dispăruseră din trecutul lor pentru a-l reîntregi pe al meu într-un viitor nu foarte îndepărtat, aproape de Viena.

Frunzele reci ale toamnei își rostogoleau nuanțele pe pământul ros de timp, într-o dureroasă căutare după echilibrul născut din adierea unui vânt somnoros. Născut din suflul respirației ei, m-am înfoiat cu timp, ca atunci când iei o gură de aer și te scufunzi adânc. Doar că mie nu îmi lipsea aerul, ci timpul. Iar, Irette mi-l insuflase la pieptul ei. Acum îl conțineam cât să pot întregi ființe. Când un acordeon își întregește omul pentru care s-a născut, devine o kirianna, plină de memoriile frumoase ale celui pe care l-a salvat.

Cosmisian,

Va urma!

Capitolul precedent!

Un gând despre „Povestea acordeonului de pluș – Secretul poieniței din munți

  1. […] Notă: A se citi după lecturarea capitolului din link! […]

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: