Nefirescul de a fi

Nefirescul de a fi

Adesea, ființe umane cu vise neîmplinite cred că pot relua pașii nefăcuți, pot îmblânzi timpul pentru a-i redefini nuanțele nemiloase de trecere şi decadență. Am privit trecătorii ce au lăsat urme nefirești, care sperau că ziua de mâine este mai importantă decât cea prezentă, care prețuiau experiențe trecute ce îi făceau prizonierii propriilor deziluzii.

Fiecare plimbare prin parc este o nouă căutare după chipuri ce par a mă înțelege. Eu sunt prezentul continuu al unor pași făcuți fără direcție. Mi-am dorit o viață cu o țină perfectă și mă regăsesc într-o aglomerare ca a unei rădăcini de brad. Dar, învăț să prețuiesc diversitatea ce abundă și se agită în ființa mea calmă. Nu mai visez. Nu mai oftez la gândul că viața nu mi-a oferit ce am căutat. Trăiesc cu simplitatea unuia care plantează arbori exotice din seminţele fructelor pe care le-a cumpărat doar ca să nu piardă ocazia de a mânca extraordinarele fructe ale normalității altora. Și, le-am plantat. Cu gândul de a le vedea floarea.

flamingo

Prea ușor am acceptat să fiu sensul căutării cuiva. Puțin aici, puțin acolo și, de niciunde, un trecător crede că îi aparții. Dintr-o dată însemni totul pentru el, ești ca un ghid nesolicitat al vieții, descoperit cu degetul pe harta vieții lor; apoi le faci viața mai frumoasă. Incredibil! Viața le este colorată, le-ai redat încrederea că pot iubi, că pot crede, că pot fi. Doar că, orice adiere de vânt le schimbă părerea. În mijlocul minunii rezidă tocmai faptul că nu au nevoie de cineva pentru a fi fericiți, nici de tine. Mai ales de tine, care ai reușit să îi conduci spre regăsirea de sine, nu de tine. I-ai ajutat într-o privire să depășească lipsa de curaj a unui an ce a trecut măcinându-le destinul. Nu mai doresc să fiu ghidul celor care se știu de sine suficienți.

Sunt naiv. Le-am ascultat tuturor poveștile de viață chiar dacă păream prea ocupat să îi ascult. Dar, am făcut-o. Le știu teama și durerea, iar ei îmi vorbesc așa cum ai face-o doar cu tine însuți, în umbra inimii tale. Se simt eliberați, ușurați și vioi. Nu aveau nevoie de tine, se știe. Doar că, s-a întâmplat să le placă răcoarea prezenței tale. Apoi au plecat. M-am decis să nu îmi mai pese. Psihologia nu este rațiunea de a fi a unui surd. Mi-am pus un portal în urechi. Nu îmi mai vorbiți despre succes și prețul acestuia. Nu îmi mai spuneți cum vă este noaptea când adormiți în singurătate pe o pernă împărțită la doi. Sunt surd.

Gânduri neinfinite ce nu supără pe nimeni. Nici pe mine.

Cosmisian

Sursa foto

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: