Dezliterare pe fuior de timp – 29 – Perfecțiunea ta este suspendată pe cupola visării

Dezliterare pe fuior de timp – 29 –  Perfecțiunea ta este suspendată pe cupola visării

„Dacă ai ști ce este în inima mea, cum te iubesc și cât de departe merge dragostea mea pentru tine… ” Cuvinte pe care adesea le gândim fără ocazia de a întreba, cu atât mai puțin de a primi un răspuns care să fie mai mult decât eleganță politicoasă. Mouelle nu mai putea spune asta. „Fiorul” l-a condus pe Pierre într-o lume nebănuită, o lume unde concepția lui despre iubire i-a fost supusă unor provocări conceptuale din care nu a avut decât de învățat. Să crezi că părăsindu-ți iubita datorită diferențelor de statut social ar salva-o de la rătăcire, ar însemna că definiția iubirii este atât de îngustă în inima ta. După citirea cărții „Fiorul” trebuie că sistemul tău de supraviețuire numit iubire este dovedit inadecvat și neadaptat. Cât de adesea ne-am dorit puterea de a citi gândurile cuiva privitoare la iubire, dar înclin să cred că fiecare gând ar fi frânt de subiectivismul nostru îmbibat în curiozitate. Și, în cele din urmă, dragostea este mai presus de gândurile ce o acoperă în mister. Lectura cărții i-a adus lui Pierre o formă etalată și sistematică a unei iubiri pe care el a aruncat-o într-o buclă de timp ce a depăsit de mult posibilitatea de a-i număra repetiția, ca a unei clepsidre ce și-a pierdut reperul. Dar, încă îl iubea. Și totuși, cartea îl prezenta ca pe un personaj din trecut care i-a condus inima scriitoarei spre lumina atrăgătoare a unui labirint fără înțeles. El făcuse acest lucru. Din dragoste. Din teamă. Cu dor.

asteptare

(Sursa foto – google)

„Te voi vizita în locurile unde îți naști sufletul precum răsăritul o face, acolo unde curcubeul își etalează perfecțiunea suspendată pe cupola visării. Te voi atinge pe părul negru ce își răsfiră șuvițele în plină adiere, îți voi mângâia chipul alb ca perfecțiunea unei luni pline într-o noapte senină, prinsă de orizont cu nasturi turnați din praf de stele. Sărutările tale sunt prinse între ele ca petalele unui trandafir roșu ce se oglindește în cristalele stropilor de rouă. Văd. Privesc prin ochii tăi universul și văd în el iubire și credință. Când l-a făcut pe om, Dumnezeu l-a gândit în doi. Un el și o ea. Le-a făcut un singur ochi în care se regăsesc cei doi în perfecțiunea iubirii. Când mă vei pierde, iubite, caută-mă în lumea ascunsă în privirea noastră. Mă vei regăsi doar de aproape…”

Îi era sete de dragoste. Lumea lui Pierre își regăsise  busola într-o carte parcă scrisă pentru a-i ghida ființa înapoi spre iubita lui, Mouelle. Cuvintele au devenit forța motrice a unei relații de iubire ce a zăpăcit înghețul ființei umane cufundate în coma insensibilității. Iubirea fără cuvinte este o carte necitită.

Cosmisian, Timișoara. Va urma!

Capitolul precedent aici!

Capitolul urmator aici!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: