Dezliterare pe fuior de timp – 20 – Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul

Dezliterare pe fuior de timp – 20 – Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul

woman in black

Cu puțin timp înainte de vizita celor doi, Pierre se trezise dintr-un vis apăsător. Deși părea o stare generată de acel vis, presiunea din cutia toracică era mult mai persistentă decât iluzia durerii din cadrul unui vis. Lucrurile ce trebuiau puse cap la cap nu erau la fel de numeroase ca cele pe care Mouelle le-a împletit într-o adevărată confruntare a stărilor sufletești pe care o femeie le poate avea atunci când este părăsită fără motiv. Iar ea a avut atât de mult timp să analizeze.

Frânturi de memorii căutau să se regăsească în mintea lui, dar drumul părea anevoios. Nesiguranță. Astfel aș descrie starea lui Pierre. Trecuseră mai multe zile de când își revenise, iar acum se simțea destul de bine. Începuse să mănânce singur. Dar, oare ce să însemne faptul că Mouelle nu îl vizitase deloc? Nu îi putea reproșa nimic. Chiar dacă și-o dorea, nu a venit acolo. În povestea lor, Pierre a fost cel de care s-a tras, cel care părea că nu are sentimente solide. Doar el a fost cel care a jucat cartea proastă a acelei seri. Pentru ea, totul ar fi trebuit să fie perfect. Tot pentru ea, după cele întâmplate, o vizită la cel care a trădat o iubire cultivată în nebunia lor, efervescentă, nu ar fi fost o obligație. Mai curând, ar fi înfrânt-o mai tare.

Golul de timp creat de o comă profundă, pentru un bărbat care își lasă iubita să aștepte în imposibilitatea de a pune capăt unei relații, este crud. Pentru ea. Mai ales pentru ea. Golul de timp nu este o hibernare naturală a sufletului. Timpul trecut peste un om în comă nu îi îndreaptă greșelile. I le amână, i le complică și i le ambalează frumos. Ca să i le arunce în brațe de îndată ce creierul începe să pulseze din nou memorii. Apoi, îl tulbură. Pentru că, tot ce are la dispoziție este imaginație prinsă între lumi și confuzie. Exact în această stare îl vor găsi cei doi pe proaspătul întors la viață.

Întorcându-mă la Mouelle și la tânărul ei însoțitor, sunt nevoit să recunosc surpriza de a-l vedea încă în poveste. Chiar dacă el o scrie. Dar, spre deosebire de mine, el o scrie pe măsură ce lucrurile își găsesc făgaș înspre cititor. Sau, spre Mouelle. Și, să o spunem direct, cuvintele nu îi mai ajungeau pe hârtie de multe săptămâni. Cuprins de situația ce se hașura în fața sa, tânărul scriitor se simțea mai aproape ca nicicând de Mouelle. O apropiere cu prea multe aspecte, pe care nu a stat să le clarifice. Petrecea timp cu scriitoarea pe care dorise cândva să o întâlnească doar pentru a-i spune în persoană că este unul dintre cititorii ei. Iar acum își mistuie sufletul împreună cu autoarea cărților.

Erată. Tânărul scriitor scria o erată. Nu un prolog. Nu un nou capitol, ci o erată. O corectare din mers a unui capitol din viața scriitoarei care necesita rescriere. Corectură și schimbare. Adesea m-am întrebat de ce povestitorii își ucid iubirile în povești, doar ca să le apere în viața reală. Dacă l-aș întâlni astăzi pe Shakespeare, cu siguranță l-aș întreba cine este de fapt Julieta. Să nu credeți finalul poveștii lui. Cei doi nu au sfârșit-o ca în actul final al lui Shakespeare. Până și Shakespeare are nevoie de o erată. După modelul celor doi scriitori care merg împreună la Spital să îl viziteze pe Pierre. Eratele sunt mai bune ca ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.

Au parcurs drumul în tăcere. Nu a fost necesar ca vreunul să se pune de-acord cu celălalt. Rolul lui era neclar, dar părea important. Mouelle se îmbrăcase în negru și purta o pălărie elegantă, neagră cu dantelă. Îi acoperea ochii doar. Nasul fin, tenul alb, contrasta cu tăcerea din mașină. Buzele roșii erau nemișcate. Nedezlipite. Să își fi dorit să vorbească prin tăcerea ei? Când mașina s-a oprit, am înconjurat mașina pentru a-i deschide portiera, dar Mouelle ezita. Nici nu și-a întors privirea spre mine. Privea în față. Doar nu în direcția potrivită. Am întins palma deschisă pentru a-i oferi respectul cuvenit primului ei pas. Pe care îl făcea cu inima pe palma mea, ca mai apoi să își așeze piciorul stâng pe asfaltul fin din fața Spitalului.

– Ia-mă de mână! Mi-a spus. Tremurând. Mă strângea foarte tare.

– Liftul este în stânga acestui coridor, am îndrăznit să șoptesc.

– Să știi că nu mi-am făcut niciun plan legat de vizită. Cu Pierre am fost întotdeauna spontană. Cuvintele vor veni de la sine. Nu crezi? A spus privindu-mă în ochi.

Am alergat să chem liftul. M-a privit în ochi în timp ce liftul cobora.

– O să fie bine, vei vedea… Am sperat să fie astfel.

După doar câteva minute, ne aflam în fața salonului lui Pierre. Curând veți înţelege cât de benefice sunt eratele în viața celor care iubesc.

Sursa foto: Google.

Cosmisian. Va urma!

Capitolul precedent aici!

Capitolul următor aici!

3 gânduri despre „Dezliterare pe fuior de timp – 20 – Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul

  1. sweet & salty Ianuarie 24, 2016 la 05:48 Reply

    Eratele în viața celor ce iubesc… cine le face? Aștept cu multă nerăbdare continuarea.

    • Cosmisian Ianuarie 25, 2016 la 09:50 Reply

      Ma gandesc ca fiecare dintre cei care iubesc au alaturi un scriitor.
      Si eu astept sa vad ce mai povestesc cei doi scriitori 🙂

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: