Dezliterarea pe fuior de timp – 16 – Să iubești dincolo de teamă

Dezliterarea pe fuior de timp – 16 –

Să iubești dincolo de teamă

inainte de lumina

– E atât de bine să îți aud vocea. Mă bucur că ești aici. Chiar mă bucur că ai reușit să ajungi la timp. Ai văzut ce e afară?

– Da, Eugenne. Doamna Mouelle a văzut?

– Sper că nu. De fapt, nu cred, pentru că am încercat să o ținem cât mai departe de nebunia de afară. Contrastul ar fi chiar mai mare. Sper să se limpezească puțin situația și să o ducem pe Mouelle la un specialist. E prea liniște. Înainte să afle de Pierre, era mister amestecat cu resemnare și o notă minimă de optimism.

– Știi Eugenne, mă simt atât de aproape de Mouelle. E ca un fel de mamă, de prietenă de suflet, nu știu. Nu mă așteptam să reacționeze astfel. Dar, acest lucru mă face să cred că știu atât de puțin despre ce ascunde în inima ei.

Lumile contrastau în fața impactului pe care revenirea din comă a lui Pierre l-a avut. Ediția de dimineața a ziarelor din Lyon consemnau uimitoarea revenire. Dincolo de porțile înalte ale Vilei Rouge domnea o liniște amorțită, ca o ceață densă ce te îngheța și te determina să pășești cu teamă. Doamna Mouelle încerca să își dezlipească ființa de o iubire pierdută dincolo de pierderile pe care le-a menționat în Fiorul. Pierre a fost mai mult decât un capitol. Știi ce spun, că și ție ți s-a întâmplat să iubești dincolo de efemer. Pierre fusese ca o înlănțuire de trăiri întinse la apogeu.

Tânărul scriitor încă vorbea cu Eugenne, fără să știe că doamna Mouelle le asculta conversația. A fugit în camera ei. Nimic nu te scoate din minți mai tare decât alternanța stărilor. Frisoane ale crizei Pierre. Mouelle suferea de un sindrom nou. Pierre. Auzise de ziariștii curioși de relația necunoscutului care a revenit la viață cu bine-cunoscuta, dar retrasa scriitoare. Că, doar asta tot murmura Pierre – Mouelle, Mouelle, Mouelle. Și, dacă nu ar fi fost pentru cartea lăsată de scriitor, unde îi era menționat numele, nimeni nu ar fi bănuit că acea Mouelle de pe buzele lui este această Mouelle retrasă dincolo de gardul metalic al faimei ei, acolo unde cuvintele deveneau realități palpabile.

S-a așezat în fotoliul mare din Bibliotecă. Picior peste picior, gând peste gând, un zâmbet prins de un colț de gură, ca o cireașă plină de senzualitate prinsă de o codiță subțire. Oare este posibil să se fi înșelat și Pierre să nu fi…?! Dacă…? Pierre… Poate el chiar a revenit din comă. Gânduri efervescente de bucurie amestecate cu teama de a-l vedea viu, de a-l privi în ochi, de a-i atinge chipul cu palma ei fină înainte de a-l săruta, se înălțau peste pânza de păianjen în care fusese prinsă treptat de deziluzie. Puteai auzi foșnetul legăturilor ce se rupeau pe măsură ce sufletul i se desprindea de vraja lipsei de viață. Și-a propus să plece pe ascuns la Spital pentru a vedea cu ochii ei. Nu putea crede decât în acest fel. Iar dacă Pierre și-a revenit…

(Sursa poza)

Un gând despre „Dezliterarea pe fuior de timp – 16 – Să iubești dincolo de teamă

  1. […] Capitolul precedent aici! […]

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: