Povestea acordeonului de pluș – Croitorul mut

Povestea acordeonului de pluș – Croitorul mut

Notă: Acest capitol face referire la ‘Pheletheo neratmah irith naa!’

De mine s-a apropiat doar un bărbat blajin, trecut prin multe în viață. L-am privit curios și am tăcut. Mi-a mulțumit de parcă tăcerea mea valora aprecierea cuiva. Eram prea obosit să cred că pot umple golul din ființa mea cu zgomotul nefiresc al vocii mele. Și-apoi, capul îmi era plin de conflictul interior, încât îmi era teamă că dacă voi deschide gura, îmi voi trăda zbuciumul. Și-am învățat să tac. Iar cei din jur au învățat repede să mă ignore. Iar acum, un bărbat cu părul alb ce purta conturul unei pălării satinate mă privea cu ochii lui obosiți. Părea că vede în mine ce eu nu știam că există.

Venise însoțit de nepoțica lui, o fetița timidă cu privirea galeșă. Deja o iubeam. Aș fi vrut să o întreb cum se numește, dar aș fi pășit într-o lume care nu plăcea niciunuia dintre noi. Ne-am privit și am zâmbit. Pe ea am auzit-o scoțând un sunet apropiat de cel al unui oftat, dar nu era posibil ca o fetiță să poarte durere în inima ei. Pieptul ei era atât de mic încât nu putea suferi încă. Plus că, locul îi era deja ocupat de o creatură din pluș, cu spatele asemănător unui burduf de acordeon. Cu siguranță că de acolo izvorâse oftatul. Doar unei creaturi din puf cu trup de acordeon îi este permis să suspine în așteptarea zilelor cu zâmbete, ca cea de astăzi.

M-am ridicat de la măsuță și i-am apropiat fetei un scaun, unul pe care îl îmbrăcasem într-o croială argintie, special pentru prințese care încă visau la o lume mai bună. I-a plăcut mult scaunul, pe care s-a urcat în genunchi, apoi și-a găsit loc între brațele primitoare ale unei lumi pe care începuse să o stăpânească deja cu privirea. Și-a așezat creatura pe genunchi și, abia atunci am observat că pe cealaltă parte, cea lipită de pieptul ei, era un jurnal. M-a privit atât de pătrunzător încât durerea din cuvintele ei nerostite mi-a înmuiat genunchii. O fetiță ce purta la piept jurnalul vocilor stinse de trecerea timpului, dornică să îi salveze pe rând. Și, asta a făcut prea mulți ani de atunci.

croitorul mut

Numele ei era Irette.

Bărbatul plecase fără a spune ceva. Lăsase o scrisoare lungă în care explicase cât de ciudată este copila pe care nu o mai putea crește. Mi-o adusese ca pe o plăntuță neînflorită ce îi părea o simplă buruiană, fără a ști că rădăcina îi era nobilă, iar inima prea bună. O înfiase de la un negustor care s-a plâns că fetița îi este bolnavă, iar el și a sa soție nu o mai pot îngriji. Aflase după mai bine de zece ani de ce i-au abandonat fetiței sufletul în mâinile sale neputincioase. Fetița rămăsese la fel, neschimbată aproape. Nu crescuse deloc în toți acești ani. Și, toți se temeau de acest lucru. Și de creatura pe care o strângea la piept tot timpul, parcă respirând într-o singură inimă.

Bătrânul îmi scrisese detaliat despre fetiță. O priveam stând în lumea ei argintie, prințesa nestingherită a unui destin misterios pe care și-l scria singură cu fiecare pagină pe care o însemna. M-a privit și mi-a șoptit:

– Îți voi arăta un secret, dar promite-mi că secretului nu îi vei da niciodată ochi și gură. Am înclinat din cap afirmativ. Până să îi crească secretului gură, trebuia să îmi crească și mie.

A deschis în fața mea jurnalului, inima creaturii cu spate ca al unui acordeon plin de aer în piept și a scris. A scris și a pronunțat numele unui copil de care doar auzisem de demult. Și-a ridicat brațele deasupra podelei și a șoptit ceva ce nu părea o limbă cunoscută. Zgomotul asurzitor al paginilor ce s-au luminat au născut în fața ochilor mei o altă ființă, ca un acordeon pufos ce părea viu. L-a privit, apoi mi-a spus:

– Un alt copil își va regăsi drumul spre casă. Apoi a zâmbit și a început să cânte. Oare era aceeași fetiță timidă pe care o abandonase bărbatul trecut prin viață? Aș fi vrut să o întreb mai multe pe Irette, dar sunt un croitor mut. O înfiasem pe fetiță. O luasem acasă pentru a deveni martorul unei extraordinare inimi lipite de acordeonul ei cu inima de jurnal. Un jurnal al regăsirii inimilor pierdute.

Bărbatul trecut prin multe nu îmi mulțumise pentru tăcere. O făcuse anticipat pentru locul pe care i-l voi fi dat fetei la pieptul meu tăcut.

Cosmisian.

Va urma!

Capitolul precedent aici!

9 gânduri despre „Povestea acordeonului de pluș – Croitorul mut

  1. Desinențe Septembrie 22, 2016 la 16:39 Reply

    Locul de la pieptul tau tacut pare a fi ideal pentru oftatul unei inimi neacordate.

    • Cosmisian Septembrie 22, 2016 la 17:22 Reply

      Posibil ca urechea tacuta a unei inimi neacordate sa gaseasca sincron la pieptul meu tacut. Ar implica o neacordare initiala. Dar, cand doua inimi neacordate se potrivesc, putem spune doar ca si-au gasit gama lor. Iar Irette, hm, Irette chiar are o inima mare, chiar neacordata fiind. Cine ar mai cauta reintregirea sufletelor pierdute de sine, cazute intr-o discordanta prinsa de un culoar de timp pe care numai un acordeon de plus il poate comprima, scotand aerul de la mijoc sub forma unor batai de inima? Si, uite cum tu ai devenit inspiratia pentru urmatorul capitol. Multumesc 🙂

      • Desinențe Septembrie 22, 2016 la 21:29 Reply

        Culoar de timp comprimat de un acordeon de plus…Irette precis te priveste induiosata: ii oferi atatea posibilitati de a simti timpul!
        Chiar si o inima ratacita in note aritmice se poate considera incantata de suflul respiratiei tale: atat si nimic mai mult, fara asteptari, fara sincronizari, fara idealuri ci doar odihna si un pic de inspiratie. Sa te tot lasi cuprins…

        • Cosmisian Septembrie 22, 2016 la 21:36 Reply

          Irette este atipica. Iti plac fetitele atipice, care inca pastreaza un jurnal personal, secret despre copii nefericiti? Si-a definit cautarea in compania kiriannelor, fiinte pe care inca doresc sa le deseneze cineva. Am incercat pana acum sa ademenesc doua talente, dar cred ca le-am inspirat insanitate, chiar si cand eu cred ca le-a descris fiintele foarte usor de desenat. Ar trebui sa fac un concurs de creatie kirienneasca. Revenind la Irette, o vad… ma priveste!

          • Desinențe Septembrie 22, 2016 la 21:49 Reply

            E chemare privirea unei fetite atipice sau cenzura pentru respiratiile ei? Traieste intr-un trecut dat de un jurnal trist, se pare. Poate ca din conturul kiriannelor, ar putea grava ea insasi desenul ce s-ar potrivi pentru fiintele care nu vor trup, ci culoare si dimensionare iluzorie.
            Hai ca m-am pierdut printre atatea teme posibile ale unui desen. Of! Tot mai bine imi sta oftatul langa o inima ce nu cuvanta.
            E bine de tine, tu o vezi!

            • Cosmisian Septembrie 22, 2016 la 23:51 Reply

              „Zona centrală a orașului vechi Felfurther. Soarele era nelipsit de pe spătarele băncilor vopsite în culori deschise și vii. O domnișoară pășea cu delicatețe spre una dintre ele, atât de precis încât părea că îi aparține. Îmbrăcată în in atât de alb încât Luna abia aștepta să o privească pentru a-i împrumuta lumina. Purta o bluziță vaporoasă care își definea perfecțiunea pe talia tinerei printr-o centură roșie parcă sculptată în formă de trăiri interioare. Părul îl valsa lent pe o melodie pe care o auzeai aievea, în pulsații de culoare neagră. S-a așezat pe bancă, apoi și-a așezat geanta roșie în dreapta ei, a deschis-o și a scos un stilou negru cu încrustări aurii și un jurnal. Părea că zâmbește satisfăcută, pe o notă nuvelistică de care era atât de capabilă. O știa bine, iar scrisul servea unui scop atât de departe de intenția vreunui scriitor de până atunci. Poveste după poveste își năștea substanța din miraculosul stilou, numărând până acum zeci de capitole dispărute din trecutul cenușiu al copiilor atinși.

              Irette se afla în Felfurther de două zile și deja scrisese un capitol ce nu va fi menționat aici. Fiecare capitol scris era destinat pentru a pune în mișcare destine ce îți reîntregeau îmbrățișarea pe puntea grăbită a timpului. De pe buzele ei roșii au fost rostite de-a lungul sutelor de ani șoapte care trezeau de pe cupola timpului o ființă magică ce atingea chipul vesel pentru o clipă al pierduților copii.

              Era timpul ca cerneala să-și croiască blânda conturare pe paginile mate ale jurnalului magic. Irette zâmbea gândindu-se la noua sa poveste. Am încercat să pătrund în magia cuvintelor ei, dar paginile nu conțineau cuvinte, ci o structură vie de irizație similară interiorului unei pietre desprinsă din mângâierea nisipului auriu de pe malul unei mări însingurate.

              Sunete ascuțite au invadat piața, ca un țiuit nedeslușit al unor kirianne înaripate din povești. Irette și-a ridicat privirea, apoi jurnalul ei i-a urmat înălțarea. De pe buzele ei am auzit un susur lin, ‘Pheletheo neratmah irith naa!’ Sunetul kiriannelor a devenit asurzitor, fiind nevoit să îmi acopăr urechile. Le auzeam atât de strident de parcă le izvora sunetul din mintea mea. Paginile scrise s-au desprins de jurnal într-o efervescență de culori care parcă zămisleau în fața mea o ființă prin a cărui suflet curgeau culorile nașterii sale.

              Brusc, atât de brusc chiar, sunetul kiriannelor s-a oprit, iar eu am căzut pe genunchi atât de dur încât le-am simțit durerea până în maxilare, de parcă puterea de a sta îmi fusese dată de neînțelesele sunete. În brațele domnișoarei se mișca o ființă stranie, dar frumoasă. Părea un acordeon, o jucărie de pluș vie, colorată. Irette a mângâiat-o pe chip și, cu brațele întinse a eliberat-o în aer. Ființa de pluș a dispărut pur și simplu. Oare de aici își naște acordeonul de pluș poveștile neînțelese?”

              • Desinențe Septembrie 23, 2016 la 13:43 Reply

                Mai simti si acum durerea aceea data de nesunete? Imi pare rau pentru tine, dar cred ca din aceasta suferinta s-a nascut intelegerea misterului acordeonului de plus.
                Am sa mai rasfoiesc povestile si sper sa nu le deslusesc pe toate, asa incat sa tot am motiv sa caut, sa tot caut… Sigur o sa ai tu grija: panzele tivite cu fir de cuvinte neinfinite sunt deja alambicate. Cat imi place!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: