Dezliterarea pe fuior de timp – 18 – Otrava dintre viață și moarte

Dezliterarea pe fuior de timp – 18 – Otrava dintre viață și moarte

viata-si-moarte-4-8

(Sursa foto)

Ce caută un tânăr scriitor în viața unei scriitoare ca Mouelle Roucher, dincolo de granițele simple ale unei cărţi scrise, publicate și așezate pe raftul primitor al unei librării?! Au trecut luni de zile de la prima întâlnire cu scriitoarea misterioasă, atunci când eram înecat în uluirea cu care o priveam. Dacă notele înalte, transmise în scris, păreau prea înalte pentru un tânăr ca mine, întâlnirea din acea seară a Dineului a fost copleșitoare. Mouelle era o Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos a literelor ludice, ce frământau suflete agățate în timp, căutătoare a viselor dintr-o lume plăsmuită din descrieri pline de farmec și incandescență.

Fiecare întâlnirea părea a dezvălui mai mult despre femeia în negru din spatele unor titluri de carte bine vândute. Plimbări, conversații simple, din inimă de femeie, de mamă, au străpuns mintea mea pentru a ajunge în inima unui tânăr ca mine, încă ignorant la misterul pe care îl proteja Mouelle Roucher. Puteam oare cuprinde greutatea din spatele aparentei deschideri? Eram atât de sigur că o cunosc, dar atunci de ce nu s-a grăbit să fugă la Spital să își recupereze iubitul aparent pierdut în ceața vâscoasă a unei come fără sentiment?! Cine putea oare înțelege înghețul și aparenta insanitate a unei femei ce a iubit și a descris această iubire în carte după carte?

La acea vreme nu știam. Nu am știut înainte, când citeam cărți ca simplu admirator, nu am știut nici în timpul ce s-a scurs la Vila Rouge, dar nici în serile târzii în care îi citeam lui Pierre, un om alb ca o nemiloasă comă ce îi împăienjenise ființa. Tu crezi că eu am înțeles coma? Ignorantul de mine. Coma nu este ca moartea. Moartea lasă în urmă lucruri nerezolvate, dar și ființe moarte una față de cealaltă. Coma îngheață o ființă umană. O prinde într-o pânză tăioasă pe cealaltă ființă, care crede că este vie, dar care se zbate în ghearele nemiloase ale timpului, iar otrava ce nu îi amorțește simțiri o face să sufere în imposibilitatea de a lămuri viața. Sau moartea. Coma nu este o ființă bună. Ea îți dă senzația nereușirii, ea te face să te simți neputincios și confuz. Coma nu este viață, dar nici moarte. Este otrava dintre cele două.

Toți credeau că Mouelle Roucher va fugi nerăbdătoare să își întâlnească iubirea. Nici Pierre nu părea prea îndrăzneț. Mai curând, revenirea la viață părea a-l fi prins nepregătit, într-o postură ce nu promitea mult. La patul lui nu se afla nimeni. Oare cât timp s-a scurs? Ce i s-a întâmplat? Viața și-a jucat actul final asupra iubirii lui? Este clar, își spuse într-un moment de depresie. Cum, ați crezut că un om ce revine la viață este nestăpânit de bucuros? Pierre ar afirma contrariul. S-a trezit într-un pat de spital, amorțit, înconjurat de oameni ce salutau o întoarcere printre noi a unui om care nu înțelegea ce i se întâmplase. Ce i se întâmplă. S-a trezit în mijlocul unui conflict interior pe care coma i-l înghețase, dar pe care revenirea miraculoasă și neașteptată i-l aruncase într-o derivă totală. Se simţea ca un astronaut care se desprinsese accidental de corpul navetei spațiale, plutind în derivă. Plutea lent, dar știa că se îndepărtează. Conflictul interior din trecut îi părea mai simplu de rezolvat ca cel de acum.

De cealaltă parte, durerea interioară din pieptul dnei Mouelle o sfâșia încă dinainte de momentul accidentului lui Pierre. Relatarea despre Pierre din cartea Fiorul era alterată. Acel Pierre o părăsise, murind. Iubirea lor era prezentată în acea formă romantică, imposibilă, fără a descrie ce ascundea bătăile inimii ei ce se aglomerau în pieptul ei mic. Trecuse un an de la accidentul lui Pierre când, la poarta principală a Vilei apăruse prima scrisoare de la mine. Mouelle a râs citind-o. Dar, a fost prima dată când râsese. Multe scrisori de apreciere îi fuseseră redirecționate de Editură. Dar, scrisorii mele i-a răspuns. Apoi eu, apoi ea, până ne-am pierdut conștiența că ne scriam. Părea că ne suntem apropiați. Dar, eu încă mă simţeam intimidat de faptul că îmi permiteam să-i răpesc timp prețios din rezervele clepsidrei scriitoricești.

Când ești tânăr, crezi că naivitatea ta și ignoranța ta sunt în mod necesar un deranj pentru autori de carte. Dar pentru Mouelle, era alinare. Un suflet ignorant la propria-i simplitate, asta eram. Știa. Știa că nu îi pot rezolva conflictele interioare. Știa că nu îi pot lua durerea pentru starea critică a lui Pierre. Dar, aveam locul meu. Unul mic, dar alții nu aveau nimic. Am fost tratat cu o afecțiune greu de explicat. Era feminină, dar nu seducătoare. Era maternă, dar eram pentru ea mai mult decât un fiu. Eram un tânăr bărbat, pe care îl trata ca atare. Deschiderea ei era mai mult decât puteam pretinde, iar sufletul ei filtra tot ce venea de la mine. Probabil că, fără acel filtru, nu m-ar fi acceptat. Misterul retragerii ei nu l-am aflat atunci. Nu era doar durerea. Aveam să aflu în curând.

Cosmisian. Va urma!

Capitolul precedent aici!

Un gând despre „Dezliterarea pe fuior de timp – 18 – Otrava dintre viață și moarte

  1. […] Capitolul precedent aici! […]

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: