Dezliterare pe fuior de timp – 22 – Jurnalul ascuns și sărutul spontan

Dezliterare pe fuior de timp – 22 – Jurnalul ascuns și sărutul spontan

night-kiss

(Sursa poza – google)

Priveam luna învăluită în eșarfa pufoasă a norilor albaștri, la fel de rece și prezentă ca în toate serile târzii în care mă gândeam la tine. Cine ar fi bănuit că o carte cumpărată în grabă în drum spre un interviu, o va aduce pe autoare și întreaga ei lume în viața mea, chiar dincolo de paginile cărții și imaginația mea. Nu duc lipsă de imaginație, dar aș spune că nici dna Mouelle Roucher nu duce lipsă de titluri publicate. Am atins un nou univers, un orizont ce nu părea tangibil, dar care s-a apropiat de mine odată cu însăși Mouelle. O parte neatinsă a inimii mele s-a deschis pentru Mouelle, pentru Eugenne, chiar și pentru Pierre. Aș vrea atât de mult să îți vorbesc despre toate aceste lucruri din viața mea. Dar, tu nu ești aici, Rorette, nu ești. Și, dacă nu aș ști că nu ajută la nimic să te caut, aș recurge la a te vizita. Cel puțin, mama ta m-ar primi cu toată dragostea pe care mi-o poartă. Mă simt singur, Rorette. Dar, singur pentru că nu ești tu. Am atât de multe să îți spun. Ai plecat din viața mea fără să mă vindec de tine. Am sufletul bolnav. De dorul tău.

În timp ce mă gândeam la Rorette, sprijinit pe coate de măsuța uzată din cămăruța rustică în care scriam, am tresărit când am auzit o pocnitură în fereastră. Un val de emoție m-a cuprins la gândul că Eugenne mă vizitează. S-a întâmplat atât de rar și, niciodată nu a fost pentru vreun motiv personal. Dar, de fiecare dată, Eugenne își făcea intrarea cu inserții de elemente jucăușe. Și, asta îmi plăcea. Am privit pe fereastră și i-am făcut semn să mă aștepte. Locuiam în casa soților Madolen de multe luni, dar nu adusesem pe nimeni acolo. Era o casă mai mult secretă, locul unde eu îmi scriam gândurile, unde această poveste și-a găsit tot mai multe pagini între coperțile unei cărți ce nu avea să fie publicate. Erau gândurile mele ce au prins forma impregnată în pagini albe. Am coborât nerăbdător să îi vorbesc despre vizita de la spital. Era curioasă, mi-a spus la telefon. Și, când o femeie este curioasă, nu mai există ore târzii.

De această dată, mi-am luat cu mine jurnalul în care notam gânduri despre întreaga poveste a dnei Mouelle. Aveam un itinerariu intim spre sufletul unei scriitoare. Jurnalul era ascuns la piept, îl țineam apăsat pe piept. Trebuia să fie o surpriză pentru Eugenne. Speram să fie, aș adăuga.

– Ție îți ia cam mult să te scoți din Casa ta pădure, tinere scriitor, greu, e greu cu tine…

– Am o mică surpriză pentru tine. Am sperat că voi ajunge ziua în care să te las să citești ce gândesc. Ți-ar fi mai ușor să vezi ce e în capul meu, inima mea, direct în pagini scrise.

– Ți-e teamă să te cunosc? Ei bine, află că eu te cunosc. Știu cum să te provoc să faci ce doresc. Și, tot cred că ți-este teamă să te lași cunoscut. Asta este, cu sau fără consimțământul tău, pe mine nu mă poți ține departe.

– Eugenne! Ce e cu tine? Gândurile mele sunt tot timpul în mintea mea, dar nu gândesc liniar. Cine o face, oare? Dacă ai vedea structura minții mele, ai crede că sunt haotic, că eu scriu gânduri de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta, de sus în jos și de jos în sus. Cumva, suprapus…

– Eeee, oprește-te! Geniule! Nu te flata în zadar. Nu am spus că ești sofisticat! Am spus că ești retras, ascuns după un paravan ce te face drăguț. Ce mi-ai adus? Unde vrei să mergem? Că, nu prea am tragere de inimă să mă plimb.

– Nu prea ai…

– Acum, ce e cu tine? Ți-a dispărut entuziasmul de a mă vedea. Credeam că te bucuri. Te bucuri? Spune, dar sincer…

– Nu îți răspund. Să văd, știi după privirea mea? Privește-mă în ochi!

Cei doi s-au oprit sub un felinar cu lumină caldă, nu foarte puternică. Eugenne părea să fi luat în serios provocarea lui, dar cred că și pe ea a surprins-o cursul acestei întâlniri, spontane, de altfel. L-a privit în ochi și i-a atins brațul cu degetele, apoi și-a retras mâna. Nu se priviră atât de direct în ochi până acum. Liniștea care se așternu în jurul lor părea să nu acopere tumultul de gânduri și dorințe ce se născuseră pe loc între ei. Se apropiau, cu pași nesiguri, unul de celălalt. Continuau să se privească, iar mâinile lor se căutau în umbra dintre ei. Eugenne se ridică pe vârfuri și îl sărută pe buze, dar nu se retrăsese. Nici el nu ripostase, mai degrabă, părea să îi răspundă. Sărutul lor spontan părea ceva ce și-au dorit dintotdeauna, chiar dacă nu se gândiseră la asta până acum. Când el și-a ridicat brațele, dând să o cuprindă în brațe, Jurnalul i-a căzut de sub haină.

– Oh! A fost un sărut bun! Spuse Eugenne, mai curajoasă în a recunoaște pasul pe care îl făcuseră.

– Eugenne, ce a fost asta?

Era de așteptat ca un bărbat să nu recunoască imediat plăcerea primului lor sărut. Pentru el, ca bărbat, era o slăbiciune să spună simplu că i-a plăcut și mai dorește unul. Doar o plăcea. Eugenne se amuza de stângăcia lui.

– Ai avut noroc cu cartea asta, că altfel… Dar, ce ai adus cu tine, ai adus o carte ca să te ascunzi după ea?

– Stai să vezi, îi spuse el. Îți amintești că eu scriu într-un jurnal? În seara asta, l-am luat cu mine să te las să citești din el. E un risc pe care mi-l asum.

– Serios? Te riști tu cu mine?

Cosmisian. Va continua!

Capitolul precedent aici!

Un gând despre „Dezliterare pe fuior de timp – 22 – Jurnalul ascuns și sărutul spontan

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: