Nu mă lăsa să îmi pierd inima unei alte iubiri!

Nu mă lăsa să îmi pierd inima unei alte iubiri!

Dacă te strig pe nume, vei răspunde? Dacă în șoaptă îți reconstruiesc senzația că te iubesc, vei mai crede? M-ai căutat când drumurile ni s-au risipit în față și nu am știut că mi-ai pierdut urma. Te-am găsit pe ascuns, dar tu știi. Îţi amintești cum mă uitam în ochii tăi căprui și îți mângâiam părul? O fac și acum, dar tăcerea însoțește dorul precum vântul știe să pășească fin peste frunzele ce acoperă pământul pădurii, cu o adiere ce vindecă și calmează dorul pădurii după visare.

Au trecut anotimpuri cât să formeze un an peste tăcerea noastră. Tăcerea pădurii este dureroasă precum o face dorul de o persoană pe care o iubești și nu mai ești sigur că ai cunoscut-o. O cauți și ai vrea să o ai aproape din nou, dar acum nu mai poți trece cu vederea că nu te-a mai dorit când îi aparțineai. Ți-a rămas loc de amintiri? Oare ai putea să mă iubești din nou?

Când m-ai izolat în Castelul ce părea a se fi ridicat din imagini pictate pe cărţi de joc, ai greșit. Eu doar trecusem pe acolo. Nu poposisem acolo și nu dețineam un castel. Am plecat departe de zâmbetul tău, însă privirea ta m-a urmărit de aproape, pentru că mă hrănisem prea mult cu ea. O aveam întipărită în inimă. Cine s-a gândit oare la faptul că privirea ta nu îmi era destinată? Mă simt ca un adolescent ce a citit o scrisoare de dragoste ce nu îi era adresată. Multe nopți am adormit la marginea pădurii acoperit de rouă. Mă înveleam cu ea până dimineață, dar așteptarea o topea. Să mai aștept ce nu ai avut de oferit?

Trupuri invelite in roua

Ar fi trebuit să știu că greșeala îmi va acoperi din noua căutarea. Oare doar eu am simțit că timpul nu are greutate? Ne-am pierdut în povești până dimineață, iar nisipul clepsidrelor curioase de entuziasmul nostru și-au risipit nisipul, formând nori de nisip ce nu mai doreau să se scurgă. Inimile ni s-au deschis până nu ne-a mai rezistat cutia toracică, până la leşin. Ai ales să lovești norii ca să cadă dintr-o dată tot nisipul peste noi. Te-ai gândit că o parte din pieptul meu golit în inima ta s-a umplut cu nisip? Știai că nisipul fin al clepsidrelor ticăie întotdeauna spre inimile pe care le-a măsurat?

Ai revenit, iar ochii tăi mă fac să greșesc din nou. Mă întreb dacă inima ta a mai simțit ce am conturat noi împreună. O altă experiență. Lumea este plină de oameni ca mine, dar nu mă lăsa să trăiesc fără atingerea ta. Întinde-ți mâinile însemnate cu o durere dublă și lasă-mă să te privesc din nou. Mi-am dorit să fiu, să îți fiu. Tu m-ai făcut să îți pătrund în suflet, condu-mă iar acolo, să te iubesc din tine, din lumea ta interioară.

Nu aș vrea să îmi pierd inima unei alte iubiri!

Cosmisian.

(Sursa poza)

 

2 gânduri despre „Nu mă lăsa să îmi pierd inima unei alte iubiri!

  1. Cosmisian Iulie 12, 2016 la 18:58 Reply

    Te cred. Am vazut o inima ieri, libera. Se plimba in eter. Daca o revad, ii cer sa ti se intoarca 🙂

  2. Ivy Iulie 12, 2016 la 18:55 Reply

    Bucura-te ca inca ai ceva de pierdut, inima. Eu as vrea, dar nu mai am ce. :)))

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: