Dezliterare pe fuior de timp – 28 – Un scriitor fără inspirație

Dezliterare pe fuior de timp – 28 – Un scriitor fără inspirație

Timpul are personalități multiple. Nu a stat niciodată în umbră, actor principal în piese jucate deodată pe mai multe scene. L-am admirat, l-am urât, l-am ținut de haina plecării, l-am împins când a dorit să mai zăbovească. Timpul își cunoaște recuzita și dispune de ea în cel mai creativ mod. Timpul este cea mai nevorbită ființă din literatură, întotdeauna dorindu-și o cale prin care gândurile lui să prindă formă, să contureze vieți și să o facă armonios cu prețul unei povești scrise de mai mulți autori.

Departe de casa închiriată unde își petrecea Pierre momente de regăsire, tânărul scriitor părea să piardă din interesul pentru lumea dnei Mouelle. Gândurile lui îi fuseseră spulberate în amorțire, o stare deloc convenabilă pentru un scriitor. Un scriitor fără simțire este ca o pădure cufundată într-un somn lipsit de viață. Mi-aș fi dorit ca acesta să o viziteze pe dna Mouelle în această perioadă în care se părea că speranța își regăsise în sfârșit drum spre povestea ei. Dar, tânărul scriitor se plimba singur prin parcul unde se plimbase cu Eugenne. Doar că mintea lui era departe de povestea ce părea a acumula emoție și regăsire în alte suflete, departe de al lui. Un scriitor fără inspirație este un simplu trecător ce poate admira Universul fără a-i mai căuta înțelesul.

Când știi că nu mai ai inspirație ca scriitor, sufletul tău este chinuit de incertitudine de parcă trăirile interioare țin de numărul de cuvinte care își deprind formă din mintea aglomerată de noapte. Prima reacție este tocmai aceea de a scrie. Este ca un om care se trezește în miez de noapte cu picioarele amorțite și nu se poate abține să nu se ridice pe ele și să pășească. A scrie fără inspirație este ca primul pas pe care îl faci pe un picior amorțit. Dar, scriitorul nostru tânăr nu era conștient de neputința sa de a scrie. Se plimba fără a simți sau trăi prea mult, răcorindu-și ființa din verdele ce se închidea tot mai mult în nuanță. Era atât de liniștit.

sistemul_celor_sapte_cuvinte

(sursa fotografie)

Cuvintele au o lume a lor, iar numărul lor nu este infinit. Cu toții admirăm flori smulse din pământul ce le-a purtat înfrumusețarea până spre desăvârşire, apoi a venit un artist, un scriitor ce le-a defrișat din lumea lor pentru a le regrupa într-o lume nou, adoptivă și artificială. Un scriitor care nu știe să te aducă în sălbăticia cuvintelor, aranjate după aparente întâmplări cu miros sălbatic, nepăsător, este un circar neexperimentat al scenelor prea comune astăzi. Cât de bine îi prindea tânărului scriitor pauza de scris. Putea să trăiască o vreme printre cuvinte nenăscute, nerostite, și neadoptate. Povestea dnei Mouelle Roucher este un câmp sălbatic și neașteptat de parfumat. Să consemnezi trăirile personajelor impune liniștea unei plimbări pe înserate cu tălpile goale.

Un scriitor fără inspirație.

Vas urma!

Cosmisian, Timișoara

Capitolul precedent aici!

Capitolul urmator aici!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: