Chipul tău naște zâmbete și iubire

Chipul tău naște zâmbete și iubire

6081127_xlarge

Seara și-a acoperit umbrele cu muzică bună de jazz. Întotdeauna mi-a plăcut sunetul distinct al tobelor atinse fin în mângâieri destinate sufletului chinuit de note pe care nu le înțelege. Am cerut o apă minerală. Atipic unui club de jazz, dar nu doream nimic. Paharul doar mă ținea ocupat. Am ales să mă așez cu spatele la o lampă suspendată de grinda înaltă, ce lumina cald de undeva din spatele meu, iar umbra mea se așeza perfect pe scaunul alăturat. O vreme puteam miza pe faptul că nu mă va întreba nimeni de sănătate. Chelnerul a fost derutat când umbra nu i-a spus ce doreşte să consume.

– Umbra consumă lumină, domnule, aveți așa ceva pentru prietenul meu, Umbra?

O pauză scurtă între melodii, cât să își odihnească basistul degetele vibrante. Din umbră, alta decât cea pe care o știam eu, ai apărut. Îmbrăcată în negru, o fustă pe corp, învățată cu formele tale ce sfidau destine, coborâtă până pe curbura fină a genunchilor. Parfumul tău m-a făcut să îmi ridic privirea. Umbra mea dispăruse, pierdută în respirația ta. Întotdeauna ai știut să îmi disipi umbrele. Bluza era neagră, de fapt nu știu, probabil că nu mai deslușeam negrul și ale lui nuanțe. Mă pierd în albul perfect al gâtului tău, bărbia ta uşor articulată într-o lumină ce sfida umbrele noastre m-a cucerit. Negrul ce ne mărginea seara și-a pierdut semnificația deprimantă în fața tenului tău. M-am ridicat să te întâmpin, sprijinindu-mi mişcarea de paharul înalt, dar am ieșit din zona de confort a umbrei și te-am sărutat. Buzele tale sunt perfecte. Iar eu iubesc perfecțiunea și doresc să o simt. 

– Ia loc, draga mea! Am cuprins scaunul de umerii înalți cât să îl supun mişcărilor mele controlate, apoi te-ai așezat pe el. L-am împins delicat pe măsura ce trupul tău îl umbrea. Parfumul tău suprem Dior a ajuns până pe scena din apropiere, învăluind formația de jazz până la riscul de a-i face să cânte jazz pentru prima dată, ca ademeniți de delicatețea ta, distinsa mea doamnă. Am revenit în dreptul scaunului meu, dar Umbra dispăruse. Chipul tău lumina cuvintele pe care le rosteai. Mi-am întins mâna, iar cuvintele se auzeau în mine atunci când le atingeam în zborul lor lent. Mă simțeam pătruns de ele. Cuvintele tale erau ca apa care ne învăluie treptat atunci când adormim pe plajă. Îți place apa. Atât de mult încât mă întreb adesea dacă nu cumva ești vreo ființă ce îți născuseși destinul din magia apei. Sau, poate doar cuvintele.

În surdină se putea auzi o piesă în engleză cântată de formație.

Părea a te descrie…

„Love is fine as a lotus, fine as a red wine born of a cluster of grapes in a new dream,

Pure and solid in delightful sounds of light jazz when your chin shines like a white gold,

Let my mouth respiration deepens the air of your brests while my hands cover you

Your eyes are two similar entities of love, close to each other, and to me…”

(Love is fine as a lotus flower, by Swinfield Fredy)

 

Am vorbit cu tine toată seara, apoi ne-am plimbat destul de lent spre casă. O seară magică în care am simțit fluidul ființei tale ce a dat culoare Umbrei mele, iar eu am îmbrăcat-o. Umbra s-a topit și m-a pătruns până la nivelul cel mai profund al sufletului meu. Când mă părăsise, umbra mea era lumină. Când s-a întors, cenușiul ei s-a transformat în râsul tău vesel, în bucuria cu care m-a întâmpinai. Avea senzația că ești în mine.

Te-ai așezat în pat, pe pieptul meu. Când te-ai mișcat puțin, m-am așezat aproape de tine și te-am privit dormind. Adormi repede și zâmbetul îți rămâne fixat pe buze, pe chip. Nu are cum să dispară de pe chipul tău. Chipul tău naște zâmbete și iubire. Ți-am așezat părul pe perna liliacee, dar mi-am dorit mai degrabă să il ating. M-am apecat și ți-am sărutat buzele zâmbitoare. Ai râs în somn. Ador când râzi involuntar. Dormi liniștită, acoperită de privirile mele protectoare. Umbrele nopții au dispărut. Am o noapte întreagă să îți privesc chipul ce mi-a născut iubirea.

9 gânduri despre „Chipul tău naște zâmbete și iubire

  1. racoltapetru6 Decembrie 10, 2015 la 15:50 Reply

    Întotdeauna mi-a plăcut profunzimea textelor tale. Doar că n-am avut curajul să le apreciez.

    • Cosmisian Decembrie 10, 2015 la 17:03 Reply

      Va multumesc pentru apreciere. Sa aveti curaj. Eu ma simt adesea descurajat cand scriu si nu stiu daca sunt citit, daca sunt lucruri in ce scriu care ajung la inima cititorului meu. O seara frumoasa. Si, sa nu ma copiati, ca nu stiu ce fac :)) (cine nu stie despre ce este vorba, pierde mult :)) )

  2. sweet & salty Decembrie 10, 2015 la 14:35 Reply

    Textele tale sunt de obicei foarte colorate, cromatica e veselă, pastelată. De data aceasta predomină umbra iar protagonista e în negru. Cum așa?

    • Cosmisian Decembrie 10, 2015 la 14:41 Reply

      Uneori este nevoie sa te adresezi in negrul lui ca sa il aduci la albul tau… Cromatica se limiteaza la contraste. La final, el e prea impresionat de albul ei incat il vede zambet si iubire. Ce transformare!

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: