Visul este o fâșie a drumului parcurs de lumină spre pământ

Visul este o fâșie

a drumului parcurs de lumină spre pământ

Adesea m-am întrebat de ce fetițele se tem de întuneric. Sofia tremura la gândul că liniștea impusă de întuneric îi va răsuci imaginația până la maxim, de parcă temperatura din gândurile ei nu ar fi îndeajuns de ridicată încă din timpul zilei. Cine este Sofia? „O întrebare bună!”, cum ar spune cineva care nu dorește să ofere un răspuns care să ajute pe cineva. Sau, pe oricine. Sofia este o fetița cu părul roșcat, ruginiu ca o pădure în plină transformare. Ochii ei jucăuși și curioși, de un albastru mare și luminos, pluteau pe albul perfect al unei dimineți ce domina cântecul păsărilor.

1680x1050_www.wallsbay.com_12186

Sursa poza

Noaptea este ca o pătură ce nu ascunde cu adevărat lumea din spatele ei. Doar că, pe ea sunt pictate umbrele a ceea ce n-ar fi dincolo de ea, dacă lumina ar putea scrie. Am privit cerul în timpul zilei. Era destul de apropiat. Am alergat pe un munte din apropiere și l-am atins. Lumina lui era peste tot, așa că nu am văzut-o. Sofia se juca cu o furnică. O tot așeza pe o piatră sperând că va repeta la infinit același drum. O clipă de neatenție și furnica a dispărut. Atunci și-a despletit părul ruginiu și i-am văzut buzele pline, roșii, ce dădeau sens chipului ei alb ca un nor. Zâmbea. Dar, era singură. Nu știa că o însoțesc zi de zi, deși îmi vorbea din pieptul ei mic. Inima ei era ca o stea de pe cer ce pulsează.

Noaptea întotdeauna caută case cu ferestre largi. Sau fără acoperiș. Lumina nopții este sprijinită pe distanța a miliarde de ani parcurși pentru Sofia. Cerul este ca o ploaie nemișcată a luminii ce dă sens nopții. Din sânul întunecat al ființei imaginare ascunse în palmele Sofiei și-a făcut apariția o altfel de lumină, atât de intangibilă încât viteza cu care ai parcurge memoriile ei spre origine te-ar transforma în vis. Unul din care nu te-ai mai trezi. Și totuși, lumina a ajuns în inima Sofiei într-o formă atât de simplă, pe înțelesul ei.

Noaptea, fetițele singure se tem de întuneric. Le-am privit în inimă și le-am înțeles brațele ce strâng la piept pernele. Dacă ar vedea luminile vii ale nopții care răzbat spre ele chiar de mai departe decât soarele, ar înțelege rolul nopții. Sofia a învăţat că destinul unei fete își are originea în luminițele nopții când visează privindu-le. Lumina nopții nu are temperatură, de aceea cred că visul este o fâșie a drumului parcurs de ea spre pământ. Soarele zilei acoperă de prea multe ori visul unei fetițe, încălzindu-i sufletul până la riscul de a-i topi atingerea stelelor. Sofia râdea de una singură. Făcea lasouri imaginare cu care să prinde stelele și să se împrietenească cu ele. Glasul ei a înmugurit de când cânta noaptea, așezată cu capul pe lumina ce împărțea perna a clipelor de dinainte de adormire.

Nu mă tem de nopțile în care rămâi la fel, cât mă tem de umbrele ce se joacă pe portativul viselor tale. Te-am privit de la pieptul tău. Mi-am așezat constelațiile pe tavanul nopților tale și am ales să croiesc destine. Sofia își așeza părul zburlit de un vis pe care nu îl va înțelege prea curând.

Cosmisian, Timișoara.

 

12 gânduri despre „Visul este o fâșie a drumului parcurs de lumină spre pământ

  1. sweet & salty August 18, 2016 la 01:58 Reply

    „… și am ales să croiesc destine. ” imaginația ta nu aleargă ci dansează și în poante elegante cu puncte de pornire fascinante. Fetițele (singure) se tem de întuneric…

    • Cosmisian August 18, 2016 la 07:41 Reply

      Imaginatia… Te-ai gandit oare ca povestitorul este Singuratatea? Singuratatea este o fiinta denaturata, abandonata si lipsita de repere. Si-a pierdut destinul cand altii il croiau pe al lor fara sa tina cont de ea. Si, a ramas pierduta. De atunci, Singuratatea cauta fetite visatoare si le insoteste prin viata. Cine stie mai bine decatea cat de greu e sa nu ai pe cineva alaturi cand umbrele danseaza pe poante? 🙂

      • sweet & salty August 18, 2016 la 15:42 Reply

        Nu m-am gândit că e Singurătatea. M-am gândit că e Profunzimea. Că e ochiul atent care fotografiază și alege. Când umbrele dansează pe poante ochiul deștept se deschide, le surprinde, le trece pe curat cu tuș pe foi de hârtie ca mătasea. Iar umbrele devin povești…

        • Cosmisian August 18, 2016 la 16:09 Reply

          Cand am scris nu m-am gandit cine scrie. Atunci imi era clar ca eu scriu. Doar dupa am avut dubii, ca e singuratatea sau profunzimea, nu mai stiu. Doar stiu ca Sofia e minunata. Ne intelegem cel mai bine acum 🙂

          • sweet & salty August 18, 2016 la 16:11 Reply

            Îmi place la nebunie „cel mai bine”. 🙂

            • Cosmisian August 18, 2016 la 21:27 Reply

              Da, suna comic si putin gresit, dar daca vorbesti mai multe seri cu Sofia, te asigur ca vei dobandi o noua abordare a limbii romane. 🙂

              • sweet & salty August 19, 2016 la 02:39 Reply

                Abordez atât de rotund limba română încât sunt convinsă că mă voi înțelege cu Sofia din prima secundă. Sunt, cred, fluentă în limba ei și da, îmi place Sofia. Nu sună nici comic și nici greșit. Sau sunt eu greșită? Că doar am zis că-mi place. 🙂

                • Cosmisian August 20, 2016 la 10:51

                  Ș) Am vorbit cu Sofia si e de-acord sa mai scriu despre ea.

                • sweet & salty August 20, 2016 la 23:59

                  Aștept să văd ce mai dezvălui. 🙂

                • Cosmisian August 21, 2016 la 00:55

                  Iti ofer o clipa din timpul meu cu Sofia?
                  Needitat:
                  „Tu să te așezi aici, mi-a spus Sofia. Și-a așezat pe genunchi păpușa făcută din pânză umplută cu plante aromate și lavandă, apoi a acoperit-o pe burtică cu palma ei micuță. Nu m-a apăsat tare, îi simțeam doar cădura palmei ei gingașe, pe care aș fi vrut să o simt mai mult decât zi și noapte. Norilor nu le-au trebuit multe rugăminți pentru a se aduna pe cer. Era zi. Vântul se comporta ciudat, de parcă ar fi fost un câine ciobănesc care aduna la un loc nu oi, ci nori. Cerul părea mulțumit de albul ce îl făcea să pară înfoiat. Șuvițele ruginii erau umplute de vântul care adia atât de afectuos prin buclele fetei.
                  Mi-a luat puțin să …”

                • sweet & salty August 21, 2016 la 01:07

                  Eeee. Ce frumos. Te-ai ascuns în păpușa cu planete aromate și lavandă. Și te-ai oprit înainte să… eee??? Sfătos povestitorul. Îmi place. Aștept urmarea. 🙂

                • Cosmisian August 21, 2016 la 15:26

                  E pe ultima litera 🙂

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: