RE Potecuța: Din praf şi noroi, ridicam palate

RE Potecuța: Din praf şi noroi, ridicam palate

„Îmi e dor de noi, copii fiind…”

(Articol scris de Potecidedor, furat aici partial. Pentru o lume a ei, va rog sa dati click aici!)

 

În faţa blocului meu era un părculeţ cu “leagăne”. Acolo ne petreceam aproape toate zilele de primăvara până toamna târziu. Eu şi mulţi alţii de vârsta mea. În vacanţe,  părculeţul ăla ne era a doua casă. Când eram deja mare pentru a ieşi însoţită afară dar încă mică pentru a pricepe că trebuie să fiu atentă când mă urc pe leagăne, am căzut de sus, de pe tobogan, direct pe spate. Îmi amintesc perfect, de parcă a fost ieri. Am rămas fără aer şi atunci, la câţiva ani câţi aveam, am simţit că mor. O perioadă nu m-am mai urcat acolo dar nu a fost o problemă, aveam de unde alege, erau “aparate” pentru toate gusturile. Alergam mult şi evident, cădeam mult. Dacă era doar o julitură, ne continuam jocul liniştiţi. Dacă era mai rău şi curgea sânge, fugeam în casă, punea mama rivanol, apă oxigenată, leucoplast şi ieşeam din nou, mândri tare de faptul că eram răniţi, parcă eram eroi dacă aveam genunchiul bandajat.

Iarna, părculeţul era înlocuit cu lacul îngheţat pe care patinam până seara târziu, când ni se făcea prea foame ca să mai rezistăm sau eram prea îngheţaţi ca să mai putem patina. Intram în casă, mâncam, încălzeam apă pe aragaz, ne spălam şi dormeam până a doua zi fără probleme.
Dacă foamea venea prea repede şi credeam că ar mai fi timp şi de stat afară, fugeam în casă, mâncam pe fugă şi apoi ceream voie să ieşim iar. Şi eu şi toţi ceilalţi. În casă, mama mă întreba înainte de a mă aşeza la masă dacă m-am spălat pe mâini. Mă spălam. Îi ceream apoi bani de pufuleţi. Şi îmi dădea. Pe o străduţă lângă blocul meu, la o casă, cineva avea maşină de pufuleţi. Îi făcea pe loc şi îi vindea în pungi mari. Prea mari pentru noi. Îi mâncam fără să ne mai spălăm pe mâini. În punga aia intrau, rând pe rând, toate mânuţele de copii care erau în jur. Mânuţe care au scris cu cretă pe asfalt un şotron sau au umplut cu pământ şi pietre o groapă ca să semene a castel.
Vara intram în grădinile din spatele blocului şi luam ardei şi roşii şi le mâncam acolo. Nu erau spălate. Nici noi nu eram. Muşcam eu, apoi muşca şi Corina, Nicoleta, Iulia, Bogdan, Sergiu şi toţi ceilaţi. Transpiram şi ne aşezam pe bordură. Mai striga câte o mămică de la balcon să ne ridicăm, să nu fie rece pe jos. Ne ridicam până intra ea în casă, apoi o luam de la capăt. Şi cu alergatul şi cu odihna pe iarbă sau pe câte o scară. Ploile de vară ne prindeau pe toţi tipând de bucurie, aşteptând să se formeze bălţile, să avem unde ţopăi. Ne strigau părinţii, pe rând, să intrăm în case. Sau măcar să ne adăpostim în scara blocului, să nu ne ude. Îi ascultam. Până intrau în case. Apoi iar săream în ploaie râzând în hohote. “Măi, copii! să nu răciţi, măi”, se mai auzea de la câte un geam deschis. Uneori, se auzea şi câte un ferm “Andrei, ştii că ai făcut injecţii. Vrei să păţeşti iar aşa? Treci în casă imediat”. De injecţii ne era frică tuturor. Şi aşa ne mai potoleam şi noi.

Continuă lectura dând click mai jos…

RE Potecuța: „Doar îmi e dor de noi, copii fiind…”

2 gânduri despre „RE Potecuța: Din praf şi noroi, ridicam palate

  1. Poteci de dor Ianuarie 24, 2016 la 17:07 Reply

    Multe mulţumiri!

    • Cosmisian Ianuarie 24, 2016 la 17:12 Reply

      Cu cat drag, de ai sti… 🙂 drag de copil…

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: